De același autor
Pentru Năstase şi Voiculescu, fișa postului viitorului președinte e deja întocmită: consolidarea unui partid-stat construit pe corupție oligarhică. Iar persoana potrivită să o ducă la îndeplinire există deja. Ocupă acum funcția de prim-ministru.
„Fiecare generație crede că istoria începe cu ea“, declara pe 21 august, la ieșirea din închisoare, Adrian Năstase. Din înălțimea experienței sale purificatoare, fostul premier dă din nou lecții de filosofia istoriei după modelul național-ceaușist: continuitatea din care se revendică e cea a lui Constantin Brâncoveanu, nici mai mult, nici mai puțin. Cu alte cuvinte, să nu credem că timpul începe cu noi, ci mai degrabă că scurgerea lui e o evoluție irezistibilă a istoriei într-o direcție unică și inevitabilă, stadiul ultim, apariția societății baronilor PSD și instalarea acesteia într-o perpetuă și confortabilă comunitate eternă.
Jocul cu memoria și cu istoria nu sunt noi în panoplia nomenclaturii. Trecutul a fost util în măsura în care a putut servi drept trambulină legitimatoare sau ca pretext pentru transformarea lui în instrument de propagandă. Lecția deformării până la desfigurare a istoriei, predată cu atâta aplicație de părinții și bunicii spirituali ai lui Adrian Năstase și ai celorlalți ca el, a fost temeinic învățată. Această coabitare aparent informată, ușor snoabă și prea retorică pentru a putea fi autentică a constituit baza doctrinară a guvernării Năstase.
Pe lângă cultul personalității, pe lângă edificarea migăloasă a unor solide construcții de rețele corupte, strategia PSD din perioada 2000-2004 dădea semnalele unei relații aparent paradoxale cu trecutul, valorizat pe de o parte, ignorat sau desconsiderat pe de alta. În realitate, în acest tip de strategie paradoxul nu există: memoria e invocată numai și numai atunci când există un proiect clar de deformare a ceea ce ea încearcă să recupereze, să mențină prezent în bagajul de experiențe ale generației prezente.
E un joc de oglinzi practicat și de experții în manipulare aflați pe statele de plată ale lui Dan Voiculescu: continuitatea cu destinul marilor prizonieri politici, persecuția, nedreptatea, dictatura, toate sunt pașapoarte numai bune pentru împachetarea imaginii unor condamnați care ispășesc fapte de natură penală în victime ale „dictaturii“. De altfel, mesajul transmis de creatorul acestei mașinării de propagandă pentru proaspătul eliberat a fost unul revelator și, în același timp, previzibil: „Trăim într-o dictatură care se apropie de final și sunt convins că după aceea vor fi multe de construit în țara noastră“.
„O vorbă din străbuni“, așa se intitulează acest scurt și amenințător mesaj, transmis de cel înfățișat de autorii manipulării anteniste drept un continuator al destinelor frânte de comuniști în închisorile anilor ‘50. Din confortul penitenciarului, „instituție depășită“ din punctul de vedere al celuilalt pensionar proaspăt eliberat condiționat, acești arhitecți ai dezastrului românesc de astăzi, investitori avizați ai banilor Securității la începutul anilor ‘90, se joacă în continuare nu numai cu mințile românilor săraci cu duhul, care înghit pe nemestecate propaganda ireverențioasă deversată netulburat seară de seară de televiziunea „confiscată“ - corul bocitoarelor și chivuțelor din seara pronunțării sentinței va rămâne un reper negativ în istoria și așa rușinoasă a audiovizualului postdecembrist. Se joacă, la fel de eficient, și cu trecutul, trecându-și unul altuia ștafeta falsului martiriu și stabilind misiuni precise în noua societate multilateral dezvoltată care ne așteaptă după colț.
La eliberarea - condiționată - din închisoare, Adrian Năstase a anunțat că „a rămas același om“ și a umplut televiziunile cu marile sale proiecte de reformare a democrației românești. Cum ar organiza alegeri anticipate în 2015, pentru că parlamentul e nefuncțional, cum ar reintroduce sistemul pe liste pentru „profesionalizarea parlamentarului“ și pentru reinstalarea celei de-a treia puteri în stat, cea legislativă, devenită acum literă moartă. A jucat rolul patriarhului scăpat cu viață din iadul penitenciar, deși e condamnat penal. A pozat în victimă politică, deși s-a jucat cu banii altora. Iar jocul a prins: îl vom revedea cu siguranță, într-o formă sau alta, pe Adrian Năstase în politica românească, pentru că acolo îi e locul: sistemul nostru politic e rezultatul unui efort consecvent de simulare a democrației ca adăpost pentru corupție și promovare clientelară. Rețeta e aplicată - pentru că și-a demonstrat din plin eficacitatea - și în cazul celuilalt condamnat penal. Dan Voiculescu este, pentru foarte mulți dintre cetățenii României de azi, victima conspirației unei dictaturi nemiloase. Pedeapsa primită nu e consecința, atât de așteptată, a atâtor înfracțiuni dovedite, probate, ci e un act de strivire a libertății de expresie, aflată în elementul ei numai și numai în universul paralel al Antenei 3.
Profund neliniștitoare nu e atât interpretarea oferită de un instrument de propagandă care, până la urmă, îndeplinește o misiune precisă, ci felul cum acest tip de mesaj prinde rădăcini în mințile cetățenilor chemați în două-trei luni la urne. Pentru cei doi, fișa postului viitorului președinte e deja întocmită: consolidarea unui partid-stat construit pe corupție oligarhică. Iar persoana potrivită să o ducă la îndeplinire există deja. Ocupă acum funcția de prim-ministru. //
