In campania electorala, UE pare sa fie pierduta pe drum

Aceleasi probleme cu agatus pentru electorat sunt prezente - de fapt in mod firesc - in ofertele partidelor, indiferent care ar fi acelea, pentru apropiatele alegeri parlamentare. Aceleasi probleme care au tinut agenda promisiunilor si in celelalte confruntari electorale si care, la sfarsituri de mandat, s-au dovedit, indiferent de guvernare, aproape la fel de putin "rezolvate" pe cat fusesera la inceputurile de mandat. Sunt probleme precum cresterea salariilor si a pensiilor, sporirea cheltuielilor cu ocrotirea sanatatii in PIB si majorarea alocatiilor pentru educatie in PIB, sustinerea agriculturii si a agricultorilor. Sunt probleme pentru a caror rezolvare este nevoie de resurse imense si care, nu intamplator, au ramas de caruta pe drumul solutionarii. Repunerea lor pe tapet in apropiata campanie electorala este de inteles. Cu atat mai mult cu cat noul parlament si noua guvernare, fara deosebire de culoarea politica, vor actiona in anii de varf ai pregatirii Romaniei pentru aderarea la UE. Rezolvarea pe cat posibil a problemelor in discutie devine cu atat mai la ordinea zilei in perspectiva aderarii, intrucat ajunge aproape o obligatie care de-acum decurge si din viitoarea apartenenta la UE. Numai ca, din pacate, contextul aderarii, cu beneficiile, dar si costurile implicate, este parca uitat in ofertele electorale. Este "solutia" data unei dileme reale: sa se ia sau nu in considerare, in formularea promisiunilor electorale, constrangerile aderarii la UE. Aderarea la UE este in sine o promisiune electorala. Atat doar ca a indeplini aceasta promisiune inseamna a face tot ceea ce este necesar intr-o atare directie, deci si sa se disponibilizeze vreo 3 milioane de lucratori din agricultura (catre nu se stie unde?!), si sa se mareasca tarifele la energie pentru a se acoperi costurile, si sa se majoreze accizele la carburanti, pentru a mentiona numai cateva dintre conditiile, deja negociate, ale aderarii. Or, ce partid s-ar apuca sa faca asemenea "promisiuni" in clar?! Se pare, in astfel de conditii, ca toate partidele au adoptat in principiu urmatoarea abordare: angajamentul cu privire la aderare ramane angajament, dar restul problemelor, indeosebi cele sociale, le discutam separat de constrangerile aderarii, chiar daca sunt puternic influentate de acestea din urma. Rezolvarea unor probleme precum cresterea salariilor si a pensiilor sau sporirea alocatiilor pentru sanatate si educatie in viitorul mandat de guvernare este, in consecinta, tratata de parca anii ce vin nu sunt tocmai anii gatuitori ai pregatirii efective a economiei pentru aderare. In esenta, vor fi ani foarte grei, cu constrangeri bugetare, monetare si fiscale multiple, in ciuda unor fonduri pe care Romania le va primi de la UE pentru a face fata situatiei, fonduri care insa nu vor intra in tara automat, ci numai in legatura cu derularea unor programe credibile si serios construite, capitol care nu pare a fi punctul forte al Romaniei. Preluarea acquis-ului comunitar si acceptarea conditiilor puse de UE in cadrul negocierilor n-au reprezentat mai nimic in comparatie cu aplicarea in practica a celor convenite.

A discuta despre rezolvarea problemelor cu pricina fara acoperirea corespunzatoare cu resurse este, evident, degeaba, oricand si oricum! Dar, pentru perioada ce vine, este cu totul insuficient a discuta acoperirea cu resurse doar in termenii actualelor grile bugetare, respectiv pe ideea creste PIB-ul, pe de o parte, scade, pe de alta parte, irosirea de resurse in intretinerea intreprinderilor de stat falimentare (o data cu inaintarea procesului de restructurare prin privatizari si lichidari), deci vor exista mai multe resurse pentru a finanta cresteri de salarii si pensii, sporiri ale alocatiilor pentru educatie si sanatate! A discuta doar in acesti termeni inseamna a "acoperi" doar o latura sau o jumatate a problemei. Caci, in perioada anilor ce vin, conturile statului si ale intreprinderilor vor fi marcate nu doar de relaxarile de pe urma prognozatei cresteri economice si reducerii de pierderi gratie asanarii economiei, ci si de constrangerile, unele teribile, ale conformarii la cerintele concurentei din UE, la respectarea normelor europene de mediu, de calitate, de protectie a consumatorului. Costurile intreprinderilor se vor incarca aproape deodata cu cheltuielile investitionale necesare opririi noxelor, evitarii poluarii apei sau deteriorarii solului, cu taxele de mediu, cu cheltuielile pentru respectarea calitatii produselor si a protectiei consumatorului. Bugetul statului va trebui sa includa rapid acea parte, importanta, din sarcina de prezervare a mediului care revine statului, precum si intretinerea multiplelor institutii noi de supraveghere a respectarii de catre actorii economici a diferitelor norme administrative, juridice, economice si de alta natura stabilite, ca si costurile pentru compensarea celor, de ordinul milioanelor, ce vor fi disponibilizati din agricultura, dar si din alte sectoare in contextul aplicarii standardelor europene de concurenta si ajutor de stat. Ponderea de aproape 3 ori mai mare a ajutorului de stat in Romania fata de media pe UE (constand in subventii directe sau indirecte, prin tolerarea actuala a neplatilor la bugetele publice) vorbeste de la sine de amploarea disponibilizarilor ce vor rezulta din reducerea inevitabila a ajutoarelor de stat pentru intreprinderi. Nu se poate aprecia deocamdata dimensiunea disponibilizarilor ce vor fi antrenate de neadaptarea (previzibila) a foarte multor intreprinderi romanesti la standardele de calitate, de mediu sau de protectie a consumatorului si care, dupa insesi normele europene, nu vor mai primi aviz de functionare daca nu vor reusi sa respecte strict aceste standarde. La nivel de ansamblu, pentru cativa ani buni, va fi probabil o comutare spre sustinerea disponibilizatilor a fondurilor cheltuite pana acum, direct sau indirect, pentru mentinerea in viata a unor intreprinderi falimentare. Atat pentru bugetele intreprinderilor, cat si pentru bugetul de stat vor fi costuri suplimentare severe. De acestea trebuie tinut cont. Oricum, nu se vor putea proiecta orientari automate ale unor eventuale resurse suplimentare obtinute din cresterea economica prevazuta spre rezolvarea unor probleme care apasa de ani de zile agenda, precum pensiile, salariile, sanatatea, educatia, pentru ca cel putin in parte aceste fonduri vor trebui dirijate spre sustinerea cheltuielilor de mediu, calitate si protectia consumatorului, cheltuieli care pur si simplu nu erau efectuate pana acum! Problemele economico-sociale vizate nu vor beneficia, in anii ce vin, de resurse suplimentare semnificative si proiectarea rezolvarii lor pe baza unor asemenea resurse nu este tocmai realista. In cadrul UE, respectivele probleme vor avea conditii mai bune de a fi abordate si treptat solutionate, dar trebuie inteles ca nu acesta este cazul in anii de pregatire a intrarii in UE, care vor fi ani teribil de tensionati!