Europa: mai multe viteze și un marșarier estic

După Brexit și tensiunile cu noua admi­nis­tra­ție americană, ar fi fost un moment bun pen­tru a regândi Europa. Ar fi fost un moment bun ca Europa să dovedească unitate. Nu a fost să fie nici de data asta. Unitate există mai puțină ca oricând. Derapajele de­mo­cratice ale statelor din Grupul de la Vişegrad (în special Un­garia și Polonia) și în egală mă­sură decizia lor de a se pu­ne contra unor hotărâri eu­ropene importante au ridicat Germania și Franța contra fos­tului bloc comunist și au adâncit falia Est-Vest.

Estul Europei pare să nu mai respecte niciuna dintre regulile democratice la care s-a an­ga­jat în momentul aderării. Reinventarea Eu­ro­pei, accelerarea integrării sunt sintagme pră­fuite, tocite, concepte abstracte pe care toți le consideră necesare, dar nimeni nu mișcă o hârtie. Germania a încercat săptămâna tre­cu­tă să facă un prim pas concret. Un document intern al guvernului german propune Comisiei Europene să găsească o soluție pentru a con­diționa alocarea de fonduri europene de res­pectarea principiilor fundamentale ale statului de drept. Fondurile în cauză sunt deblocate prin intermediul politicii de coeziune (prin­ci­pa­lul instrument de reducere a diferențelor eco­nomice dintre Est și Vest). Or, cea mai mare parte din aceste fonduri (350 de miliarde de eu­ro, respectiv o treime din bugetul aferent perioadei 2014-2020) se duc către Centrul și Estul Europei. Așa că o ase­menea regulă ar lovi în plin state net be­ne­fi­ciare ale fon­durilor de coe­ziu­ne pre­cum Polonia și Ungaria. Berlinul în­cearcă să lovească unde doa­re mai tare: la bani. Și pe bu­nă dreptate: așa cum re­marca Guy Verhofstadt, Es­tul vrea doar banii, nu și va­lo­rile Uniunii. Ideea legării ba­nilor de obligația statului de drept a mai fost formulată și de președintele Hol­lande și a stârnit atunci furia Poloniei.

Nici Germaniei nu i-a ieșit, cel puțin nu deo­camdată. Atât Ungaria, cât și Polonia sunt con­vinse că nu au cum să fie pedepsite. „Pro­pu­nerea de a reține fonduri structurale în ca­zul anumitor state membre e pur și simplu în contradicție cu tratatele UE“, a explicat pre­mie­rul polonez Beata Szydło. Cu toate că au exis­tat comisari care au părut receptivi, ideea este departe de a-și începe circuitul prin struc­turile europene. Chiar președintele CE, Jean-Claude Juncker, a respins propunerea, pe motiv că ar fi „otravă pentru continent“. O asemenea măsură ar îndepărta și mai mult Varșovia și Budapesta, crede șeful CE. Ce spu­ne Juncker printre rânduri e că angajamentul pentru democrație și statul de drept (că­ră­mi­da de la baza UE!) nu e obligatoriu, din sim­plul motiv că nu există modalități de a forța statele respective să îndrepte derapajele de­mocratice. În plus, de un an încoace, Comisia respinge constant invitația PE de a crea un Pact pentru democrație, stat de drept și drep­turi fundamentale, care să aducă și me­ca­nis­mele de a forța un stat să respecte stan­dar­dele UE, inclusiv după aderare.

Și atunci, dacă banii de la Bruxelles nu pot fi uti­lizați ca să susțină esența proiectului eu­ro­pean, ce mai rămâne din Uniune? Și cum mai poate explica Bruxellesul germanilor (cel mai mare contributor la bugetul UE) că trebuie să achite niște obligații financiare către guverne stră­ine care, în schimb, nu respectă an­ga­ja­men­tele europene de bază?

Estul și Vestul au încetat să mai vorbească ace­eași limbă și orice încercare de co­mu­ni­ca­re se transformă într-un dialog al surzilor. Fie­ca­re trage spre ceea ce percepe a fi propriul interes național. Este în egală măsură și cazul politicii de imigrație, ce riscă să rupă de-a bi­nelea Uniunea. Următoarea lună va fi cru­cia­lă, după ce Ungaria, Slovacia și Polonia au por­nit proces contra UE la Curtea Europeană de Justiție. Miza: cotele de imigranți pe care fiecare stat european ar trebui să-i preia, așa cum s-a decis acum doi ani la Bruxelles, cu ma­joritate de voturi. Măsura nu are o bază le­ga­lă corectă, argumentează Grupul de la Vi­şe­grad. Germania, Franța și restul Vestului, pre­cum și Italia și Grecia (porțile de intrare a imi­granților) insistă, de partea lor, că e nevoie de solidaritate între statele membre în pri­vin­ța imigrației (mai ales că, din cele 1,6 mi­li­oa­ne de imigranți și refugiați ajunși în UE din 2014, UE a propus redistribuirea a doar 160.000 dintre ei). Se lovește însă de fiecare da­tă de refuzul fostelor state comuniste, care susțin că acceptarea de imigranți și refugiați re­prezintă un pericol la adresa securității na­ționale. Rezultatul procesului va avea influen­ță uriașă asupra oricăror altor decizii viitoare luate în comun de statele Uniunii.

La toate acestea vine să se adauge prop­u­ne­rea (ce-i drept, cu bătaie electorală, spre le­gis­lative) președintelui francez abia ales, Em­manuel Macron. El a cerut recent Comisiei să schimbe o directivă importantă pentru a re­du­ce fluxul de muncitori ieftini veniți dinspre Es­tul Europei. Macron a avertizat că acest flux (muncitorii care pot fi plătiți pe termen de­ter­mi­nat cu salarii la nivel de Est ca să mun­ceas­că în Vest) erodează încrederea vest-eu­ro­penilor în Uniune și alimentează extremismul. Falia Est-Vest începe să se adâncească pe con­tinent.