Pericolele ascunse ale unei economii care nu poate acoperi cheltuielile țării

A devenit aproape o tradiție ca într-un an electoral guvernanții să împrăștie bani, în special către bugetari și pensionari, iar contribuabilii să răspundă cu un euforic apetit pentru consum. Efectul acestei iluzii a abundenței este un impuls derutant transmis către economie. Pentru că, da, avem o economie a cărei creștere este bazată excesiv pe consum.

Tradiția asta este respectată și în acest an, mai ales că pentru social-democrați creșterea pe consum, prin majorarea constantă a salariilor, este o strategie economică răsplătitoare politic. Aduce voturi. Nu trebuie însă să ignorăm nici impulsul pozitiv al creșterii salariilor și pensiilor asupra nivelului de viață al populației, care, iată, poate acum să-și permită vacanțe în Grecia, sau susținerea sportivilor români în competiții ca Olimpiada sau Campionatul European de fotbal din Germania. Și, în general, o mare parte dintre românii care muncesc își permit un trai decent și, interesant, economisesc mai mult.

Dar ultimele cifre care descriu peisajul economiei românești sunt cel puțin îngrijorătoare. Economia a crescut în prima jumătate a anului anemic și anunță o evoluție la finalul anului mult sub estimările optimiste ale Guvernului, ale FMI sau ale Băncii Mondiale.

Probabil, cea mai alarmantă știre a săptămânii trecute a fost anunțul analiștilor economici, care au redus estimarea privind creșterea economiei românești în 2024 undeva între un 2% „optimist” și 1,9%. Argumentele acestor revizuiri în scădere a perspectivei economiei noastre sunt însă serioase și trebuie luate în considerare. Da, a crescut consumul, alimentând încasările din TVA și accize, însă acest câștig a fost aproape anulat de exporturile anemice, mult sub nivelul importurilor și de marfa pe stoc rămasă în depozite, o producție captivă, care nu s-a transformat în profit.

Însă chiar dacă am evalua perspectiva mai optimistă, de creștere a economiei românești cu 2%, tot nu putem să nu ne întrebăm cum de prognoza oficială, după care lucrează Guvernul, rămâne înghețată la nivelul de 3,4%, cel după care a fost construit bugetul. Un buget ale cărui venituri nu pot acoperi cheltuielile și care, după șase luni, afișează deja un deficit de peste 71 de miliarde de lei, cam 4,02% din, atenție, PIB-ul estimat să crească la 3,4%.

Ultima aventură a cheltuielilor electorale, recalcularea pensiilor, va amplifica acest deficit, mai ales că proasta gestionare a operațiunii va provoca și costuri suplimentare.

Este clar că modelul economic al României nu poate susține expansiunea cheltuielilor sale rigide, cu pensii și salarii. În primele șase luni, înainte deci de recalcularea pensiilor, cheltuielile cu salariile și pensiile consumau 6,60 lei din fiecare 10 lei încasați de stat prin taxe și impozite. Dacă luăm în calcul și cheltuielile cu bunuri și servicii, observăm că acestea consumă 1,6 lei din fiecare 10 lei încasați de buget. Se pare că aici, la acest capitol, se anunță tăieri de cheltuieli, însă tot aici se ascund și banii virați Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ale cărui costuri au urcat cu 28,2% pentru decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale de sănătate. O creștere previzibilă a cheltuielilor pentru medicamente compensate, dar dacă aruncăm o privire către o altă statistică, a inflației, observăm că medicamentele s-au scumpit cu 24% față de anul trecut.

La îngrijorarea față de evoluția economiei se adaugă problema inflației încăpățânat de mari față de restul Europei și a unui deficit de cont curent în expansiune, care descrie cum din țară iese mai multă valută decât intră.

O parte a populației, probabil în special cea din mediul privat, și-a restrâns cheltuielile și economisește mai mult. O altă statistică, de data aceasta a băncii centrale, arată că economiile populației au crescut cu 20% în primele șase luni ale anului, față de aceeași perioadă din 2023. Oamenii economisesc într-un ritm mai mare decât cel al creșterii veniturilor și această reacție este un efect al lucidității, dar și al îngrijorării rezultate din incertitudinea privind perspectivele creșterii de taxe în anul viitor.

Din păcate, deși mai avem puțin timp până la alegeri, nu au apărut programele economice ale partidelor aflate în competiție pentru voturile electoratului. Primim asigurări că nu vom trăi anul viitor experiența majorării taxelor și impozitelor. Și poate așa va fi. Negocierile care se duc acum la Bruxelles, în contextul exercițiului de deficit excesiv, ar putea să se soldeze cu o temporizare, acceptată din cauza alegerilor, care se vor desfășura într-un moment de turbulențe globale și de volatilitate în toate economiile lumii. Însă presiunea se va muta în 2025, iar guvernul care va gestiona România va lucra la o revoluție fiscală totală în 2026, când Fiscul va avea acces nu doar la declarațiile noastre oficiale sau la bilanțurile contabile, ci și la conturile bancare și la mișcările suspecte din ele. Impozitul progresiv pare acum aproape inevitabil, însă pentru a fi acceptat de populație, trebuie restructurată și taxarea muncii, cu revenirea la vechiul model, în care firmele și angajații plăteau, fiecare, partea lor. Tot ce putem spera acum este ca bugetul pentru 2025 să nu includă vreo economie la compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale, deoarece conjunctura din piața energiei este instabilă.