Administrarea postbelica a Irakului

Nicolae Filipescu 14.04.2003

De același autor

Desi razboiul din Irak nu s-a terminat, in capitala Statelor Unite se deruleaza o confruntare politica acerba cu privire la organizarea postbelica a Irakului si la evolutia relatiilor Americii cu restul omenirii.

La dezbateri participa oficiali de la Pentagon, din Congres, de la Departamentul de Stat si din echipa de consilieri ai presedintelui George Bush.

Grupul dominant din anturajul lui Bush insista ca, in urma infrangerii regimului lui Saddam Hussein, fortele militare din “coalitia voluntarilor”, condusa de Statele Unite, trebuie sa asigure securitatea si administrarea Irakului pentru o perioada indefinita, poate mai multe luni sau ani. Dar Consiliul de Securitate al ONU a votat unanim la sfarsitul lui martie 2003 o rezolutie care solicita ca Natiunile Unite sa asume rolul principal in tranzitie si sa organizeze distribuirea alimentelor, medicamentelor si a altor asistente umanitare.

Tarile neparticipante la invazia militara pretind ca, prin intermediul Natiunilor Unite, sa fie implicate in reconstructia post-Saddam a Irakului.

Contrar aspiratiilor americane si in consonanta cu Uniunea Europeana, aliatul principal al Statelor Unite in campania militara din Irak, premierul britanic Tony Blair, sustine vehement ca administratia postbelica a Irakului trebuie sa fie internationalizata.

Dezbaterile aprinse de la Washington vor trebui sa rezolve identitatea celor care vor administra Irakul dupa eliminarea regimului Hussein si sa determine in ce masura America va permite participarea altor tari si a ONU. Decizia finala va afecta relatiile SUA cu tarile arabe si cu fostii aliati, relevanta viitoare a Natiunilor Unite si strategia americana in conflictul global impotriva terorismului si a proliferarii armelor de distrugere in masa.

Prin acceptarea internationalizarii administratiei postbelice de la Bagdad, Statele Unite ar semnala ca reconsidera rolul de hegemon mondial si politica unilateralista si ca sunt dispuse sa respecte interesele altor tari si sugestiile aliatilor.

O insistenta neinduplecata de a mentine la Washington controlul perioadei de reconstructie ar sugera ca America intentioneaza sa rezolve alte conflicte viitoare prin exercitarea puterii militare cu sau fara “coalitii de voluntari” si sa-i “americanizeze” pe cei invinsi.

La propunerea senatorilor din Comisia de Politica Externa, Joseph Biden (democrat) si Richard Lugar (republican), Senatul american a votat unanim o rezolutie prin care se exprima dorinta de internationalizare a administratiei Irakului in perioada postbelica si se invita cu recunostinta “participarea altor tari si a organizatiilor internationale la reconstructia si administrarea Irakului”.

Senatorii s-au exprimat ferm impotriva instalarii la Bagdad a unui guvern impus de americani care ar fi considerat o marioneta a Washingtonului.

Ministrul apararii Donald Rumsfeld si vicepresedintele Dick Cheney sunt sustinatorii principali ai mentinerii autoritatii americane in Irak. Ei au contribuit substantial si la decizia initiala de a ataca Irakul cu intentia de a rasturna prin forta regimul lui Saddam, au criticat cu duritate opozitia Frantei, Germaniei si a Rusiei si au denigrat importanta Natiunilor Unite.

Cine va administra Irakul?

Pentagonul a pregatit un plan detailat pentru administrarea postbelica a Irakului. In scenariul preconizat de Ministerul Apararii, o echipa de cateva sute de experti militari si civili, in mare majoritate americani, condusa de generalul Jay Garner, va prelua puterea la Bagdad imediat dupa prabusirea regimului Hussein, va asigura ordinea, va distribui asistentele umanitare, va supraveghea reconstructia infrastructurii distruse de razboi si va pregati societatea irakiana pentru tranzitie la un sistem reprezentativ de guvernare.

Generalul Bruce Moore va administra nordul Irakului, fosta ambasadoare Barbara Bodine regiunea centrala si generalul Buck Walters partea de sud.

Din echipa fac parte, cu influenta limitata, cativa englezi si australieni, precum si o reprezentanta firava a exilului irakian.

Aceasta echipa de “guvernanti-in-asteptare”, bine pregatita, a fost adusa in Kuweit de la inceputul ostilitatilor. Conform planului, dupa inlaturarea facila “in cateva zile” a lui Saddam, echipa urma sa se instaleze prompt la Bagdad si sa beneficieze de cooperarea entuziasta a irakienilor eliberati de o tiranie care a durat peste 30 de ani. Din nefericire, realitatea nu s-a conformat asteptarilor.

Combatantii irakieni, constienti de superioritatea covarsitoare a trupelor anglo-americane si de inevitabilitatea infrangerii, s-au opus invaziei cu mai multa darzenie decat a fost anticipat.

Militarii coalitiei nu au fost intampinati de populatie ca eliberatori. Nici o unitate militara majora irakiana nu a dezertat. Bombardamentele masive provocatoare de “soc si groaza” nu au dus la capitularea prompta a irakienilor.

Saddam nu a fost asasinat. Siitii din sud nu s-au rasculat impotriva regimului. Desi au fost bombardati necrutator de anglo-americani, combatantii irakieni continua rezistenta.

Guvernantii postbelici selectionati de Pentagon sunt socati de complexitatea si haosul cu care vor trebui sa se confrunte in urma unor distrugeri mult mai extinse decat au fost planificate.

Unii membri ai echipei se tem ca guvernul de tranzitie american se va lovi de resentimente si ostilitate intolerabile din partea populatiei irakiene.

Ministrul Rumsfeld sustine ca militarii americani trebuie sa domine activitatea de reconstructie a Irakului. El nu a permis ca opt diplomati, propusi de Departamentul de Stat, sa faca parte din echipa de administratie postbelica. Seful Pentagonului a mai declarat ca nu accepta decat un rol marginal si subordonat pentru ONU in Irak.

Donald Rumsfeld a fost criticat de unii comandanti militari si de oficiali din guvern pe motiv ca scenariile optimiste preconizate de el nu s-au realizat, ca a facut gafe diplomatice daunatoare perorand invective derogatorii la adresa fostilor aliati si ca nu a permis o concentrare mai mare de trupe americane in vecinatatea Irakului inainte de invazie, asa cum au solicitat ofiterii care au pregatit operatiunile militare.

Presedintele Bush, care in trecut i-a sustinut pe Cheney si Rumsfeld, inca nu s-a pronuntat in legatura cu componenta guvernantilor si cu distribuirea autoritatii in administratia postbelica din Irak.

Persoane influente de la Departamentul de Stat si “internationalistii” din Congres preseaza in favoarea invitarii Natiunilor Unite si a celorlalte tari sa asume un rol important in administrarea Irakului dupa inlaturarea lui Saddam.

Intruniti la Bruxelles la 3 aprilie 2003, ministrii de Externe ai Uniunii Europene au somat Statele Unite sa accepte ca administratia postbelica a Irakului sa fie dirijata de ONU cu sprijin din partea NATO si a Rusiei.

Secretarul de stat american Colin Powell, in intalniri separate cu diplomatii din UE, NATO si Rusia, a acceptat o oarecare contributie ONU la reconstructia Irakului, dar a respins solicitarile specifice ale europenilor si a insistat ca Statele Unite si Marea Britanie trebuie sa stabileasca si, in mare masura, sa controleze noua administratie de la Bagdad.

Ministrul de Externe britanic Jack Straw a declarat ca va propune ca ONU sa organizeze acum, inainte de indepartarea lui Saddam Hussein, o conferinta internationala care sa pregateasca administrarea Irakului dupa razboi. Ca si restul UE, Marea Britanie este convinsa ca numai Natiunile Unite au legitimitatea de a administra reconstructia Irakului, de a transfera puterea irakienilor dupa modelul din Afganistan si de a asigura integritatea teritoriala a tarii. Propunerea guvernului britanic ar permite ONU sa racoleze experti si fonduri de ajutor de la institutiile financiare internationale si sa actioneze ca autoritate centrala pentru administrarea asistentei umanitare.

Democratizarea lumii arabe

Conform presedintelui Bush, unul din obiectivele principale ale invaziei din Irak a fost democratizarea prin exemplu a intregii lumi arabe. Analisti bine informati sustin ca succesul instaurarii unui regim democratic in Irak este iluzoriu. Alegeri libere intr-o tara fara traditie sau tendinte democrate, fragmentata etnic si tribal, nu ar produce decat ostilitati si lupte sangeroase.

Razboiul anti-Saddam a durat mai mult decat era preconizat. Pretentiile liderilor de la Pentagon ca totul se deruleaza conform planurilor au o credibilitate limitata. Cu cat ostilitatile militare se prelungesc, cu atat mai mult va creste ura arabilor fata de Statele Unite.

Imaginile televizate cu civili irakieni ucisi in razboi si cu orase arabe sfartecate de mii de bombe si rachete tind sa radicalizeze populatiile din tarile arabe.

Obiectivele americanilor de a pacifica si de a democratiza Irakul dupa inlaturarea lui Saddam ar putea sa fie mult mai dificil de atins decat au crezut “optimistii” din jurul presedintelui Bush.

Radicalizarea arabilor ar putea avea consecinte nefaste pentru prietenii traditionali ai Americii din regiune. Regimurile “moderate” din Arabia Saudita, Egipt, Iordania si Emiratele din Golf, dispretuite si urate de militantii islamici, sunt amenintate de valul de resentimente anti-americane starnit de prelungirea razboiului din Irak. Inlocuirea lor cu regimuri militante islamice ar fi clar in defavoarea occidentalilor si ar putea furniza voluntari pentru teroristii internationali.

Concluzii

Prelungirea razboiului din Irak este clar in defavoarea “coalitiei” condusa de Statele Unite. Inevitabil, rachete si bombe ratacite sau mai putin “inteligente” vor lovi centre civile.

Deteriorarea accesului la apa, alimente si medicamente pot crea crize umanitare de mare amploare.

Extinderea suferintelor populatiei din Irak si dezintegrarea ordinii publice provocate de un razboi prelungit pot produce haos si resentimente profunde impotriva militarilor din “coalitie”.

Cei care insista sa mentina dominatia americana in Irak in perioada post-Saddam trebuie sa considere consecintele negative ale acestei dominatii asupra staturii morale si a imaginii de mare putere benevolenta pe care America le-a cultivat in opinia publica mondiala.

Daca nu invita ONU si comunitatea internationala sa asume responsabilitate si sa participe activ la reconstructia Irakului, Statele Unite risca sa se izoleze diplomatic si sa se impotmoleasca intr-o situatie defavorabila in Orientul Mijlociu din care va fi greu de iesit.

Washington, 4 aprilie 2003

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22