Bisericile crestine la ora ecologiei

Mircea Dutu 17.10.2007

De același autor

 Purtand cu obstinatie "pacatul originar" al antropocentrismului (omul si numai omul fiind creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu), crestinismul a fost acuzat initial de ecologisti ca ar fi cultivat si intretinut astfel o atitudine de agresivitate a societatii fata de mediu, care s-a conjugat mult timp (nefericit si aparent paradoxal) cu speranta prometeica a stiintei si tehnologiei de a face din om "posesorul si stapanul naturii" (Descartes) si a gasi solutii la absolut toate implicatiile unui asemenea statut.

Confruntate cu aceasta noua contestare, Bisericile crestine au cautat, mai ales in ultimele decenii, raspunsuri adecvate de adaptare "la mediu" mergand, in ultimul timp, pana la asumarea deschisa, dar specifica a "dogmei ecologice", in ciuda originii sale ateiste.

Primele au gasit solutii de asimilare a problemei cultele protestante si neoprotestante, mai aplecate spre spiritul practic si mai rapide in adaptarea la cerintele lumii reale.

 Desi a estimat dintotdeauna ca omul poate intra in contact cu Dumnezeu prin Biblie si natura (fostul mitropolit al Ardealului Nicolae Balan vorbea de "Hristos in natura"), Biserica Ortodoxa a ramas insa, pana astazi, la stadiul contemplativ-reflexiv, fara implicatii actional-practice semnificative. Din pacate, cel putin in cuvantul sau de la intronizare si in ciuda asteptarilor multora dintre noi, Daniel, noul patriarh al BOR, a ratat ocazia de a adauga, ca semn al modernitatii si modernizarii, preocuparea ecologica la discursul oficial al ortodoxismului romanesc.

 Cu o anumita intarziere, dar manifestandu-se in mod activ, Biserica Catolica a optat insa pentru o abordare teoretica mai ampla si a inscris protectia mediului printre prioritatile Vaticanului. Astfel, cu cateva decenii in urma, Papa Ioan Paul al II-lea a initiat reflexia catolica asupra ecologiei predicand ca, in Biblie, soarta omului si cea a naturii sunt intim legate. In gradina Edenului, omul traia in pace cu Dumnezeu si in armonie cu mediul sau, Pamantul fiind considerat un cadou, facut din ceruri, cuplului initial. Dupa ce Eva a mancat celebrul mar, la indemnul interesat si parsiv al sarpelui, omul a pierdut, pe de o parte, cunoasterea lui Dumnezeu, iar pe de alta, echilibrul cu natura inconjuratoare.

 Alungandu-i din paradisul terestru, divinitatea ii precizeaza lui Adam: "Blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale! Spini si palamida iti va rodi el si te vei hrani cu iarba campului!" (Geneza, 3, 17-18). Ruptura devine astfel totala: deopotriva cu inaltul Cerului si restul Pamantului.

 Fostul papa polonez si-a marcat angajarea sa directa si efectiva in favoarea ecologiei in 1985, cu ocazia reuniunii mondiale a tineretului de la Viterbe (la nord de Roma), afirmand ca Dumnezeu a lasat in mainile omului stapanirea si ingrijirea Pamantului, creat pentru el, dar nu si posesia lui. In consecinta, el le-a cerut crestinilor "o convertire ecologica" si a proclamat chiar un "patron al ecologiei" in persoana Sf. Francisc de Assisi (celebrat la 4 octombrie). O adevarata "revolutie" binevenita care, odata initiata, trebuia sa fie continuata. Si, intr-adevar, cu actualul papa, Benedict al XVI-lea, discursul catolic ecologist a cunoscut o noua amploare. Antecedentele in materie ale cardinalului Ratzinger fusesera remarcate deja cu ocazia succesiunii lui la Scaunul Sfantului Petru, in aprilie 2005, cand The Ecologist titra semnificativ Habemus papam ecologistum. In primul rand, propovaduind respectul operei lui Dumnezeu, cel al vietii umane, de la conceptie si pana la sfarsitul ei natural, el a incriminat manipularea genetica si embrionara.

 In acelasi timp, pentru suveranul pontif, problema environmentala este una vasta, vizand esentialmente respectul vietii si salvarea lucrarii divine: Creatia. Cu ocazia intalnirii cu tinerii de la Loretto (septembrie 2007), Benedict al XVI-lea releva urgenta actiunii "pentru a proteja echilibrele fragile ale naturii" si imperativul recrearii "unei legaturi puternice cu natura". Astfel, ecologia era plasata printre preocuparile prioritare ale Bisericii Catolice ca institutie si ca o noua valoare spirituala a credinciosilor sai.

 In planul actiunii concrete, cel mai mic stat din lume ca intindere, dar atat de puternic spiritual, Vaticanul, si-a propus o mare si ambitioasa politica de mediu, cu obiective precise precum: absenta emisiilor de CO2 si a oricarei industrii poluante pe teritoriul sau de 44 ha, panouri solare pentru a incalzi si lumina marea sala de audiente din vecinatatea bazilicii Sfantul Petru si chiar... investitii ecologice in strainatate, ca, de exemplu, plantarea unei "paduri climatice" (pentru captarea carbonului) in Ungaria!

 In acelasi timp, ecologia a devenit o tema centrala a ecumenismului. O dovedesc, printre altele, Declaratia comuna pentru salvarea Creatiei semnata la Venetia, in 2002, de fostul papa Ioan Paul al II-lea si de Bartolomeu, patriarhul ecumenic de la Constantinopol, sau recenta reuniunea panecumenica de la Sibiu (septembrie 2007).

Nu putem conchide insa, fara a ne pune intrebarea: care este cu adevarat rolul religiilor in infaptuirea obiectivelor actualei revolutii ecologice, intr-o lume in deriva?

Dintru inceput, un lucru este cert: fara reflexia lor in aceasta privinta nu se poate lansa si realiza noul proiect de civilizatie, menit sa asigure adaptarea speciei umane la noile conditii ecoclimatice, individualismul traditional reprezentand o frana evidenta la marea schimbare civilizationala astfel preconizata, iar credinta putand contribui semnificativ la depasirea impasului si efectuarea mutatiei in primul rand atitudinal-comportamentala si valorizatoare absolut necesara. Ar fi nevoie astfel, printre altele, de promovarea unui "catastrofism luminat", care sa imbine gravitatea situatiei cu sperantele existentei unor solutii pertinente, sa responsabilizeze omul si sa-l determine sa actioneze eficient pentru un nou model, salvator de convietuire cu natura inconjuratoare.

Iata de ce marile religii ale lumii, in frunte cu cele trei monoteiste (mozaica, crestina si islamica), au un rol major de jucat, fara a ignora importanta la fel de mare a contributiei celorlalte.

Pasul de la omul ca stapan absolut, discretionar al Pamantului la omul ca iluzoriu posesor temporar intelept, responsabil al acestuia este unul necesar si important, dar nu suficient. El trebuie urmat de o intelegere globala, integrativa a locului si rostului omenirii in ecosistemul planetar, ca specie intre specii, egale natural, care se bucura de aceeasi demnitate in toate planurile, si interesata de supravietuirea singurei planete pe care are sens. Astfel definita, ecologia nu devine, oare, principala credinta a viitorului?

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22