"Demoralizat" de decizia "revoltatoare" a UNESCO de a nu include pelerinajul de la Sumuleu Ciuc in patrimoniul cultural imaterial al umanitatii, Kelemen Hunor acuza ministerul Culturii si pe cel al Afacerilor Externe ca au actionat subversiv impotriva proiectului UDMR care a fost intocmit de experti.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, arată, într-o postare pe Facebook, motivul pentru care a vorbit „fără perdea” despre investiţii, tăieri de panglici şi „şpârle” ale prim-miniştrilor, într-o întâlnire cu jurnaliştii, în luna august.
Fostul sindicalist Liviu Luca, condamnat la sase ani de inchisoare in dosarul Petromservice, a intrat greva foamei. El este nemultumit de conditiile de detentie si pentru ca a fost trasnferat de la Penitenciarul Margineni la Rahova, unde nu are acces la bunurile personale.
Presedintele polonez si ucranean, Andrzej Duda si Petro Poroșenko au inaintat vineri un protest comun Comisiei Europene, dupa ce aceasta a dat concernului rus Gazprom autorizația de a transporta o cantitate suplimentara prin prin gazoductul Opal, care ocolește cele două țări.
Presedintele executiv al PMP Eugen Tomac este convins ca partidul sau va obtine dupa parlamentarele din 11 decembrie "un scor cu doua cifre", ceea ce-l va face nu doar valid pentru guvernare, dar "niciun partid nu va putea face guvernarea fara PMP". El pune, insa, si doua conditii: reducerea parlamentului la 300 de membri si infiintarea ministerului Unificarii pentru asumarea unirii cu Republica Moldova ca obiectiv de tara.
Viitoarea lege a vaccinarii nu-i va obliga pe parinti sa-si vaccineze copiii. Ei vor putea lua decizia de a nu-i vaccina cu conditia sa o faca in cunostinta de cauza. Astfel, accentul sanctiunii va fi pus de informare si nu pe obligativitatea vaccinarii, a explicat ministrul Sanatatii Vlad Voiculescu.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an