De același autor
In plan social Romania a pornit in decembrie 1989 cu un handicap serios fata de tarile central-europene. In timp ce in Cehoslovacia, Ungaria si Polonia, in urma Primaverii de la Praga si, respectiv, a reformei lui Kadar si a valului reformist incurajat de Rakowski, se formase chiar in perioada finala a comunismului un puternic strat social intermediar cu un nivel material si cultural de viata tipic clasei mijlocii (casa in proprietate, automobil, cheltuieli culturale semnificative, vacante in strainatate). Desi din motive ideologice usor de inteles statistica oficiala ocolea acest fenomen, sociologii occidentali apreciau aceasta clasa mijlocie emergenta la cote de circa 30% din populatia activa in Cehoslovacia, in Ungaria 20-25%, iar in Polonia 15%.
Fata de tendintele din tarile central-europene de a introduce mecanisme de piata si chiar forme de economie privata, Nicolae Ceausescu aplica un etatism dur si total care mergea pana la controlul de stat al tuturor proceselor economice si sociale, inclusiv reglarea productiei mici taranesti cu ajutorul militiei. Drept rezultat, ponderea unei categorii sociale mai instarite, exceptand nomenclatura de partid, reprezenta doar 4-5% din populatia activa. Studiul Structura sociala, coordonator stiintific Honorina Cazacu, arata in 1988 ca detineau un statut superior in societate: dupa salarii - 1,2% din populatia activa, dupa venit - 3,5%, dupa confort locuinta - 24,8% si dupa consum cultural - 5,1%; locuintele erau atribuite de partid. Esentialmente, ca structura sociala, Romania anului 1989 ramanea devotata tripticului stalinist: doua clase, muncitorimea si taranimea, plus o categorie sociala, intelectualitatea.
O revolutie fara dislocari sociale
In timp ce in lumea capitalista dezvoltata noile tehnologii revolutionare ale computerului si informaticii duceau la un declin al clasei muncitoare, numeric si ca statut social, saltand intelectualitatea la un rol strategic in societate, Ceausescu copia predilectia brejnevista in favoarea muncitorilor manuali, baza sociala ideala a partidului comunist. Cu alte cuvinte, Romania intampina evenimentele din decembrie 1989 cu o structura sociala destinata a mentine status-quo. Si, din acest punct de vedere, asa-numita revolutie din decembrie nu a schimbat deloc structura sociala a tarii. 1990 si 1991 au fost ani de incremenire a structurii sociale. In industrie forta de munca a ramas stabila, cu foarte mici modificari in jos (4.169.000 in 1989, 4.005.000 in 1990, 3.803.000 in 1991), deci pastrandu-se la 36-37% din populatia ocupata. Nici in agricultura nu s-au produs schimbari dramatice, procentul osciland intre 28-30% din populatia ocupata. Miscari modeste s-au produs in ramuri mai sensibile la asemenea evenimente: comert, hoteluri si restaurante, banci si tranzactii imobiliare. Incremenirea principalelor clase sociale dupa decembrie '89 reflecta orientarea sociala conservatoare a FSN. De fapt, Frontul mostenise baza sociala a PCR. Pe muncitorii si taranii pe care Ceausescu ii batjocorise si infometase in anii '80 FSN i-a curtat si alintat prin majorari de salarii, introducerea saptamanii de cinci zile lucratoare, retrocedarea partilor sociale, cheltuirea rezervei valutare pentru importuri de consum, care i-au si asigurat victoria electorala din mai 1990: FSN cu 76%, iar Iliescu, ca presedinte, cu 85%.
Primele dislocari sociale
Abia in 1991 guvernul Roman a adoptat o serie de masuri reformiste aplaudate si de opozitie, ca liberalizarea preturilor si a comertului exterior. A fost promulgata Legea Fondului Funciar, o reforma agrara tip secol XIX, care a faramitat la maximum suprafata arabila a tarii si a devastat infrastructura agriculturii romanesti. Nu vom insista aici asupra acestei greseli monumentale. Fapt este ca aceasta Lege 18 si masurile mentionate mai sus au declansat procesul de dislocare a vechii structuri sociale in Romania. Cu privire la mineriada din toamna lui 1991 exista astazi aprecieri deosebite, discutiile axandu-se asupra factorilor politici care au stimulat-o, chiar au initiat-o. Rolul presedintelui Iliescu a fost revelator in aceasta privinta, amintindu-se cuvintele de lauda si recunostinta adresate de el minerilor la terminarea misiunii. In termeni sociali insa, cred ca a fost vorba de o reactie violenta a unui detasament privilegiat al clasei muncitoare in comunism, care a simtit instinctiv amenintarea de a-si pierde privilegiile, ca urmare a masurilor reformiste initiate de guvernul Petre Roman. Alegerile din 1992 reflectau deja acele efecte pe plan social pe care le puteam remarca in prima faza a reformei din Polonia si Ungaria. Productia industriala incepuse sa scada sensibil, inflatia scapase de sub control (circa 200% anual), numarul somerilor saltase la un milion, adica 11% din totalul fortei de munca industriala, preturile la alimente crescusera de 14-15 ori, lasand in urma salariile si pensiile. La alegerile locale in orase, in special in Bucuresti, Conventia Democrata a cules roadele acestei deteriorari economice in mediul urban. Dar in campania electorala pe tara, FDSN si Iliescu au pedalat pe teama muncitorilor de somaj, promitand o privatizare mai lenta si crearea unui milion de locuri de munca. Votul masiv al taranilor pentru FDSN se explica prin recunostinta acestora pentru dobandirea proprietatii si a libertatii de a-si vinde produsele pe piata libera, dupa anii de silnicie si interdictii ai regimului Ceausescu. Confruntati cu enorme dificultati (lipsa de unelte si seminte, credite cu dobanzi mari), noii proprietari isi puneau nadejdea in sprijinul puternic al statului intruchipat de Iliescu. Intr-un cuvant, alegerile din toamna lui 1992 marcau faza in care vechile structuri sociale ramaneau dominante si deci dispuneau de capacitatea de a se opune reformei. Aceasta trasatura sociala isi va pune amprenta asupra guvernului Vacaroiu (1993-1996), dictand ritmul lent al reformei si teama de a ataca marile intreprinderi industriale. Sub presiunea Fondului Monetar International, guvernul Vacaroiu a pus accentul pe realizarea stabilitatii macroeconomice, o politica monetara mai riguroasa, intarirea disciplinei financiare, reducerea inflatiei. Au lipsit masurile radicale ce se impuneau in tranzitia spre capitalism, a fost lansata o formula populista de privatizare "in folosul intregului popor", care se oprea la portile uzinelor. A fost oarecare miscare in intreprinderi mici si mijlocii, ducand la o crestere a sectorului privat in acest sector. Toate acestea au dus la o anumita relansare a productiei industriale, realizata partial pe stoc. Dar si pasii timizi spre economia privata au fost franati la finele lui 1995, cand a capatat prioritate campania electorala, determinand suspendarea de catre Fondul Monetar International a acordului stand-by cu Romania. O judecata obiectiva a performantei economice in cei sapte ani de regim Iliescu o gasim in Raportul Comisiei Economice a UE, publicat la finele lui 1996: "Dupa rasturnarea regimului Ceausescu in decembrie 1989, Romania s-a scufundat intr-o adanca criza economica si sociala si timp de mai multi ani n-a dovedit o vointa politica suficienta pentru a se angaja pe calea reformelor… Desi in 1996 sectorul privat a realizat 52% din PIB, economia a ramas dominata de intreprinderile de stat, monopoliste, deficitare si consumatoare de resurse. Structura industriala nu s-a schimbat mult dupa 1989. Industria ramane dominata de aceleasi mari intreprinderi de stat, create de fostul regim in cursul perioadei de industrializare fortata, caracterizate prin consumuri energetice mari, productivitate scazuta si subventionare privilegiata din partea statului".
Schimbare in forma dar nu in continut
In 1996 victoria electorala a coalitiei CDR-PD-UDMR si a presedintelui Constantinescu a fost salutata in termeni euforici ca "o schimbare". In realitate, "Contractul pentru Romania", oferta electorala a coalitiei de dreapta, formula reforma social-economica la modul general abstract, in timp ce promisiunile de ajutor social erau specificate concret, chiar cifric. Pentru aceasta oferta generoasa, cu tenta mai curand de stanga decat de dreapta, a votat grosul electoratului roman. Faceam atunci observatia ca societatea romaneasca, mai exact majoritatea ei, nu este pregatita sa treaca la capitalism, ca romanii nu se dau in vant dupa capitalism. Adevarul este ca, timp de patru decenii, notiunea de capitalism a fost sistematic demonizata, iar dupa '89 majoritatea romanilor au cunoscut numai fructele amare ale acestui sistem (somaj, inflatie, cresterea preturilor s.a.) si doar o mica parte a populatiei a gustat din fructele dulci ale economiei de piata.
Factorii externi intra in joc
Anticipam atunci ca factorii externi euro-atlantici vor fi aceia care vor determina deplasarea spre dreapta a noii puteri. In vizita la Bucuresti, d-l Michel Camdessus, directorul general al FMI, preciza destul de clar ca, daca Romania doreste sa intre in structurile euro-atlantice, atunci "restructurarea, privatizarea, reducerea subventiilor si liberalizarea preturilor trebuie facute in acelasi timp si cat mai repede". In practica, in ianuarie 1997 delegatia FMI participa la elaborarea programului guvernului Ciorbea. In realitate, nici guvernul Ciorbea, nici guvernul Radu Vasile, care i-a urmat, n-au avut curajul de a trece la realizarea unei reforme radicale a economiei. S-au efectuat totusi o serie de privatizari, in frunte cu trei intreprinderi petrochimice - Petrotel-Ploiesti, Rafinaria Darmanesti si Vega-Ploiesti, iar in plan national marele RomTelecom. Reactia grevista a muncitorilor din 17 intreprinderi la politica de privatizare a guvernului reflecta rezistenta tenace a clasei muncitoare la schimbare, mentalitate formata in cele patru decenii de socialism si cultivata in cei sapte ani de regim Iliescu.
Aparitia noilor clase sociale
Din ce in ce mai evident, vechea structura sociala suferea o profunda transformare. Clasa muncitoare se afla in plina decadere, trecea printr-un proces acut de diferentiere in sanul ei, nu mai exista ca unitate sociologica larga si compacta, scadea numeric si pierdea pozitia politica si prestigiul social. Nici un muncitor nu mai figura in guvern. Taranimea se scindase conform caracterului si dimensiunii proprietatii. In schimb, apareau in embrion noile forte sociale: clasa mijlocie si un strat superior de miliardari, upper middle class. In campania electorala din 1996 se face simtita pentru prima data prezenta in societatea noastra a noilor clase sociale. Clasa mijlocie (de ordinul sutelor de mii) si capitalistii (zeci de mii) colorau o parte a spectrului politic, determinand afirmari mai cutezatoare in programele partidelor politice, oscilatii semnificative in sanul puterii, deplasand spre centru-dreapta punctul de atractie al mediului politic. Dispunand de ziare, posturi de radio si TV, marii capitalisti deveneau un factor important de influentare a opiniei publice si electoratului. Cum a luat nastere la noi clasa mijlocie? Cu forcepsul. Economia de piata nu prinde viata si nu poate functiona numai cu muncitori si tarani. Ea are nevoie de negustori si intermediari, antreprenori si patroni, vanzatori si afaceristi, chiaburi si agronomi. De aceea, formarea acestei clase este vitala si urgenta. Ea nu poate urma ritmul lent de decenii din Occident. Am fost martorii unei aparitii sociale abrupte, fortate, accelerate, in care scopul scuza mijloacele. Dat fiind ca in societatea comunista acumularea de capital privat era prost vazuta si condamnata de lege, dupa '89, clasa capitalistilor s-a format in principal pe socoteala statului administrator al tuturor bogatiilor, prin rapt din valorile imobilare, din fondurile fixe si chiar din capitalul social al intreprinderilor de stat. Bineinteles, in primele randuri ale acestui rapt pe scara larga s-au aflat nomenclatura de partid si birocratii de stat, inclusiv, si as spune cei mai eficienti, securistii aflati in pozitii strategice care le permiteau sa opereze in graba si cu cea mai mare eficacitate. Un studiu asupra a 100 rusi aflati in topul oamenilor de afaceri efectuat de Institutul pentru Politica Aplicata din Moscova a conchis ca 60% din acestia apartinusera fostei nomenclaturi sovietice. Un economist polonez, care a cercetat evolutia mai multor sute de nomenclaturisti in perioada 1988-1993, a constatat ca peste jumatate din acestia sunt acum manageri in sectorul privat, iar in Ungaria procentul lor e si mai mare. In Romania, eu am intreprins o cercetare in 1995 cu privire la formarea "miliardarilor in cinci ani", ale carei rezultate le-am publicat in cartea Stalpii noii puteri in Romania. Cum au reusit aceasta performanta unica in istorie am descris amanuntit in aceasta carte: directorii fabricilor de stat care au pasat pe sest sotiei fabrici-capuse cu utilaje, materii prime, contracte si credite bancare garantate cu bonurile statului, managerii organizatiilor de import-export privatizate peste noapte, rubedeniile CPEx-ului si directorii vechiului aparat financiar saltati in fruntea noilor banci, toti au demonstrat o extraordinara ingeniozitate in afaceri care le-au adus miliarde. In aceasta carte am descris fenomenul simbiozei dintre putere si capital. Marii industriasi, comercianti si bancheri nu-si puteau initia afacerile si rotunji averile fara sprijinul celor aflati la putere. La randul lor, guvernantii si legislatorii nu se pot izola de noul mediu social care se formeaza in jurul lor si cu greu rezista tentatiei de a se implica mai mult sau mai putin direct in afacerile banoase care se fac sub nasul lor si sunt practic la indemana lor. Simbioza dintre putere si capital este o trasatura principala a perioadei de tranzitie. Lista celor 300 de milionari in dolari publicata de revista Capital a aratat cat de mult s-a dezvoltat acest pol al capitalismului in Romania. Cat priveste clasa mijlocie, intrucat nu dispune de o ierarhizare sociala dupa venit, exista aprecieri diferite cu privire la dimensiunea ei numerica. Eu cred ca ea ocupa deja un loc strategic central in societatea romaneasca. Oricum, ea constituie principala forta de consum in materie de bunuri durabile, achizitii de automobile, apartamente si constructii de vile. Cei din clasa mijlocie sustin turismul romanesc, piata produselor culturale si artistice si populeaza seara de seara restaurante la care un tacam costa o treime din salariul minim lunar pe economie. Desigur, perioada 2000-2004, ca gestiune a economiei, a fost cea mai performanta din perioada postdecembrista: Romania a cunoscut o crestere economica sanatoasa si sustinuta, inflatia a scazut la o singura cifra si PIB-ul s-a apropiat sensibil de nivelul anului 1900. Din pacate, aceste realizari nu s-au reflectat in standardul de viata al cetatenilor, iar saracia continua sa bantuie largi categorii sociale. In ce priveste evolutia bazei sociale a PSD, mi se pare lucida aprecierea unui document al PSD din 2003 care constata ca aceasta formatiune politica "a reusit sa capteze atentia unui electorat aflat in zona de mijloc si superioara a piramidei sociale, dar risca sa piarda zona de jos a electoratului sau traditional". Ulterior, in 2004, aceasta zona de jos a fost definita mai specific: electoratul rural, categoriile muncitoresti expuse somajului in centrele urbane si pensionarii. In general, fluiditatea sociala caracteristica perioadei de tranzitie la economia de piata nu permite fiecarui partid sa identifice cu precizie baza sa sociala, pe care sa o reprezinte in viata politica, sa-i apere interesele in parlament pentru ca la urma sa-i solicite votul. Din acest punct de vedere, Alianta dintre un partid social-democrat si un partid liberal prezenta de la inceput o anumita ambiguitate doctrinara. Pe de o parte, prin programul electoral, Alianta s-a pozitionat ferm la centru-dreapta si si-a indreptat atentia principala spre clasa mijlocie. In campania electorala insa liderul Aliantei, candidat la Presedintie, Traian Basescu s-a axat pe tema combaterii coruptiei baronilor PSD, atacand fenomenul mai curand de la stanga decat de la dreapta. Punctul cel mai senzational al programului Aliantei a fost incontestabil cota unica de impozitare de 16%, inclusiv reducerea cotei impozitului pe profit de la 25% la 16%. Desi cota unica este inechitabila din punct de vedere social, ea este menita sa satisfaca in mod evident mediul de afaceri si prin aceasta sa atraga si categoriile sociale care-si pun sperante in dinamizarea economiei. Analizand rezultatele alegerilor prezidentiale, care au si decis configuratia politica a noului guvern, eu consider ca PSD si candidatul sau Adrian Nastase au pierdut batalia datorita in special imaginii de partid corupt si stilului arogant si de dispret cu care a tratat societatea romaneasca, toate suprapuse pe acel coeficient de erodare a popularitatii pe care-l acumuleaza orice partid aflat la putere. O data mai mult, constat ca nu exista o relatie mecanica intre clase sociale si optiunea lor electorala, ca ele nu voteaza ca un grup omogen si nici macar conform intereselor fundamentale de clasa. In istoria postbelica a Americii, au fost alegeri prezidentiale in care milioane de muncitori industriali au votat candidatul republican, desi este stiut ca partidul republican a reprezentat interesele marilor corporatii si ale oamenilor de afaceri, in orice caz mai aprig decat partidul democrat. In definitiv, care este in prezent configuratia structurii sociale a Romaniei? Institutul National de Statistica prezinta pentru anul 2000 urmatorul tablou al structurii populatiei civile ocupate potrivit activitatilor economice:
Numeric
Industrie 2.004.000
Constructii 353.000
Agricultura 3.523.000
Servicii 2.542.000
Cu alte cuvinte, fata de 1990 numarul muncitorilor industriali scadea cu aproape 2 milioane (4.005.000 in 1990) reprezentand doar 27% din populatia ocupata (36-37% in 1990). Inegalitatile sociale generate de economia de piata sunt examinate de Institutul National de Statistica prin impartirea gospodariilor in zece decile. Astfel, in 2003 gospodariile din prima decila (cea mai saraca) cumuleaza 5,43% din veniturile totale ale tuturor gospodariilor, iar veniturile din a zecea decila (cea mai bogata) cresc pana la 21,68% din total. Rezulta ca gospodariile cu veniturile cele mai mari beneficiaza de 18,8% din totalul veniturilor populatiei. In lipsa unor date cifrice cu privire la veniturile populatiei, asa cum se gasesc in statisticile americane, care permit o ierarhizare sociala precisa, am putea trage concluzia ca la noi, in Romania, clasa mijlocie si treapta ei superioara (upper middle class) reprezinta 18-20% din societatea romaneasca. La incheierea acestui studiu, mi se pare sugestiv comentariul lui Adrian Nastase cu privire la rezultatele defavorabile ale alegerilor de la finele anului 2004: "Succesul economic si international al guvernarii PSD, dezvoltarea sectorului privat in economie… au fost in primul rand benefice pentru noua clasa mijlocie a societatii romanesti, pentru intreprinzatorii mici si mijlocii, pentru angajatii marilor companii, pentru liber profesionisti, pentru bugetarii si functionarii cu studii superioare". Concluzia lui Adrian Nastase este amara: "Marea lor majoritate locuiesc, lucreaza si voteaza in marile orase ale tarii si tocmai aici sprijinul electoral al PSD a fost mai redus, iar votul negativ la adresa PSD a fost mai puternic." Ca sa depaseasca aceasta contradictie, Adrian Nastase considera ca PSD trebuie sa-si creeze in viitor, pe langa bazinul sau electoral traditional, un al doilea bazin electoral din clasa mijlocie. De fapt, in multe tari vest-europene partidele social-democrate ocupa o pozitie de centru-stanga, adica nu numai de stanga, tocmai pentru a rupe ceva din electoratul clasei mijlocii, care constituie in aceste tari grosul electoratului. Singura diferenta rezida in aceea ca in fata tranzitiei spre capitalism, in care se afla Romania, interesele clasei mijlocii se ciocnesc cu cele ale straturilor de jos ale piramidei sociale, asa cum am observat cu ocazia lansarii cotei unice de impozitare.
