S-a săturat oare Europa de Schengen?

În vreme ce la București administrația se pregătește cu mare grijă de parada de 1 Decembrie, pe 8 decembrie Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) se va reuni la Bruxelles pentru a vota chestiunea primirii României în spațiul Schengen, rostogolită prin câteva guvernări și coaliții succesive. Subiectul face și desface discursuri, e un pretext de poziționare ideologică și, mai serios chiar decât atât, alimentează discursuri suveraniste și antieuropene ca cele expuse în urmă cu două săptămâni într-o reuniune la București dedicată unei versiuni a Europei alt-right („Acea Europă în care credem”).

Pe de altă parte, președintele României a dat asigurări că țara noastră e pregătită și că are susținere pentru un vot favorabil, iar activitatea diplomatică intensificată din ultimele zile sugerează o accelerare a eforturilor de persuasiune.

Din păcate pentru realitatea politică românească, e extrem de ușor – și profitabil din perspectiva câștigurilor de politică internă a celor care recurg la blocarea temporară a accesului în Schengen – să ridici obiecții pe tema prezenței posibile a României în această zonă, mai cu seamă după ce mai multe state fondatoare ale Uniunii Europene au evocat deja în repetate rânduri ideea mai generală a unei uniuni cu două viteze sau chiar cu trei. Ne amintim de discursul președintelui francez cu ocazia Zilei Europei pe 9 mai anul curent, când a reîmpachetat ideea sa mai veche (cel puțin din 2015) de a construi un nucleu dur european croit după frontierele Zonei euro. Acum, în 2022, propunerea era în principiu menită să identifice o soluție realistă pentru integrarea europeană progresivă a Ucrainei, dar relua în fond o idee mult mai veche legată de optimizarea funcționării marii mașinării europene prin distanțarea unei zone performante și democratic consolidate de o a doua regiune, a unora mai nou veniți în club și unde, din perspectivă economică sau politică, uneori din amândouă, obiectivele UE sunt mai complicat de atins în același ritm.

Deși nu era legată de contextul Schengen, ci de o politică mai vastă vizând extinderea, propunerea președintelui francez trasa o linie prudentă și în domeniul politicii europene privind securitatea frontierelor interne. De altfel, politicile de dematerializare a unora dintre libertățile de mișcare prevăzute în spațiul Schengen se produc sub ochii noștri de câțiva ani, și nu au legătură cu restricțiile din timpul pandemiei. De câțiva ani, câteva state membre – Franța, Germania, Austria, Suedia, Danemarca etc. – exploatează lacunele din cadrul de reglementare Schengen pentru a impune controale la frontierele interne. În timp ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a calificat în aprilie 2022 ca ilegală menținerea acestor măsuri, aceleași state membre încearcă să relaxeze normele europene la nivel legislativ cu riscul de a anula de facto și în surdină drepturile fundamentale ale liberei circulații a cetățenilor. Într-o anchetă internațională publicată în septembrie, se constată că Germania, la rândul ei, sporește controalele de-a lungul graniței sale cu Austria din motive migratorii și de securitate, ceea ce este întărit de politici similare ale Austriei, care justifică introducerea controalelor la frontierele interne, din cauza unei amenințări la adresa ordinii publice legate de crima organizată, amenințările teroriste și, mai recent, de COVID.

Pe de altă parte, rezervele acestor state referitoare la țara noastră relevă importanța apartenenței europene în cazul unui stat cu o corupție sistemică, așa cum se arată a fi România, pentru că ridică și lasă trase multe semnale de alarmă necesare: problemele legate de traficul de persoane, de crima organizată, de ineficiența controalelor la frontieră etc. Obiecțiile ridicate sunt cu siguranță îndreptățite, chiar dacă originea lor nu se află exclusiv în considerente de politică europeană. Politica restrictivă privind imigrația promovată de cabinetul Rutte 4 (instalat în ianuarie 2022) a confirmat o direcție deja bine-cunoscută a cabinetelor de dreapta conduse de actualul prim-ministru. Suedia este de două luni condusă de o coaliție formată cu sprijinul, în premieră postbelică, unei grupări de extremă dreapta. Moderații premierului Ulf Kristersson au format o coaliție de centru-dreapta cu creștin-democrații și liberalii, dar guvernează cu sprijinul democraților din Suedia (SD). Prețul plătit pentru obținerea acordului a fost promisiunea unei „schimbări de paradigmă” în politicile de securitate și imigrație pe care SD o promovează de pe o platformă de extremă dreapta. Discursul antiimigraționist, xenofob și suveranist normalizat prin prezența acestei formațiuni ocolite până acum de partidele mainstream e orientat deci către satisfacerea unui electorat care trebuie confortat în opțiunile sale.

Discuția despre aderarea la spațiul Schengen a avut, așadar, tendința să acompanieze această reflecție care implică, într-un orizont de așteptare mai vast, experiența și proiecțiile în mod inerent diferite ale statelor membre. Dacă în cazul Olandei, oficiali guvernamentali români dădeau săptămâna trecută asigurări că s-a ajuns la un acord privind cerințele specifice legate de acquis-ul Schengen, Suedia și Austria, mai nou intervenite în concertul vocilor dezaprobatoare, întrețin atmosfera de suspans. //