Despre virtutea politică și alte concepte frivole

Raluca Alexandrescu 22.12.2014
SHARE 3

De același autor

Problema nu rezidă atât în absența sentimentului onoarei, ci mai degrabă în absența virtuții sau, altfel spus, a competenței politice, încarnate astăzi în România de parlamentul însuși, instituție fundamentală a democrației.

 

Au existat în evenimentele politice ale ul­ti­mu­lui an - și nu numai - câteva momente când opinia publică a cerut, în cazuri considerate flagrante, „demisia de onoare“ a celor ținuți responsabili, identificați în vâr­ful unei piramide de­ciz­io­nale unde lipsa de coor­do­nare, de competență, de res­ponsabilitate au produs efec­te dezastruoase. Ultimul caz de acest tip e legat de tra­gedia de la Siutghiol. Că e vorba de accidente dra­ma­ti­ce, puse apoi, într-o aviditate ușor indecentă pentru sen­zațional, sub ochiul scru­tă­tor, dar nu totdeauna cu discernământ al publicului, sau de scandaluri de corupție, în urma cărora principalii vinovați nu consideră necesară o retragere din viața publică, toate aceste situații cheamă, de obicei, reflecții asu­pra „onoarei“ în politică. Rămâne emblematic și astăzi cazul din 2011 al eurodeputatului PSD Adrian Severin, implicat, împreună cu alți doi colegi, slovenul Zoran Thaler și austriacul Ernst Strasser, într-un scandal de trafic de influență la nivelul PE. În vreme ce ultimii doi au luat imediat decizia demisiei, românul Adri­an Severin și-a continuat netulburat ac­ti­vi­tatea, deși supus unei marginalizări evidente din partea colegilor. Mai mult decât atât, în mod cu totul inexplicabil, după o mică pauză în expunerea publică, Adrian Severin a decis că e timpul să redevină o voce competentă și validă a dezbaterii politice în România.

 

Nu a devenit nici astăzi evidentă pentru o bu­nă parte a mediului politic românesc com­pa­ti­bilitatea cel puțin dis­cutabilă dintre prezența nu­melui în­tr-un dosar de co­rup­ție și ocuparea unei funcții publice, oricare ar fi ea. Exis­tă cazuri notorii de politicieni care-și exercită netulburați man­da­tele chiar în calitate de po­se­sori ai unor con­dam­nări de­fi­nitive. Retragerea tem­po­rară a lui Adrian Năstase din pei­sajul politicii active e efec­tul probabil exclusiv al unei hotărâri ju­de­că­torești care l-a lipsit, pe o perioadă dată, de drepturi civile. Alții, mai norocoși decât fostul prim-ministru, iau în continuare parte la pro­cesul legislativ, bunăoară, deși justiția i-a gă­sit vinovați de încălcarea legii.

 

Toleranța excesivă a mediului politic ro­mâ­nesc în raport cu fraudele de diferite tipuri și grade poate fi și una dintre cauzele par­ti­cipării masive la votul din 16 noiembrie a unei populații aparent apatice: s-a procedat la sancționarea lipsei de responsabilitate po­li­tică, a imoralității și, se spune deseori, a lipsei de onoare.

 

Cu toate acestea, e greu de spus în ce anume constă în zilele noastre „onoarea“ în politică, un concept dificil de tratat și din perspectiva gândirii politice moderne. În general se face o distincție între onoare - considerată mai de­grabă o virtute a monarhiilor (Montesquieu) sau a armatei ori aristocrației (Tocqueville) - și virtutea politică, definită, în funcție de au­tori, de momentele istorice sau de cir­cum­stanțe politice, ca suma calităților necesare unei acțiuni politice eficiente, democratice, ones­te. Virtutea politică poate să se ma­ni­fes­te în interiorul unei gestiuni democratice a statului prin, bunăoară, abilitatea de a depăși o situație de criză sau de a gestiona efectele ei. Ea se raportează, într-un fel sau altul, la pri­ncipiul raționalității în politică. Gestul - ra­tat - al lui Victor Ponta de a renunța la titlul de doctor nu integrează, din această pers­pectivă, principiul virtuții politice, pentru că nu asumă vina, ci o escamotează, netrăgând în acest fel niciun fel de utilitate, politică sau de imagine, de pe urma lui. Victor Ponta ra­tează, cu alte cuvinte, potențialul unei asu­mări deschise a culpei.

 

Onoarea, pe de altă parte, răspunde mai de­grabă unei dorințe de glorie prezentă în anu­mite categorii (armata, monarhia ori aris­to­crația, în funcție de autori) sau e determinată de o „prejudecată personală sau a unei categorii“ (Montesquieu). Onoarea e o pa­siu­ne fie aristocratică, fie, mai adecvată retoricii con­temporane, militară. Construcția demo­cra­tică modernă merge mai degrabă în sensul raționalizării pasiunilor politice - de aici, de pil­dă, și raportul invers proporțional dintre ponderea serviciului militar obligatoriu și gradul de democratizare a statului.

 

Modernitatea politică se definește, în primele sale momente semnificative, prin efortul de a extrage acțiunea politică din domeniul mo­ralmente suspect care-i fusese rezervat de neoplatonism și de a o recredibiliza în raport cu aria acțiunii spirituale: scopul și, până la urmă, noblețea ființei umane nu mai depind exclusiv de calitatea vieții contemplative în raporturile ei cu o ordine stabilă (spirituală), ci mai degrabă de capacitatea de mobilizare și de generare a unei acțiuni politice raționale în raport cu o lume fundamental instabilă, cum este fără îndoială existența omenească. Conținutul acțiunii politice moderne impune constituirea unei lumi care-și fixează propriile repere, pornind de la un set de reguli de bază, în raport cu lumea mișcătoare a pa­siu­nilor și intereselor societăților omenești.

 

În logica prezentului nostru aparent lipsit de repere, construcția democratică oferă o so­luție, e drept nu perfectă, dar eficientă atunci când e consecvent aplicată: e vorba de res­ponsabilitatea funcției și de obligațiile care decurg din ea. Criteriile eficienței acțiunii po­litice și ale respectului legii ar trebui să fie suficiente. Problema nu rezidă atât în absența sentimentului onoarei, ci mai degrabă în ab­sența virtuții sau, altfel spus, a competenței politice, încarnate astăzi în România de par­lamentul însuși, instituție fundamentală a de­mocrației.

 

 

Comentarii 3

Petre - 01-06-2015

Dacă o idee profund benefică cuprinde masele de oameni, ea generează atunci o undă colosală de energie pozitivă care poate fi însăşi cheia transformării acestui popor. Kominternistii si bolsevicii, acţionează extrem de virulent şi cu maximă îndârjire prin mass-media (pe care o au de regula, sub control ) atunci când unii oameni sau grupări fac cunoscute lumii întregi adevărul oripilant despre acţiunile şi intrigile lor.Fii de Kominternisti si bolsevicii, de la vârf caută atunci să distrugă prin orice mijloace persoanele sau organizaţiile respective, profitând de credulitatea tâmpă a omului de rând care poate fi manipulat cu uşurinţă si dupace “ au invatat la gat cravata cum se face nodul”, vin pe ecranele TV “ sa blagoslaveasca norodul, cu chipul lor de oaie create”, cum inca acum o suta cinzeci de ani scria Eminescu !. In acest sens avem cazul PNT-CD, Miscarea Ecologista din Romania-MER, Conventia Democratica si alianta D.A. (Dreptate si Adevar), etc. si mai curand incercari de a pune cu botul pe labe noul PNL si pe Presedintele Iohannis ! Iata dece partea constienta a natiei romane care a provocat rasturnarea de la 16 noembirie, trebuie sa ramana vigilenta !

Răspunde

qasman - 12-30-2014

Instinctul de turma – pretutindeni unde intilnim o morala, gasim o apreciere si o ierarhie a instinctelor si actiunilor omenesti. Aceste aprecieri si ierarhizari sint intotdeauna expresia nevoilor unei comunitati si ale unei turme; ceea ce ii este de folos in primul rind – si in al doilea si in al treilea – ii este si masura cea mai inalta pentru valoarea tuturor indivizilor. Prin morala individul e instruit sa devina o functie a turmei si sa-si atribuie valoarea numai ca functie. Deoarece conditiile conservarii unei comunitati erau foarte diferite fata de cele ale alteia, au existat morale foarte diferite; in perspectiva considerabilelor transformari viitoare ale turmelor si comunitatilor, statelor si societatilor se poate prezice ca vor mai exista inca morale foarte deosebite. Moralitatea este instinctul de turma individual.

Răspunde

Theodor Marcean - 12-25-2014

Oare cati dintre parlamentarii romani si-au pus,vreodata,problema competentei actiunii lor politice?Daca si-au pus-o,asta s-a intamplat doar atunci cand una dintre anexele unei legi cu dedicatie nu a intrunit toate scutirile de taxe solicitate de colegii care au initiat acea lege.Pentru a deveni,intr-adevar,o institutie fundamentala a democratiei,parlamentul Romaniei are nevoie de un filtru al valorilor,fundamental mai performant decat filtrele puse de partide la intocmirea listelor de candidati la alegerile parlamentare.Europarlamentarii romani ar trebui sa ceara opinia colegilor lor din occident,acolo unde impostorii ajung mai greu in parlamentele nationale.Sigur,nu cerem asta de la domnul Severin,care e ocupat sa-si roada unghiile.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22