De același autor
Acum 63 de ani, la un sfarsit de noiembrie foarte asemanator cu cel de azi, se declansa la doua mii de kilometri est de Bucuresti o operatiune de anvergura care avea sa duca la cea mai mare catastrofa militara din istoria Romaniei. In batalia de la Cotul Donului si din stepa calmuca au fost pierduti atunci 150.000 de soldati romani, adica aproximativ jumatate din combatantii nostri angajati pe front, in doar doua luni de lupte. Marea ofensiva sovietica de iarna, soldata cu celebra incercuire de la Stalingrad, a debutat chiar in sectorul Armatei a 3-a romane, care, prost pregatita, prost dotata si prost condusa, a fost spulberata de tancurile si artileria rusilor. Aceeasi soarta a avut-o Armata a 4-a, parte cazuta in incercuirea orasului alaturi de aliatii germani, parte decimata in cursul unei retrageri fara speranta prin iarna ruseasca, precum atatia altii inainte. Multe unitati au suferit pierderi de 80% in oameni si 90% in armament, adica au fost practic sterse de pe fata pamantului.
Unul dintre taranii analfabeti si dezorientati care formau trupa Armatei a 4-a, ajuns la Don cu caii regimentului fara sa stie prea bine unde se afla si de ce, era bunicul meu. Impuscat in picior in timp ce fugea cu turma in debandada, orientandu-se catre sud-vest dupa soarele ghicit vag printre nori, prin crivatul stepei, a cazut inevitabil prizonier. Patru ani nu s-a mai stiut nimic de el. Bunica a tinut mereu la tabloul de familie cartea postala scrisa cu caligrafia aceea fabuloasa a functionarilor de dinainte de razboi, disparuta odata cu ei, care constituia anuntul de missing in action (cum s-ar zice acum, pe stil NATO). A aparut la un moment dat, dupa incheierea pacii, tot cu gloata, dar mult mai mica, a celor care se scurgeau incet-incet dinspre URSS. Fusese prima lui plecare din sat; a doua si ultima s-a petrecut la foametea din ‘47, cand s-a dus in Oltenia sa cumpere porumb. Si nimeni ulterior n-a putut scoate mai mult de la el despre cum a fost in prizonierat, decat ca au mers luni intregi spre nord, prin zapada, iar din cand in cand le dadeau sa manance o varza la patru oameni.
Cum ziceam, Cotul Donului a fost cel mai mare dezastru suferit vreodata de trupele romane - si totusi ramane complet absent din constiinta publica. N-a fost niciodata reflectat substantial in film sau in literatura, desi altminteri suntem patrioti si provincial-nombrilisti in toate cele. (Nici studii cu audienta la public nu s-au facut de altfel. Cateva memorii, precum cele ale generalului Sanatescu, trec tangent la subiect; blog-uri obscure precum www.worldwar2.ro ofera date tehnice pentru cateva duzini de pasionati). In ultima vreme, am invatat pe de rost debarcarea din Normandia de pe Discovery Channel si din Saving Private Ryan. Povestea marilor batalii ale frontului de vest, de la Tobruk, Monte Cassino si pana la razboiul submarinelor din Atlantic, am sorbit-o in copilarie din cartile colectiei Delfin. Chiar si filmele rusesti, ideologizate pe cat de romantate erau multe din cele occidentale, mai reflectau cate ceva din drama umana a ultimului razboi. Insa pentru suta de mii de romani evaporati pe vesnicie la Cotul Donului, suferinta a cazut din pacate exact la mijloc intre tabere politice si epoci. Ea n-a apucat sa se decanteze in constiinta publicului pana sa pice capacul cenzurii staliniste peste tara. In plus, dupa 1989 exista si disconfortul produs de faptele armatei romane, nu intru totul lamurite, pe drumul ei inspre Cotul Donului, inclusiv rolul jucat in partea de Holocaust care ne revine, pe care abia de curand am recunoscut-o (nici despre asta n-am putut afla nimic de la bunicul). Insa marca unei culturi moderne si puternice este tocmai asumarea infrangerilor si vinovatiilor, nu ingroparea lor in uitare. Cand Günter Grass a scos romanul In mers de rac in 2002, reinviind tragedia vasului Wilhelm Gustloff (torpilat de rusi in Baltica in timp ce aducea 10.000 de refugiati civili germani din Prusia Orientala - cel mai mare dezastru naval petrecut vreodata), discutiile au fost nesfarsite. Dar, datorita acestui roman si a multor altora asemenea, Germania e azi mai sanatoasa mintal decat oricand in ultimul secol.
Evident, nu ma gandesc la filme ieftine de actiune (care de fapt nu sunt deloc ieftine) sau la desene animate istorice de care face uneori Ion Cristoiu impreuna cu scribii lui de casa, cand il apuca intoarcerea la masa de scris. Daca e sa se bage Sergiu Nicolaescu, mai bine lipsa. Este insa curios ca in atatia ani nimeni n-a valorificat cea mai teribila inclestare a armatei romane, daca nu ca subiect principal, macar ca fundal pentru o poveste mare si relevanta. Chiar nu e nimic de spus acolo care sa merite, chiar nu e important ce au trait fiintele acelea, acolo sau in anul dinainte, marsaluind prin orasele si satele Rusiei? Razboi si pace e o carte in primul rand despre oameni, nu despre razboi, la fel ca si mica bijuterie Desertul tatarilor, de Buzzati. Suntem noi romanii mai superficiali, avem memorie scurta? (Dar dupa primul razboi s-a incercat totusi ceva cu Ultima noapte de dragoste…) Sau cei care au trait drama de acum sase decenii si aveau mijloacele intelectuale de a reflecta la ea, in majoritate ofiterime, au fost in totalitate suprimati? Oricum, niste imagini de arhiva pentru un documentar tot or fi ramas, ca sa nu mai spun ca povestile se pot scrie si de cei care nu le-au trait direct - vezi Ispasire de Ian McEwan, Cronica pasarii-arc de Murakami, sau Pacientul englez de Ondaatje, ca sa raman doar la carti dintre cele recente.
La noi sunt acum la moda escapismul artistic sau limbajul dur de cartier, care din experiment indraznet a ajuns manierism, previzibil ca mersul trenurilor, pentru ca nu mi-e clar ce vrea de fapt sa comunice. Instrainare, amoc? Haida de. Daca tot ne occidentalizam asa repede in a ne lasa prada suferintelor imaginare, mai stie cineva cum arata una reala? Mai stie cineva sa puna intrebari care conteaza, sa spuna lucruri mari si complicate despre individ, moarte si destin, intr-un fel direct si lizibil -, iar nu invers, nimicuri obscure? Sau sa construiasca personaje plauzibile, care traiesc pe picioarele lor, nu vesnice autobiografii abia mascate, pline de introspectii care, sincer, ma lasa rece (drama artistului in lupta cu opera sa etc.)? La cati eseisti catastrofici si capete vorbitoare ce anunta sfarsitul lumii la televizor si-au strans in volum editorialele, la cate fabulatii de doi bani au iesit din tipar in ultima vreme pe motiv ca asta cere publicul, as zice ca o incercare s-ar putea face. Daca nici subiectul asta nu e bestseller, nu stiu ce altceva ar fi.
 - Copy.jpg)
Comentarii 53
Despan petrica - 02-21-2024
Da,ce put spune despre acest dezastru de la cotul Domnului,este faptul că și tatăl meu a luptat la cotul Domnului în batalionul vânătorii de munte de la Tg Neamț. Îmi povestea tatăl mea Dumnezeu să l ierte , că a fost încercuit cu toată armata germană ,și că dacă nu spărgeau frontul ,nu mai scapă nimeni cu viață .A fot iadul pe pământ , spunea cu lacrimi in ochi ,tatăl meu.Cand au scăpat din încercuire au fugit fiecare pe cont propriu ,total dezarmați.Din batalionul 81 vânători de munte au mai scăpat cu viață numai 80 de oameni din tr un efectiv pe picior de război de 2000 de soldați. A venit de la cotul Domnului pe jos ,peste2000km.Spunea tatăl meu , la cotul Domnului a fost atât de mult bombardament încât pământul era pur și simplu arat ,era mai ceva că o arătură numai mocirla și cadavre .Nu aveai loc unde sa pui piciorul ,așa de mulți morți erau .Spun cu lacrimi in ochi acum când scriu aceste rânduri,că numai Bunul Dumnezeu ia mai scăpat cu viață pe cei foarte putini care se au mai întors cu viață .A fost un mare dezastru ,iar acum nimeni nu mai pomenesc de ei ,i-au lăsat în umbră tăcerii.Pentru cei cazuri la cotul Domnului și la Stalingrad nici barem o cruce nu sa pus pentru ei ,mare păcat .
RăspundeStoica Luminita ileana - 05-07-2020
Citind destul de tirziu dramele atitor luptatori de la COTUL DONULUI, noiembrie 1942, ale lor sau ale urmasilor lor si eu sunt fiica unui luptator de la COTUL DONULUI, tatal meu fiind Sorescu P. Gheorghe, capitan, ofiter de geniu, avea aproape 31 ani si facea parte din regimentul 19 RIMNICUL SARAT. ATit mama cit si bunica care l-au asteptat pina a murit, nu au primit de la COMISARIATUL MILITAR TELEAJEN VALENII DE MUNTE, ca a fost dat disparut in luptele din luna noiembrie 1942, conform ordinului MSt.M nr. 111000/42. Probabil fiind ofiter, prea multe sanse de a fi lasat in viata de catre rusi nu a avut, mai ales ca din relatarile unor cunoscuti ar fi fost vazut ranit la brat si umar, pe santul soselei in Cotul Donului, picior Dobrovat. Aceasta a fost relatat de colonel Pofumbescu csre a venit cu Divizia Td. VLADIMIRESCU. INTR-ADEVAR putin s-a scris de luptele de la Cotul Donului. Am vazut ca exista ceva literatura in editura BALACROM Chisinau. Doresc sa comand si eu cartea respectiva. Va multumesc pentru interesul Dstra. Stoica Luminita Bucuresti
Răspundemales geta - 02-12-2018
si eu am un bunic mort la cotul donului a fost la vanatori de munte dar nu s a mai intors .si nu stim daca a fost prizioner s au mort.se numea danila constantin.stie cineva unde gasesc lista cu prizioneri s au morti ?era din Rasesti VASLUI.
RăspundeDaniel Mocanu - 04-14-2017
Daniel 2017-04-14 Am readus in actualitate acest articol pentru a documenta o carte despre ceea ce a fost la Cotul Donumui. "Si bunicul meu, Dumitru Bolocan, din Racoasa judetul Vrancea, a luptat in aceeasi perioada pierzandu-si actele si identitatea ingropat de viu intro groapa de obuz. A fost gasit dupa doua zile si internat intr-un spital de campanie. Si-a recapatat tarziu memoria si a fost lasat la vatra. A rascolit ani la rand prin arhive pentru a capata o pensie mizera de veteran de razboi. Imi aduc aminte clar ceea ce-mi povestea. A fost pe rand ordonanta, transmisionist, a luptat in transee dar a supravietuit. Faptele de vitejie ale ostasilor romani, tarani smulsi de la pamantul lor, sunt de necontestat. Darzenia, vitejia dar si omenia lor trebuie sa ramana in memoria colectiva. As dori sa caut documente despre acea perioada si despre el pentru a scrie o carte. Fac apel catre cei care stiu cate ceva sa imi scrie pe acest forum sau pe adresa de mail. Sa nu uitam pentru ca tinerele generatii sa stie cu adevarat cine suntem !"
RăspundePopa valentina - 11-10-2016
Si soțul meu Popa virgil a avut un unchi Popa Vasile care a fost dat disparut în luptele de pe Don. Fiind dat dispărut nici pînă astăzi în actele primăriei nu apare decedat cu toate că nu s-au mai întors niciodată.
RăspundePopa valentina - 11-10-2016
Am avut un unchi fratele mamei Proca Neculai ofițer care a dispărut in apele donului in lupta de pe acest front. Stiu doar din povestirile mamei despre acest unchi pe care nu l-am cunoscut.
RăspundeBacanu Ionel - 05-10-2016
a avut si tata un frate (Petrache Bacanu) plecat pe frontul de est, mai apoi pe frontul de vest, a cazut prizonier pe undeva un muntii Tatra dar nu sa mai intors in sat niciodata ( comuna Zavoaia , judetul Braila )si cati altii oare precum el ?
RăspundeGerard Filip - 02-07-2016
Exista măcar o arhivă (publicată) cu numele celor de acolo ? Bunicul meu s-a întors după moartea lui Stalin. Nici el n-a povestit nimic.
RăspundeCezarina Condurache - 12-18-2015
Doamna Cristina! Ma bucur mult ca ati postat comentariul. Iata ca pentru Haralambie Tomagu s-au gasit aici 3 rude care il pomenesc si care il pastreaza in memorie ca unchi si ca erou al neamului. Am participat de curand la sfintirea Monumentului ridicat la Manastirea Comana in memoria celor care au murit sau au luptat la Cotul Donului. Mi-ar face mare placere sa ne cunoastem, va las adresa mea de email si va rog sa imi scrieti, de asemenea o rog pe doamna Tamara sa imi scrie daca doreste. Emailul meu este: asociatiaprezent@yahoo.com Cu drag, astept vesti, Cezarina
RăspundeCezarina Condurache - 12-18-2015
Doamna Cristina! Ma bucur mult ca ati postat comentariul. Iata ca pentru Haralambie Tomagu s-au gasit aici 3 rude care il pomenesc si care il pastreaza in memorie ca unchi si ca erou al neamului. Am participat de curand la sfintirea Monumentului ridicat la Manastirea Comana in memoria celor care au murit sau au luptat la Cotul Donului. Mi-ar face mare placere sa ne cunoastem, va las adresa mea de email si va rog sa imi scrieti, de asemenea o rog pe doamna Tamara sa imi scrie daca doreste. Emailul meu este: asociatiaprezent@yahoo.com Cu drag, astept vesti, Cezarina
RăspundeCristina Tomagu - 10-20-2015
Sunt extrem de surprinsa! d-na Cezarina si d-na Tamara. Si eu sunt ruda cu d-l maior Haralambie Tomagu - frate cu bunicul meu. Nu mai stiam nimic de tanti Olimpia dupa moartea bunicului meu in 1990. Oare cum ne-am putea intalni/ conecta in asa fel incat sa adunam bucatele de informatii despre aceste persoane minunate, care ne-au conturat si noua, intr-un fel sau altul o particica de viata?
Răspundeuilecan ionel - 08-10-2015
am stat in spitalul militar central din capitala cu socrul marelui fotbalist de la steaua Constantin si imi povestea ca atunci cind se retrageau din rusia nemti fugeau cu masinile iar romani care se agatau de obloanele masinilor pline cu eroii nemti li se taiau cu baionetele degetele de la miini iata ce aliati am avut sa ma pupati undeva publicati numai ce va da voie aliati
RăspundeCezarina Condurache - 07-04-2015
Doamna Tamara, Va pot confirma eu ca este vorba despre aceeasi persoana. Sunt si eu ruda cu Haralambie Tomagu (Toto) din partea sotiei lui Olimpia. Olimpia a fost verisoara cu bunica mea. Dansul a murit in 1987 iar tanti Olimpia in 2011. Stiu sigur ca a fost comandant al liceului militar Manastirea Dealu. Am vazut de multe ori in albumele de familie fotografii cu dansul si cu sotia in aceea perioada. Tanti Olimpia povestea cu mare drag despre acea perioada.
RăspundeTamara Borza - 11-08-2014
Stimate D-le Sorin, Un frate al bunicului meu a fost ofiter in perioada asaltului de la Cotul Donului , nu stiu ce grad, avea atunci, Tomagu GH. Haralambie il chema si afost luat prizonier s-aintors din prizonierat dupa 1948 sau 1949. Nu mai stiu ca ei au murit si bunicul si unchiul,in 1987 , in Bucuresti. Am gasit pe internet un maiorTomagu Gh. Haralambie care afost comandantul Liceului militar Manastirea Dealului. care devenise Cintre timp Liceul: Dimitrie Cantemir din Roman, si atunci avea gradul de maior. As dori daca puteti sa imi ziceti unde as putea cauta sa verific date de arhiva daca acest ofiter este sau nu unchiul meu.
Răspundedoru - 07-08-2014
Socrul meu a stat prizonier pana in 48, tot in Siberia, dar nu am reusit sa aflu nimic de la el despre ce a fost. A murit in urma cu 10 ani la varsta de 92 ani si nu a povestit nimic despre razboi si nimic despre prizonierat.Se pare ca toti au facut la fel, probabil nu au vrut sa-si mai aminteasca nimic.
RăspundeViorel - 07-04-2014
Si strabunicul meu CIUPITU ION ,din comuna Bistret,judetul Dolj .... a luptat la Cotul Donului... din pacate a decedat acolo :( Stie cineva daca se mai gasesc prin arhive liste numele celor cazuti in lupta acolo?
Răspundeepure ioana - 06-14-2014
si bunicul meu NEAGOE FLOREA a cazut prizonier la cotul donului,obisnuia sa spuna ca nu ii mai este frica de iad pentru ca a fost in el,incepund cu acel macel si tot ce a urmat in anii in care a fost prizonier in URSS, a supravietuit pana in anul 1995 dar nimeni nu a venit sa intrebe veteranii de razboi cum se poate scrie istoria acelor vremuri de la cei care chiar au trait-o, pacat mare pierdere pentru generatiile viitoare.Au fost uitati, umiliti desi ei au fost EROII care au trait discret printre noi.
RăspundeBancu Hans Ionel - 11-12-2013
bunicul meu din partea tatalui a fost veteran in primul razboi mondial.Insa bunicul din partea mamei a cazut prizonier la Cotul Donului.a reusit totusi sa evadeze,si a ajuns in Turcia,pe unde a stat cam un an (Istanbul) dar a fost tradat si turcii l-au predat rusilor,desi i se spusese ca va fi trimis catre Romania.Ce a urmat apoi va imaginati...Si totusi povestea numai de bine despre unguri,italieni si nemtii aflati in lagarele de munca.A invatat foarte foarte multe de la nemti mai ales,caci bunicul meu a fost intr-un lagar mai strict alaturi de ofiteri.si totusi dupa 7-8 ani(nu stiu exact) au fost eliberati.spunea clar ca aveau o norma de munca,pe care daca o faceau intreaga primea ratia intreaga de mancare,daca o facea jumatate,primea ratia jumatate.deci in lagar daca te imbolnaveai,practic te curatai caci nu mai aveai hrana.a povestit cum i-a fost de mare folos aurul pe care il avea,spune ca ii cauta in gura pe morti si le scotea dintii de aur.cu acest aur a "mituit" bucataresele(curios e cum a putut sa scape cu el...caci eram prea mic si asta nu l-am intrebat,desi l-am descusut mult si-mi povestea tot doar cand era cherchelit,altfel era un om dur).fratele lui mai mic,spune ca i-ar fi povestit ca a mancat si scoarta de copac.oricum cand unii se vaitau ca traim "vremuri grele" si asta pe timpul lui Ceausescu,ne linistea si spunea ca alea nu-s vremuri grele,fereasca Dumnezeu de un razboi,exact asa zicea.il intrebam cand eram mic..."bunicule ce e ala curaj?si spunea...ca nu exista curaj,cand ploua cu obuze de frica toti erau pisati si cacati pe ei,caci nu rezista organismul unui asemenea soc.a refuzat sa mearga sa lupte contra nemtilor,acum regret ca nu l-am intrebat ce l-a motivat sa aleaga lagarele mortii,unde povestea ca daca toamna erau 40 000,pana primavara mai ramaneau cam 10 000,tin foarte bine minte raportul,semn ca multi au murit in lagarele de munca. spunea ca au mers foarte foarte mult pe jos,acum nu stiu daca si la intoarcere.oricum,inca mai sunt batrani care traiesc,merita sa ii intrebam,cu siguranta ca amintirile lor ne mai pot lamuri multe despre aceasta fila de istorie a romanilor...insa ce e mai trist,dupa 89' au emigrat din tara peste 4 milioane de romani,un adevarat exod,si asta nu este privita ca si o tragedie nationala.am o sora in Italia,fiica ei ce credeti ca mai poate fi numita romanca?ne stingem ca neam si popor,cei care suntem aici in tara ne lasam condusi de niste politicieni si nu stiu cum sa le mai zic...poate poate s-o trezi si constiinta nationala.sunt foarte obosit caci nu am dormit toata noaptea,am citit si am plans tot ce am gasit scris despre Cotul Donului si despre recuperarea Basarabiei si Bucovinei si a Hertei.GLORIE SOLDATILOR ROMANI CARE AU LUPTAT PENTRU NEAM SI TARA !!!!
Răspundemihai - 10-23-2013
2 frati ai bunicului sotiei mele pe numele sandu au cazut la cotul donului . Este interesant ca nu au fost declarati declarati morti ci disparuti .Pentru mine asta este o dovada a dezastrului total al armatei romane in rusia .Atunci am fost tradati de englezi si americani.Nu sunt rasist dar pacat ca Hiler nu a castigat razboiul atunci ! Nu ar mai fii existat communism .
RăspundeVasile Otelea - 10-07-2013
Si bunicul meu, GHEORGHE OTELEA si-a pierdut viata la Cotul Donului! Dumnezeu sa-l ierte, si sa-i ierte pe toti care s-au jertfit pentru tara! Vor sti vreodata romanii ce s-a intamplat cu adevarat acolo?
Răspundesimion bogdan - 08-23-2013
bunicul meu SIMION COSTACHE a luptat 4 ani pe front. a fost luat prizonier in lupta de la cotul donului si tinut in siberia timp de 8 ani(acasa avea 2 fetite de 1 an respectiv 2 pe care nu lea vazut decat dupa 12 ani) PENTRU CE AU CHINUIT ACESTI OAMENI?
Răspundecalin - 08-19-2013
uluitor ce sa putut intampla la cotul donului.cat eroism al trupelor romane.ramasi singuri in fata ofensivei sovietice dupa ce italienii si ungurii au fugit mancand pamintul,ai nostri au reusit sa respinga de cateva ori atacurile sovietice,fiind rapusi de slaba echipare a lor si normal de numarul imens al atacatorilor.respect enorm si infinit isuficient insa.sunt mandru sa fiu urmas al acelor romani!!!
Răspundeionita marius - 06-23-2013
unchiul meu ionita gheorghe a ramas la cotul donului s a intors doar cufarul cu efectele personale era un tanar de 24 de ani ii port in suflet memoria si un respect deosebit
Răspundeanca - 03-29-2013
si eu tot din brezoi sant si din intamplare am citi acest masaj.sant pasionata de istorie.si fratela bunicii mele a plecat pe front(cotul donului) nu s-a mai intors.ce mai plange dupa el bunica mea si cand si-a dat sufletul in 2011 tot il mai striga il chema Ion.D-zeu sa ii aiba pe toti eroii nostri in paza si respect pentru acesti oameni.mersi
Răspundeliviu - 12-25-2012
aseara chiar in ajunul craciunului ,ma uitam la un documentar pe RAI STORIA,unde arata despre batalia de la STALINGRAD,va pot spune ca am ramas ff surprins ca la un ,momentdat au pomenit si despre armata romana care intradevar era slab pregatita si echipata ,cea ce am vazut aseara ma facut sa vars cateva lacrimi findca si bunicul meu din partea tatalui a murit acolo ,era in cavalerie stiu doar atat ca un obuz la ucis ,bunicul din partea nevestei a supravetuit si are niste memorii scrise de acolo si ma bate gandul sa merg undeva sa le putem publica sa se stie cu adevarat ce a fost acolo
RăspundeTimar - 12-19-2012
Cinste memoriei bunicilor si strabunilor nostri soldati ! Realitatea este individuala , memoria colectiva rescrie tragismul luptei de parada si a marilor tradari...
RăspundeAnca - 09-25-2012
Am incercat sa aflu cate ceva despre batalia de la Cotul Donului si am dat de acest articol, pentru care ii multumesc domnului Sorin Ionita. Unchiul meu a fost dat disparut la Cotul Donului, dar nimeni, niciodata n-a fost in stare sa afle ce i s-a intamplat, exact. Peste ani, bunica mea a primit vizita unui fost soldat care pretindea ca fusese cu unchiul meu pana in clipa in care acesta a refuzat sa mai mearga (imi inchipui ca se retrageau) si s-a culcat in zapada, unde se presupune c-a murit inghetat. Soldatul cu pricina vroia bani de la bunica, in schimbul informatiei, asa ca informatia in sine devenise dubioasa. Cum se poate afla mai mult despre ce s-a intamplat acolo? Exista arhive de fotografii de care nu stim?
RăspundeSabarez Ionel - 08-15-2012
Si tatal meu, Dumitru Sabareze, a luptat in Est si a fost ranit grav de explozia unui obuz. linga Morozovskaia in septembrie 1942. L-au operat medici germani in spitalele din Stalino (Donetk), Lemberg (Lvov) si Cernaut. S-a refacut si in aprilie 1944 a fost trimis din nou pe front la Tirgu Frumos. A supravietuit dar a purtat cu el o multime de fragmente de obuz. Trei bucati le-a scos in 1972 iar cu altele a plecat in mormint la 01 iunie 2012. Avea decoratia si brevetul de decorare ascunse in cufarul mamei. Nu stia ca noi le gasisem.
Răspunde06.15.2012-IOAN - 06-16-2012
BUNICUL meu a luptat la ODESA -5 vinatorii de munte -REGIMENTUL 85 INEU-ARAD apoi a fost la COTUL DONULUI asa am informatile despre el as fi dorit sa ma i-a in brate l-am iubit mult fara sa il cunosc pe INTERNET i-am gasit 3 poze in marea mea surprindere l-am recunoscut foarte bine din albumul familiei-ARHIVA MILITARA PITESTI stiu ca ne pote ajuta pentru a avea mai multa informare despre bunici nostri-ce sa zic tata al meu a ramas orfan la 5 ani in 1942 dar bunica a plecat la cele vesnice cu inima zdrobita la vistra de 64 de ani,apoi tata de asemenea a plecat la 72 de ani orfan fara nici un raspuns-EU doresc sa deschideti dosarele eroilor WW2 cel putin pentru nepoti daca au trecut aproape 70 de ani in SEPTEMBRIE 07 1942 de cind bunicul meu nu am nici o informatie unde ia fost locul de cimitir-eu ca nepot la 50 de ani as dori sa am aceste informati despre el-2 generati au trecut dar nu as dori sa treaca si a 3 a-VA ROG AJUTATI-NE -stiu ca se poate -MULTUMESC-si VA ASTEPT sa comunicam-va scriu de la mii de km.-IOAN....
Răspundevioleta - 06-13-2012
Buna Fangelescu, Abea acum la 45 de ani cred ca am ajuns la maturitatea la care realizez ca bunicul meu erou cazut la Cotul Donului nu a avut pe nimeni care sa cerceteze ce s-a intamplat ,unde anume mai precis a murit ....S-a numit Muresan Iuliu , nume pe care l-a purtat si tatal meu (ramas orfan la varsta de 2 ani)si de asemenea si fratele meu poarta acelasi nume. fiind copil imi amintesc cum tatal meu spunea ca are doar o singura dorinta ,adica de a vizita locul unde murise sau era comemorat tatal lui.Aceasta dorinta nu i s-a implinit deoarece murise la 45 de ani .Bunica mea de asemenea e moarta ,oricum ea fiind singura si trecand prin mari greutati ,nu tin minte sa fi spus vreodata ceva concret (nu avea informatii).Acum copii mei fiind mari ...poate ironia sortii la aceasta varsta ...ma macina foarte tare acest gand ,adica cineva din familie ar trebui sa adune informatii despre un adevarat erou .M-am gandit foarte mult si la varianta ca ar trai.As fi foarte fericita sa stiu ca a supravietuit ....cu toate ca tatal meu intotdeauna a trait cu sufletul indurerat ca nu a avut si el un tata. M-am agatat de putina speranta cum ca poate ma veti putea ajuta in vreun fel. Cinste tuturor eroilor cazuti si tuturor celor intosi acasa!!!!
RăspundeC-tin. Tanase - 05-01-2012
Domnule Sorin Ionota, imi permit sa va sugerez un raspuns la intrebarea dv. Tatal meu, luptind in linia intii, a fost facut prizonier de catre rusi in seara zilei de 23 august 1944. Prin urmare au fost complicitati care, evident, deranjeaza.
RăspundeDaniel - 02-05-2012
Si bunicul meu, Dumitru Bolocan, din Racoasa judetul Vrancea, a luptat in aceeasi perioada pierzandu-si actele si identitatea ingropat de viu intro groapa de obuz. A fost gasit dupa doua zile si internat intr-un spital de campanie. Si-a recapatat tarziu memoria si a fost lasat la vatra. A rascolit ani la rand prin arhive pentru a capata o pensie mizera de veteran de razboi. Imi aduc aminte clar ceea ce-mi povestea. A fost pe rand ordonanta, transmisionist, a luptat in transee dar a supravietuit. Faptele de vitejie ale ostasilor romani, tarani smulsi de la pamantul lor, sunt de necontestat. Darzenia, vitejia dar si omenia lor trebuie sa ramana in memoria colectiva. As dori sa caut documente despre acea perioada si despre el pentru a scrie o carte. Fac apel catre cei care stiu cate ceva sa imi scrie pe acest forum sau pe adresa de mail. Sa nu uitam pentru ca tinerele generatii sa stie cu adevarat cine suntem !
RăspundeDin Timisoara - 01-15-2012
astfel de fapte ale soldatilor germani legate de camioane pe timp de retragere au fost relatate si de soldatii italieni pe frontul din nordul Africii. Intre altele si la El-Alamein, vedeti ecranizarile italiene, "El-Alamein" de Enzo Monteleone, 2002. Un alt episod interesant legat de fosti camarazi de razboi germani vs. italieni : Cefalonia, 2005 legat de masacrarea trupelor italiene in Cefalonia, in zilele urmatore armistitiului din 1943. Cu siguranta exista si exemple pozitive de camaraderie pe timp de razboi in favoarea soldatului si a serviciului medical militar german, iar un exemplu il cunosc de la cel care a beneficiat, soldat roman ranit pe front.
RăspundeSOPA IONEL - 01-02-2012
BUNA ,SUNT DIN BIERTAN JUD.SIBIU SI AM AUZIT DE LA VETERANI DE RAZBOI DISCUTII CA LA RETRAGERE NEMTII NU LASAU PE ROMANI SA URCE IN CAMIONETE ,ORI II LOVEAU CU BOCANCII SAU CU BAIONETA PESTE DEGETE.UNCHIUL MEU A FOST ORDONANTA LA UN OFITER DE ARTILERIE ,A SCAPAT DE INCERCUIRE ,A LUPTAT SI IN MUNTII TATRA ,A MURIT LA VARSTA DE 86 ANI
Răspundemiron - 12-29-2011
bunica din partea mamei a avut un frate, Tudoran Ion (Nică) din Brezoi, Vâlcea ce afost dat dispărut la cotul donului. cinstire şi recunoştinţă veşnică eroilor nostri. sunt puţini cei ce mai simt româneşte, cei pe care ne mai înfioară şi cărora ne mai dau lacrimi când ne amintim de aceşti eroi.. din păcate.de asemenea mai sunt puţini cei care au supravieţuit acelor evenimente şi faptele lor de vitejie, realitatea acelor timpuri încă nu a fost făcută publică. Dacă mai are cineva cunoştinţe, relaţii şi alte informaţii.. ar fi interesant de aflat. ..bunicul din partea mamei a luptat la odessa, locotenent, iar la ordinul maresalului ion antonesc de a trece nistru, in urma unor discuţii intre ofiteri la popotă, noapte a fost ridicat din transee şi arestat.. degradat militar şi inchis ..cam 6 ani si 8 luni.. sa zicem un noroc.. in sensul ca a supravietuit razboiului.. insa un calvar pentru toate torturile si caznele ce le-a suferit.. ..a trecut peste toate.. a murit la 92 ani ...insa.. mai povestea.., fapte de pe front.. eram mic.. dar incepeam sa plâng.. dar tot il descoseam.. mai zi-mi... mai zi-mi...să le fie tarâna usoara..
RăspundeMovileanu Orest - 11-17-2011
Bunicul meu, Ciopraga Traian a luptat la Cotul Donului, in Divizia 16 Dorobanti (era originar din Pascani), ne-a povestit despre frontul de est, despre gerurile cumplite rusesti, despre atrocitatile rusilor, despre cum rusii impuscau ranitii, si alte multe orori ale razboiului. Daca stau si ma gandesc bine pt ce au luptat bunicii/ parintii nostri ? V-ati gandit ? Pentru ca cei ce sunt acum sus sa isi bata joc de o tara intreaga. Pacat de generatia lor ce a fost sacriicata in zadar, pt ca peste cateva zeci de ani sa isi bata joc de noi toti niste nimeni.....
RăspundeAndrei - 10-23-2011
Nu stiu daca romanii mai zburau pe IAR 80. Din cate am citit cand au venit nemtii au adus si ME 109... Oricum foarte bun comentariul putini gandesc asa insa din pacate :(
Răspundelazarescu mihaela loredana - 07-09-2011
si bunicul meu DAVIDESCU C GHEORGHE a luptat la COTUL DONULUI la tunuri si a cazut prizonier timp de 6ani nu s-a stiut nimic de el.Eram mica cand imi povestea si plangea cu suspine si vorbe cand o facea si stiu ca mi-era mila de el desi mi se pareau niste povesti.Azi as da orice sa-l mai am alaturi pt ca a murit la 86 anide moarte naturala acasa la el unde nu credea va ca ajunge niciodata .Tin minte ca-mi zicea cafurau cartofi si-i insirau pe o sarma si-i fierbeau in cazanul cu smoala,sau ca ratia de tigari si-o schimba cu colegi pe ratia de paine ca sa supravietuiasca,ca misunau pe ei capusele si mizerie si morti si ca rusii pariau pe sexul copilului cand vedeau o gravida si-i scoteau cu baioneta copilul aleia si castigau pariul.Este incredibil.Dumnezeu sa-i odihneasca!bunicul meu era din buzau-parscov
Răspundemihai - 06-11-2011
Sandu Zamfir fratele bunicului sotiei mele : erou uitat de noi la Cotul Donului care nu s-a mai intors niciodata acasa !Sotia bunicului traieste : o pensie de mizerie !!!!
Răspundegabriel - 06-06-2011
Bunicul meu a fost ranit la Cotul Donului. Mitraliat de un avion rusesc. Era transmisionist. A scapat. A ajuns in tara la un spital. Mi-a spus povesti de pe front dar eram prea mic iar acum nu-mi mai amintesc nimic. As vrea sa aflu lucruri despre bunicul meu. Va rog ajutati-ma!!! Unde ar trebui sa caut informatii despre el? Multumesc anticipat!!! craciungabriel@gmail.com
RăspundeSorin - 01-27-2011
Bunicul meu a luptat la cotul donului dar a fost printre cei norocosi , din ce a spus el dupa ce au atacat rusii , in urmatoarea seara au venit niste ajutoare si li s-a spus care ca se imparte frontul , majoritatea s-au dus spre oras ca se considera mai in siguranta (toti au ajuns prizonieri sau morti) din fericire bunicul si inca 2 au ales sa mearga inapoi cu acei oameni si cand lucrurile s-au inrautatit au putut sa se retraga . Din multele istorisiri reiesea ca germanii erau destepti si chiar nu ii descria asa naspa pe cat ii arata istoria , eu ma refer la individ evident , in schimb rusii (ca dupa a luptat araturi de ei) erau toti f prosti/inculti , isi bateau joc de ei ca berlinul era dupa urmatorul deal si ei chair credeau :) . A avut nororc , a luptat si in est si in vest si n-a avut nici o rana , oricum nu era soldat de prima linie ci facea parte din artilerie .
RăspundeVlad - 01-24-2011
Va salut, Si bunicul a luptat si a fost luat prizonier la Cotul Donului. A supravietuit si acum realizez cat de norocos a fost. Cinste lor care s-au jertfit pentru noi!
RăspundeFangelescu - 01-16-2011
Tatal meu a luptat si el la cotul Donului si a cazut prizonier in incercuirea de la Stalingrad sub comanda generalului Friedrich Paulus. Poate va pot ajuta cu ceva pe cei ce au avut pe cineva in aceasi situatie.
RăspundeMurgila - 09-27-2010
Si bunicul meu din partea tatalui LILEA ALEXANDRU ( LISANDRU ) a luptat la Cotul Donului , Sevastopol si Odessa, si tare rau imi pare ca eram un pustan dezinteresat si tratam superficial istorisirile lui despre acele momente, despre camarazi si perioada de sase ani petrecuta in lagarul sovietic. Acum incerc sa adun cat mai multe date pentru a-i scrie intr-o carte o parte din suferinta prin care a trecut. Fiecare din cei care au luptat pe front merita un omagiu . Haideti sa nu-i uitam !
RăspundeRomanul - 09-22-2010
In razboiul de independenta am trecut Dunarea si ne-am dus acasa la turci ca sa ii batem si astfel sa obtinem independenta. Daca am fi stat pe linia dunarii nu cred ca am fi castigat independenta. Asa si in timpul celui de al doilea razboi mondial, daca am fi stat pe linia Nistrului si germani ar fi castigat razboiul credeti ca mai ramineam ca stat? Ca razboiul s-a intors impotriva noastra e altceva dar atunci am arata ca suntem verticali. Ca am fost prost echipati, prost hraniti, ca ne-au spublerat tancurile rusesti dar nu ne-am pierdut onoarea. Asa cum cavaleria polona a sarjat tancurile germane in 1939, asa cum cavaleria romana la Prunaru in 1916 a luptat cu mitralierele germane si ii consideram eroi asa si romani de la cotul donului ar trebui sa fie considerati.In timpul bombardamentelor americane cand aviatia germana din romania fusese decimata si nu a vrut sa se mai ridice in aer dar aviatori romani cu IAR 80 s-au ridicat in aer desi erau depasiti tehnic si numeric ei au spus ca se ridica ca sa stie americani ca inca suntem aici si ne batem pana la final.Asa si roamni de la cotul donului s-au batut pana la final.
RăspundeJan11 - 08-17-2010
Tatal meu,D-zeu sa-l odihneasca,a luptat la Cotul Donului.De acolo i s-a tras si moartea:a stat ingropat de un brandt(un proiectil de artilerie grea) 24 de ore.Soarta a facut ca o mana sa-i ramana afara,asa ca atunci cand au venit brancardierii sa adune mortii si ranitii l-au dezgropat,aproape mort.Mi-a povestit multe despre acea batalie dar eu aveam pe atunci 5-6 ani si nu mai tin minte multe detalii si nici nu intelegeam eu pe atunci prea multe di cele auzite,dar imi amintesc cu siguranta cum spunea ca germanii,in groaza retragerii isi impuscau chiar si propriii compatrioti pentru un loc intr-un camion.In nici un caz un roman nu avea sanse sa urce alaturi de ei in vreunul. Romanii au pierdut acea batalie pentru ca au luptat cu superioritatea numerica a rusilor,condusi de generalul Iarna si cu superioritatea tehnologica americana;mai mult si mai trist,au avut de luptat cu indolenta,lipsa de interes si profesionalism a conducerii armatei la acea vreme,care a trimis la razboi soldati nu atat slab pregatiti cat slab echipati pentru clima ruseasca.Soldatii romani au demonstrat in mai multe randuri si inainte ca sunt buni luptatori.Bunul Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti cei care au pierit vitejeste la Cotul Donului.
RăspundeSenior Ulpius - 02-12-2010
Si tatal meu a cazut prizonier la Cotul Donului in noiembrie 1942. era segent major artilest in Reg.7 artilerie Buzau. Un coleg al lui ii povestea ca atunci cand regimentul trecea Prutul in iunie 1941, el, prietenul care era subofiter la partea sedentara, cara cu 8 carute ale regimentuli 80 de butoaie pline cu harnasament englezesc, primit ca ajutor din Anglia nou in vazelina, la comandantul regimentului, intr-o comuna din Oltenia, in timp ce combatantii legau caii la tunuri cu sfori de canepa.
Răspundecostache c cimpoier - 01-08-2010
Incercuirea dela Marele Cot al Donului,in carultimatuluie Despre incercuirea dela Marele Cot al Donului,in cel de-al doilea rasboi mondial,in care am fost impinsi fara voia noastra si unde a fost decimata aproape jumatate dinefectivul armatei romanesti mobilizata in campania din est,evenimentele au fost date uitarii,si este pacat.In acst rasboi nemilus,am fost tarati,chiar de catre sovietici,urmare a ocuparii samavolnice a Basarabiei.Poate trebuia sa ne oprim la Nistru,dar evenimentele,au decurs impotriva vointei populare,interese nestiute au determinat sa nu ne oprim la Nistru.In orice situatie am fi nu este onorabil sa asternem uitarea peste sacrificiile,si vietjia deeosebita care au dat dovada ostasii romani.
RăspundeMILLI - 12-16-2009
Tatal meu a luat parte la batalia de la cotul donului facea parte din a 4 armata era ordonanta la un general roman a carui copil azi face parte din parlamentul Romaniei.Cand incepea a povesti acea batalie ma treceau fiorii ,ne spunea ca rusii erau asa de multi incat ei trageau cu pusca mitraliera pana se roseau tevile dar veneu tot mai multi,dupa ce au fost incercuiti rusii trageu in picioarele lor era un frig de minus 20 de grade si pur si simplu vedeai gramezi de soldati romani inghetati dar sprijiniti in picioare unii de altii.Nemtii trimeteau inainte armata romana sa duca greul ,desi ei erau mai bine echipati.cand a fost fuga din acea incercuire nemtii s-au urcat in care armate si camioane si daca un soldat roman incerca sa se prinda de camioane le taia degetele cu baioneta.In acel moment tatal meu s-a pus in fata unui camion german pentru al opri dar acel camion a trecut peste el rupandui ambele picioare.asa a ajuns acasa dupa doi ani.a murit la 71 de ani putand cu el secretul celor doi ani de dupa razboi de care nu ne zis nimic niciodata, ne zicea ca nu credea ca va mai vdea vreodata locurile natale.La aceasi batalie a disparut si un unchi de al meu,desi am facut diverse cercetari nu stim nimic de el. DA CEI CARE AU FOST ACOLO POT FI SOCOTITI ADEVARATI EROI .DUMNEZEU SA FIE CU EI CU TOTI.
Răspundelaur333 - 10-30-2009
Intrarea Romaniei razboi.Eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord.La 12 iunie 1941 ,generalul Ion Antonescu a fost informat oficial de Hitler despre iminenta atacare a Uniunii Sovetice (Planul Barbarosa).Romania s-a angajat in razboi pe 22 iunie 1941,alaturi de Germania,pentru eliberarea teritoriilor nationale cotropite in vara anului 1940. Au fost angajate in lupta Armata 3 si Armata 4,comandate de generalii Petre Dumitrescu si Nicolae Ciuperca,incadrate in Grupul de armate "Generalul Antonescu ",alaturi de Armata 11 germana,coman- data de generalul Eugen von Schobert.Au mai participat Aeronautica cu 672 de avioane si Marina Militara cu 39 nave de lupta. si al meu bunic a luptat la cotul donului si el si frati lui dumnezeu sa-i odihneasca
Răspundebaragan - 10-29-2009
Scrisoarea lui Ion Antonescu către Brătianu: "A mă fi oprit pe Nistru şi a retrage forţele din Rusia înseamnă pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-o dată totul, toate sacrificiile făcute la trecerea Prutului, acţiune în contra nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pe vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm şi avem datoria sacră să luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le mai lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi copiilor noştri; în sfârşit, însemnează din cauza nestabilităţii şi feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic - şi aceasta este cea mai mare crimă - a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul pe care mi-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jidanii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinii, a liniştii, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului. Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare, al unui om de stat nu numai inconştient, dar nebun." 29 octombrie 1942
Răspundeflorin - 04-22-2009
sunt eroi ar trebuiimult mai mult mediatizati si bunicul meu a luptat la odesa ,ascultind la un veteran fost prizonier 3 ani scrii un roman cu lacrimi prin cite au trecut.reporterii ar trebuii sa alerge dupa cei in viata ar ascoate carti.un alt veteran la 80 de ani avea momente cind retraia pe viu evenimentele il auzeai citez companie va aliniati culcat trageti pina ii spunea nepoata tataie iesti acasa .D zeu sai odihneasca in pace.
RăspundePislaru Ionut - 04-08-2009
Am intrat in posesia unei carti postale trimeasa din lagarul de prizonieri Alexin. A fost luat prizonier la Cotul Donului si a venit acasa in 47, Este ceva uluitor.
Răspunde