Cel mai iubit dintre ambasadori

În decembrie 1989 l-am văzut la te­­­le­vizor și am aflat că personajul pe care îl remarcasem cu ceva timp în urmă este ambasador. În pri­măvara lui ’90, Bogdan Bo­că­neț și Anca Ili­escu (trăi­tori în Olan­­da) au decis să le arate prie­­tenilor lor olandezi față proaspătă a Ro­mâ­niei, scăpate de dictatură. Timp de o săptămână au avut loc vizi­te în ate­liere, galerii și muzee, plim­bări prin Bucureștiul vechi și nou, petreceri și întâlniri la care a fost in­vitat de onoare și Coen Stork. A venit singur, însoțit de so­ția lui, Ellen El­mendorp, sau de prie­teni - Jessie Pan­der, Koen Wes­sing etc.

Un minunat povestitor, Coen Stork relata cu umor despre ac­tivitatea lui în „ilegalitate“ din ia­nuarie 1988 pâ­nă decembrie 1989, când îi ducea am­basadorului en­glez me­sajele dizi­den­ți­lor români. Îi plă­cea să pună în difi­cultate agenții de su­pra­ve­ghe­re tra­ver­sând Bucu­reștiul pe bici­cletă și fo­lo­sind în special străzi cu sens in­ter­zis. Și după 1989 a con­ti­nu­at să pe­daleze de la un capăt la ce­lălalt al Bu­cu­reștiului, însoțit de fiul său Da­niël, pentru a observa în direct sta­­rea lu­crurilor. Îi plă­cea să se de­plaseze pe bicicletă, traversând cen­trul Capitalei în zi­le normale sau în timpul mi­ne­ria­dei.

Pentru cele multe și bune pe care le-a făcut, nu doar pentru Re­ga­tul Ță­ri­lor de Jos, ci și pentru Ro­mânia în egală măsură, prietenii români l-au numit „cel mai iubit dintre am­ba­sa­dori“.

Din 1990, Coen Stork mi-a fost un bun prieten. La București sau Am­s­ter­dam am vizitat împreună ate­lie­re, ga­lerii, muzee, am cutre­ierat an­ti­­ca­ria­te, librării, am vâ­nat cărți la piața Spui, am mers în vizite, la pe­treceri, la con­fe­rin­țe, am discu­tat des­pre ar­tă, litera­tu­ră, muzică, drep­turile omu­lui. Datorită lui i-am cu­nos­cut pe cei care m-au ajutat să rea­lizez pro­iectul în peni­ten­cia­rul din Zut­phen - gu­ver­natorul pe­ni­ten­­cia­relor, Jos de Graaf, și di­rec­torul Co­mitetului Helsinki Olan­da, Jos Kös­ters -, el mi-a făcut cu­­noș­tin­ță cu Sorin Alexandrescu, Den­­nis De­le­tant, Brede Kristensen etc.

Coen era o sursă inepuizabilă de in­­formații, o companie prețioasă, care împărtășea cu plăcere ex­pe­ri­ențe din via­ța sa trăită pe mai mul­­te con­ti­nen­te. Sunt 27 de ani plini de amintiri. Și îmi vine să strig, la fel ca soldatul ce păzea o am­ba­sa­dă, după Coen: „Alo, domnu’, dom­nu’ cel mai iubit am­­ba­sador, un­de mergeți?“.