De același autor
Cand fata a luat microfonul in mana, asezandu-se pe scaunul de langa mine, mi-a aruncat mai intai o privire pe sub bretonul blond, amestec de curiozitate sincera, dar si de repros reprimat, amestecat cu revolta. Tinuse sa fie prima care pune intrebari, desi multi adolescenti "migrasera" de la locurile lor, dupa scurta si confuz-subiectiva poveste pe care incercasem sa le-o spun, la aceasta a X-a editie a Scolii de Vara de la Sighet, despre revista 22. Pe masura ce le vorbeam tinerilor de 14-15-16 ani despre atmosfera in care a aparut si a evoluat 22, cu teama ca lor le lipsesc nu atat informatiile, cat starea de asediu multiplicat pe care o traisem atat de intens de-a lungul atator ani, revista nu aparea decat ca un fel de jurnal de bord al contorsionatului drum pe care Romania a fost impinsa de conducatorii ei, dupa 1989. Insistasem mult asupra celor sase mineriade si in special asupra celei din iunie 1990, prin al caror efect tara noastra a fost brutal azvarlita din randul lumii civilizate. Dar nu banuisem ca efectul-esenta se afla chiar langa mine, sub chipul acelei adolescente blonde care mi-a pus mie si noua, tuturor, intrebarea: "Eu sunt din Petrosani. As vrea sa stiu ce am putea face noi, cei de acolo, ca sa nu mai fim priviti asa cum suntem priviti pentru faptele descrise de dumneavoastra in mineriade. Pentru ca, oriunde ma duc si spun ca sunt din Petrosani, imediat mi se spune de mineriade si... Ce putem face noi, cei de acolo?" "Nu stiu", i-am spus. Oricat de tare m-ar fi lovit intrebarea, in esenta cererea ei de a fi scutita de fapte ce nu-i apartin, nu puteam retracta nimic din teroarea raspandita pe strazi, in zilele mineriadelor. Nu puteam revoca nimic din spaima mea animalica de atunci, animalica in egala masura cu setea loviturilor de bate rasucite in aer. Am inteles imediat ca fata asta, care nici nu se nascuse cand concetatenii ei fusesera chemati si venisera sa sparga Bucurestiul, purta fara voia ei un stigmat. Ca simpla trecere a timpului nu rezolvase nimic nici pentru cei din Valea Jiului, nici pentru noi. Dar si mai grav mi se parea ca divizarea asta intre "noi" si "ei" devenise o "mostenire" care se transmitea neabatut generatiilor succesive.
Aici a intervenit Stéphane Courtois, cunoscutul istoric al comunismului si rector al Scolii de Vara de la Sighet. El a pus cu precizie diagnosticul: iata, a spus el, acestea sunt efectele razboiului civil declansat de cei care au pus mana pe putere in Romania, dupa 22 decembrie 1989. Punerea intre paranteze a principiilor morale elementare, atatarea si intretinerea luptei intre parti ale aceleiasi societati, pentru a pune mana pe putere prin violenta si pentru a pastra aceasta putere prin orice mijloace, constituie principiul insusi al razboiului civil, prea bine cunoscut si exersat de bolsevici, a mai precizat Courtois.
Odata diagnosticul pus, solutia, vindecarea, anularea granitei dintre "noi" si "ei" vine de la sine: gasirea adevaratilor vinovati si pedepsirea lor.
De peste 17 ani, insa, justitia nu si-a facut treaba. Nu stim ce s-a intamplat nici in zilele lui decembrie 1989, nici in iunie 1990. Prin urmare, nici cine este vinovat. Doar cateva procese, doar cativa tapi ispasitori aruncati de forma in inchisoare. In ultimele zile de mandat, in 2004, Ion Iliescu l-a gratiat pe liderul minerilor, Miron Cozma (oare de ce?), ca sa revina asupra deciziei, in mod ilegal, la presiunea opiniei publice. Multi si-au pus speranta in procurorul militar Dan Voinea, responsabil cu dosarele revolutiei si ale mineriadei. Dar el a tras de anchete pana cand dosarele i-au fost luate o data si inca o data. Pretinsa lui ambitie de a extinde ancheta mai mult, si mai mult incepuse sa te puna serios pe ganduri. Cine l-a vazut pe Dan Voinea in biroul sau de la Parchet, birou practic deschis oricui avea de spus o poveste, cu un du-te-vino permanent, cu telefoane fixe si mobile care sunau si la care procurorul raspundea vorbind tacticos, cu maldarele de foi si de dosare intinse pe mese, avea toate motivele sa creada ca ancheta Dan Voinea nu va ajunge niciodata la bun sfarsit. In plus, daca iti mai amintesti si ca acelasi Dan Voinea a jucat un rol important in procesul-mascarada de omorare a Ceausestilor, nu ai cum sa speri ca acesta e omul care ne va livra adevarul.
Asa se face ca, inca o data pus la adapost de justitie, Ion Iliescu ramane sigur pe el si gaseste de cuviinta sa-i dea o replica taioasa lui Sorin Iliesiu. Intr-un apel, acesta ii pusese cateva intrebari. Esentiale: "De ce (...) ati deturnat caracterul anticomunist al revolutiei si ati instaurat un regim neocomunist? De ce, dupa ce ati preluat puterea, au fost ucisi 942 de oameni - de aproape sase ori mai multi decat cei ucisi din ordinul lui Ceausescu? De ce, in iunie 1990, au fost reprimate cu bestialitate manifestatia din Piata Universitatii, partidele istorice si presa independenta? De ce, timp de zece ani, cat ati fost presedinte, nimeni nu a fost judecat pentru aceste crime?". Ion Iliescu nu raspunde insa. El pune la punct. Cei care il chestioneaza "sunt tributari gandirii totalitare", iar cerintele lor reprezinta "o lunga serie de minciuni si afirmatii calomnioase".
Ion Iliescu n-o cunoaste pe adolescenta din Petrosani. Continua sa faca politica, merge linistit la parlament, la partid. Ba chiar sustine ca a condamnat comunismul. Eu cred insa ca el ar fi singurul in masura sa ne explice, mai ales fetei din Valea Jiului, si noua, tuturor, de ce ne-a impartit in doua acum 17 ani. Dar nu la o scoala de vara ar trebui sa faca asta, ci in fata justitiei.
