Dincolo de multele ieșiri în decor ale lui Donald Trump, de predispozițiile disruptive pentru statura SUA în lume, de scandalul interferenței ruse, grupul „adulților“ din jurul președintelui a încercat să limiteze avaria păstrând pe cât posibil echilibrul.
Viaţa şi aventurile lui Valentin Gonzalez par a fi ireale, oferind o imagine amplă a cruzimii, duplicităţii şi dominaţiei ideologice care l-au marcat atât de profund. Mărturia sa, scrisă la începutul anilor 1950, este relevantă în acest sens.1
Mihai Buzea, om care experimentase deja mai multe „meserii“ care nu s-au dovedit deloc brăţară de aur, alege să plece în Anglia, în Anno Domini şi al liberalizării forţei de muncă 2014. Odată ajuns acolo, devine om bun la toate într-o întreprindere „multinaţională“ (în sensul cât mai propriu al termenului) de arborişti.
Dacă e rușinos pentru un bărbat să nu se tundă, cum de Iisus, pildă vie a creștinului, e în nenumăratele sale icoane cu precădere un pletos?
Mai avem ce descoperi în opera rafinatului Horia Lovinescu, dacă nu privim cu ochelari de cal, părtinitor și restrictiv opera unui scriitor hărţuit odinioară drastic de cenzura care urmărea anularea nealiniaților.
Karl Ove Knausgård demitizează ficţionalul, dedramatizează romanescul. Scriind, el intră în propria-i existenţă cu un aparat de filmat care nu iartă nimic.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an