De același autor
Astazi, Javier Solana vorbeste in numele Europei si incearca sa articuleze politica externa a Uniunii Europene (in masura in care un asemenea lucru poate fi identificat la nivelul Uniunii dupa episoade ca Bosnia si Kosovo). Doctor Solana, fost ministru de Externe spaniol, fost secretar general NATO, e de aproape doi ani Inaltul Reprezentant de Politica Externa, un fel de ministru de Externe al Uniunii Europene.
Cariera academica si biografia politica au modelat ideile domnului Solana intr-un mod foarte interesant. Moderat si, din marturisirile celor ce l-au cunoscut, sarmant, e intruchiparea perfecta a unei anumite sinteze intelectuale proprii Europei luminate a secolului 21. Tot ce tine de convingerile pozitive si de supletea rationala a elitei politice continentale se gaseste din plin in ideile acestui european matur si reflexiv.
Ora de religie
Iata-l, de pilda, pe Javier Solana vorbind, miercuri 8 ianuarie 2003, cotidianului britanic The Financial Times. El schiteaza discret si vag superior portretul administratiei americane, asa cum se vede el din centrul Uniunii Europene. Fostul profesor de fizica sesizeaza imediat "un limbaj binar".
Americanii - descifreaza mai departe doctor Solana - "Vor totul sau nimic. Noua, europenilor, ne e greu sa tratam cu ei, pentru ca noi suntem seculari si nu vedem lumea in alb si negru". Asa cum ati observat, doctor Solana, politician socialist si om al ratiunii intr-o Europa seculara, constata cu amuzament si oarecare ingrijorare blanda, handicapul spiritual american. "Limbajul ales de americani e revelator" - continua explicatia.
Americanii rostesc din 11 septembrie incoace cuvinte ca: state decazute, axa raului, cu noi sau impotriva noastra, bine si rau, drept si gresit. Politica Statelor Unite - conchide sceptic ministrul de Externe al Uniunii Europene – e "dictata de valori religioase". Javier Solana incheie, totusi, pozitiv cu o concluzie in care se ghicesc un antitexanism degajat si o agenda superioara: "Nu ma las descurajat. Multi suntem in dezacord profund cu Bush, insa tocmai de aici poate rezulta sansa unui rol mult mai activ al Uniunii Europene in lume".
Demonstratia doctorului Solana ne propune o evaluare foarte raspandita in Europa contemporana, continentul purificat de reziduuri spiritualiste si angrenat intr-un enorm proiect de comasare juridica, politica si economica.
Aceasta Europa vorbeste prin vocea doctorului Solana si acuza anacronismul formulei de gandire politica americana. Europa, continentul care a depasit mistica puterii militare si fixismul ideologiilor, pluteste deasupra unei Americi harnice si stimabile, dar tintuita in loc de o spiritualitate prea brutala pentru vremurile noastre: religia.
Constient (asa cum probabil a fost cand a facut optiunile politice de tinerete) sau chiar fara sa o stie, Javier Solana a patruns prin consideratiile sale in mijlocul celei mai importante dezbateri de idei a vremurilor noastre. Tema ei: viitorul omului. Cu sau fara Dumnezeu?
Individ emancipat, practicant lucid al unei arte politice adaptabile sau om de convingeri, fidel unei spiritualitati dogmatice? Discutia e veche. Intr-un faimos interviu acordat revistei Der Spiegel in 1966, Martin Heidegger avertiza sumbru: "Numai un Dumnezeu ne mai poate salva!" Problema a fost insa inaugurata ca tema de disputa publica de André Malraux, in 1976, cu o formula patetica, dar nu superficiala: "Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc!". Dupa aproape 30 de ani, profetia lui Malraux nu mai e doar un joc de cuvinte gustat la Paris. Secolul 21 e, intr-adevar, o surpriza de proportii. Avem un oaspete neasteptat: Religia.
Puterea Credintelor a fost in atatea randuri declarata sfarsita, iar modernitatea occidentala a decolat atat de autonom si prosper in ultimii 50-60 de ani, incat lucrurile pareau definitiv transate. O majoritate critica a elitelor culturale si politice, dar marea masa a generatiilor postbelice, tot mai hotarat middle class ale Europei de Vest, au constatat practic decesul ideilor religioase. Ascensiunea modelului vest european, stabil, pasnic, reglat fara accidente de birocrati, politicieni si teoreticieni rationali, a creat o certitudine generala : valorile religioase nu mai au loc in vremurile noastre. Ele sunt valori pasive, elemente de decor cultural, care trebuie mai degraba protejate dupa modelul de conservare a speciilor animale rare si a etnografiei taranesti.
Se prea poate ca lucrurile sa stea chiar asa in Europa seculara a fizicianului Solana. De aici aerul excedat sau sincer contrariat cu care, nu numai Javier Solana, dar, in genere, cultura oficiala a Europei Unite intampina cea mai simpla referinta la religie. Cautati in ziare si reviste, in film si muzica cea mai simpla referinta la un verset biblic, la un sfant sau la un mare teolog. Va pierdeti timpul. Papii sunt pomeniti doar pentru a fi acuzati de antisemitism teologic (Pius XII - "Papa lui Hitler"), pentru a fi primii solicitati sa adreseze scuze mereu altcuiva sau pentru a fi subiect de observatii medicale (Ioan Paul II). Asta in Europa. Ceea ce face, poate, din Europa un continent luminat. Mult mai sigur e ca, in acest fel, Europa e un continent izolat. In rest, secolul 21 a izbucnit pe deplin religios.
Valori religioase 1 - Razboiul
Politetea si buna crestere intelectuala cer celor ce vorbesc de ciocnirea pe care o urmarim din 11 septembrie incoace sa declare de la bun inceput ca ea nu are nici in clin nici in maneca cu religia. Ba are foarte mult! Militantismul violent al lumii islamice e, totusi, tutelat de un "vizionar" religios. De altfel, dupa Khomeini, Osama Bin Laden e al doilea Lider de inspiratie religioasa in ultimii 20 de ani care traseaza mesajul spiritual al insurgentei islamice. Iar acest mesaj nu e un punct de ruptura ci amplificarea unor teme centrale ale filozofiei religioase islamice clasice. Jihad-ul (lupta, razboiul sacru), considerat in mod curent o expresie, e in aceasta mare traditie religiosa o institutie cheie.
Lumea se imparte pentru ostenii Profetului in doua mari domenii fundamental opuse: dar al-Islam (taramul Islamului) si dar al-harb (taramul razboiului). Aici, in acest al doilea taram, e masata lumea neislamica, iar singura relatie permisa cu aceasta parte a lumii e razboiul. Pamantul ii apartine lui Allah si toti locuitorii lumii trebuie sa recunoasca acest lucru. Un singur instrument poate fi folosit pentru atingerea acestui obiectiv: razboiul.
Adevarat, Coranul spune ca exista vremuri nepotrivite pentru razboi si recomanda o pauza temporara in asemenea etape istorice. Insa asta schimba prea putin lucrurile. Razboiul ramane o institutie si el trebuie reluat de indata ce vremurile sunt din nou prielnice.
Observatiile care atribuie revolta islamica exploatarii economice si marginalizarii politice apartin aproape exclusiv intelectualilor occidentali, nu teroristilor care se "martirizeaza" in numele Profetului. Chiar atunci cand au o agenda politica ferma, militantii arabi o sustin in termeni religiosi (cazul palestinian). Ceea ce poate fi bine sau rau. Dar e mai intai religios.
Europa-America - fractura etica
Problema coloraturii religioase a politicii Statelor Unite e un pic diferita si e probabil ca ea scapa intrucatva d-lui Solana, in ciuda anilor petrecuti la studii in America ca bursier Fulbright. Daca d-l Solana a urmarit cu atentie declaratiile liderilor americani, atunci el a inteles, desigur, ca ele nu tin de o religiozitate scripturala (spre deosebire de cazul militantismului islamic). Administratia americana formuleaza in continuare documente de politica externa, iar presedintele tine discursuri fara a simti nevoia citatelor extinse din Noul Testament. Totusi, asa cum corect a observat Javier Solana, conduita administratiei americane e reglata de principii religioase. Mai precis, de morala religioasa. Ea e prezenta in gandirea politica americana a secolului 21, nu fiindca George Bush e un habotnic strecurat la Casa Alba, ci pentru ca e una din valorile fondatoare ale gandirii politice americane. Credinta radicala in bine si rau a fost demult acoperita de aluviuni in Europa seculara a d-lui Solana, dar e foarte vie in Statele Unite.
Diferenta are explicatii foarte firesti. Protestantismul radical a participat la intemeierea proiectului politic american care n-a suferit inca modificari decisive in aceasta privinta. Revolutia americana a urmarit intemeierea unui stat independent si constructia unui sistem constitutional egalitar prin opozitie cu traditia aristocratica europeana. Insa revolutia americana nu a avut nici cea mai mica tenta anticlericala sau tentatie ateista. In schimb, modernizarea Europei a fost rezultatulul unei refondari prezidata de rationalism si anticlericalism. Dupa trei revolutii violent ideologice si declarat antireligioase (franceza, bolsevica si nazista), Europa "a uitat" aproape in intregime dimensiunea religioasa a omului si a asezat in locul ei colectivismul si ingineria sociala, alaturi de numeroase instrumente de mediere si control (birocratia, controlul pietelor). In fine, Omul European a trecut printr-o evolutie morala corespunzatoare. El "a depasit" valorile si a adoptat procesele. Notiunile clasice de bine si rau, drept si nelegitim, pericol si forta au fost inlocuite de preferinta sistematica pentru actiunile procesuale: un fel de terapeutica prin reglementare, comert, subventii, compromis si asteptare. Crizele sunt rezolvate in aceasta noua filozofie prin recursul la un determinism laic si amoral.
Astfel, violenta, fie ea locala, nationala sau internationala, e considerata intotdeauna rezultatul unor disfunctii economice si sociale. Cu alte cuvinte, oamenii trec la violenta, pentru ca sistemul da rateuri, pentru ca "serviciile" nu merg bine. Solutia e, si in cazul violentei din cartierele sarace ale Londrei, si in cazul Bosniei, una singura: mai intai un diagnostic sociologic in jurul ideilor vagi de "subdezvoltare" si "marginalizare", urmat de injectii imediate de fonduri de sustinere, reabilitare etc. Terapeutica europeana e profund agnostica. Ea nu distinge intre bine si rau, nu declara vinovatii, nu respinge si nu aproba nici o forma de comportament. Toate statele sunt egale si toti indivizii sunt identici, indiferent de palmares. Irak-ul e un stat la care trebuie sa privim exact cum privim Germania. Diferenta de comportament si natura regimului politic nu importa.
Dialogul activ, comertul, concesiile si fondurile vor ineca problemele in prosperitate. Acolo unde americanii vad o urgenta imediata, Uniunea Europeana vede inceputul unui proces care va fi rezolvat cu timpul si cu binisorul financiar.
Modelul european are o singura problema: el functioneaza admirabil daca e impus de forta militara americana. Initiativele de politica externa ale Uniunii Europene au trecut, in general, fara efect. Cu cateva exceptii: cazurile in care au intervenit militar Statele Unite (acea forta structural inapta de politica externa din cauza "corigentei" la religie).
Experienta iugoslava e cel mai recent exemplu intr-o serie pe care Europa o traieste inca din 1914 si a continuat-o dupa aparitia Uniunii Europene. De unde aceasta incapacitate istorica si de ce a fost ea mereu depasita doar prin interventia rudei americane mai sarace cu duhul?
Codul fara de legi
Vremurile pe care le traim ne aduc foarte aproape de raspuns. Conflictul declansat dupa 11 septembrie e numit de americani "razboiul impotriva terorismului". Javier Solana ne informeaza in interviul din Financial Times ca denumirea e gresita. Se poate. Important e insa altceva. Conflictul, oricum l-am numi, e primul semn al unei schimbari derutante de matrice istorica.
E vorba de disparitia rationalitatii din regulile de joc ale conflictelor. Lumea occidentala a folosit pana in 11 septembrie un sistem care presupunea rationalitatea in conflictele militare, asa cum fusese el teoretizat inca din secolul XIX in scrierile lui Clausewitz. In acest sistem, combatantii incearca sa isi impuna valorile "prelungind politica prin razboi", intr-un joc cu forte care se recunosc, au structuri de organizare similare si accepta un regulament general. Terorismul retelei Al Qaida, dar si Irak-ul lui Saddam Hussein nu urmeaza insa acest model. Adversarul nu mai e de aceasta data o armata regulata sau un stat, ci grupuri sau regimuri care sunt mai degraba non-state sau state virtuale, combatanti fara adresa fixa sau regimuri care nu dau doi bani pe "casa" in care locuiesc alaturi de natiunea subjugata lor. Mai mult, data fiind radacina paranoica a constructiei statale in Irak sau Coreea de Nord, aceste regimuri nu reactioneaza logic la doua din regulile de baza ale jocului clasic: descurajarea si riposta. Pentru comparatie, asa numitul razboi rece a fost de la un cap la altul dominat de o structura rationala in care doctrina descurajarii nucleare si perspectiva sinistra a ripostei au functionat ireprosabil. Uniunea Sovietica si Statele Unite au respectat strict aceste reguli si limitele ce decurg din ele. In consecinta, conflictul supraputerilor a fost decis pe cai rationale, atunci cand sistemul sovietic a recunoscut ca trebuie sa adopte o noua forma de organizare. Irak-ul si Coreea de Nord nu raspund la aceste reguli. In definitiv, Saddam Hussein a continuat programele de inarmare, vreme de 12 ani, dupa semnarea unui armistitiu ce ii garanta ramanerea la putere. Coreea de Nord e de asemenea un actor in joc, dar nimeni nu poate spune care va fi replica ei urmatoare. Disparitia rationalitatii din regulile de joc ale conflictului a ridicat o problema pe care doar Statele Unite incearca sa o rezolve. Uniunea Europeana nu a formulat nici un raspuns, in afara obisnuitelor generalitati despre dialog constructiv si lichidarea cauzelor sociale ale conflictelor.
In schimb, Statele Unite au raspuns si exact aici ne reintalnim cu rolul mesajului religios care il dezamageste intr-atat pe Javier Solana.
Valori religioase 2 - Rationalizarea
Oricat ar parea de ciudat, functia conceptelor moral-religioase folosite de administratia americana (Bine/Rau) e, in primul rand, rationala. Statele Unite au inteles rapid noutatea derutanta a conflictului de dupa 11 septembrie si incearca sa o defineasca. Intr-un fel problema cea mai urgenta a acestui conflict e rationalizarea, descrierea combatantilor, a mizei si a regulilor inainte ca scena de joc sa se scufunde in necunoscut si anarhie. Mentinerea unei stari permanente de dezordine irationala ar fi practic prima victorie a adversarului. Situatia nu e cu totul de neconceput. E, de pilda, clarificata tragedia Lockerbie? Cunoastem integral adevarul despre atacurile cu antrax din Statele Unite? Schema moral religioasa lansata de administratia americana are tocmai rolul de a impiedica dezvoltarea conflictului in termenii dictati de adversar. Acest efort de rationalizare poate fi discutat, dar deocamdata e singurul efort credibil in materie. De altfel, el a functionat foarte bine in folosul Europei, salvata de doua ori de la sinucidere (1918 si 1945). Uniunea Europeana poate observa cu amuzament sau iritare acest efort, dar asta nu inseamna nici ca a reusit sa dezvolte propriile idei asupra crizei de dupa 11 septembrie, nici ca acum e timpul cel mai nimerit pentru reeducarea americanilor. Sunt "ideile seculare" europene, recomandate de d-l Solana mai eficiente? E greu de vazut cum ar putea ele functiona in fata unor regimuri si grupuri irationale, altfel decat in folosul acestora. A afirma, de pilda, ca terorismul islamic e rezultatul logic al disperarii si al amestecului american in lumea islamica nu rezolva nimic.
Uniunea Europeana va finanta inca un program de reabilitare a retelei de alimentare cu apa, va acorda avantaje comerciale si va astepta apoi, triumful societatii civile. In Irak sau in Coreea de Nord.
Ceea ce nu inseamna ca marea traditie rationalista a Europei poate fi confundata cu sau ridiculizata din cauza mostenitorilor ei minori. Intre ei ne asteapta, printre atatia europeni definitivi si iritati de americani, domnul Solana. Caruia i-a scapat totusi ceva: in jurul lui lumea moare pentru idei religioase. Domnul Solana se face vinovat de oarecare naivitate filozofica. Dilema lui Malraux a primit deja raspunsul: Secolul 21 va fi.
