Standarde si dileme profesionale

Gratie departamentului romanesc si calitatii profesionale a angajatilor sai de-a lungul timpului, reputatia BBC in Romania nu a fost decat marginal atinsa de controversa legata de modul creativ in care postul a tratat tema imigrantilor romani si bulgari intr-un reportaj difuzat recent. Din acest punct de vedere nu mai este nimic de adaugat. Semnificatiile mai largi ale incidentului ne ofera insa prilejul catorva observatii privind contextul intern si international al discursului nostru public, precum si al catorva note privind standardele si dinamica sa actuala. Pentru multi, controversa a constituit o surpriza. Nu ar fi trebuit. Faptul ca BBC a ajuns un contramodel de jurnalism propagandistic proiectat la scara globala si unul dintre campionii occidentali ai incalcarilor de etica jurnalistica este notoriu. De cativa ani, agenda ideologica a actualilor lideri ai organizatiei britanice erodeaza sistematic reputatia creata cu greu, vreme de decenii, de antemergatorii lor. Abaterile lor de la deontologia profesionala, precum si modul scandalos in care trateaza problemele globale dintr-o perspectiva tot mai pronuntat stangista, anticapitalista si antiamericana sunt amplu documentate. Totusi, exista circumstante atenuante: omisiunile, manipularile informative, standardul dublu si mai nou inscenarile sunt un simptom mai general al unei maladii comune a jurnalismului occidental. Inainte ca BBC sa se angajeze in practici dubioase, regizand reportaje despre imigrantii romani si taberele lor de corturi, Reuters si Associated Press fabricau proteste in Gaza, angajau persoane cu conexiuni teroriste in Liban sau inventau interlocutori fictivi ce dadeau interviuri pline de miez despre situatia din Irak.

Pe acest fundal, in care marile organizatii mass-media occidentale sunt tot mai populate de purtatori ai unei ideologii cu standarde morale, deontologice si intelectuale laxe, derapajele de la BBC sau Reuters nu ar trebui sa fie, deci, o surpriza. Dupa ce ai invatat ca, daca "idealurile progresiste" o cer, este OK sa faci o inscenare antiamericana, o inscenare antiromaneasca, daca circumstantele o permit, nu este mare lucru. Dupa ce ai incitat un tanar palestinian sa arunce pietre in politia israeliana ca sa poti sa-l filmezi pentru stirile de seara, a plati un roman cu "o mica suma de bani", pentru a fi filmat langa un cort in Hyde Park, nu mai poate fi considerat ceva atat de reprobabil. Si asa, din aproape in aproape, ajungem sa avem doua realitati. Una in care Occidentul se afla la o cumpana istorica sub presiunea conjugata a fortelor demografice, geopolitice, ideologice si economice ale Orientului si o alta, in care principala problema sunt ursii polari amenintati de incalzirea globala. Sau, mai grav, in care problema sunt americanii, romanii si bulgarii sau oricine altcineva care, din varii motive, fie deranjeaza sensibilitatile "elitelor progresiste", fie devine o tinta usoara pentru ca nu este acoperit de imunitatea data de codul corectitudinii politice, ajuns criteriu ultim in morala, viata profesionala si cercetarea stiintifica. Pe scurt, mass-media occidentale eludeaza tot mai mult vechiul cod deontologic creat cu greu de generatiile anterioare si seteaza tot mai pregnant parametrii discursului public dintr-o perspectiva ideologica din ce in ce mai straina stringentelor economice, politice si culturale ale momentului. Iar faptul ca aceasta perspectiva este indeobste anticapitalista, antiamericana si inclinata impotriva reprezentantilor etniilor, religiilor sau natiunilor ce nu fac parte din panteonul grupurilor definite de codul corectitudinii politice ca intangibile nu este decat o urmare logica a premiselor ce o inspira.

Desigur ca se poate spune ca incidentele de la BBC sau Reuters sunt accidente, nu un pattern. Dar a crede aceasta ar fi un triumf al sperantei asupra evidentei. Incidentul BBC a readus in prim-plan ceea ce in Romania este bine cunoscut intelectualilor si jurnalistilor, care, in virtutea meseriei, trebuie sa descalceasca zilnic faptul brut din propaganda tesuta continuu de organizatiile media vestice in tapiseria de stiri, reportaje si analize. Ni s-a reamintit ca acestea nu trebuie sa primeasca un credit in alb si ca majoritatea produselor lor trebuie evaluate critic, inainte de a fi asimilate sau date mai departe. Mai mult, ni s-a readus in atentie ca manipularea pe care o produc, este, intr-un anumit sens, mai perversa decat cea a presei oligarhice din tara, fiind mai putin stridenta si rudimentara, mai persuasiva si mai ales cu bataie lunga.

Doua fronturi, mai multe generatii

Intrebarea este: ce-i de facut in conditiile in care elitele media occidentale devin tot mai ideologizate? Aparent, exista doua variante. Prima ii invita pe intelectualii publici si presa nationala dintr-o tara ca a noastra la resemnare - o renuntare la independenta de gandire si acceptarea setarii filtrului ideologic de catre elitele media vestice. Pe scurt, ii invita sa se limiteze comod la a repeta sau a improviza variatii pe temele si formulele puse in circulatie de BBC, CNN, New York Times etc., teme ce au avantajul de a fi prevalidate conform consensului corect politic. A doua este reintoarcerea la vechea stare de suspiciune bolnava la adresa a tot ceea ce este "presa straina", o stare atat de bine ilustrata in anii comunismului. Nici una dintre cele doua variante nu este, evident, multumitoare. Si, astfel, ajungem la o observatie cheie: contextul extern si intern ii obliga pe intelectualii si jurnalistii romani cu adevarat dedicati chemarii lor sa se angajeze intr-un efort cu totul exceptional, care presupune o lupta pe doua fronturi. Frontul intern este bine cunoscut, fiind dat de presiunea clasei politice oligarhizate ce controleaza o mare parte a canalelor media, manipuland astfel discursul public. Frontul extern este insa mai putin evident, fiind dat de subtila, dar puternica provocare venita de la elitele media occidentale, tot mai adanc patrunse de principiile ideologice si de actiune politica apartinand stangii "progresiste". Si astfel, pentru a-si indeplini profesionist functia de producatori si distribuitori de informatie si analiza pentru consumul national si pentru a ramane fideli valorilor ce i-au ghidat prin ceata comunismului si a tranzitiei, publicistii si formatorii de opinie romani sunt obligati sa duca in paralel doua batalii de uzura. Este un efort care cere echilibru, inteligenta, caracter si vocatie.

Avem deci un raspuns clar in ce priveste "ce-i de facut": cheia sta in standardele intelectuale si profesionale ale celor care se angajeaza in producerea si distribuirea de informatie si analiza publica. Este o problema de breasla sau - cum sunt numite mai nou retelele de profesionisti ai informatiei si discursului public - de "comunitate epistemica". Ecuatia este simpla: calitatea productiei intelectuale si jurnalistice depinde de forta si calitatea "comunitatii" sau breslei, iar calitatea breslei consta in calitatea membrilor ei. Pentru comunitatea romaneasca, solutia ecuatiei nu este insa usoara. Fereastra de oportunitate este mica. Comunitatea este firava si ea depinde cu totul de constelatia de jurnalisti si intelectuali publici care s-au angajat in ultimii ani ca purtatorii de steag ai bataliei pentru un discurs public profesional si principial. In conditiile date, forta si calitatea eforturilor lor sunt cu totul remarcabile. Iar modul in care au rezistat pana acum campaniei de achizitionare la pachet a sferei publice romanesti ii pune intr-o lumina deosebit de favorabila. Este, din pacate, o grupare si o conjunctura de tranzitie: o licarire demografica, o fericita intalnire de forte si caractere ce apartin unor generatii diferite, care intr-un fel sau altul s-au format sub umbra experientei comuniste si postcomuniste si care au inteles si asimilat intelectual si moral aceasta experienta. Vorbim despre un grup eterogen, presat din urma de epavele socialismului si de rinocerii tranzitiei si amenintat din fata de o noua generatie. O noua generatie care, daca actualele trenduri continua, se va forma intr-un spirit ideologizat in cadrele laxe ale noilor doctrine occidentale si avand codul valoric bulversat de spectacolul dat de pseudo-modelele tranzitiei, cu toate carentele lor intelectuale si morale. Pe scurt, provocarea majora nu este atat aceea de a coagula actualele forte - desi si aceasta este o problema -, ci aceea de a transmite noilor generatii ce vin din urma stiinta si putinta de a rezista sirenelor ideologice din mass-media globale, precum si forta de a respinge modelul lumpenintelectual plimbat pe ecrane de oligarhii tranzitiei.

Standarde si dileme profesionale

Ramane insa o problema: este usor sa combati produsele jurnalistice ale unui Cristoiu si compania sau sa le ignori ca pe niste rebuturi. Pana la urma, este vorba doar de niste personaje de registru minor, fara statura si standarde reale, si care, in ciuda notorietatii locale, sunt in esenta entitati de carton intelectual, marginale sferei circulatiei ideilor - nici producatori, nici consumatori ai discursului public de calitate si substanta. Cand insa te angajezi in a chestiona acuratetea interpretarilor editorialistilor sau analistilor de la BBC sau Washington Post, intri in cu totul alt registru.

De pilda, cand vine vorba de subiecte de actualitate internationala, cum ar fi, sa spunem, antiamericanismul, este simplu sa chestionezi competentele unui O. Paler in a se pronunta pe teme legate de politica sau cultura americane. Cu tot respectul meritat pentru o cariera peren infloritoare si diversa ce se intinde de la munca in slujba statului, in anii ‘50, la cea in studiourile private ale zilelor noastre, precum si pentru experienta sa - in interval - in inalte functii publice, trebuie totusi observat ca testul dat de intrebarea pe ce baza sunt formate opiniile sale, adica pe ce temei se pronunta acesta in problematica in cauza, este devastator. Recunoscandu-i competentele deosebite in alte domenii de specializare in care straluceste (cum ar fi stapanirea deplina a studiilor si limbilor clasice), carentele sale in tematica legata de contemporaneitate sunt usor de pus in lumina. In postura de comentator public de larga respiratie pare surprinzator de lipsit de contacte functionale cu mediile jurnalistice si intelectual-politice din Occident - nici macar nu pare a frecventa serios presa straina; familiaritatea sa cu publicistica relevanta este indeterminabila, fiind greu de spus in ce masura gradul de initiere in domeniul limbii engleze i-a permis sa ia cunostinta in ce consta aceasta publicistica; dincolo de varii reminiscente - evident neasumate - ale insidioasei propagande comuniste antiamericane sau de vehicularea corolarelor unor teorii de tipul "cultura vs. civilizatie" (inspirate probabil de tangenta cu rezumate sau comentarii la operele unor scriitori germani interbelici), notiunile sale despre literatura si autorii care circumscriu tematica par cu precadere inconsistente; in plus, lasa impresia ca este victima inconstienta a unor clisee, ce asociaza ideea de cultura americana si americanism cu ceva intre Disney si Hemingway, clisee ce nu tradeaza de obicei un connaisseur; in sfarsit, cadrele conceptuale care definesc cultura sa politica sunt superficiale. Pe scurt, produse in absenta unei baze informationale, venind mai degraba din nebuloasa ruminatiei incertitudinilor si frustrarilor personale decat din studiu si reflectie, opiniile sale, in ciuda unui notabil echilibru ieremiadic si a unei venerabile limpezimi hermeneutice, sunt desigur de o mare valoare ca studiu de caz psihanalitic, dar nu si din punctul de vedere al continutului analitic sau intelectual. Trecand insa de la exemplul concret la categoria ilustrata, trebuie spus ca este simplu sa demonstrezi ca, atunci cand ai de a face cu emitatori de opinii ce preiau si amplifica in note proprii, in functie de idiosincrasiile si interesele momentului, varii teme prinse dupa ureche intr-un context sau altul, sarcina salubrizarii preemptive a discursului public este neplacuta, dar simpla. Dificultatea nu consta in efortul cerut de critica productiilor acestui tip de personaje, ci in faptul ca interesul in a te angaja cu ele este direct proportional cu continutul lor intelectual, si anume: zero. Dilema fiind ca, profesionalmente, simti cumva ca ai avea obligatia sa o faci.

Cu totul altfel stau insa lucrurile atunci cand trebuie sa intri in coliziune cu autoritatea sau competenta unui Paul Krugman de la New York Times sau David Corn de la The Nation, chestionand interpretarile pe care acestia le dau unor teme de actualitate internationala. Vorbim aici de oameni cu experienta, lectura si capacitati intelectuale dovedite. Oameni care isi stiu bibliografia, stapanesc ideea si, mai mult, poarta autoritatea data de aura organizatiilor pe care au ajuns sa le reprezinte. Pe scurt, a critica, a respinge sau a nuanta produsele puse in circulatie de acestia este o provocare intelectuala, dar si o sarcina formidabila. Abia cand ne intoarcem privirea de la personajele ce paraziteaza scena interna si privim lucrurile in perspective date de acesti publicisti straini, realizam cat de mult obliga in termeni de profesionism, dedicatie si rigoare intelectuala sarcina cu care se confrunta breasla romaneasca.

O misiune dificila

Daca misiunea pare imposibila, sa ne reamintim ca obiectivele dificile sunt cele care dau cu adevarat masura unui profesionist. Dar chiar si daca ne eschivam de la formulari in note atat de inaltatoare, tot nu avem de ales. Motivul este evident: trebuie sa facem din necesitate o virtute. Daca nu am incerca sa fim comentatori si analisti informati si inteligenti ai realitatilor veacului nostru, sincroni cu miscarile de idei ale momentului, dar in acelasi timp critici echilibrati si informati ai materialelor produse la Washington, Londra sau Paris si servite restului lumii ca fapte si interpretari incontestabile, am fi redusi la urmatoarele alternative: prima este aceea de a renunta la standardele profesionale si a ne pierde in lupte de gherila in compania lui Cristoiu, Paler, Ejusdem Farinae. A doua este aceea de a deveni ecourile sau releele unor teme produse de cine stie ce mare comentator BBC, a carui notiune de profesionism contine ideea de a plati "mici sume de bani", pentru a improviza reportaje si evenimente de interes public, si a carui stralucita cariera spre varfurile ierarhiei mass-media a inceput cu ani in urma, printr-un mic scandal produs de un reportaj despre imigrantii romani. Ambele alternative, trebuie recunoscut, nu foarte atragatoare.