De același autor
La capitolul democrație și stat de drept, câțiva dintre noii membri au performanțe sub așteptări, unii au sisteme politice corupte, alții construiesc democrații iliberale.
Asemenea enunțuri fac parte din discursul Bruxelles-centric discret, dar tot mai puternic, în ultimii ani. O mare parte a elitelor politice din democrațiile consolidate îl împărtășesc. Este mai puțin comentat decât cel apărut în Est – corect ar fi să folosim, aici, pluralul. Nu există prea multă omogenitate în exprimarea nemulțumirilor apărute în țările postcomuniste, iar atenția acordată formelor mai radicale de tip maghiar sau polonez nu trebuie să pună în umbră alte eforturi. Nemulțumirile „Vestului“ și cele ale „Estului“ sunt la fel de importante în discuția despre clivajul „Bruxelles – noua Europă“.
Foarte probabil, nu vom descoperi un clivaj bine conturat: peisajul este mai complicat, există arii de politică publică în care se cooperează mai bine, dovezi clare de convergență nu doar în plan normativ, ci și al practicii politice. De multe ori, nu politicianul este cel care stabilește locul și ponderea temei pe agendă. Crizele, spre exemplu, sunt cele mai ferme instrumente de ierarhizare. Controverse între Bruxelles și diverse state est-europene ar fi existat oricum, dar e greu să scoatem din ecuație criza migranților și efectele ei asupra solidarității europene.
Rândurile de mai înainte reprezintă, în esență, o pledoarie împotriva uniformizărilor și omogenizărilor prea curajoase, adesea artificiale. În cele ce urmează, voi încerca să ofer două argumente, bazate, până la un punct, pe evidențierea caracteristicilor comune ale sistemelor politice din noile state membre.
Primul pornește de la dezbaterile purtate în anii 1990 – începutul anilor 2000 în teoria democrației și politica comparată, în particular în aria studiilor asupra democratizării. Se observă, pe bună dreptate, că intervalul relativ scurt al tranziției democratice presupune plasarea accentului pe schimbarea instituțională, urmând ca noul regim să se „consolideze“ în timp și să atingă cote rezonabile de performanță. În această fază târzie, Estul postcomunist avea să se apropie de „politica normală“, în sensul că dezbaterile și controversele despre substanță aveau să le înlocuiască pe cele despre proceduri. Procedurile (instituțiile) ar fi cunoscute, rezultatele (politicile) ar fi mereu incerte, pentru că ar fi consecinţele voinței cetățenilor. Integrarea – faza de aderare, dar și primii ani de participare, în care s-a văzut că adaptarea instituțională trebuie să continue – nu a permis competiției politice să se concentreze suficient de mult asupra unor teme cărora cetățenii le acordau importanță. Mai mult, chiar dacă participarea la UE favoriza în mod clar atingerea unor obiective dezirabile (iar fondurile europene urmau să susțină eforturile respective), publicul nu a căpătat în suficientă măsură convingerea că el este cel care redactează agenda politică și arbitrează jocul politic. „Europenizarea“ (cu prioritatea sa asupra factorului extern) a pus în umbră preocupările orientate preponderent către interior – desigur, fără a ignora integrarea europeană – ale cercetărilor privind „calitatea democrației“.
Al doilea pornește de la observații din spațiul relațiilor internaționale și are în vedere modul în care democrațiile în tranziție din Europa de Est s-au raportat la exercitarea suveranității și la gestionarea presiunilor din sistemul internațional. Anii 1990 și începutul anilor 2000 au însemnat asumarea unui nou statut, de actor cu adevărat capabil de opțiuni în problematica internațională. Apropierea treptată de UE și NATO, în mod clar susținută de o majoritate a populației, a limitat semnificativ dezbaterile interne despre interesul național și prioritățile statului în materie de politică externă, dar și despre multiplele tipare de cooperare internațională. Odată intrate în interiorul UE, unele dintre statele postcomuniste au găsit greu resursele – atât la nivel guvernamental, cât și societal – să joace cu răbdare partida compromisului și a succeselor parțiale și au resimțit mult mai dur presiunea sistemică exercitată dinspre Bruxelles.
Lista proceselor care pot contribui la explicarea diferențelor și a clivajului între Vest (Bruxelles) și Est e, desigur, mult mai lungă. Sigur că liderii politici au un rol important, în sensul în care ne putem întreba de ce un tânăr și cosmopolit militant anticomunist precum Viktor Orbán sau un vechi militant al Solidarității precum Jarosław Kaczyński au devenit ceea ce sunt astăzi. Dar viața politică e modelată în primul rând de instituții și acolo ar trebui să ne concentrăm eforturile.
 - Copy.jpg)
Comentarii 3
Student - 10-26-2017
Azi cercetarea e hands-on, un job : Romania n-are profesori universitari care fac cercetare ci profesori de liceu, n-are cercetatori ci niste institute fantoma care aproape ca nu fac nimic (politizate, nepotizate, fara iesire in public si dezbatere, nu atrag si nu le stie nimeni), in fine n-are think-tankuri si ONG-uri cu oameni care sa urmareasca si sa analizeze chestiuni...E consecinta unui simptom mai general : in Romania treburile se fac dupa ureche si rutina ori imitatie, cunoasterea si stiinta nu este pusa in serviciul public, nu schimba societatea sau politicile publice sau firmele ori oamenii, de asta nici nu e produsa sau valorizati cei capabili...
RăspundePaul - 10-25-2017
In romania nu exista traditie intelectuala, in sensul atat material cat si spiritual. Ca o natiune si intelectualii sai sa produca sens, trebuie sanlucreze pe niste idei, documente, carti, sa le improspateze, dezvolte, critice, aduca la zi si imbine cu altele noi. La noi nu exista pur si simplu, daca te duci la majoritatea facultatilor romanesti de stiinte sociale o bibliografie standard. Nu exista spatiul asta pedagogic real, carti extrem de putine, nu se discuta direct, public, relaxat, sincer si dur, nu exista traditia de critica a cartii in periodice, cum e in Vest, de pilda, cu atat mai putin exista un spatiu de productie intelectuala real, care presupune baza materiala, cercetare pe teren, circuit de intalniri si schimb de idei, plus recompense simbolice si materiale. La noi se vantura niste idei generale, niste institute parazitare si ineficace de care nu stie nimeni si care nu fac nimic si nu impreaioneaza, si mai e cate un mohican asa, de regula din generatia veche, care are un statut aproape cultic si isi spune o parere, face el un bilant general, tot o generalitate.
RăspundeEu - 10-24-2017
Romania e prea infantila intelectual ca sa discute probleme de politica internationala sau de politica, in sensul larg inclusiv economice, interne. Ignor faptul ca suntem printre ultimii din Europa la persoane cu facultate si si asa facultatile romanesti, chiar si alea care nu sunt fabrici de diplome, sunt penibile, si remarc doar un paradox : se diacuta la noi despre China, dar nu exista - presupunand ca elita mai si citeste - o carte despre istoria ei, despre economia ei sau despre politica ei. La fel, pe cele despre UE le numeri pe degete. Nimic despre Franta de la charles de Gaulle incoace, despre Germania de la razboi etc Chiar vine asa inspiratia din necunoscut? Sau ne multumim cu cititul unei jumatati de pagina pe net, analiza altora facuta pentru altii, si oricum nu cea mai de calitate.
Răspunde