De același autor
În urmă cu câteva zile, au avut loc în București două marșuri. Cele două grupuri participante sunt animate de convingeri total diferite, ce par ireconciliabile. Primul se declară adeptul „normalității“ și susține vehement familia tradițională formată dintr-un bărbat și o femeie. Cel de al doilea este adeptul „diversității“, iar membrii lui își cer, cu aceeași vehemență, dreptul legal la asociere și la întemeierea unei familii bazate pe persoane de același sex, fie ele femei sau bărbați. Ce au în comun cele două grupuri și ce le desparte? Membrii primului grup reprezintă formula naturală, universală și ancestrală a uniunii dintre un bărbat și o femeie, în vederea împlinirii, înscrise în ADN-ul speciei umane, a „misiunii“ de procreare, continuare și supraviețuire. Este, conform scopului ființării sale, infailibilă, incontestabilă și inatacabilă de vreo idee, părere sau concepție umană potrivnică. În plus, membrii primului grup mai beneficiază de un avantaj unic.
Uniunea dintre un bărbat și o femeie a fost celebrată, din vremuri imemoriale, prin ritualuri specifice, indiferent de religii sau obiceiuri păgâne, fiind învestită cu o aură simbolică și sacrală. Biserica creștină a înglobat-o și ea în taina celor șapte sacramente. Fără binecuvântarea bisericii, nicio familie creștină nu crede că se poate bucura de împlinirea harică și omenească. Nu în ultimul rând, familia naturală, așa numită tradițională, se bucură de drepturi materiale, sociale și succesoriale consfințite în Constituție. Dar, dincolo de considerentele generale și unanim acceptate, la baza uniunii naturale se mai află ceva indispensabil, ireductibil și nepieritor: iubirea („L’amor che move il sole e l’altre stelle“). Nimeni și nimic nu poate confisca în nume propriu sau în baza vreunei legi cea mai profundă trăsătură sufletească a ființei umane. Fără iubire, viața însăși ar fi ca un nor de cenușă, ternă, amară și de netrăit. Și aici am intrat și pe teritoriul revendicat, în aceeași măsură și cu egală îndreptățire, de cel de al doilea grup. Ce vrea, de fapt, acest grup? Vrea recunoașterea de către societate a dreptului de a iubi și a fi iubit, de a forma un cuplu, care să reprezinte nucleul unei conviețuiri agreate, liber consimțite și îndreptățite, însoțite de combustia gândului generos și nobil că „ce e al meu e și al tău și ce e al tău e și al meu“. Indiferent de sexul celui care împărtășește și trăiește acest gând.
Protecția, nevoia de siguranță și aventura conviețuirii în doi nu îi poate fi, sub nicio formă, interzisă sau contestată. De bucurii, satisfacții și recompense avem nevoie toți în egală măsură.
În calea răsfățului eudemonic îi stau, însă, acestui grup împotrivă două piedici fundamentale. Una, la fel de firească și de naturală, aceea de a fi în imposibilitatea de a procrea, și a doua, cu semnificație mai adâncă și, poate, mai dureroasă, aceea că nu vor putea primi, în veci, binecuvântarea bisericii pentru demersul lor asociativ, chiar dacă această pretenție insolentă le-ar trece vreodată prin minte. Biserica știe că sacralitatea visată s-a năruit definitiv la porțile Sodomei și Gomorei. Cu povara acestor două handicapuri, cuplurile homo (în sensul cuvântului grec, cu semnificația de „aceeași natură, asemănătoŕ“, și nu în sensul celui latin, care înseamnă „om“) râvnesc, resemnate, doar la ce le-a mai rămas, la statutul, negat din răsputeri de cei din primul grup, de „civis inter pares“. Prin atitudine, opinii și inițiative, primul grup lasă impresia că se teme de ceva primejdios și că se apără împotriva a ceva care are un potențial destructiv. Întrunirile, la care participanții sunt însoțiți de numeroși copii, pentru a da greutate și mai mare gestului contestatar, sunt expresia unor angoase și a unor inexplicabile frustrări.
Păi de ce? Statistica arată că heterosexualii, nu doar din România, ci și la nivel global, sunt într-o majoritate covârșitoare. Cum homosexualitatea nu este contagioasă ca pojarul, ci este o chestiune mai subtilă, greu discernabilă, care ține mai degrabă de sfera cromozomilor, a gameților și a procesului de autocunoaștere și autodefinire a personalității decât de rigoarea șubrezită a unor comandamente etice, previziunile catastrofice și sentimentele de respingere devin superflue. Teama nu-și are rostul, iar apărarea nu-și are temei. Membrii primului grup, avantajați de cele două handicapuri ale celuilalt grup, ar trebui să răsufle ușurați, să fie mai puțin încrâncenați și mai înțelegători. Toleranța, un concept derivat al acceptării, cel puțin formale, a alterității, poate lăsa loc, cu bune rezultate, indiferenței și chiar nepăsării. Doi oameni de același sex doresc să poată forma un cuplu, acceptat în societate, fără discriminări și cu aceleași drepturi civile ca toți ceilalți „normali“. Ei și?
Este mai mult decât evident că stridența, extravaganța carnavalescă și infatuarea comportamentală a celor din grupul „diverșilor“ nu sunt altceva decât un strigăt disperat al dorinței de normalitate. „Normalii“ refuză să deschidă ochii și să vadă că, lângă ei, alți oameni, „diverșii“, văduviți de speranța oricărei genealogii și izgoniți din orice spațiu al mântuirii, trăiesc, se bucură, suferă și, asemenea lor, doresc să dea și să primească iubire.
Dar cine măsoară cât de diversă poate fi normalitatea sau cât de normală poate fi diversitatea? Shakespeare știe răspunsul la această întrebare, în Sonetul XVIII. //
 - Copy.jpg)
Comentarii 5
Pristanda - 07-15-2019
Iubite domnule autor, Vă doresc sa va bucurati de o pensie bună dată de cei /cele care nu pot avea urmași. Cât despre progresul demografic al iubitei noastre țărișoare , se rezolva si asta .Aducem din alte părti brațete de muncă . De pildă , de la cei care acum nu mai prea vor să le deschidă poțile. Nema problema . Preluăm noi pe bază de repartiție unională. Sper că atunci n-am sa ma mai incurc cu număratul. Stiți... două la prefectură, patru la ...
RăspundeIoan Vlad Nicolau - 07-07-2019
Daca dragostea este un sentiment, iar sentimentele apartin exclusiv speciei om, hai s-o spunem pe bune, ca acesta manifestare sentimentala, dragostea, lasind la o parte mofturile cu pretentii definitorii stiintifice, reprezinta atractia sentimentala între doi reprezentanti de sex opus ai speciei om, atractie absolut in afara constientului celor doi subiecti, de neexplicat, dar neaparat avind o componenta absolut precis constienta si anume dorinta expresa, ardenta de a face sex cu alesul sau aleasa subiectului la care ne referim, fata de care este manifestata atractia instinctiva de moment, generata de complexul neuro hormonalo psihic de care vorbeam mai sus, dar care nu are de aface sub niciun fel de forma cu partea constientala a niciunuia dintre cei doi subiecti. Este o definitie personala, nestiintifica, in niciun caz exhaustiva, bazata pe nenumaratele povesti de dragoste din literatura mondiala si nationala, pe experienta sau experientele proprii a le diferitelor persoane citate-n istorie si chiar pe experienta personala, modesta-i adevarat, dar imposibil de ignorat. Valabila sau nu, pe scurt si pe întelesul tuturor, asta-i esenta relatiilor barbat femee înca de la-nceput, de cind omul a coborit de pe craca în versiunea darwinista, sau de cind a fost dat afara din rai cu-n sut în cur, în cealalta versiune metafizica. Si asta-i modalitatea normala de comportament, pe care generatie dupa generatie a acceptat-o de atunci si pina-n zilele noastre, tot asa cum generatiile au acceptat si celelalte zece legi de bun comportament si bun simt dictate noua de necesitate, absolut obligatorii pentru existenta unei societăti şi întemeerea unei familii, unica modalitate de a asigura înmultirea speciei om, evolutia ei catre dracu' stie ce, unicul modus care a asigurat perpetuarea speciei pîna-n secolul XXI. Unica modalitate! Unica, pina-n prezent. Tot cea ce exista înafara acestui modus de înmulţire şi perpetuare, numim noi oamenii posesori ai unei cit de mici glagorii, anormalitate! Facit: iubirea manifestata între doi membrii ai speciei om de acelasi sex, egal daca femenin sau masculin, numim noi homosexualism si este o a nor ma li tate! Clar? Si asa a fost, este si va fi cotata pina cind sfirsitul ne va arunca înapoi în haul din care am venit! O sa spuneti dumneavoastra ca anormalitatea, pe care dumneavoastra o numiti inpropriu si suspect diversitate, exista la fel ca omenirea înca de la început. Asa-i! Numai ca asta nu schimba cu nimic esenta lucrurilor. Tot de la-nceput imensa majoritate a miilor de generatii a condamnat anormalitatea, cind asta se dovedea contrara legilor de bun simt si buna conlocuire în societatile care se formau si evoluau straduindu-se sa înainteze-n timp. Si daca asta este o anormalitate, atunci putem spune ca cei care sufera, sau cei care apara acest lucru si care mai mult, cer legalizarea lui prin lege, reprezinta o monstruozitate! În cea ce priveste atitudinea majoritatii fata de monstruozitatea minoritatii aceasta din punct de vedere moral variaza în functie de spatiul geografic, de gradul de civilizatie ajuns, de religie, educatie si inteligenta aceasta merge de la un refuz total de a accepta monstruozitatea si pina la cererea desfiintarii fizice a practicantilor, cu diferite stadii de gravitate intermediare. Dar întreaga lume civilizata sau nu, în majoritatea ei, refuza sa accepte într-un fel sau altul monstuozitatea. Acuma dumneavoastra, despicind firul de par în patru, prin pledoaria patimasa as zice eu pentru iubire, sau cum îi spuneti, încercind sa escamotati realitatea diversitate, din pacate va plasati automat în tabara minoritara, în categoria celor cel putin sustinatori ai monstruozitatii, daca nu, prin patosul pe care-l folositi, lasind cititorul sa banuiasca, poate chiar in al celor practicanti, lucru pe care eu personal refuz sa-l cred. Ei, acuma nici chiar asa! Dece o faceti nu stiu, dar cu asta vreau sa spun ca m-ati dezamagit si ca nu pot sa fiu de partea dumneavoastra.
RăspundeJana - 07-03-2019
Nu trebuie să fii Shakespeare pentru a putea măsura normalitatea. Fiecare spirit uman a primit ca dar al Creatorului aptitudinea de a recunoaște ceea ce este corect, alături de libertatea de a-și alege calea: în sus, evoluând, sau în jos, decăzând. În rătăcirea să benevolă, omenirea a distorsionat majoritatea noțiunilor astfel încât IUBIREA, singurul izvor cu adevărat viu, etern, este confundată cu multele satisfacții pretinse de om a i se cuveni. Potrivit adevăratei Legi, nu procrearea ori dependență fizică este rostul unirii dintre femeie și bărbat, ci întregirea speciei spirituale a omului, unire care nu are voie să facă decât în deplină armonie, iubire, legitimitate, dacă se vrea să fie Bine-cuvântată, dacă se vrea să fie folositoare, înălțătoare, netrecătoare.
RăspundeJana - 07-03-2019
Pentru o privire limpede, netulburată de impuritatea multelor prejudecăți, este mai mult decât vizibil, este flagrant că diversitatea poate fi atât, și numai atât de normală, cât îi permite Legile imuabile, implacabile ale Creației (nu cele omenești, instabile, subiective, perisabile, sau cele dogmatice, rigide, artificiale mutilante). Și invers, normalitatea poate fi atât de diversă cât îi permite aceleași Legi de neclintit ale Creației, Legile naturii, nesocotite de omenirea care acum, în vremea treierișului, TREBUIE să culeagă ce a semănat.
RăspundeFred Mercur Genderfluidos - 07-02-2019
Superba compunere, deci de o subtilitate care smulge lacrimi. De ce sa ne opunem la o dragoste cur ata? Si ei cer asa putin. Doar un parteneriat, atata tot, nimic mai mult. Avand in vedere ca eu folosesc internetul doar ca sa citesc 22, ca nu ma uit la tv si ca afara folosesc numai niste ochelari speciali, de cal, nu am de unde sa stiu daca in Vest revendicarile nu sunt cumva ceva mai radicale: casatorie, cumparare de copii facuti cu eprubeta, ba chiar relatii legalizate cu copii. Plus ca nu am de unde sa stiu daca in Vest nu cumva e voie sa schimbi sexul doar pe baza feeling-ului de moment si prin urmare daca ai penis dar te simti femeie sa intri la WC femei in deplina legalitate. Ce mai, pe scurt multumesc mult ptr indoctrinare si inchei cu traditionalul "Dreptate, ochii plansi cer sa te vada", asta pardon ca nu mai e de actualitate la GDS, rectific, sus secera si ciocanelul roz! Si spor la cenzura progressista!
Răspunde