Guvernul vrea bani din şi pentru companiile sale

Sănătatea și educația sunt temele mari, ne­liniștitoare ale ultimelor luni. Dincolo de bu­năvoința de a schimba în bine situația în aceste două domenii sensibile, este clar că problema lor majoră es­te subfinanțarea. Orice re­formă ai face, dacă nu sunt bani pentru salarii decente, atractive, pentru aparatură modernă și pentru alte in­vestiții necesare, se va sfâr­și dezamăgitor.

Acum rămâne să ne în­tre­băm aşa, ca un popor se­rios, civilizat şi educat: ce vrem de la economie? Vrem prosperitate in­dividuală, bunăstare deci, servicii me­di­cale de secol XXI şi profesori dedicaţi, per­formanţi şi înţelepţi? Sau vrem să ţinem în viaţă, artificial, cu respiraţie gură la gu­ră, nişte companii controlate de stat, care şi-au demonstrat ineficienţa, incapacitatea de a rezista în piaţă şi de a plăti salarii de­cente? Pentru a avea banii necesari să­nă­tăţii, educaţiei şi, de ce nu, culturii, tre­buie ca statul să-şi facă ordine în prăvălia de acţiuni.

Încercarea Cabinetului Cioloş de a relua ches­tiunea vânzării unor pachete de ac­ţiuni, fie prin bursă, fie prin negocieri di­recte, are logică socială şi economică. În pri­mul rând că nu vorbim de o „pri­va­ti­zare“ integrală a companiilor, de vreme ce statul, prin ministerele de resort, ră­mâ­ne acţionar. Aici ar trebui spus că în mo­delul polonez toate acţiunile statului, in­di­ferent de cota din acestea pe care o mai de­ţine, sunt gestionate direct de Minis­te­rul Finanţelor, aşa, pentru eficienţă şi cla­ritate. Desigur, politicienii noştri sunt ne­in­teresaţi de perspectiva asta, deoarece atunci, statul, adică Finanţele, ar tăbărî pe manageri şi le-ar smulge, la timp, ba­nii pentru impozite şi taxe şi, mai mult, ar pune pre­siune pe profit. S-ar deşira în­să o imensă reţea de in­terese, fie pentru plasarea oamenilor apropiaţi în di­verse po­ziţii în companii, fie pentru implantarea „că­puşelor“ în afacerile aces­tora. Orice im­postor care stă pe vreun fotoliu de mi­nimă decizie, la fel ca fie­ca­re „căpuşă“ ca­re suge pre­ferenţial contracte aruncă afa­cerile companiilor în ghea­rele falimen­tu­lui, mai devreme sau mai târziu.

Iată de ce intenţia Ca­bi­ne­tului Cioloş de a ra­diografia starea companiilor care se aflau, de ani buni, în di­verse stadii de privatizare es­te un pas inteligent către re­zolvarea si­tuaţiei acestora. Indiferent ce pu­tem re­pro­şa afacerilor private, un lucru este evi­dent: marile companii care au pre­luat afa­ceri ale statului au livrat la timp şi integral banii datoraţi bugetelor. Încasăm mai mult din TVA, de pildă, deoarece avem re­ţele serioase de supermaketuri, care nu ru­lează în folosul lor banii statului şi nu amâ­nă să-i vireze acestuia dările.

Intenţia actuală a guvernului de a dina­mi­za privatizarea unor companii nu are mul­te elemente de noutate, poate doar decizia luată în chestiunea acţiunilor la Rom­pe­trol. Chiar şi acolo se cuvine să se taie oda­tă nodul gordian încâlcit de un şuvoi, dis­cutabil, de negocieri permisive care au ig­norat interesele statului. Afacerile, inves­ti­ţiile şi, de ce nu, viitorul companiei tre­nea­ză de câţiva ani din cauza unor erori, acoperite de alte decizii bizare. De ce avea ne­voie statul să bage banii săi într-un fond de investiţii controlat autoritar de o companie privată? Iată un exemplu de decizie bizară. Şi dacă un guvern a ac­cep­tat ideea, atunci de ce să nu considerăm că listarea la bursă a unor pachete mi­no­ri­tare de acţiuni ale companiilor mari este o soluţie salvatoare pentru acestea.

Observăm că un grup de companii im­por­tante îşi vor majora, de fapt, capitalul prin listarea la Bursa de Valori. Este vor­ba de CE Oltenia, care scoate un pachet de 15,29% de acţiuni, Hidroelectrica - 15%, Aeroporturi București și Porturi Maritime Constanța, unde limita maximă este 25%. În aceste companii strategice statul ră­mâ­ne acţionar majoritar, dar a găsit o soluţie pentru a le capitaliza, sporindu-le şi va­loarea de piaţă.

Desigur, e greu de anticipat ce evoluţie va avea CE Oltenia, care acum nu s-ar ca­li­fi­ca pentru vreo listare la Bursă, dar se poa­te bănui că, până la intrarea efectivă în pia­ţa de capital, compania îşi va rezolva pro­ble­mele. Dar decizia de a injecta bani în com­pa­nie, plus apariţia în via­ţa aces­teia a unor cerinţe de trans­pa­renţă mari şi a unor mo­dele de ma­na­ge­ment contemporan, este vi­tală pentru afa­ceri.

În paralel, politicienii s-au prins că miza acestora alegeri este starea economiei, de ca­re depind toate celelalte măsuri care pot fi luate în sănătate, educaţie şi cul­tură. În fine, cultura nu este o prioritate pe agenda politicienilor noştri, deşi iden­ti­tatea naţională este o noţiune şlefuită şi impusă prin acte de cultură.

Oricine va lua frâiele guvernării în 2017 va avea în faţă o radiografie rece, lucidă şi efi­cientă a soluţiilor de susţinere a bugetului şi a afacerilor companiilor statului. Re­for­ma acestora e o chestiune amânată, de­ja apro­bată de parlament, deoarece în toa­te do­cu­mentele semnate cu FMI soarta com­pa­nii­lor sta­tului era un punct vulnerabil, dar pre­zent în analiză.

Aşa încât intenţia Cabinetului Cioloş de a ar­ticula un calendar şi o strategie de pri­va­ti­za­re a unui grup de 30 de companii e un gest eficient şi responsabil. Afacerile nu stag­nează în aşteptarea deciziilor unui con­siliu de directori cu interese diver­gen­te, au ne­vo­ie de bani, de capital, de piaţă de des­fa­ce­re şi de logică economică. Afa­ce­rile se sting însă fără bani, viziune şi ma­na­gement performant. Iar dacă afacerile nu virează bani la buget, adio bunăstare, sănătate, edu­caţie şi cultură de nivel eu­ropean.