Confiscarea extinsă: cât recuperăm

În 2012 a fost introdusă instituția confiscării extinse. Guvernul a anunțat înființarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Aflate sub Sechestru, cu speranța adoptării legii de funcționare până la sfârșitul lui 2015.

Puterea statului de drept versus puterea infractorilor

Proiectul Susținerea recuperării prejudiciului și a confiscării extinse a fost derulat de Freedom House România în parteneriat cu Ministerul Justiției, Direcţia de Investigare a Criminalității Economice din IGPR, CSM şi Ministerul Public, Ministerul Justiției din Franța, Expert Forum și Magistrats européens pour la démocratie et les libertés.

Proiectul a fost finanțat de către Comisia Europeană – DG Home Affairs cu un buget total de 164.340 euro, din care Freedom House România a trebuit să atragă cofinanțare în valoare de 10%. La efortul de cofinanțare au participat Expert Forum și ambasadele Marii Britanii și Olandei. 40 de judecători, 20 de procurori și 20 de ofițeri de poliție judiciară au participat în patru seminare ale proiectului.

În 2012, a fost introdusă instituția confiscării extinse, încă aplicată cu parcimonie. Curtea Constituțională a clarificat aspecte fundamentale pentru aplicarea măsurii. Recente hotărâri definitive privind confiscări speciale ori confiscări de la terți în dosare importante au pregătit, la rândul lor, terenul pentru o aplicare mai îndrăzneață și a confiscării extinse.

Direcția Națională Anticorupție a insistat și a reușit să convingă guvernul cu privire la detașarea a 50 de polițiști judiciari pentru investigațiile financiare necesare identificării bunurilor dobândite ilegal.

Răspunzând unor critici dure privind rata scăzută de punere în execuție de deciziilor de confiscare, guvernul a anunțat înființarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Aflate sub Sechestru, cu speranța adoptării legii de funcționare până la sfârșitul lui 2015.

Toate acestea sunt evoluții importante care au avut loc pe parcursul celor doi ani de desfășurare a proiectului. La finalul acestuia, am considerat util să strângem într-un buletin de conferință perspectivele principalilor experți ai proiectului, din care vă furnizăm câteva extrase.

LAURENȚIU SORESCU

Procuror, formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii:

Activitatea infracţională funcţionează în baza unor mecanisme economice similare cu cele ale operatorilor economici angrenaţi în economia reală. Oamenii pot fi înlocuiţi aşa cum și angajaţii sunt înlocuiţi. Dar capitalul financiar este esenţial pentru continuarea activităţii. Fără lichidităţi şi fără active, o organizaţie criminală este ca şi dizolvată. (...)

De aceea, a fost nevoie de instituirea unei noi măsuri de siguranţă, de natură să afecteze în principal entităţile infracţionale implicate în infracţiuni grave ce permit acumularea de capital. Măsura confiscării extinse se încadrează în noul curent realist al politicii penale moderne. Aceasta se concentrează prin controlul criminalităţii, în principal, prin diminuarea foloaselor dobândite prin comiterea de infracţiuni, pedepsirea infractorilor având un caracter subsidiar¹.

DANA BURDUJA

Procuror în cadrul Serviciului de îndrumare şi control al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:

Confiscarea extinsă vizează alte bunuri decât cele care au legătură cu o infracțiune specifică, cu privire la care instanța are convingerea că provin din activități infracționale distincte de cele care formează obiectul cauzei penale. Scopul reglementării constă în prevenirea stării de pericol generată de folosirea bunurilor obținute ilicit și deposedarea de produsul infracțional, în condițiile în care nu se poate stabili vinovăția infractorului pentru comiterea actelor materiale din care acestea provin, la standardul de probă necesar pentru condamnare, dat fiind faptul că, în cele mai multe cazuri, aceasta constituie probatio diabolica. (...)

Numărul redus de cauze în care această măsură a fost aplicată în cei trei ani de la implementare este explicabil prin volumul semnificativ de investigații financiare specializate necesare pentru identificarea bunurilor şi stabilirea diferenţelor vădite între averea licită şi cea reală a persoanelor cercetate. Aceste demersuri financiare paralele îngreunează semnificativ soluţionarea laturii penale a cauzei, cu atât mai mult, cu cât bunurile sunt de obicei ascunse în patrimoniul altor persoane.

CLAUDIU CHIRIȚĂ

Comisar-șef, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR:

În varianta standard a confiscării speciale, investigația financară are în vedere numai produsul infracțiunii, circuitul banilor și luarea măsurii de siguranță cu privire la produsul respectivei infracțiuni. În cazul confiscării extinse, investigatorii au posibilitatea de a se duce cu cinci ani înainte - dar nu înainte de aprilie 2012² - pentru a face un profil financiar și a vedea care sunt veniturile licite și bunurile deținute și dobândite în intervalul de timp respectiv. (...)

Nu sunt cercetate doar sumele provenite din infracțiune, ci toate sumele de bani și tot activul deținut de către suspect și persoanele apropiate acestuia. (...) Investigatorii pot administra probe și indicii pentru a crea instanței convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor pentru care persoana este condamnată și că există o diferență vădită între venitul real și cel declarat licit, fără a fi nevoie însă să se probeze un anumit act material al infracțiunii.

Note:

1. Vezi în acest sens Guy Stessens, Money Laundering: A new International Law Enforcement Model, Third Edition, Cambridge University Press, 2002, p. 12.

2. Potrivit Curții Constituționale, pot fi vizate de confiscarea extinsă doar bunurile dobândite după 22 aprilie 2012, data de intrare în vigoare a Legii nr. 63/2012.

Confiscarea de la terți - abordarea europeană

Camelia Bogdan, judecător la Curtea de Apel București: „La nivel european, se constată că nu este moral ca bunurile dobândite în urma săvârșirii unor fapte prevăzute de le­gea penală să rămână în circuitul civil și se pot lua măsuri în vederea prevenirii tre­ce­rii acestor bunuri în patrimoniul altor per­soane.

În primul rând, trebuie să vedem dacă ter­ții dobânditori sunt de bună sau de rea-cre­dință. În ceea ce privește criteriile de ana­liză a bunei-credințe, în momentul intrării în posesie a produsului infracțiunii, terțul do­bânditor trebuie să nu fi știut sau să nu fi avut posibilitatea să cunoască faptul că acele bunuri provin din săvârșirea unor fap­te prevăzute de legea penală.

Directiva 2014/42/UE face referire la faptul că acest element intențional trebuie ana­li­zat în lumina unor circumstanțe de fapt și de drept obiective, cum ar fi modul în care a intrat în posesia bunului (cu titlu gratuit sau pecuniar), această condiție fiind su­fi­ci­entă pentru aplicarea măsurii de siguranță a confiscării din patrimoniul terților.

Unele apărări invocă faptul că nu se poate confisca de la terți, întrucât terții nu au ca­li­­tate procesuală. Însă art. 112 alin. (1) lit. e) din noul Cod Penal nu impune condiția că se poate confisca doar de la proprietar. De alt­fel, cei care comit aceste infracțiuni sunt in­te­resați ca apoi să introducă în circuitul ci­vil produsele infracțiunii. Și nu doar «gu­le­re­le albe» își pun această problemă, ci chiar și cel mai simplu infractor va avea drept prim instinct să treacă ceea ce a lu­at în po­sesie pe numele unei alte per­soa­ne, pen­tru a înlătura pericolul de a fi prins“.

Standard de probă la confiscare în SUA

Confiscarea extinsă fără condamnare are o istorie foarte lungă în SUA. La origini s-a bazat pe legislația vamală și a fost folosită chiar de la începuturile existenței Statelor Unite ale Americii, din 1789, pentru a combate pirateria. Era o confiscare civilă, fără condamnare, un mijloc prin care puteau fi confiscate corăbiile piraților, chiar și în situația în care aceștia nu puteau fi prinși.

În 1978, lupta contra traficului de droguri, în special în Miami, a impus o legislație anume pentru confiscarea penală. Astfel, în timpul urmăririi penale împotriva infractorului s-au putut adăuga și confiscări și căuta câștigurile ilicite ale infractorului. Experiența a arătat legislatorilor că una dintre cele mai bune metode de a dezmembra organizațiile care traficau droguri era să le fie luați banii pe care îi investiseră în afacerile murdare.

Procurorul federal american Mark Lester are 25 de ani experiență în sechestre și confiscări. A participat la conferința de deschidere a proiectului.

Această legislație a fost amendată în 1984, pentru a include și proprietăți imobiliare. Au putut fi astfel vizate și vilele somptuoase, nu doar conturile bancare, au fost urmăriți banii ce se regăsesc în orice alte active, de la cai de curse până la bărci cu motor rapide.

În Statele Unite există trei tipuri de confiscare – administrativă, penală și civilă – care se aplică unor infracțiuni grave precum traficul de droguri, terorismul, corupția, frauda, traficul de persoane.

Există mai multe standarde de probă în SUA. Nivelul de probă începe cu ceea ce numim „o cauză probabilă“. „Cauza probabilă“ este nivelul de probă pe care procurorii trebuie să-l prezinte magistraților pentru a obține un mandat de percheziție sau un ordin de sechestru pentru a indisponibiliza bunuri.

În procesul de confiscare, fie în cadrul procedurii auxiliare, în care avem deja infractorul condamnat, fie într-o acțiune separată de confiscare civilă, standardul de probă este „preponderența dovezilor“.

Cu alte cuvinte, procurorii trebuie să dovedească doar puțin peste 50%-50% pentru ca un judecător să poată decidă că bunurile ar trebui să fie confiscate. Procurorii au nevoie doar de o cantitate foarte mică de probe în plus.

Desigur, există apoi standardul „dincolo de orice îndoială rezonabilă“, cel mai înalt standard de probă al nostru, folosit pentru condamnarea inculpaților. Și apoi, desigur, 100%, dincolo de orice îndoială niciun om nu poate ști.