Opinii

  În Europa şi în afara ei predomină un sentiment. Frica a ieşit din cotloanele şi subteranele în care se ascunsese în epoca în care occidentul părea să fie invulnerabil şi a pătruns până în cele mai superbe cancelarii. Zonele care păreau mai presus de orice teamă şi angoasă au devenit bastioane ale fricii.

În România, un primar îşi pierde mandatul dacă pleacă de la un partid la altul, dar, dacă a fost condamnat la închisoare cu suspendare, îşi păstrează toate prerogativele.

Contextul politic internațional nu este unul favorabil Kievului în prezent. Prinsă între Occident și Rusia, Ucraina trebuie să navigheze prin niște ape politice destul de tulburi, pentru a-și păstra independența. Perspectiva revenirii lui Vladimir Putin la Kremlin în 2012 și inițiativa Uniunii Euroasiatice vor reprezenta provocări politice majore pentru politica externă a Ucrainei.

Şcoala românească ar trebui să creeze cetăţeni oneşti, riguroşi în gândire, responsabili faţă de faptele lor şi pătrunşi de cultul lucrului bine făcut. Adică – să mă ierte domnul preşedinte – filosofi.

Dacă actualele spasme ale crizei s-ar mişca pe o traiectorie circulară, am putea constata cum cercul se închide aproape perfect: ne întoarcem la situaţia din toamna lui 2008, când banii au îngheţat.

Virulenţa contraofensivei private şi inventivitatea pusă în slujba contracarării efectelor Legii educaţiei  indică măcar o eficacitate punctuală a reformei în învăţământul superior.

Cum „dărâmarea idolilor“, recomandată cu efuziune de Vasile Dâncu, este un demers demn de adevăraţii oameni politici, care n-au nevoie să le ţină cineva scara ca să ajungă la soclul pe care stau cocoţaţi indestructibilii Iliescu şi Năstase, Victor Ponta preferă să alerge prin curtea din Kiseleff un biet şoricel ca Mircea Geoană şi să se dueleze în vorbe şi suspendări cu dictatorul şi etern încălcătorul de Constituţie, Traian Băsescu.

Din ultima bancă a Parlamentului European, acolo unde a fost împins cu repulsie de toţi colegii lui care au votat în huiduieli ridicarea imunităţii sale, după afacerea din primăvară, „mită contra amendamente“, Adrian Severin nu-şi găseşte liniştea şi face planuri. Nu planuri de a părăsi, în fine, locul, Parlamentul European, adică, pe care l-a infestat cu lăcomia şi nesăbuinţa lui, aşa cum au făcut-o aproape instantaneu ceilalţi doi protagonişti ai anchetei de la Sunday Times.

Noua actiune de suspendare a presedintelui Traian Basescu, decisa de USL luni, 21, noiembrie, urmareste obtinerea unor beneficii de imagine, nu rezultate clare. Cine citeste in mod corect declaratiile lui Adrian Nastase pe tema suspendarii intelege doua lucruri: ca ideea ii apartine si ca votul in Parlament va fi ultima bataie de cap a celor de la USL. Multi s-au repezit sa-i critice pe Ponta si Antonescu pentru o decizie aparent irationala, fara sorti de izbanda, cata vreme succesul ei depinde de Parlament. Gresit. Miza bataliei s-a mutat in afara Parlamentului. De unde stim asta?

Protocolul semnat intre ANI si Parchetul General ar putea duce la reexaminarea legalitatii toturor solutiilor de Neinceperea Urmaririi Penale (NUP) dispuse in cauzele sesizate de ANI. Potrivit unui comunicat de presa citat de Curentul, in cazul in care ANI considera vreuna dintre decizii ca "neintemeiata si nelegala", Parchetul general poate reverifica legalitatea solutiei.

Sunt nedespărţiţi. Fiecare are capul lui, fac separat băi de televiziune, dar când e vorba de vorbit împreună, se completează de minune. Vorbele şi le caută cu atenţie: să fie cât mai grele, mai deprimante şi acuzatoare la adresa celor pe care îi numesc cum le vine la gură. Fără perdea, adică.

Unul dintre momentele cruciale din viaţa unui om este când acesta decide că are nevoie de mai mult de un telefon. De ce să-şi mai ia unul, când nu are decât o gură, veţi spune?  Da, dar are două urechi. Primul telefon, de preferinţă cel demodat, cu carcasă neagră, este telefonul uzual, pentru bezna de zi cu zi, al doilea, cu carcasă roşie futuristă, este  telefonul pentru urgenţe. A se folosi în cazuri de forţă majoră, scrie în ghidul subalternilor. Omul nostru care are acum un telefon de-a dreapta sa şi altul de-a stânga, le pune pe masă când iese la restaurant sau organizează conferinţe de presă şi le veghează cu ochi de vultur.

In ziua de 14 decembrie, 1991, Mihail Gorbaciov, secretarul general al partidului comunist din Uniunea Sovietică, îl contactează telefonic pe François Mitterand şi-şi ia rămas bun de la el. La fel face cu James Baker în 16 dec., cu Helmut Kohl în 20 dec., cu John Major în 23 dec. şi, în fine, in 25 dec., cu ministrul german al afacerilor externe, Hans-Friedrich Genscher. Puţin după acest ultim telefon, Gorbaciov ţine un discurs televizat, prin care anunţă că părăseşte funcţiile deţinute în fruntea URSS. Este sfârşitul nu doar al carierei sale politice, ci şi al unei epoci care începuse odată cu Revoluţia din octombrie, 1917. Un sfârşit banal: şeful statului sovietic a pierdut mai întâi un imperiu şi apoi o ţară. Comunismul, ca sistem politic a trebuit să se încline în faţa capitalismului. Şi totuşi, prăbuşirea URSS n-a fost nici prevăzuta, nici previzibilă.

După îndelungi negocieri în Coaliţie, premierul Boc a anunţat rezultatul: reducerea parlmentarilor la 388 şi comasarea alegerilor. Foarte prost! Dacă mai negociau niţel, nu schimbau nimic. Până şi preşedintele Băsescu a fost dezamăgit: „le recomand celor din PDL, dacă sunt cinstiţi, să voteze proiectul PSD care măcar îndeplineşte unul din dezideratele referendumului, adică 300 de parlamanetari”.

Comisia de Integritate a PSD a votat excluderea lui Mircea Geoană. A fost dorinţa liderului Victor Ponta, iar şeful comisiei, Dan Şova, prieten, partener de afaceri şi de zburdălnicii financiare, i-a făcut pe plac. Normal, pentru el Victor Ponta „este un general de mână forte”, „are un ochi permanent asupra tuturor, ca să facem ce trebuie pentru partid”, „cel mai democratic partid în exprimare”. Atât de democratic că nu s-a pus problema ca Mircea Geoană să-şi exprime şi el punctul de vedere. Negura perioadei bolşevice se întoarce în PSD, a exclamat meditativ viitorul exclus.

A început să se strecoare o idee bizară, cum că participanții la demonstrațiile Ocupați Wall Street ar fi însuflețiți de același ansamblu de norme și idealuri la care au subscris și participanții la demonstrația maraton din Piața Universității. În fond, avem de a face de o parte și de alta cu tineri care au ieșit în stradă pentru o viață mai bună. Amîndouă sunt mișcări anti-sistem și amîndouă au adoptat o formă de protest caracterizată prin ocupația de durată a unui perimetru urban vizibil. Dincolo de aceste aspecte comune, destul de superficiale, există și similitudini de substanță? Ar fi justificată încadrarea acestor mișcări într-o matrice comună?

Să fii revoluţionar şi să-ţi doreşti apoi un atestat care să te instituţionalizeze ca atare e ce poate fi mai contrar doctrinei revoluţionarilor de pretutindeni.

Arestarea primarului de la Cluj, Sorin Apostu, care ocupă şi poziţia de preşedinte al filialei PDL, precedată de arestarea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, are semnificaţii majore atât pentru partidul de guvernământ, cât şi pentru opoziţie.

Vă imaginaţi un caz Apostu în guvernarea Năstase? Sau cu USL la putere? Dar pe Vântu şi Luca după gratii, cu sistemul „carusel“, pus în grafice şi scheme afişate la loc de cinste în toată media într-o guvernare Ponta-Antonescu? Crede cineva că sub cei doi, ca să nu mai vorbim de epoca de aur a celuilalt tandem, Iliescu-Năstase, primarii, consilierii, directorii sau afaceriştii tenebroşi s-ar încolona la DNA aşa cum se întâmplă acum?

„Sunt absolut consternat“ - i-a mai rămas lui Geoană să exclame, în curtea de la Kiseleff, acolo unde s-a ţesut de către alţii povestea măririi şi a decăderii lui.