Deși pretinde că lansează „o dezbatere onestă” despre viitorul Europei Unite, așa numita Carte Albă prezentată de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pare că oferă cinci scenarii egal îndreptățite pentru reforma UE până în 2025.
“#rezist. Proteste împotriva OUG 13/2017” este albumul prin care Curtea Veche Publishing, cu sprijinul oferit de fotografi din țară și din străinătate, de jurnaliști, analiști și oameni de cultură, documentează cel mai amplu protest din istoria postdecembristă.
Miniștrii trebuie să răspundă penal dacă au adoptat legi, ordonanțe sau hotărâri de guvern cu încălcarea legii, prin abuz, falsuri, distrugeri de documente sau corupție, ei nu pot primi o superimunitate, este de parere europarlamentarul Monica Macovei.
Un deputat al minorităților a depus la finalul lui februarie o propunere de modificare a Legii nr. 47/2002 de organizare si functionare a Curtii Constitutionale care prevede ca judecatorii CCR nu pot fi nici urmariti penal, nici arestati preventiv fara incuviintarea a 2/3 dintre acestia.
PSD, UDMR, ALDE si PMP au initiat un proiect de modificare a Statutului senatorilor si deputatilor, ca parlamentarii sa primeasca o derogare de la Codul penal incat angajarea unor persoane cu care acestia au lucrat in ultimii cinci ani sa nu fie considerata conflict de interese.
Zece ofițeri din SRI sunt analizați de directorul Eduard Hellvig pentru a alege, dintre ei, pe cel care va fi propus ca prim-adjunct al directorului SRI, pe postul devenit vacant după demisia generalului Coldea.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an