Destramarea autoritatii in Irak

Nicolae Filipescu 05.05.2003

De același autor

Dupa 35 de ani de opresiune, o mare parte din irakieni au sarbatorit rasturnarea regimului tiranic si brutal al baathistilor lui Saddam Hussein. Dar nici cei care au participat la demolarea statuilor si distrugerea portretelor lui Saddam nu au salutat invazia trupelor “necredincioase” si nu au fost exaltati ca tara lor a fost ocupata de o forta militara straina.

Rezultatul razboiului “preventiv” din Irak nu a fost niciodata in dubiu. Coalitia a avut o superioritate militara covarsitoare fata de armata irakiana care oricum fusese decimata de americani in primul razboi din Golf in 1991.

Cei 300.000 de militari americani si britanici au beneficiat de o putere de foc mult superioara, de suprematie aeriana indisputabila si de armament mult mai modern. Asimetria conflictului armat s-a reflectat in pierderile suferite de combatanti. In timp ce numai 120 de militari americani si 30 de englezi si-au pierdut viata, numarul irakienilor ucisi in razboi a fost mult mai mare, poate zeci de mii.

Pentru cei care venereaza valorile democratiei, prabusirea unui regim dictatorial este un eveniment istoric memorabil si o ocazie de jubilare.

Frecvent, tranzitia de la totalitarism la democratie este mult mai dificila decat eliminarea initiala a tiranului. De multe ori in istorie, detronarea unui dictator a fost urmata de restabilirea unui alt regim tiranic. Traversarea perioadei post-totalitare este invariabil tulbure si agitata, iar stabilirea noului regim este conflictuala, costisitoare si, pentru o mare parte din noii “eliberati”, nesatisfacatoare.

Administratia de la Washington a declarat ca intentioneaza sa creeze in Irak o societate multietnica toleranta si prospera care sa reprezinte un model pentru alte tari din regiune. Realizarea acestui obiectiv laudabil necesita un angajament sobru si de lunga durata din partea Americii si o postura morala impecabila fata de o populatie complexa si, in mare parte, ostila. Sansele de succes nu sunt asigurate.

Anarhia initiala

Infrangerea autoritatilor baathiste din Irak a fost fulgeratoare si decisiva. Previzibil, vidul de putere creat de prabusirea autoritatii a provocat un val urias de destramare a ordinii publice.

Bande de jefuitori au patruns fortat in cladirile statului, in sediile partidului Baath, in banci, in magazine si chiar in scoli si spitale si au furat tot ce se putea transporta. Aceasta manifestare de anarhie a avut loc in majoritatea oraselor irakiene si a produs distrugeri de infrastructura, proprietati si documente mai daunatoare decat bombardamentele coalitiei.

Muzeul Arheologic din Bagdad, unul dintre cele mai renumite din lume, a fost pradat de hoti si distrus de vandali. Mii de piese arheologice de nepretuita valoare pentru intreaga umanitate au fost furate sau distruse. Pe drept sau pe nedrept, militarii americani au fost blamati pentru aceste pierderi ireparabile pentru civilizatia umana deoarece, ca forta ocupanta, nu au asigurat protectia muzeului.

Armata coalitiei evitase bombardarea cladirilor guvernamentale din orasele irakiene in speranta ca, dupa victorie, acestea vor fi utilizate pentru organizarea reconstructiei si pentru functionalitatea noii oranduiri. Hotii au furat mobila, computerele, telefoanele, documentele si arhivele din institutiile statului.

Sub presiunea protestelor internationale, militarii anglo-americani s-au simtit obligati sa intervina si sa inceapa sa aresteze jefuitorii.

In conditiile prabusirii regimurilor dictatoriale, o perioada de anarhie, spontana, incitata sau regizata, este aproape inevitabila. Un obiectiv dificil de realizat in perioada post-totalitara este desfiintarea structurilor de tip mafiot create de regimul represiv anterior. “Elitele” precedente au capacitatea si motivatia de a manevra agresiv ca sa-si mentina controlul asupra economiei legitime si subterane si ca sa isi asigure reprezentanta in noile structuri politice.

Confuzia, debandada generalizata si actele de jaf din perioada de dezintegrare a autoritatii permit atat structurilor dure ale fostului regim, cat si altor grupuri emergente, sa creeze bande amenintatoare de pradatori care intimideaza populatia civila si care genereaza insecuritate si dezordine.

Ulterior, in tranzitie, aceste bande agresive tind sa devina nuclee de crima organizata care colaboreaza cu politicienii “emanati” si participa la lupta pentru controlul puterii politice si economice in noua oranduire.

Daca inlaturarea dictatorului a fost rezultatul unei invazii externe ca in Irak, armata straina “eliberatoare” nu are capacitatea sau pregatirea de a actiona eficient ca politie. Constatand ca tara eliberata “se prabuseste” din cauza anarhiei, ocupantii sunt fortati sa apeleze la vechile organe pentru restabilirea ordinii si serviciilor publice.

Alte structuri care sa cunoasca limba, obiceiurile si teritoriul tarii nu exista. Conationalii din exil, aliati cu trupele coalitiei, nu sunt acceptabili pentru populatia autohtona. Astfel, fostii politisti, tehnocrati, procurori, judecatori si bancheri sunt tot cei dinainte. Prin santajul anarhiei create de vidul de putere, esaloanele secundare ale fostilor opresori reusesc sa recupereze o parte importanta a dominatiei din trecut.

Cu variatii locale, scenarii post-totalitare asemanatoare au fost inregistrate in trecut in multe alte tari. In Bosnia-Hertegovina, in 1995, bande periculoase de sarbi au pradat, ars si distrus cartiere intregi din Sarajevo fara ca trupele NATO sa intervina. In Panama in 1989, in urma haosului provocat de invazia armatei americane cu obiectivul de a inlatura regimul dictatorial al lui Manuel Noriega, bande criminale de localnici au furat si au distrus proprietati in valoare de multe miliarde de dolari. In Afganistan, dupa infrangerea regimului represiv impus de fosta Uniune Sovietica, nucleele de luptatori pentru eliberare s-au incaierat intr-un razboi civil interminabil care, in cele din urma, a dus la instaurarea dictaturii talibane.

Tranzitie tulbure si nesigura

Oponentii lui Saddam Hussein cer sa participe predominant la formarea noii guvernari si sa beneficieze imediat de noua ordine. In trecut, unii dintre ei au manifestat o rezistenta pasiva impotriva regimului si au cultivat o oarecare solidaritate cu alti oponenti in baza ostilitatii comune fata de dictator.

Previzibil, aceasta “coalitie” aparenta de oponenti s-a destramat prompt odata cu inlaturarea dictatorului. Printre gruparile care se considera ca au fost opresate de Saddam se numara exilatii irakieni, nationalistii kurzi, o parte din suniti, majoritatea siitilor, diferite secte religioase conduse de clerici, unii lideri locali si fundamentalistii islamici.

Intr-o natiune care detine zacaminte enorme de titei, creata artificial de fostii colonialisti, aceste grupari conlocuitoare au avut conflicte sangeroase in trecut, se detesta reciproc si se considera mai degraba “dusmani” decat conationali.

La o conferinta initiala a liderilor opozitiei din Irak, organizata de americani langa orasul Nasiriya la 15 aprilie 2003, cei 75 de delegati au acceptat un proiect de formare a unui guvern democratic care sa nu favorizeze grupari etnice sau religioase si au respins optiunea impunerii unor lideri de catre fortele straine. Consiliul Suprem pentru Revolutie Islamica, o factiune siita sustinuta de Iran, a boicotat conferinta de la Nasiriya.

Antiamericanism irakian

O mare parte din clericii suniti si siiti genereaza sentimente antiamericane si incita “credinciosii” sa organizeze marsuri de protest impotriva ocupantilor.

Mii de irakieni au demonstrat zgomotos contra militarilor americani in Bagdad si in orasele din provincie. Neincrederea si ostilitatea arabilor fata de kurzii din nordul tarii sunt evidente. Ajutorul acordat de americani kurzilor si alinierea acestora cu trupele americano-britanice au deteriorat relatiile deja tensionate dintre arabi si kurzi.

Pentagonul a instalat la Bagdad pe generalul Jay Garner ca guvernator militar al perioadei de tranzitie. Populatia irakiana a ripostat cu furie si s-a simtit insultata cand a aflat ca Garner are legaturi stranse cu militarii israelieni.

Ahmed Chalabi, liderul Congresului National Irakian, o organizatie sponsorizata de anglo-americani, a fost adus la Bagdad de fortele ocupante impreuna cu sute de “militieni” ai exilului ca sa asume un rol important in noua guvernare. Chalabi, un fost bancher controversat si un apropiat al Pentagonului, fiind respins in Irak, nu a fost acceptat sa participe la conferinta de la Nasiriya.

Distrugerile razboiului, masacrarea militarilor irakieni, daunele “colaterale” cu victime civile si perceptia unei ocupatii straine umilitoare au contribuit substantial la agravarea sentimentelor antiamericane in Irak, care oricum existau si inainte de invazie.

Fortele revolutionare islamice si teroristii fundamentalisti inspirati de Osama ben Laden, acum in stare latenta in Irak, abia asteapta sa intre in actiune in momentul in care considera ca situatia le devine favorabila. Din punctul lor de vedere, perspectivele sunt promitatoare. Regimul secular al lui Saddam, considerat un dusman mortal, a fost eliminat. Singura autoritate in tara este armata unei puteri “imperiale” a “necredinciosilor”.

Lideri revolutionari ca Lenin si Khomeini ar fi fost incantati sa aiba asemenea conditii prerevolutionare in tarile respective.

Crearea unor institutii democrate solide si a unui numar substantial de sustinatori moderati cu instincte liberale va fi dificila si va necesita resurse, rabdare si dedicatie. In cazul in care americanii sovaie sau renunta la obiectivele declarate prin abandonare sau retragere prematura, fortele revolutionare latente ar putea readuce la putere totalitarismul sau, mai rau, pe adeptii lui Osama ben Laden.

Concluzii

O oranduire democrata si o societate civila viabila, formate sub aripa protectoare a americanilor in Irakul post-Saddam, ar periclita soarta regimurilor autoritariste din regiune mai mult decat sanctiunile economice sau forta militara straina. Nimic nu ameninta tiranii asupritori mai mult decat o populatie autohtona care intelege din exemplul Irakului din vecinatate, ca exista si alte forme de organizare a societatii si alte modalitati de guvernare mai umane si mai benefice pentru cetateni.

Chiar sub forma unei confederatii descentralizate, preconizata de americani, mentinerea integritatii teritoriale si a unitatii statului irakian va fi dificila. Ca in fosta Iugoslavie, riscul unei fragmentari sangeroase este real.

Avand la dispozitie un timp limitat in care sa-si realizeze obiectivele, americanii au nevoie de rabdare, perseverenta si moralitate ireprosabila.

Populatia irakiana, comunitatea internationala si electoratul american nu ar tolera o ocupatie militara indelungata in Irak sau instalarea unui guvern-marioneta la Bagdad.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22