De același autor
A simtit ca partida e pierduta? Si-a dat seama, aproape tardiv, intr-un examen de constiinta, ca era ministrul Apararii, nu al Reprimarii nationale? Probabil ca nu vom afla niciodata cu exactitate. Dar, daca luam de buna declaratia vaduvei sale, in ciuda uriasei intarzieri cu care a fost facuta, memoria lui Vasile Milea merita mai mult decat daca el s-ar fi sinucis. Ar trebui sa-l creditam cu un refuz explicit sau implicit de a-l urma orbeste pe comandantul suprem. Un refuz care l-a impins pe Ceausescu sa puna pe cineva sau pe cativa sa-l "execute" pe Milea. La acea ora din 22 decembrie, Ceausescu avea inca Televiziunea sub control, fiindca a apucat sa anunte ca "tradatorul Milea s-a sinucis". Un mesaj care probabil ca trebuia sa sune linistitor pentru populatie, pe care Ceauseascu inca era convins ca o are de partea lui. Milea s-a sinucis pentru ca a tradat, asta voia, cu siguranta, sa transmita poporului ultimul comunicat de presa al lui Ceausescu. Pentru cei din imediata sa apropiere, acelasi mesaj al omului nr. 1 voia, poate, sa insemne o amenintare fatisa, comprimabila in formula "Asta patesc tradatorii!".
Vom afla vreodata cine a scris acel comunicat? In '89 ar fi fost simplu de reconstituit asta, din aproape in aproape, daca s-ar fi dorit asa ceva. Atunci, insa, nimeni nu era interesat de asemenea, chipurile, amanunte.
Poate ca tot atunci s-ar fi putut afla si cine l-a impuscat pe Vasile Milea, daca declaratia vaduvei sale e adevarata. Dar, pentru cei care isi mai amintesc cele intamplate dupa 22 decembrie, trei sferturi din populatia Romaniei erau convinse ca Milea a fost asasinat. Cine statea atunci sa caute asemenea chitibusuri, pentru a-i mai si dibui pe criminali? Daca va mai amintiti, cand s-a facut o expertiza balistica pentru a se stabili daca Milea a fost ucis sau s-a sinucis, rezultatul a ramas in coada de peste. Nu s-a putut afla daca generalul a fost impuscat sau si-a tras glontul din proprie initiativa. Ca sa vezi! In schimb, Milea a fost decretat erou, ca si cum moartea l-ar fi absolvit de raspunderea fata de cele intamplate la Bucuresti si la Timisoara. Fireste ca prin refuzul sau de a-l mai urma pe Ceausescu, punandu-si capat zilelor sau determinandu-l pe dictator sa dea ordin sa fie ucis, Milea are un merit imposibil de trecut cu vederea in desfasurarea Revolutiei. Dar poate asta sterge din memorie cele intamplate inainte?
Generalul Stanculescu, cel care a trecut cu arme si bagaje de partea Revolutiei si care a avut un rol important in debarcarea Ceausestilor, n-a putut scapa de acuzatiile care i s-au adus pentru implicarea in masurile represive de la Timisoara. Daca Justitia s-ar face punand laolalta raul si binele savarsite de aceeasi persoana, Stanculescu ar merita in mai mare masura decat Milea sa i se uite implicarea in actiunile armatei la Timisoara. Legea nu mai e insa lege, daca se orienteaza potrivit principiului una calda, una rece. Pentru viitorul biograf al lui Vasile Milea, meritele acestuia din ultima sa zi de viata vor fi cu certitudine mai mari, daca se va dovedi ca a fost ucis din ordinul lui Ceausescu. Dar cine il va absolvi pe fostul ministru al Apararii de sangele varsat pana pe 22 decembrie?