Curtea Constituțională a admis sesizările de neconstituționalitate ale PNL, USR, PMP și grupul minorităților din Parlament privind Legea care prevede transformarea Editurii Didactice și Pedagogice în societate pe acțiuni, transmite Agerpres.
Legea prevede ca pentru proiectele care obținuseră licențe până la data 29 iunie 2007 nu mai este necesară emiterea unei hotărâri a Guvernului și de avizul Academiei. Argumentul inițiatorilor este că zonele au fost declarate arii protejate după ce licențele de exploatare minieră fuseseră acordate.
Înalta Curte a atacat la Curtea Constituţională Legea de modificare şi completare a Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Pe masa CCR mai există şi o sesizare făcută de PNL şi USR.
Judecătorii Curții Constituționale au admis parțial contestația de neconstituționalitate a controversatului proiect de lege prin care li se asigura superimunitate. Judecătorii CCR nu vor mai putea fi arestaţi, reţinuţi şi percheziţionaţi fără aprobarea plenului CCR, cu o majoritate de două treimi. Legea a fost votată de majoritatea PSD-ALDE din parlamennt. Ulterior, PNL şi USR au contestat proiectul la CCR.
Curtea Constituțională a decis că parlamentarii și aleșii locali nu pot derula afaceri pe persoană fizică, dându-i câștig de cauză președintelui care a trimis la CCR o sesizare privind neconstituționalitatea modificărilor la Legea nr. 161/2003.
Curtea Constituțională a decis că procurorii pot fi aleși președinți ai CSM. Politicienii PSD au militat în ultimii ani inclusiv pentru ca procurorii să nu se mai bucure de statutul de magistrați, iar ca o cutumă se obișnuia ca președintele CSM să fie judecător, iar vicepreședinte un procuror.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an