Kosovo: opt ani de independență

Aniversarea celor opt ani de independență a găsit Kosovo într-o gravă criză politică.

Stefan Popescu 08.03.2016

De același autor

 

Pe 17 februarie 2008, provincia sârbă Kosovo, majoritar albanofonă, își proclama în mod unilateral independența. De atunci și până acum, 112 state au recunoscut acest act. To­tuși, state importante, mem­bre ale Consiliului de Se­cu­ritate ONU, precum Rusia și China, dar și unele state ale Uniunii Europene (Spania, Gre­cia, România) împiedică re­cu­noașterea și integrarea de­pli­nă a tinerei entități politice în viața internațională. Pentru ce­le 81 de state care nu re­cu­nosc independența acestui te­ritoriu de doar 10.908 kilo­metri pătraţi (județul Timiș are 8.697 kilo­me­tri pătraţi), Kosovo este un protectorat al Or­ganizației Națiunilor Unite, iar interlocutorul principal este MINUK, autoritatea provizorie cons­tituită în baza Rezoluției 1.244 a ONU.

 

Dosarul independenței kosovare este dureros. Pentru sârbi este vorba de leagănul națiunii lor, a cărui islamizare a început în 1389, după cucerirea de către Imperiul Otoman. Kosovo este în același timp și leagănul națiunii alba­neze: aici s-a născut, către finele secolului al XIX-lea, mișcarea națională albaneză cunos­cută sub numele de Renașterea națională, un fel de Școală ardeleană a albanezilor. Kosovo este un spațiu care aparține din punct de ve­dere istoric în egală măsură sârbilor și alba­nezilor. Este o altă Albanie, se­parată de cea guvernată de la Tirana de munți înalţi de peste 3.000 de metri, o Al­banie a po­di­șurilor înalte des­chisă spre Serbia și Ma­ce­donia. Pe acest teritoriu, sâr­bii au pierdut ma­joritatea de foarte mult timp (la începutul secolului XX, al­banezii de­țineau deja maj­o­ritatea ab­solută), iar co­mu­nitățile aces­tora – Mitrovita și municipalitățile de la sud de Pristina – subzistau și subzistă aidoma unor veritabile villages gaulois. Este drept că autostrada Bechtel (realizată cu utilajele tri­mise inițial în Transilvania și la un preț mult mai mic decât cel „negociat“ de guvernul de la București...) a început să orienteze Kosovo tot mai mult spre Albania, să învingă bariera muntoasă ce separă cele două entități și să facă din kosovari marii investitori și pro­prietari de pe litoralul albanez de la Durazzo. Am putea spune că independența deplină este ineluctabilă, chiar dacă greutățile sunt în­că foarte mari.

 

Cu puțin timp înainte de aniversarea in­dependenței, autoritățile de la Pristina pri­meau o veste proastă: respingerea candid­a­turii la UNESCO. Integrarea în anumite orga­nisme ONU este o stratagemă folosită de sta­tele care nu au posibilitatea de a deveni mem­bre ale organizației cu două sedii, la New York și la Geneva. În toamna lui 2011, Pales­tina a folosit-o cu succes (în ciuda opoziției SUA, Israelului, Letoniei, României...). Ches­tiunea nu era doar de legitimitate (inclusiv acordarea jurisdicției asupra mânăstirilor or­todoxe sârbe înscrise pe lista patrimoniului umanității), dar și de acces la numeroase pro­grame internaționale de finanțare în domeniul educației și culturii, importante pentru al doilea cel mai sărac stat al Europei (după Re­publica Moldova). Alt eșec important cu puțin timp înainte de aniversarea independenței: re­fuzul Consiliului European de a liberaliza re­gimul de vize pentru cetățenii kosovari. Este și motivul pentru care kosovarii sunt, alături de sirieni și irakieni, cel mai mare contingent de solicitanți de azil în Uniunea Europeană. Da­că în 2014 aproape 39.000 de kosovari au prezentat cereri de azil în UE, în 2015, nu­mărul acestora s-a apropiat de 120.000 (la ca­re se adaugă câteva zeci de mii de clan­destini)! Un adevărat exod într-o țară de 1,6-1,8 milioane de locuitori, ce are la bază o si­tuație economică foarte dificilă (șomajul atin­ge 60% în rândul tinerilor și 40% la nivel general). Alăturarea câtorva mii de kosovari valului de refugiați din Orientul Mijlociu și Apro­piat arată mai bine decât orice studiu starea disperată și dificultățile economice din Kosovo. Criminalitatea organizată, corupția ge­neralizată, ascensiunea socială pe bază de clan – iată trăsăturile dominante ale mo­de­lului socio-economic kosovar de care este responsabilă elita care guvernează din 2008. În septembrie 2014, Pristina și Belgrad au sem­nat un acord de liberă circulație de care au profitat mii de kosovari pentru a ajunge în Uniunea Europeană, îndeosebi în Germania și Austria, dar și în Elveția. Astăzi, kosovarii ple­cați la muncă în străinătate sunt principalul amortizator social, remitențele lor constituind 15% din PIB.

 

Aniversarea celor opt ani de independență a găsit Kosovo într-o gravă criză politică. În ciu­da alegerii în fruntea statului a fostului lider UCK, Hasim Taçi (la capătul a trei încercări în parlament), situația politică traversează un blocaj. Pretextul opoziției de a bloca activi­ta­tea parlamentară este acordul semnat în au­gust 2015 cu Serbia (sub egida UE), care acor­dă mai multă autonomie municipalităților sâr­be și acordul de frontieră cu Muntenegru. Ade­văratul motiv este însă clica gupată în ju­rul domnului Taçi, care a făcut din Kosovo un stat captiv, lipsa de legitimitate a celor aflați la putere în Kosovo și sărăcia cronică.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22