De același autor
Fara pretentia unei listari exhaustive si cu atat mai putin a vreunei ierarhizari, vom mentiona in continuare cateva dintre principalele implicatii ale politicilor economice promovate actualmente, unele cu obladuirea, la presiunea sau chiar la initiativa FMI.
Iata cum si cu ce pret se lupta impotriva inflatiei, transformata intr-un fel de icoana, cu toate ca nu prea exista amatori sa se inchine la ea. Inflatia in Romania provine din strafundurile ineficientei economiei. Cu toate acestea, nu prin restructurare se lupta impotriva inflatiei, ci cu mijloace monetare, prin maturari sistematice ale pietei de leii considerati in exces. In urma acestor operatiuni, mai afectata este partea sanatoasa decat cea nesanatoasa, cea vizata de constrangeri, a economiei. Mai rau, pentru ca aceste operatiuni, numite “sterilizari”, nu ajung, lupta continua cu ajutorul cursului de schimb. Prin aprecierea leului sunt stimulati importatorii si sunt descurajati exportatorii, unii din acestia din urma chiar sunt scosi din joc! Cam scump pretul pentru o inflatie in care, la drept vorbind, nu prea crede nimeni.
Cel putin pentru faptul ca inflatia romaneasca este media intre o inflatie la nivelul zonelor urbane si cea relativ zero la nivelul autoconsumului din zonele rurale, firmele serioase isi construiesc planurile de afaceri pe articulatia unor inflatii cu 60-80% mai mari decat cea oficiala. Iar populatia urbana oricum nu ia in considerare inflatia oficiala, ghidandu-se dupa efectele din propriile buzunare.
Poate cea mai grava si periculoasa implicatie are insa aprecierea fara baza a leului. Lasata la latitudinea unor situatii conjuncturale ale cererii si ofertei de valuta pe piata romaneasca, aprecierea leului, din cauza unor intrari de capital in tara, din care o parte importanta nu reprezinta intrari durabile, are un caracter artificial, pentru ca nu se bazeaza pe cresteri corespondente de productivitate a muncii. Ba, in unele cazuri, dimpotriva. Se creeaza un dezechilibru latent extrem de periculos, care poate exploda la simple manifestari de neincredere, cu implicatia unor ulterioare devalorizari la fel de artificiale ca si anterioarele aprecieri ale monedei nationale.
Cresterea consumului este de asemenea artificiala si deci periclitanta. Indiferent daca este finantata prin salarii sporite fara respectarea conditiilor de productivitate a muncii sau prin credite, cresterea consumului ar fi un factor pozitiv in cazul in care s-ar realiza pe seama productiei interne. Ar fi chiar un factor de crestere economica. Se realizeaza insa din import, neavand deci acoperire in productie si nici finantare in exporturi, devenind doar un factor de dezechilibru extern.
Labartarea fara precedent a deficitului de cont curent extern este o consecinta a acestor tendinte si politici si o amenintare permanenta pentru economie, intrucat exprima o ruptura intre economia reala si asa-numita economie nominala, din scripte.
Multe din recomandarile FMI sacrifica economia reala pe altarul economiei nominale. Politica de restrangere continua a deficitului bugetar impusa de FMI este expresiva in acest sens. Pentru ca deficitul de cont curent extern se casca si iar se casca, FMI prescrie ca deficitul bugetar sa tot fie restrans, pentru a nu contribui si acesta la dezechilibrul extern. Vede insa si Grivei ca deficitul de cont curent extern provine aproape exclusiv din zona consumului privat, deja deficitul public, prin insesi dimensiunile sale, nemaiavand vreo contributie. Rezultatul acestei politici nu poate fi decat cel care este, respectiv cum nu poate fi mai rau: consumul privat nu este stopat, in timp ce bugetul de stat nu mai poate oferi serviciile publice minime, pentru care de fapt exista.
Paroxismul politicilor actuale este exprimat poate cel mai bine de fraza devenita stereotip cum ca ar fi venit vremea sa nu mai fie subventionate prin curs exporturile, afirmatie cu temeinicie absolut indoielnica, pur si simplu pentru ca este cu totul discutabil daca exporturile romanesti au fost intr-adevar sprijinite vreodata prin curs in perioada de tranzitie. Dar chiar daca admitem ca au fost si ca ar fi venit timpul sa nu mai fie subventionate exporturile, ramane intrebarea: a venit oare insa timpul sa fie subventionate importurile?! Pentru ca politicile actuale asta fac: subventioneaza importurile, pe toate caile si din toate partile, prin stimularea creditarii de consum, prin aprecierea cursului si, mai nou, prin facilitati fiscale (caci ce a fost de fapt cota unica, prin care s-au lasat pe piata sume imense pentru consum tocmai la dispozitia celor capabili sa cumpere produse scumpe din import?!).
Cand Coreea de Sud a intrat, in urma cu cativa ani, in criza de lichiditati, din cauza unor greseli interne in politica de creditare, dar si din cauza plecarii intempestive a capitalurilor de portofoliu, parea ca va urma un dezastru. Economia reala sud-coreeana era insa solida si capitalurile speculative n-au putut-o lua cu ele in strainatate. Si redresarea s-a produs rapid.
Economia reala romaneasca a fost, prin ineficienta ei notorie, o pacoste, un balast in tranzitie. Dar, in ciuda caderilor, intretinerii ei costisitoare, socurilor externe, furturilor interne abominabile, distrugerilor pe care le-a suferit cat in doua razboaie, ne-a asigurat totusi supravietuirea. Economia pe care o construim acum prin politicile creionate este nominal mai buna, in unele sectoare poate mai sanatoasa, dar, avand un grad inalt de artificialitate, este frunza in vant. Daca vanturile doar vor adia usor, s-ar putea chiar sa si progreseze. Indoielnic este insa ca va rezista la furtuni.
