De același autor
Readuc in discutie ecoul pe care l-a avut un scurt eseu al meu intitulat Reflectii asupra unui impas, gazduit acum trei ani de revista 22. Am inregistrat cu uimire distantarea rece cu care am fost intampinat in unele locuri, mi se reprosa dorinta de a ma amesteca in decizii de stricta competenta. Se parea ca dau sfaturi unor tribuni politici, mult mai bine informati si cu o rutina a interventiilor in zone de raspundere. Mi se repeta ca ma las ispitit de a comenta evenimente dramatice, nefiind insa aproape de arena de foc, ferit de bombe, prea vag confruntat cu fata hidoasa a terorii de zi cu zi. In ce ma priveste, am considerat respingerea unor sugestii (chiar daca ele nu erau poate perfect calificate, dar erau marturia unor intentii bune) ca o dovada de inchidere, de autobaricadare. Ce nu intra in schema tipica a antagonismului era de indata taxat de inutil, chiar daunator.
Un limbaj comun
Despre ce era vorba? Imi ingaduisem sa risc un diagnostic asupra unei dileme care plana de mai demult peste conflictul dintre arabi si israelieni. Intre timp s-a consumat un interval, s-au ivit circumstante noi, care pretind poate o alta abordare. Ceva s-a pus totusi in miscare. Brusca mutatie in strategia lui Sharon a clintit vechi structuri intepenite, care ii erau si lui atribuite. Cu luciditatea unui mare barbat de stat, el a hotarat retragerea unilaterala din Gaza. S-a putut deduce din unele afirmatii ca pregatea si alte cedari de teren in regiunile ocupate. Pentru o schimbare a perspectivei era asteptat aportul unui ins al fortei, devotat cauzei, apreciat pentru indrazneala si tenacitate. Ca sef de stat, cultivase un stil de conducere autoritar, sigur pe sine, neabatut. Si in alte dati in istoria Israelului mari rasuciri au fost opera unor conservatori, care se impusesera prin intransigenta si incapatanare negativa si care, tocmai ei, puteau fi crezuti, cand, subit traversand o metamorfoza, propuneau o cale de destindere (exemple anterioare cunoscute: Beginn, Rabin). Noua linie de dezangajare era, sunt convins, si efectul unei presiuni de la Washington. America staruia pentru instaurarea unui climat mai putin turbulent in Orientul Apropiat. Evident ca o atenuare a conflictului implica si un abandon, in conditii negociabile, al unor tinuturi luate in posesie, ceea ce ar fi sporit posibilitatea semnarii unei paci de durata. Ghinionul? Tocmai cand se inaugurase actiunea de reesalonare a spatiului s-a produs o catastrofa: boala grea a lui Sharon si iesirea sa din viata politica. Statura lui de inainte mergator nu se prezentase fara fisuri nici mai inainte, el comisese cateva erori in trecut. In functia de comandant de trupe n-a oprit unele masacre, din pricina carora fusese convocat in fata unui tribunal international. Dupa ratarea tratativelor de la Oslo, instalat la carma, a anulat concesiile facute anterior, a promulgat pornirea de la zero si impunerea unei directii dure de confruntare. Scopul era de a reprima fara zabava orice recidiva a barbariei.
Cred ca deplasarea de accent, revenirea la intoleranta, a insemnat o fatala greseala care a aruncat inapoi procesul de relaxare. O vina enorma a purtat si Arafat, care refuzase pe neasteptate parafarea acordurilor dupa ce se consemnasera progrese consistente, prin compromisuri de ambele parti. Tot el a declansat o noua Intifada, hartuiala aberanta care a reintrodus imaginea de sange si bestialitate. Nici Sharon nu a fost lipsit de culpa in reaprinderea ostilitatilor, cu vizita sa ostentativa la Tempelberg. Apoi a urmat tactica de izolare a lui Arafat, impresurat la Ramallah, amenintat cu deportarea si chiar cu executia. In rolul de arbitru, dar si de protector, Bush n-a schitat vreo rezistenta la planurile de imobilizare a conducatorului palestinian. Tot ce a insotit in Israel actiunea de fermitate extrema, adica propaganda de ingradire si de eliminare fizica a capilor palestinieni, a contribuit la intretinerea unei psihoze a urii.
Deplasari de accent
Sa meditam la consecinte: o populatie crescuta in spiritul ciocnirii, expusa radicalismului si fanatizarii se va adapta ulterior cu multe dificultati la destindere. De la o zi la alta nu poti colora in alb ce ai zugravit cu inversunare in negru. Si in faza pozitiva de retezare a incordarii, Sharon s-a miscat fara partener. Masurile de ameliorare s-au luat fara consultarea si concursul palestinienilor. Se instituise un mecanism de degajare de sus in jos, o singura parte stabilea ce se cuvenea si pentru cealalta, ii distribuia in proportii controlate hrana, bani, pamant. Nici parasirea Gazei nu s-a produs prin participarea beneficiarilor, redusi la o stare de inferioritate, de dependenta. Lucrurile nu erau deloc simple deoarece, in etape de atatare suprema, nu puteau fi separati cei buni de cei incurabil malefici. Lovindu-se de indarjirea oarba, de molima autosacrificiului, forma perversa de provocare, cetatenii pasnici nu mai puteau conserva calmul si rabdarea. Pe de alta parte, nu omitem circumstanta ca ridicarea de cladiri pe un pamant care nu era efectiv proprietatea noului venit a marit senzatia de improvizatie si de nelegalitate. Chemati sa construiasca edificii moderne, gospodarii rentabile, o expresie a civilizatiei avansate, colonistii erau incredintati ca zidesc adaposturi pentru totdeauna, care li se cuveneau prin testament biblic. Crestea insa decalajul fata de fostii stapani incremeniti in saracie, privatiuni, inapoiere. La Ierusalim cei care dirijau operatiunile erau destul de realisti ca sa stie ca, la urma urmei, vor fi obligati sa returneze pamanturile ocupate. Se urmarea deocamdata impresionarea adversarului, uluit de soliditatea constructiilor, de caracterul lor imuabil, premisa pentru viitoare tranzactii avantajoase. Responsabilii cu propaganda au uitat sa avertizeze populatia ca va sosi irevocabil clipa replierii. Cand goarna va suna plecarea, se vor zari efectele unei iluzii de expansiune. Fanatismul era sadit nu numai in gesturi de capturare, dar si in suflete seduse de betia de putere.
Nereglate la vreme, unele deraieri se aratau mai indaratnice. Arafat a acceptat la un moment dat sa se aseze la masa tratativelor, a recunoscut dreptul la existenta al statului Israel, a admis ideea convietuirii celor doua popoare, vecine in aceeasi emisfera. Oricat a persistat la el instinctul de terorist si nu a catadicsit sa rupa liantul care il legase de cetele extremiste, de indata ce a fost implicat in mersul diplomatiei, magulit ca e curtat ca o capetenie araba de rang superior, a putut fi antrenat si intr-un demers constructiv, foarte util. Prohibirea lui a fost o solutie neproductiva, o supralicitare a patimilor. Absenta sa din tablou s-a resimtit. Dupa victoria electorala categorica a organizatiei Hamas, care contesta tot ce s-a dobandit pana acum si neaga statutul legal al Israelului, s-a cascat o prapastie. E un regres, o tranzitie in rau.
Totusi, ce perspectiva se deschide? Inainte de a se gasi mijloace pentru coabitare, Hamas e dator sa indeplineasca niste conditii: recunoasterea statului Israel, renuntarea la terorism, ratificarea tratativelor precedente. Nu e limpede daca invingatorii detasati in alegeri vor consimti sa se debaraseze de armura razboinica. Somatia ca trebuie sa arunce un balast parvine din America si din Europa. Izbanda a fost urmarea unui limbaj militant abuziv, dar si a unei riposte contra coruptiei. S-au preconizat investitii pe linie sociala pentru inlaturarea pauperitatii. Nu se poate tagadui aspectul de probitate in aceste actiuni de ordin caritabil, in contrast cu risipa si haosul promovate de Fatah.
In reciprocitate, sa anunti ca nu duci nici un dialog, ca n-ai cu cine discuta, ca toti palestinienii sunt din fasa raufacatori, ca nu cunosc decat spaima de bici, aceasta pozitie inflexibila impiedica o urnire din tiparul antagonismului. De ce poate fi Israelul mai conciliant? Fiindca puterea militara cu colaborarea americanilor e zdrobitoare, nimeni nu poate sfida cu succes coalitia democratiei. Sub aceste auspicii, pentru a se depasi obstacole, reiese ca pot fi aprobate, dupa negocieri, propunerile palestinienilor: retrocedarea teritoriilor, intoarcerea unui numar de refugiati, stimularea unor proiecte comune economice. Daca Hamas persevereaza in abstinenta si fagaduieste totusi ca mentine cat de cat un armistitiu, ca stopeaza actiunile sinucigase, se va crea o baza de intelegere suficienta. Exista sanse ca, prin rabdare si persuasiune, sa se insenineze tabloul. Israelul va ajuta la intretinerea de zi cu zi a unui popor frate, va incuraja cooperarea si pe alte planuri, va intinde mana cu incredere.
Trista este imprejurarea ca si in societatea iudee mai dainuie retineri si superstitii, anii de coliziune s-au impregnat in comportament, au marcat orizontul dezbaterii. Prestigiul statului Israel in lume este un motiv de mandrie pentru orice evreu. S-a inaltat o civilizatie pe stanci, o gradina infloritoare pe un sol arid. Stiinta si tehnica sunt competitive la un nivel de excelenta, cercetatori, medici, ingineri se pot fali cu performante uimitoare. E un transfer de imagine: omul constructor (homo faber) a preluat stafeta; totodata, impecabilul angrenaj militar, biruitor in mai multe inclestari, a intarit senzatia de certitudine. A iesit din uz tipologia evreului pribeag (jidovul ratacitor), slab, alungat, batjocorit, bolnav de anxietati si de pesimism. Cu toate acestea, se observa si excese nedorite. Forta nutreste si aroganta. Fata de brutalitatea actelor de teroare e enorm de greu sa ramai destins. Cei din afara pot intui adesea anevoie psihologia combatantului, insul care sta de veghe, atintit asupra pericolelor care rasar la tot pasul. Nimeni nu-si aroga dreptul sa dea lectii de conduita.
Ca observator, nu poti nega insa propensiunea spre rigiditate: predomina optica unei incercuiri. Cine argumenteaza ca e nevoie sa fii conciliant e taxat iute drept las, molipsit de panica. Locuitorii din Tel Aviv si Ierusalim, deprinsi sa judece prin prisma luptei cu un dusman fara mila, au pierdut unele reflexe care nu-l paraseau pe evreul din Galuth. Constat, bunaoara, cu regret la lectura unei reviste in limba romana din Israel o anume opacitate la nenorocirea altuia. N-am citit in nici un numar o relatare despre victime din teritoriile ocupate. Cand se pomeneste de un palestinian, el este instantaneu denumit un agent al raului, un individ deformat de salbaticie.
Pe planul literaturii nu e evidentiat vreodata un poet sau prozator din ghetourile refugiatilor. In general, si la cetatenii israelieni se preamaresc gesturile de virilitate soldateasca, neinduplecarea, indarjirea. Amintesc aici modul in care sunt excomunicati promotori ai impacarii, ca dirijorul Daniel Barenboim. Din tezaurul culturii sunt exclusi cei care au cutezat vreodata sa emita o parere negativa despre poporul iudeu. Wagner, Ezra Pound, Céline sunt proscrisi ca valori fiindca au avut la un moment dat rabufniri antisemite. Aparand o cauza justa, a reparatiilor, nu rareori se ajunge la exagerari. Sunt simptome ale unei cetati asediate, care e constransa sa respecte criterii mai severe, dar aceasta inasprire n-ar trebui sa duca la deformarea intelegerii despre cultura. Nu va fi lesne ulterior sa restabileasca echilibrul sanatos in evaluarea fenomenelor. Stiu ca se invoca mereu contraargumentul ca, in anumite raporturi, de necesitate primordiala ramane atintirea asupra miezului, de care depinde viata sau moartea.
