De același autor
La o analiza atenta, decizia Comisiei de la Bruxelles in privinta aderarii Romaniei si Bulgariei nu putea fi alta decat a fost. Posibilitatea aderarii la UE trebuia sa figureze, chiar daca nu transant, in verdictul din 16 mai. UE are un interes precis in privinta includerii Romaniei si Bulgariei si deja in mai toate mediile economice si politice comunitare s-a inteles ca o amanare nu numai ca n-ar favoriza, dar chiar ar dezavantaja clubul de elita european. In cazul Romaniei, deja axa majora a economiei se afla sub controlul capitalului vest-european, includerea Romaniei in UE venind doar sa pecetluiasca pe plan institutional ceea ce exista in fapt. De asemenea, piata romaneasca, de-acum a saptea ca marime din randul tarilor membre (in componenta 27), constituie cazul aproape tipic pe articulatia caruia se pot aplica mecanismul extinderii si, implicit, exersa mobilurile si avantajele acesteia. Bani vor fi pompati in Romania pentru ca un numar deloc neglijabil, de peste 20 de milioane, de consumatori sa poata achizitiona produse din UE, achizitii care sa contribuie la revitalizarea economiilor cu piete saturate din Vestul Europei. Totodata, cei mai buni dintre lucratorii romani vor putea sa contribuie la acoperirea deficitului de forta de munca din tarile vest-europene, si aceasta la costuri deocamdata mai mici decat cele extrem de inalte ale fortei de munca din tarile respective, care genereaza probleme severe de competitivitate pentru produsele vest-europene in concurenta mondiala. Romania aduce, intr-un fel spus, ceva sange proaspat intr-un organism bine pus la punct, dar cam imbatranit. Asa ca aderarea Romaniei si Bulgariei la 1 ianuarie 2007 nu putea lipsi din verdictul Comisiei.
Dar nici in mod explicit nu se putea formula acest lucru, din mai multe motive. De aici si formula ambigua gasita: Comisia considera ca Romania si Bulgaria vor fi pregatite sa intre in UE la 1 ianuarie 2007 daca, intre timp, rezolva de o maniera ferma problemele ramase, abia in toamna urmand a se prezenta, in sfarsit in mod articulat, recomandarea cu privire la admiterea celor doua tari.
Desigur, pentru ditai puterea economica - caci daca este luata ca entitate este prima in lume - nu poate fi o chestiune prea onoranta sa jongleze cu cuvintele in locul unor decizii precise, indiferent daca acestea plac sau nu.
Solutia adoptata de Comisia de la Bruxelles este totusi cea mai pertinenta posibil. In masura in care o amanare a aderarii celor doua tari in 2008 era mai degraba exclusa pe fond din mai multe motive, fiind inainte de toate impotriva intereselor economice si politice ale celor ce au inca painea si cutitul in UE, alternativa ar fi fost mentionarea transanta a admiterii pentru 2007, ceea ce, din punctul de vedere al UE, prezenta aproape numai dezavantaje. Teza ca o amanare ar da posibilitate tarilor candidate sa se pregateasca mai bine este o poveste cu cocosul rosu. Acestea, daca se vor pregati, o vor face mai bine din interior decat din afara. Caci din afara, indeosebi in cazul unei amanari a aderarii, poate interveni o delasare si la nivel guvernamental, si la nivelul populatiei. Delasarea poate proveni insa nu doar din amanarea admiterii, ci si dintr-o eventuala certitudine cu privire la aceasta admitere, indiferent de temele care ar mai trebui facute. Astfel ca abordarea Comisiei de la Bruxelles a fost “mai bine ii tinem inca in priza”, dar fara perspectiva declarata a unei amanari, considerandu-se probabil ca de la o asemenea abordare se va putea obtine ceva mai mult, oricum mai mult decat de la alte abordari, din partea celor doua tari candidate.
In plus, in cazul Romaniei era vorba, din punctul de vedere al UE, de o abordare care in fond sa tina cont de situatia politica din Romania. In mod oficial si in vazul lumii, principalele forte politice de la guvernare se afla intr-un razboi total si, practic, singurul lucru care le mai retine de la a se lua de gat este aderarea la UE. Un anunt cert in aceasta privinta din partea Comisiei de la Bruxelles ar fi dus la o incaierare imediata, care era exact ceea ce nu trebuia sa existe acum, in preajma aderarii.
Exista insa si un pierzator al deciziei luate la Bruxelles. Si acesta este presedintele Traian Basescu. Domnia sa nu mai poate, cel putin la prima vedere, sa-si puna in aplicare, asa cum si lasase de altfel sa transpara, planul de inlocuire a premierului Tariceanu, prin provocarea unei caderi a cabinetului in parlament si formarea unui alt guvern. A investit imagistic foarte mult in aceasta eventualitate. De aceea a dat semnale mediatice in ultima perioada, inclusiv cand a fost obligat sa se interneze pentru o interventie chirurgicala, ca nu vrea sa se intalneasca cu d-l Tariceanu, dorind probabil sa sublinieze astfel despartirea de acesta si iminenta respectivei despartiri. De aceea l-a pus si pe d-l Stolojan sa iasa la rampa pentru a incerca un clivaj in PNL si pentru a-si arata chiar disponibilitatea de a prelua functia de premier. Decizia Comisiei de la Bruxelles de a tine Romania in priza in perspectiva aderarii la 1 ianuarie 2007, cu un verdict oficial ce urmeaza a fi pronuntat abia pe ultima suta de metri, strica planurile d-lui Basescu, ce va avea astfel o mare problema. Pe masa va ajunge la vedere faptul ca nu i-au iesit pasientele dorite, ceea ce va diminua din perceptia ca la Cotroceni se fac si se desfac toate lucrurile. Ca “victima colaterala” a deciziei luate la Bruxelles, presedintele Traian Basescu s-ar putea, spre dezamagirea sau poate chiar supararea domniei sale, sa trebuiasca sa ciocneasca paharul de sampanie pentru aderarea Romaniei la UE la 1 ianuarie 2007 chiar alaturi de cel pe care nici pe patul de spital nu vrusese sa-l intalneasca.
