Opinii

Unul dintre momentele cruciale din viaţa unui om este când acesta decide că are nevoie de mai mult de un telefon. De ce să-şi mai ia unul, când nu are decât o gură, veţi spune?  Da, dar are două urechi. Primul telefon, de preferinţă cel demodat, cu carcasă neagră, este telefonul uzual, pentru bezna de zi cu zi, al doilea, cu carcasă roşie futuristă, este  telefonul pentru urgenţe. A se folosi în cazuri de forţă majoră, scrie în ghidul subalternilor. Omul nostru care are acum un telefon de-a dreapta sa şi altul de-a stânga, le pune pe masă când iese la restaurant sau organizează conferinţe de presă şi le veghează cu ochi de vultur.

In ziua de 14 decembrie, 1991, Mihail Gorbaciov, secretarul general al partidului comunist din Uniunea Sovietică, îl contactează telefonic pe François Mitterand şi-şi ia rămas bun de la el. La fel face cu James Baker în 16 dec., cu Helmut Kohl în 20 dec., cu John Major în 23 dec. şi, în fine, in 25 dec., cu ministrul german al afacerilor externe, Hans-Friedrich Genscher. Puţin după acest ultim telefon, Gorbaciov ţine un discurs televizat, prin care anunţă că părăseşte funcţiile deţinute în fruntea URSS. Este sfârşitul nu doar al carierei sale politice, ci şi al unei epoci care începuse odată cu Revoluţia din octombrie, 1917. Un sfârşit banal: şeful statului sovietic a pierdut mai întâi un imperiu şi apoi o ţară. Comunismul, ca sistem politic a trebuit să se încline în faţa capitalismului. Şi totuşi, prăbuşirea URSS n-a fost nici prevăzuta, nici previzibilă.

După îndelungi negocieri în Coaliţie, premierul Boc a anunţat rezultatul: reducerea parlmentarilor la 388 şi comasarea alegerilor. Foarte prost! Dacă mai negociau niţel, nu schimbau nimic. Până şi preşedintele Băsescu a fost dezamăgit: „le recomand celor din PDL, dacă sunt cinstiţi, să voteze proiectul PSD care măcar îndeplineşte unul din dezideratele referendumului, adică 300 de parlamanetari”.

Comisia de Integritate a PSD a votat excluderea lui Mircea Geoană. A fost dorinţa liderului Victor Ponta, iar şeful comisiei, Dan Şova, prieten, partener de afaceri şi de zburdălnicii financiare, i-a făcut pe plac. Normal, pentru el Victor Ponta „este un general de mână forte”, „are un ochi permanent asupra tuturor, ca să facem ce trebuie pentru partid”, „cel mai democratic partid în exprimare”. Atât de democratic că nu s-a pus problema ca Mircea Geoană să-şi exprime şi el punctul de vedere. Negura perioadei bolşevice se întoarce în PSD, a exclamat meditativ viitorul exclus.

A început să se strecoare o idee bizară, cum că participanții la demonstrațiile Ocupați Wall Street ar fi însuflețiți de același ansamblu de norme și idealuri la care au subscris și participanții la demonstrația maraton din Piața Universității. În fond, avem de a face de o parte și de alta cu tineri care au ieșit în stradă pentru o viață mai bună. Amîndouă sunt mișcări anti-sistem și amîndouă au adoptat o formă de protest caracterizată prin ocupația de durată a unui perimetru urban vizibil. Dincolo de aceste aspecte comune, destul de superficiale, există și similitudini de substanță? Ar fi justificată încadrarea acestor mișcări într-o matrice comună?

Să fii revoluţionar şi să-ţi doreşti apoi un atestat care să te instituţionalizeze ca atare e ce poate fi mai contrar doctrinei revoluţionarilor de pretutindeni.

Arestarea primarului de la Cluj, Sorin Apostu, care ocupă şi poziţia de preşedinte al filialei PDL, precedată de arestarea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, are semnificaţii majore atât pentru partidul de guvernământ, cât şi pentru opoziţie.

Vă imaginaţi un caz Apostu în guvernarea Năstase? Sau cu USL la putere? Dar pe Vântu şi Luca după gratii, cu sistemul „carusel“, pus în grafice şi scheme afişate la loc de cinste în toată media într-o guvernare Ponta-Antonescu? Crede cineva că sub cei doi, ca să nu mai vorbim de epoca de aur a celuilalt tandem, Iliescu-Năstase, primarii, consilierii, directorii sau afaceriştii tenebroşi s-ar încolona la DNA aşa cum se întâmplă acum?

„Sunt absolut consternat“ - i-a mai rămas lui Geoană să exclame, în curtea de la Kiseleff, acolo unde s-a ţesut de către alţii povestea măririi şi a decăderii lui.

Politica românească suferă aparent de un teribil complex Ion Iliescu. Foşti şi actuali adversari (dar mai puţin partizani) ai fostului Preşedinte au prevestit că Victor Ponta va suferi o dură lovitură din partea fostului lider post-comunist, care, în ciuda aparenţelor, nu ar fi abdicat niciodată.

Weekend-ul trecut, care a început vineri 11.11.2011, n-a adus nici sfârşitul lumii aşa cum propovăduiau diverşi profeţi păgâni şi nici sfârşitul crizei, aşa cum îşi doreau creştinii ci doar sfârşitul lui Berlusconi ca premier al Italiei. Cel mai longeviv, cum s-a remarcat: într-adevăr, la cei 75 de ani ai săi, Berlusconi a trăit criza globală ca pe o criză personală făcându-se de basme cu haremul său de minore şi ieşirile infantile.

Arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu şi a prietenului său Liviu Luca, pentru devalizarea PetromService este o acrobaţie care-o să-i lase betegi pe mulţi surprinşi cu mâinile prin conturile acestor patroni de partid şi de stat.

Adevaratii lideri ai PSD, cei care vad mai departe de virful nasului si ecranul televizoarelor, nu-l vor uita si nu-l vor ierta pe Ponta. Ei inteleg bine ca din cafteala a doi prostanaci nu poate iesi nimic bun. Bietul PSD, asa ghinion mai rar.

Dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare, Uniunea Social-Liberală ar avea majoritatea cu 52 %, urmată de PDL cu mai puţin de 18 la suta din intenţiile de vot. Opoziţia va câştiga nu pentru că ar fi o alternativă viabilă la actuala putere, ci pentru că guvernul şi-a epuizat capitalul de încredere şi va plăti pentru toate nemulţumirile provocate de actul unei guvernării dificile la vreme de criză.

Ce-nseamnă politica, soro! Azi ești președintele Senatului, te duci în SUA ca lider al opoziției și „cel mai bun prieten al Americii” (cum a zis ambasadorul Gitenstein) și când te întorci acasă te trezești cu valizele în stradă.

Parlamentarii au preluat de la judecători tehnica imbatabilă a temporizării eficiente.

Aflu de pe Internet că Mihai Hurezeanu, fratele lui Emil, a fost un extraordinar de mare disident din Cluj, a înfiinţat un partid politic în 1983, a fost un apropiat al Doinei Cornea, a fost urmărit şi chinuit de Securitate, în fine, Elena Ceauşescu în persoană a dat ordin să fie lichidat.

Miza bătăliei politice duse acum în Europa – şi în crescendo, în România – nici nu mai este stânga versus dreapta, ci indignare legitimă şi informată versus jacquerie distructivă bazată pe instincte primare, pe care unii o aşteaptă cu nerăbdare, ca pe A Doua Venire.

Săptămâna trecută, când tocmai premierul grec, Georgios Papandreou, anunţase deja celebrul referendum, s-a găsit să mediteze pe blogul său asupra temei şi Victor Ponta, şeful PSD şi coleg de socialism cu premierul grec (încă premier, la ora la care scriu acest text).

Justiţia este grav compromisă în ochii opiniei publice.