România și amenințările de securitate din regiunea Mării Negre

România trebuie să se reinventeze diplomatic pentru a-și asigura securitatea la Marea Neagră și în Balcani.

George Visan 07.01.2020

De același autor

Ucraina este cel mai important câmp de bătălie între Occident și Rusia în arealul Mării Negre. Aici este locul unde se va decide arhitectura de securitate a Europei care o va înlocui pe cea post-Războiul Rece.

Kievul acționează ca un veritabil magnet pentru Washington și Kremlin, fiind atât o zonă de influență disputată, cât și sursa unor puternice clivaje interne în aceste state. Președintele Trump a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților a Congresului SUA pentru abuz de putere și obstrucționarea Congresului în cazul scandalului legat de ajutorul militar american. Președintele Trump este acuzat că a încercat să condiționeze livrarea unui ajutor militar, votat deja de Congres, în schimbul lansării unei acțiuni penale împotriva lui Hunter Bider, fiul potențialului său contracandidat democrat la alegerile prezidențiale din 2020, Joe Biden. Scandalul, care a dus la activarea „opțiunii nucleare” de către Congres, este direct conectat cu scandalul implicării Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Din punct de vedere politic, „Russiagate” a degenerat în „Ukrainegate”, cu consecințe nefaste atât din punct de vedere intern, cât și extern.

Vladimir Putin este cotat public ca fiind „adevăratul” câștigător al conflictului din Ucraina și cel care ar deține cheia încheierii acestuia. Federația Rusă este, însă, instigatorul și agresorul acestui război, iar Vladimir Putin, principalul responsabil pentru deciziile strategice și politice care au condus la actuala stare de fapt din Crimeea și Donbas. Probabil că istoria nu va fi blândă cu liderul de la Kremlin, dar până să se pronunțe istoricii, cetățenii ruși vor avea și ei un cuvânt de spus. Iar în momentul de față, Putin nu se mai bucură de sprijinul popular pe care îl avea în 2014. Sancțiunile economice, mișcările de protest din ce în ce mai numeroase, deși nu neapărat și eficiente, efectele socio-economice ale războiului din Ucraina – toate acestea au erodat în ultimii cinci ani popularitatea lui Putin. Deja elita politică de la Kremlin se gândește care îi va fi succesorul după ce-și va încheia al patrulea mandat.

Din punct de vedere politic, situația Ucrainei este fragilă, în ciuda unor progrese evidente. În primele momente de după anexarea Crimeei și ale izbucnirii conflictului din estul țării, statalitatea Ucrainei părea să fie sub semnul întrebării. Obiectivul major al Rusiei a fost acela de a compromite capacitatea Ucrainei de a acționa și a se comporta în cadrul sistemului internațional ca un actor suveran și independent. Kremlinul a fost foarte clar: orice apropiere de Occident va avea drept consecință destructurarea statalității ucrainene. După cinci ani de conflict, această abordare a eșuat. În loc să provoace prăbușirea statului ucrainean, agresiunea rusă a avut drept consecință consolidarea națiunii ucrainene. Reziliența Ucrainei în acești cinci ani a fost cel mai important aspect al conflictului dintre cele două state – deoarece în unele cancelarii occidentale existau temeri serioase privind capacitatea de supraviețuire a Kievului ca actor suveran.

Alegerea președintelui Zelensky în detrimentul lui Petro Poroșenko demonstrează două lucruri importante: ucrainenii vor pace, iar în același timp vor să scape de oligarhi. Problema obținerii păcii va fi pe termen scurt și pe termen mediu principala prioritate a noii administrații de la Kiev. Iar cea mai mare provocare pentru proaspătul ales președinte al Ucrainei va fi cum să creioneze această pace astfel încât suveranitatea și independența țării sale să fie conservate. Pentru a-și atinge obiectivele, Volodimir Zelensky trebuie să depășească două handicapuri majore. Primul este lipsa sa de experiență politică. Deja Donald Trump a încercat să facă acest lucru și aproape că a reușit în cazul scandalului ajutorului militar. În al doilea rând, asocierea anterioară a preşedintelui Zelensky, pe vremea când era actor, cu oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski. Acesta era proprietarul postului de televiziune unde Zelensky a devenit cunoscut. Apropierea dintre cei doi a ridicat mereu semne de întrebare, atât observatorilor informați cu privire la situația din Ucraina, cât și diplomaților occidentali.

Lipsa unui consens regional

Ucraina este cel mai mare vecin al României, iar compromiterea suveranității și integrității sale teritoriale reprezintă o amenințare pentru independența și suveranitatea țării noastre. Dar, în ciuda unor semnale pozitive, cum ar fi asistența oferită de România în domeniul cybersecurity sau deschiderea unui nou punct de trecere al frontierei, pe Dunăre, la Isaccea, relația bilaterală româno-ucraineană rămâne nefructificată. În momentul de față, cea mai mare piedică în privința cooperării dintre cele două state este reprezentată de adoptarea legii privind utilizarea limbii ucrainene. Atât Bucureștiul, cât și Kievul trebuie să depășească acest obstacol și să înscrie relația bilaterală pe o traiectorie care să evite afectarea acesteia de teme parohiale.

Pentru România, a doua provocare majoră de politică externă și de securitate la Marea Neagră este reprezentată de lipsa consensului privind natura amenințării ruse în regiune. Atât Bulgaria, cât și Turcia percep cu totul diferit politica Rusiei la Marea Neagră. Sofia nu dorește o prezență NATO mai puternică și mai vizibilă în Marea Neagră, iar Ankara a trecut în cinci ani de la rivalitate în raport cu Moscova la cooperare în domeniul militar. Achiziția de sisteme antiaeriene S-400 de către Ankara este simultan un semnal către Occident și o poliță de asigurare a lui Recep Tayyip Erdoğan împotriva unei noi lovituri de stat.

În cazul Sofiei, situația e mai simplă decât în cazul Ankarei. Din rațiuni istorice și culturale, Bulgaria nu consideră Federația Rusă o amenințare la Marea Neagră. De fapt, bulgarii se tem mai mult de sporirea puterii Turciei în regiune decât de cea a Rusiei. Bulgaria pare să fie mai interesată de securitatea energetică decât de vreo inițiativă militară. Cu toate acestea, România ar putea să încerce să explice Bulgariei nevoia unei prezențe militare sporite a NATO în Marea Neagră. O serie de inițiative militare bilaterale cât și multilaterale trebuie prezentate Sofiei, iar diplomația românească să prezinte foarte clar consecințele lipsei de cooperare între aliați la Marea Neagră.

Ungaria condusă de Viktor Orban, deși este membră a Uniunii Europene și a NATO, a devenit un risc pentru securitatea României și a restului flancului estic. Deși inclusă în inițiativa Bucharest 9, Ungaria, în prezent, are din ce în ce mai mult în comun cu Rusia lui Vladimir Putin decât cu valorile euroatlantice. Companiile energetice maghiare au devenit subcontractoare predilecte pentru companiile energetice ruse, iar serviciile de informații maghiare l-au „extras” pe fostul premier al Macedoniei Nikola Gruevski, acuzat de fapte de corupție, și l-au adus la Budapesta, unde a primit azil politic. Nikola Gruevski a fost unul dintre principalii vectori ai influenței ruse în Balcanii de Vest.

Deși Budapesta încearcă să-și dovedească „loialitatea” occidentală prin achiziția de armament, promovarea modelului „democrației iliberale” reprezintă un asalt fără precedent asupra ideilor și valorilor promovate de UE și NATO. Viktor Orban a fost lăsat să vină în România și să proclame nici mai mult, nici mai puțin sfârșitul modelului democratic liberal. Între 2017 și 2019, România era cât pe ce să experimenteze modelul democrației iliberale, sub oblăduirea lui Dragnea.

România trebuie să se reinventeze diplomatic pentru a-și asigura securitatea la Marea Neagră și în Balcani. Astfel, experiența noastră în apărarea democrației la noi acasă și în combaterea corupției poate fi utilizată pentru a crea o adâncime strategică în raport cu proiecte autoritare de sorgintea celui maghiar sau pentru a contracara influența rusă.

Disonanța dintre Europa și SUA

România este dependentă politic și economic de modelele occidentale euroatlantice. Securitatea și apărarea noastră depind de succesul și supraviețuirea NATO și UE, pe termen lung. Însă, în momentul de față, asistăm la o puternică disonanță strategică între Europa și Statele Unite.

Emanuel Macron pune degetul pe rană atunci când spune că NATO „se află în moarte cerebrală”. Această „moarte cerebrală” este cauzată de abandonarea de facto, dacă nu de jure, a rolului de lider al Alianței de către Statele Unite. Președintele american Donald Trump contestă rațiunea de a fi a alianțelor întemeiate de SUA și chiar rolul Americii în sistemul internațional. Aliații au ajuns să fie percepuți ca niște chiriași de rea-credință care profită de pe urma generoasei umbrele de securitate americane.

Macron, deși corect în evaluarea sa, propune ca alternativă combaterea terorismului și dialogul strategic cu Rusia. Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu un gaullism 2.0, la fel de lipsit de imaginație ca și varianta sa originală. Pentru flancul de est, soluția lui Emanuel Macron reprezintă un dezastru politico-strategic.

Dialogul strategic cu Rusia este o pistă falsă. Occidentul și Federația Rusă au continuat să aibă un dialog strategic după 2014, însă substanța acestuia a fost cu totul alta. Este clar, în momentul de față, că Moscova dorește revanșa pentru pierderea Războiului Rece, iar apropierea de Occident este anatemă pentru elita politică rusă. Niciodată, poate, rolul NATO nu a fost mai important în descurajarea amenințării ruse decât în prezent. Din păcate, nimic nu poate garanta că acest rol va continua după 2020. O eventuală integrare a Rusiei în arhitectura de securitate europeană trebuie să aibă loc numai după ce aceasta renunță la crearea unei noi sfere de influență în fostele republici sovietice, dublată de o abandonare a ideilor putiniste ce au condus politica externă rusă din anul 2000 până în prezent. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22