Despre virtutea politică și alte concepte frivole

Raluca Alexandrescu 22.12.2014

De același autor

Problema nu rezidă atât în absența sentimentului onoarei, ci mai degrabă în absența virtuții sau, altfel spus, a competenței politice, încarnate astăzi în România de parlamentul însuși, instituție fundamentală a democrației.

 

Au existat în evenimentele politice ale ul­ti­mu­lui an - și nu numai - câteva momente când opinia publică a cerut, în cazuri considerate flagrante, „demisia de onoare“ a celor ținuți responsabili, identificați în vâr­ful unei piramide de­ciz­io­nale unde lipsa de coor­do­nare, de competență, de res­ponsabilitate au produs efec­te dezastruoase. Ultimul caz de acest tip e legat de tra­gedia de la Siutghiol. Că e vorba de accidente dra­ma­ti­ce, puse apoi, într-o aviditate ușor indecentă pentru sen­zațional, sub ochiul scru­tă­tor, dar nu totdeauna cu discernământ al publicului, sau de scandaluri de corupție, în urma cărora principalii vinovați nu consideră necesară o retragere din viața publică, toate aceste situații cheamă, de obicei, reflecții asu­pra „onoarei“ în politică. Rămâne emblematic și astăzi cazul din 2011 al eurodeputatului PSD Adrian Severin, implicat, împreună cu alți doi colegi, slovenul Zoran Thaler și austriacul Ernst Strasser, într-un scandal de trafic de influență la nivelul PE. În vreme ce ultimii doi au luat imediat decizia demisiei, românul Adri­an Severin și-a continuat netulburat ac­ti­vi­tatea, deși supus unei marginalizări evidente din partea colegilor. Mai mult decât atât, în mod cu totul inexplicabil, după o mică pauză în expunerea publică, Adrian Severin a decis că e timpul să redevină o voce competentă și validă a dezbaterii politice în România.

 

Nu a devenit nici astăzi evidentă pentru o bu­nă parte a mediului politic românesc com­pa­ti­bilitatea cel puțin dis­cutabilă dintre prezența nu­melui în­tr-un dosar de co­rup­ție și ocuparea unei funcții publice, oricare ar fi ea. Exis­tă cazuri notorii de politicieni care-și exercită netulburați man­da­tele chiar în calitate de po­se­sori ai unor con­dam­nări de­fi­nitive. Retragerea tem­po­rară a lui Adrian Năstase din pei­sajul politicii active e efec­tul probabil exclusiv al unei hotărâri ju­de­că­torești care l-a lipsit, pe o perioadă dată, de drepturi civile. Alții, mai norocoși decât fostul prim-ministru, iau în continuare parte la pro­cesul legislativ, bunăoară, deși justiția i-a gă­sit vinovați de încălcarea legii.

 

Toleranța excesivă a mediului politic ro­mâ­nesc în raport cu fraudele de diferite tipuri și grade poate fi și una dintre cauzele par­ti­cipării masive la votul din 16 noiembrie a unei populații aparent apatice: s-a procedat la sancționarea lipsei de responsabilitate po­li­tică, a imoralității și, se spune deseori, a lipsei de onoare.

 

Cu toate acestea, e greu de spus în ce anume constă în zilele noastre „onoarea“ în politică, un concept dificil de tratat și din perspectiva gândirii politice moderne. În general se face o distincție între onoare - considerată mai de­grabă o virtute a monarhiilor (Montesquieu) sau a armatei ori aristocrației (Tocqueville) - și virtutea politică, definită, în funcție de au­tori, de momentele istorice sau de cir­cum­stanțe politice, ca suma calităților necesare unei acțiuni politice eficiente, democratice, ones­te. Virtutea politică poate să se ma­ni­fes­te în interiorul unei gestiuni democratice a statului prin, bunăoară, abilitatea de a depăși o situație de criză sau de a gestiona efectele ei. Ea se raportează, într-un fel sau altul, la pri­ncipiul raționalității în politică. Gestul - ra­tat - al lui Victor Ponta de a renunța la titlul de doctor nu integrează, din această pers­pectivă, principiul virtuții politice, pentru că nu asumă vina, ci o escamotează, netrăgând în acest fel niciun fel de utilitate, politică sau de imagine, de pe urma lui. Victor Ponta ra­tează, cu alte cuvinte, potențialul unei asu­mări deschise a culpei.

 

Onoarea, pe de altă parte, răspunde mai de­grabă unei dorințe de glorie prezentă în anu­mite categorii (armata, monarhia ori aris­to­crația, în funcție de autori) sau e determinată de o „prejudecată personală sau a unei categorii“ (Montesquieu). Onoarea e o pa­siu­ne fie aristocratică, fie, mai adecvată retoricii con­temporane, militară. Construcția demo­cra­tică modernă merge mai degrabă în sensul raționalizării pasiunilor politice - de aici, de pil­dă, și raportul invers proporțional dintre ponderea serviciului militar obligatoriu și gradul de democratizare a statului.

 

Modernitatea politică se definește, în primele sale momente semnificative, prin efortul de a extrage acțiunea politică din domeniul mo­ralmente suspect care-i fusese rezervat de neoplatonism și de a o recredibiliza în raport cu aria acțiunii spirituale: scopul și, până la urmă, noblețea ființei umane nu mai depind exclusiv de calitatea vieții contemplative în raporturile ei cu o ordine stabilă (spirituală), ci mai degrabă de capacitatea de mobilizare și de generare a unei acțiuni politice raționale în raport cu o lume fundamental instabilă, cum este fără îndoială existența omenească. Conținutul acțiunii politice moderne impune constituirea unei lumi care-și fixează propriile repere, pornind de la un set de reguli de bază, în raport cu lumea mișcătoare a pa­siu­nilor și intereselor societăților omenești.

 

În logica prezentului nostru aparent lipsit de repere, construcția democratică oferă o so­luție, e drept nu perfectă, dar eficientă atunci când e consecvent aplicată: e vorba de res­ponsabilitatea funcției și de obligațiile care decurg din ea. Criteriile eficienței acțiunii po­litice și ale respectului legii ar trebui să fie suficiente. Problema nu rezidă atât în absența sentimentului onoarei, ci mai degrabă în ab­sența virtuții sau, altfel spus, a competenței politice, încarnate astăzi în România de par­lamentul însuși, instituție fundamentală a de­mocrației.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22