De același autor
Problema nu rezidă atât în absența sentimentului onoarei, ci mai degrabă în absența virtuții sau, altfel spus, a competenței politice, încarnate astăzi în România de parlamentul însuși, instituție fundamentală a democrației.
Au existat în evenimentele politice ale ultimului an - și nu numai - câteva momente când opinia publică a cerut, în cazuri considerate flagrante, „demisia de onoare“ a celor ținuți responsabili, identificați în vârful unei piramide decizionale unde lipsa de coordonare, de competență, de responsabilitate au produs efecte dezastruoase. Ultimul caz de acest tip e legat de tragedia de la Siutghiol. Că e vorba de accidente dramatice, puse apoi, într-o aviditate ușor indecentă pentru senzațional, sub ochiul scrutător, dar nu totdeauna cu discernământ al publicului, sau de scandaluri de corupție, în urma cărora principalii vinovați nu consideră necesară o retragere din viața publică, toate aceste situații cheamă, de obicei, reflecții asupra „onoarei“ în politică. Rămâne emblematic și astăzi cazul din 2011 al eurodeputatului PSD Adrian Severin, implicat, împreună cu alți doi colegi, slovenul Zoran Thaler și austriacul Ernst Strasser, într-un scandal de trafic de influență la nivelul PE. În vreme ce ultimii doi au luat imediat decizia demisiei, românul Adrian Severin și-a continuat netulburat activitatea, deși supus unei marginalizări evidente din partea colegilor. Mai mult decât atât, în mod cu totul inexplicabil, după o mică pauză în expunerea publică, Adrian Severin a decis că e timpul să redevină o voce competentă și validă a dezbaterii politice în România.
Nu a devenit nici astăzi evidentă pentru o bună parte a mediului politic românesc compatibilitatea cel puțin discutabilă dintre prezența numelui într-un dosar de corupție și ocuparea unei funcții publice, oricare ar fi ea. Există cazuri notorii de politicieni care-și exercită netulburați mandatele chiar în calitate de posesori ai unor condamnări definitive. Retragerea temporară a lui Adrian Năstase din peisajul politicii active e efectul probabil exclusiv al unei hotărâri judecătorești care l-a lipsit, pe o perioadă dată, de drepturi civile. Alții, mai norocoși decât fostul prim-ministru, iau în continuare parte la procesul legislativ, bunăoară, deși justiția i-a găsit vinovați de încălcarea legii.
Toleranța excesivă a mediului politic românesc în raport cu fraudele de diferite tipuri și grade poate fi și una dintre cauzele participării masive la votul din 16 noiembrie a unei populații aparent apatice: s-a procedat la sancționarea lipsei de responsabilitate politică, a imoralității și, se spune deseori, a lipsei de onoare.
Cu toate acestea, e greu de spus în ce anume constă în zilele noastre „onoarea“ în politică, un concept dificil de tratat și din perspectiva gândirii politice moderne. În general se face o distincție între onoare - considerată mai degrabă o virtute a monarhiilor (Montesquieu) sau a armatei ori aristocrației (Tocqueville) - și virtutea politică, definită, în funcție de autori, de momentele istorice sau de circumstanțe politice, ca suma calităților necesare unei acțiuni politice eficiente, democratice, oneste. Virtutea politică poate să se manifeste în interiorul unei gestiuni democratice a statului prin, bunăoară, abilitatea de a depăși o situație de criză sau de a gestiona efectele ei. Ea se raportează, într-un fel sau altul, la principiul raționalității în politică. Gestul - ratat - al lui Victor Ponta de a renunța la titlul de doctor nu integrează, din această perspectivă, principiul virtuții politice, pentru că nu asumă vina, ci o escamotează, netrăgând în acest fel niciun fel de utilitate, politică sau de imagine, de pe urma lui. Victor Ponta ratează, cu alte cuvinte, potențialul unei asumări deschise a culpei.
Onoarea, pe de altă parte, răspunde mai degrabă unei dorințe de glorie prezentă în anumite categorii (armata, monarhia ori aristocrația, în funcție de autori) sau e determinată de o „prejudecată personală sau a unei categorii“ (Montesquieu). Onoarea e o pasiune fie aristocratică, fie, mai adecvată retoricii contemporane, militară. Construcția democratică modernă merge mai degrabă în sensul raționalizării pasiunilor politice - de aici, de pildă, și raportul invers proporțional dintre ponderea serviciului militar obligatoriu și gradul de democratizare a statului.
Modernitatea politică se definește, în primele sale momente semnificative, prin efortul de a extrage acțiunea politică din domeniul moralmente suspect care-i fusese rezervat de neoplatonism și de a o recredibiliza în raport cu aria acțiunii spirituale: scopul și, până la urmă, noblețea ființei umane nu mai depind exclusiv de calitatea vieții contemplative în raporturile ei cu o ordine stabilă (spirituală), ci mai degrabă de capacitatea de mobilizare și de generare a unei acțiuni politice raționale în raport cu o lume fundamental instabilă, cum este fără îndoială existența omenească. Conținutul acțiunii politice moderne impune constituirea unei lumi care-și fixează propriile repere, pornind de la un set de reguli de bază, în raport cu lumea mișcătoare a pasiunilor și intereselor societăților omenești.
În logica prezentului nostru aparent lipsit de repere, construcția democratică oferă o soluție, e drept nu perfectă, dar eficientă atunci când e consecvent aplicată: e vorba de responsabilitatea funcției și de obligațiile care decurg din ea. Criteriile eficienței acțiunii politice și ale respectului legii ar trebui să fie suficiente. Problema nu rezidă atât în absența sentimentului onoarei, ci mai degrabă în absența virtuții sau, altfel spus, a competenței politice, încarnate astăzi în România de parlamentul însuși, instituție fundamentală a democrației.
Comentarii 3
Petre - 01-06-2015
Dacă o idee profund benefică cuprinde masele de oameni, ea generează atunci o undă colosală de energie pozitivă care poate fi însăşi cheia transformării acestui popor. Kominternistii si bolsevicii, acÅ£ionează extrem de virulent ÅŸi cu maximă îndârjire prin mass-media (pe care o au de regula, sub control ) atunci când unii oameni sau grupări fac cunoscute lumii întregi adevărul oripilant despre acÅ£iunile ÅŸi intrigile lor.Fii de Kominternisti si bolsevicii, de la vârf caută atunci să distrugă prin orice mijloace persoanele sau organizaÅ£iile respective, profitând de credulitatea tâmpă a omului de rând care poate fi manipulat cu uÅŸurinţă si dupace “ au invatat la gat cravata cum se face nodulâ€, vin pe ecranele TV “ sa blagoslaveasca norodul, cu chipul lor de oaie createâ€, cum inca acum o suta cinzeci de ani scria Eminescu !. In acest sens avem cazul PNT-CD, Miscarea Ecologista din Romania-MER, Conventia Democratica si alianta D.A. (Dreptate si Adevar), etc. si mai curand incercari de a pune cu botul pe labe noul PNL si pe Presedintele Iohannis ! Iata dece partea constienta a natiei romane care a provocat rasturnarea de la 16 noembirie, trebuie sa ramana vigilenta !
Răspundeqasman - 12-30-2014
Instinctul de turma – pretutindeni unde intilnim o morala, gasim o apreciere si o ierarhie a instinctelor si actiunilor omenesti. Aceste aprecieri si ierarhizari sint intotdeauna expresia nevoilor unei comunitati si ale unei turme; ceea ce ii este de folos in primul rind – si in al doilea si in al treilea – ii este si masura cea mai inalta pentru valoarea tuturor indivizilor. Prin morala individul e instruit sa devina o functie a turmei si sa-si atribuie valoarea numai ca functie. Deoarece conditiile conservarii unei comunitati erau foarte diferite fata de cele ale alteia, au existat morale foarte diferite; in perspectiva considerabilelor transformari viitoare ale turmelor si comunitatilor, statelor si societatilor se poate prezice ca vor mai exista inca morale foarte deosebite. Moralitatea este instinctul de turma individual.
RăspundeTheodor Marcean - 12-25-2014
Oare cati dintre parlamentarii romani si-au pus,vreodata,problema competentei actiunii lor politice?Daca si-au pus-o,asta s-a intamplat doar atunci cand una dintre anexele unei legi cu dedicatie nu a intrunit toate scutirile de taxe solicitate de colegii care au initiat acea lege.Pentru a deveni,intr-adevar,o institutie fundamentala a democratiei,parlamentul Romaniei are nevoie de un filtru al valorilor,fundamental mai performant decat filtrele puse de partide la intocmirea listelor de candidati la alegerile parlamentare.Europarlamentarii romani ar trebui sa ceara opinia colegilor lor din occident,acolo unde impostorii ajung mai greu in parlamentele nationale.Sigur,nu cerem asta de la domnul Severin,care e ocupat sa-si roada unghiile.
Răspunde