Cazul PETROMConsecintele privatizarilor fara noima

Ilie Serbanescu 29.09.2005

De același autor

Romanii au inceput sa resimta la buzunare consecintele privatizarilor fara noima facute, la initiativa interna sau la presiune externa, in ultimul an, indeosebi in domeniul energetic. Zilele trecute a fost vorba de scumpirile carburantilor la pompele Petrom, de natura a influenta, prin pozitiile dominante ale acestei companii, preturile pe intreaga piata. Scumpirile - a caror fundamentare noul proprietar privat al companiei nu a vrut s-o dezvaluie - au jucat rolul unui dus rece, avand in vedere produsul sensibil pe care il reprezinta carburantii, si s-au putut constata, pentru prima data la nivel de masa, consecintele privatizarilor in domeniu. Consecinte care, in esenta, inseamna excluderea oricarei posibilitati de interventie din partea statului roman pentru eliminarea abuzurilor sau protejarea consumatorilor.
Populatia avusese de fapt ocazia sa se convinga de astfel de consecinte, mai de mult, in episodul abonamentului la gaze naturale, impus de fapt de noii proprietari privati ai distributiei de gaze. Episodul nu a avut inca un epilog, in ciuda interventiei prompte a guvernului, care a anulat abonamentul. Si nu exista inca un epilog pentru ca noii proprietari ai distributiilor de gaze insista in continuare pentru introducerea abonamentului si, se pare, vor avea succes. Mai insidioase, dar nu mai putin fierbinti la buzunar sunt consecintele asa-numitei liberalizari a pietei energiei electrice, in virtutea careia intermediari, numiti pe buna dreptate de d-l Basescu “baieti destepti”, cumpara ieftin electricitate pentru a o vinde evident cu profit altor companii prin negocieri, in timp ce oamenii de rand sunt nevoiti sa cumpere electricitatea nu numai de unde sunt arondati, dar si la preturi impuse, mereu si mereu mai mari.
De aproape doi ani de cand au aparut pe rol, incerc, folosind glasul modest si dupa cum se vede fara ecou al unui analist, sa atrag atentia asupra privatizarilor fara noima din sectorul energetic, care constituie osatura unei economii, si nu un segment producator de blue-jeans. Nu au fost interventii impotriva privatizarii in general si nici critici neaparat la adresa conditiilor pe care partea romana le-a acceptat in cadrul negocierilor. Au fost respingeri nete ale modalitatii, alese sau impuse, de privatizare, in care statul roman, indiferent cati bani reusea sa obtina din tranzactii, pierdea apoi complet orice cuvant de spus in deciziile privind soarta unui sector vital care, repetam, nu produce blue-jeans. Sa luam cazul Petrom. Nu a existat companie petroliera de stat in tarile Europei - daramite una, precum cea din Romania, detinatoare nu numai de rafinarii si distributii, dar si de exploatari de titei brut - care sa fi fost privatizata cu investitor strategic, adica direct catre o companie care sa detina majoritatea si deci sa obtina controlul integral si ansamblul deciziilor de fond. Toate, dar absolut toate, in frunte cu OMV-ul austriac - cumparatorul Petrom, care a fost tot o companie de stat si continua sa fie in esenta cam tot asa ceva -, au fost privatizate catre investitori de portofoliu si au, in urma privatizarii, un actionariat diseminat, nici un actionar neavand controlul absolut. Capitalul autohton, incluzand statul, detine participatii minoritare, dar, in conditiile diseminarii actionariatului, pastreaza un cuvand de spus.
Petrom face o jenanta si neprofesionista exceptie. Statul roman, desi pastreaza vreo doua cincimi din capital, nu mai poate face si spune nimic, caci investitorul strategic are majoritatea capitalului si deci controlul absolut. Statul si-a rezervat in privatizarea Petrom de fapt rolul de actionar captiv, adica un fel de Popa Prostu’!
La MOL, compania petroliera ungara, statul, desi cu totul minoritar, este totusi cel mai mare actionar individual, cele mai multe din actiuni revenind unor banci straine, dar acestea sunt in numar de 39, deci fara ca vreuna sa aiba individual vreo pondere importanta. La PKM Ortel (Polonia), diseminarea portofoliului este maxima, 72% dintre actiuni fiind libere pe piata, iar capacitatea de manevra principala apartine totusi capitalului polonez, prin detinerile Trezoreriei statului si Fondului polonez de pensii. Chiar la OMV, statul este nu numai cel mai mare actionar (35%), dar si detinatorul controlului in conditiile in care 45% din actiuni sunt libere in bursa (si deci este imposibila o coagulare la vot a acestei ponderi). Prin asemenea gen de privatizari, statele respective si-au pastrat o capacitate de manevra pentru capitalul autohton prin companiile petroliere.
De altfel, in domeniile si sectoarele unde profiturile vin prin insasi natura activitatii, privatizarile practicate sunt cele cu actionariat diseminat, esentiala fiind nu atat detinerea controlului, cat mai ales calitatea managementului, care sa fie in stare sa aduca profit actionarilor prin organizarea companiei si valorificarea oportunitatilor de piata. Romania nu si-a “privatizat” de fapt compania petroliera, ci si-a vandut decizia in domeniu. Nu mai discutam pe cat a facut aceasta vanzare! Si, in mod grav, a facut-o nu numai in cazul petrolului, ci si in cel al distributiilor de gaze si electricitate, pe care le-a instrainat tot catre investitori strategici. Ca acestia nu sunt nici macar companii private, ci tot companii de stat, asta este o alta problema. O problema ce semnifica faptul ca n-a fost vorba de autentice “privatizari”, ci de transferuri ale deciziei de la statul roman catre alte state. Scormonelile post factum prin contractele de privatizare dupa eventuale posibilitati pentru statul roman de a mai interveni cu ceva sunt inutile. S-au cautat, in van, prevederi referitoare la consultari cu statul roman sau notificari catre statul roman privind cresterile de preturi la carburanti de catre Petrom. S-au dispus, tot in van, anchete prin Consiliul Concurentei in legatura cu respectarea de catre compania Petrom a reglementarilor in domeniul competitiei pe piata. Problema nu este aici. Aceasta se afla in privatizarea prin investitor strategic. Companiei austriece i s-au cedat controlul absolut si deciziile. Noi nu avem decat sa ne resemnam. Si mai vine si ditai ministrul Economiei si Comertului si mai cere OMV sa nu mai majoreze preturile la carburanti atat de frecvent si atat de sever! Si, intr-un gest de bunavointa, daca nu chiar de marinimie, OMV deniaza sa accepte, aruncand astfel si cu niscai praf in ochi romanilor.
Presedintia ia contractul de privatizare a Petrom la puricat. Si ameninta ca-l va face public. Ceea ce, oricum, nu se face, pentru ca, indiferent de parteneri, contractele comerciale sunt confidentiale. Dincolo de aceasta, puricarea acum, post factum, a contractului de privatizare - dupa ce, sa nu uitam, acesta a fost aprobat in Parlament si cu voturile fostei opozitii, adica actuala guvernare - este tot praf in ochi, intrucat nu mai este nimic de facut. O analiza atenta nu va putea constata decat ceea ce stie si Grivei. Este un contract beton, tipic colonial, potrivit caruia decizia in orice privinta apartine OMV, statul roman fiind o marioneta. Probabil 10-20% din acest statut pe care, din pacate, si l-a rezervat statul roman se datoreaza modului neprofesionist si poate interesat in care cei care au reprezentat partea romana au negociat contractul, dar grosul - fondul problemei - provine din insusi tipul de privatizare, cu investitor strategic

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22