Radiografia unui hold-up

Marți, 28 iulie 1959, era o zi banală pentru orice locuitor al lumii libere. În topurile din SUA, Paul Anka făcea furori cu celebra melodie Lonely Boy, iar de cealaltă parte a Atlanticului, în Bătrânul Albion, se au­zeau ritmurile din Dream Lover-ul lui Bobby Darin. Dincolo de clasamente, la Bu­curești un alt fel de dragoste răzbătea din versurile muzicii ușoare, întărită de sim­fonia construirii socialismului, în zgo­motele macaralelor și ale camioanelor, ca­re transportau materialele necesare edi­fi­cării unei lumi noi. „Numele epocii noas­tre e scris cu fiecare cărămidă pusă la zi­dul trainic, cu fiecare realizare obținută. Numele ei – Socialism!“, ne spune o voce metalizată dintr-un obscur film de pro­pa­gandă din 1960. „Cronicarul“ care ne anun­ță primele versete ale facerii lumii noi este „întregul popor“.

Niciun paradis nu există, însă, decât în raport cu ceea ce-l poate submina. Toate lu­crurile și-ar fi păstrat armonia cu care fu­seseră înzestrate, dacă nu apărea, la un moment dat, un factor perturbator. „Al­fabetul vieții socialiste“, în ciuda ire­zis­tibilei seducții, nu părea a fi, totuși, pen­tru oricine. „Dușmanii muncii noastre so­cialiste“ erau pregătiți să scoată poporul din paradis. Cronica cinematografică a Stu­di­o­ului „Alexandru Sahia“, realizată de MAI, nu este – cum poate părea din to­nu­rile triumfaliste ale acordurilor sim­fo­ni­ce sau din decupajul poetic casant – po­vestea glorioasă a unei minuțioase și in­tuitive anchete. „A fost o muncă atentă, exactă, că nu ai voie să bănuiești ca in­fractori oa­meni nevinovați“ – ne aver­ti­zează, cu un ironic subtext auto­demas­ca­tor, bio­gra­ful acelor timpuri pline de glo­rie. După o anchetă haotică, în care sub­ti­li­tatea de­duc­tivă s-a redus la omorârea în bătaie a unui pseudo-suspect, asigurarea anterioară are partea ei de cinism pre­tențios.

Ceea ce justifică, de fapt, acest film este ex­pierea unui răsunător eșec. Propaganda venea să recompună un paradis fisurat de „șase jidani prăpădiți“.

O dimineață ca oricare alta.

Sau nu

La ora 6,30 dimineața, în apartamentul nr. 4 al etajului I din Strada Enăchiță Vă­cărescu nr. 56, s-au strâns șase oameni, îm­brăcați ponosit, cu fețele tensionate. Plă­nuiseră îndelung o acțiune și abia mai aveau curajul s-o încerce din nou, după mai multe episoade ratate. Erau în casa părinților lui Igor Sevianu (Herșcovici), ală­turi de soția acestuia Monica (Monique Alfandary), prietenul lor apropiat Sașa Mușat (Abrașa Glantzstein), Alexandru Ioanid (Herman D. Leibovici, Lică), fratele acestuia, Paul, și Haralambie Obedeanu (Ha­ry Lazarovici). Singura optimistă, pli­nă de energie, catalizând emoțiile tuturor era Monique, cum îi plăcea să se semneze. Avea profilul celui iluminat, fanatizat de curajul și temeritatea propriei acțiuni. In­teligentă și cultivată, iubea revoluția și re­fuza înregimentarea. Aventura și încăpă­țânarea nesupunerii au fost religiile ei, dincolo de ideologii.

Cei șase încep, după o discuție sumară, în care reiau etapele unui plan bine pus la punct și exersat, să se înarmeze. Igor ia un pistol automat. Monica bagă sub fustă un castet, un soi de baston cu vârf flexibil, confecționat artizanal, „de dat în cap, fă­ră zgomot“. Cu câteva zile în urmă, un oa­recare Mircea Apetri, electrician bobi­na­tor, își pusese imaginația la încercare, fă­când tot posibilul ca din niște arcuri, bu­căți de tablă și câteva bile să poată con­fecționa acest fel de armă.

Fotografie din timpul reconstituirii jafului făcute de Securitate (sursa: CNSAS)

Paul își pune o mustață artificială, pro­cu­rată de Igor de la un peruchier al Tea­tru­lui Giulești. Într-un geamantan destul de mare s-au introdus sacoșele și o servietă, gândite să fie folosite mai târziu la trans­por­tul banilor. În scenariul discutat, aces­ta urma să fie luat de Hary și dus în Stra­da Academiei, unde era pasat Monicăi și lui Paul. Hary a plecat la 7,05. Puțin mai târziu, Monica cu Paul au plecat și ei, pe jos, spre Universitate. Un prim obiectiv era oprirea la sediul central al Băncii de Stat, să vadă dacă mașina colectoare ple­ca­se spre filiale, apoi urmau să se întâlnească cu Hary. La 7,50 mașina băncii a ieșit pe traseu. Monica și Paul o urmează într-un Moscvici Getax. Se așază amândoi pe ban­cheta din spate. Direcția: Maternitatea Giu­lești. Monica îi dă indicații șoferului să meargă pe diferite străzi, pentru a ajunge mai repede, invocând o urgență medicală. În mașină, Paul o întrebă dacă îi este rău, păstrând legenda cuplului. Hary ia și el un taxi până la Podul Cotroceni, apoi tram­va­iul spre Podul Ciurel, unde, după jaf, ur­mau să se întâlnească toți. În caz de pe­ricol el trebuia, din stradă, să le facă semn, să continue drumul cu mașina.

Igor, Sașa și Lică trebuiau să meargă pe jos până la „obiectiv“, ascunzându-se la colțul străzii Giulești cu Tutunului, unde se afla filiala Sucursalei „Gheorghe Gheor­ghiu-Dej“ a Băncii RPR, în așteptarea ma­șinii Getax și a celei a băncii.

Monica și Paul opresc taxiul la mater­ni­tate. Îi dau șoferului 100 lei, pentru a-l întârzia în darea restului. Timpul a fost suficient ca Igor să poată ajunge la ma­șină, împreună cu Lică, să-l amenințe pe șofer cu armele și să-i sechestreze mașina. Sașa stătea la colțul străzii de unde păzea mașina băncii și urmărea eventualele în­tâmplări neprevăzute. Igor, Lică și Sașa erau mascați. Paul se mascase și el, „în drum spre mașina băncii“, Monica fiind singura care nu purta mască. „Mâinile sus, părăsește mașina, ia-o spre stânga și intră pe alee“, îi strigă autoritar Igor șoferului, amenințându-l să-și țină gura. Lică s-a urcat apoi la volan, cu Igor lângă el, Paul și Monica în spate. Trebuia să trea­că mașina în marșarier, până ajungea cu ea în spatele mașinii băncii. Neavând loc de manevră, fiind și o altă mașină acolo, au ocolit maternitatea, poziționând-o cu spatele în spatele mașinii băncii.

Igor coboară primul și-l somează pe șo­fe­rul acesteia să coboare. Sașa s-a postat la ușa sucursalei, blocând ieșirea celui de-al doi­lea funcționar bancar, care intrase în clă­direa sucursalei. Un electrician care lu­cra pe unul dintre stâlpii de telegraf din zonă îi vede pe cei trei bărbați punându-și măș­tile, cu arme în mână, și trage con­cluzia firească că Securitatea face o re­pe­ti­ție sau un antrenament sau pur și simplu că se filmează ceva, deși, în mod ciudat, nu era prin preajmă niciun aparat de fil­mat.

Monica scoate sacii cu bani din Skoda-Station-ul băncii, iar Igor îi pune în taxi. Lică a stat tot timpul la volanul mașinii, cu motorul pornit. Trei saci cu bani au fost mutați în mare grabă. După încăr­carea lor, în spate s-a urcat și Sașa. Paul dă semnalul de încetare a operațiunii și le face semn tuturor să urce și să plece. Ul­timul a fost Igor, care a mai tras cu el încă un sac. Cu ușa din dreapta spate deschisă, mașina urmează în viteză un traseu întor­tocheat, pe diferite străzi pustii, îndrep­tân­du-se spre Podul Ciurel.

Ajungând aici, trag în afara șoselei înainte de pod, pe un drum viran. Deschid sacii, scot banii și-i bagă în sacoșele și ge­a­mantanul pregătite. Doi saci goi sunt puși înapoi în taxi, unul fiind – „din re­pe­zeală“ – lăsat jos, cu banii care nu mai în­căpeau în sacoșe și servietă. La un mo­ment dat, s-a apropiat de mașină un puști de 7-8 ani. Paul strigă la el să plece. „Ce ai cu mine, bre nene?, că mă duc la gră­dină!“, îi răspunde „pionierul“, unul din­tre martorii emblematici, a cărui proas­pătă conștiință civică e folosită cu entu­ziasm în filmul de mai târziu.

Final deschis

Hary nu apăruse la locul stabilit pe Podul Ciurel, din cauza unei întârzieri. Pro­ta­go­niștii merg, astfel, mai departe, cu același taxi, îndreptându-se spre cartierul Aca­de­miei Militare. În Șoseaua Panduri, Monica, Sașa și Paul coboară din mașină, Igor și Lică, abandonând-o pe Strada Dr. Teohari. În mașină erau sacii băncii, dar și pachete cu bani care nu mai încăpuseră în sacoșe. La câteva minute distanță, cei cinci se în­tâl­nesc în stația tramvaiului 25 din Șo­sea­ua Panduri. Vor schimba ruta, în drum, la Mihai Vodă, cu tramvaiul nr. 12, după ca­re se vor îndrepta către locuința soților Se­vianu. La 20 minute apare și Hary, care le spune că fusese la locul stabilit, dar, ne­dând de protagoniști, trăsese concluzia că jaful n-a mai avut loc.

Împart banii, mai întâi câte 25.000 lei, ur­mând ca restul să fie depozitat în podul ca­sei părinților lui Igor. Armamentul, mu­niția, casteturile etc. sunt plasate într-o valiză separată, pe care Sevianu o ascunde în același loc. Îmbrăcămintea și mânușile folosite au fost băgate într-un sac de me­rinde pe care Igor și Sașa l-au aruncat din­tr-o barcă în Lacul Herăstrău. Discută in­tens și-și reproșează nesincronizările și acțiunile pripite, întâlnirea de la Ciurel cu cei câțiva martori fiind considerată un eve­niment ce ar fi putut fi evitat dacă Hary ar fi fost la locul stabilit. Pentru moment, decid să stea liniștiți, până vor primi noi informații de la Lică, privind mersul anchetei. Lică, Paul și Hary pleacă spre acasă. Sașa a rămas până seara la soții Se­vianu, la discuții.

La 15 septembrie 1959, Sevienii iau banii din podul propriei case și decid să-i as­cundă în alt loc. Totul pe fondul zvo­nu­rilor și discuțiilor pe care le avuseseră cu Lică privind reacția autorităților și despre posibilitatea de a fi urmăriți.

Cu o zi înainte de arestare, în seara de 17 sep­tembrie 1959, soții Sevianu coboară sa­cii cu bani. Partea lor, împreună cu niște arme, o pun într-o valiză, pe care, cu un cărucior, o transportă, folosind o canapea peste care puseseră un tablou vechi, spre domiciliul lui Feyns Isac, în podul casei căruia intenționau s-o depoziteze.

Faptele se puteau așeza liniștite în me­mo­ria actorilor, iar Direcția Cercetări Penale a Securității, sesizată după eșecul Di­rec­ției Generale a Miliției de a descoperi ce­va, nu ar fi depistat la rându-i nimic.

Dacă...