Consensul anti-DNA. Cum va sfârși anticorupția în România

Președintele PSD și al Camerei De­putaților, Liviu Dragnea, i-a ce­rut ministrului Justiției, Tudorel Toader, să producă până la 1 sep­tembrie legi ale jus­tiției - modificarea codurilor - „de bun simț“, care să răspundă „do­rințelor ro­mâ­ni­lor“. Solicitarea vine din partea unui om care ve­de conspirații pes­te tot și chipul lui George Soros în spa­tele fiecărui jurnalist care în­drăznește să scrie despre afacerile sale tulburi. Deci, cum vor arăta niște legi ale justiției izvorâte din varianta distorsionată a bunului simț cu care operează Dragnea? Răspunsul foarte scurt și brutal este: în mod foarte similar cu Ordonanța 13, dar mai rafinat și cu efecte mai largi și mai dis­truc­tive. La capătul lor, vom con­sem­na sfârșitul luptei anticorupție în România și victoria grupurilor de interese corupte.

Obiectivele legilor Toader-Dragnea

Deoarece vorbim despre o „Or­do­nanță 13 extinsă“, legile justiției vor trebui să atingă mai multe scopuri.

1. Dezincriminarea celor mai mul­te infracțiuni de corupție sau aso­ciate cuprinse în Codul Penal și în legile speciale sau, acolo unde dezincriminarea nu este posibilă, diluarea lor până la inutilitate. Există totodată șanse foarte bune ca întregi categorii de funcții în stat să fie scoase de sub au­to­ritatea Codului Penal cu totul. În acest fel, chiar dacă va continua să existe ca instituție, DNA nu va mai avea suficientă bază legală pentru a urmări și acuza fapte de corupție, pentru că acestea vor fi scoase din sfera „faptelor de co­rupție“;

2. Anularea, ca o consecință a mo­dificării legii, a celor mai mul­te dintre dosarele existente ale DNA aflate în prezent în lucru și scoaterea celor vizați de sub ur­mărirea penală, îndepărtând ast­fel pericolul de a fi închiși;

3. Crearea condițiilor legale - fie sub forma grațierii, fie sub altă for­mă mai puțin explicită - pen­tru eliberarea din închisoare a numelor grele ca­re au fost deja con­damnate;

4. Limitarea dras­tică sau anularea posibilității con­fis­cării averilor celor deja condamnați pe­nal sau chiar a celor care nu au fost condamnați, ca alternativă la con­damnarea penală;

5. Modificarea statutului pro­cu­rorului, în sensul statuării prin lege a unei condiții de „magistrat de rangul al doilea“ în raport cu judecătorii.

Cu pretenția că lista nu este ex­haustivă, acestea sunt marile obiective ale PSD în privința jus­tiției. La capătul lor, cei deja „condamnați pe nedrept“, pre­cum Voiculescu, vor fi eliberați, cei aflați sub cercetare sau cu dosarele pe rolul instanțelor, pre­cum Dragnea, vor scăpa de do­sar, iar cei care vor ocupa funcții în administrație și în companii cu capital majoritar de stat, care vor fi numiți din ce în ce mai mult pe criterii de apartenență sau vasalitate politică, vor avea calea deschisă pentru corupție fă­ră teama de a fi pedepsiți. Ca ata­re, DNA va deveni o instituție ca­ricaturală fără forță reală, cam în același fel în care a devenit ANI.

Precedentele: „Marțea neagră“ și Ordonanța 13

Când afirmăm că acestea sunt sco­purile urmărite de PSD și sarcinile de care Tudorel Toader va trebui să se achite „cu cele­ri­tate“ până la 1 septembrie, astfel încât să hrănească mașina de vot din parlament încă din prima zi, ne sprijinim afirmațiile pe câteva precedente, dar și pe câteva ele­mente noi.

Precedentele sunt „Marțea nea­gră“ și Ordonanța 13. Deși PSD a fost nevoit să renunțe la modi­fi­cările la coduri introduse în „Mar­țea neagră“ (când a mai fost adoptat și un proiect de gra­țiere), a fost o renunțare tactică generată de presiunile exercitate de Uniunea Europeană și Statele Unite. PSD nu s-a dezis însă ni­ciodată de aceste obiective și nu a renunțat la ele. Propuneri le­gis­lative de același tip s-au aflat în­totdeauna în parlament din 2012 încoace, de când PSD are ma­jo­ri­ta­te în diverse configurații aș­teptând să intre pe ordinea de zi. Dar niciodată din decembrie 2013 până în ianuarie 2017 nu a existat o tentativă mai sistematică de a torpila structura instituțională anticorupție. Nici după ce Gu­ver­nul Grindeanu a retras Ordo­nan­ța 13, Dragnea și PSD nu au ad­mis niciodată că acest act nor­ma­tiv ar avea efecte grave asupra jus­tiției.

Pe de altă parte, toate declarațiile reprezentanților puterii - Drag­nea, Tăriceanu, Tudorel Toader - converg în același sens: reluarea sub altă formă, pe temeiuri mai atent fundamentate și printr-o pro­cedură legitimă - votul în par­lament - a aceleiași legislații de favorizare a corupției și de izo­lare și scoatere a funcționarului de stat numit politic de sub autoritatea legii penale.

Curtea Constituțională în ajutorul corupților

Unul dintre factorii care înclină în mod determinant șansele vic­toriei în favoarea grupurilor de interese corupte este Curtea Cons­tituțională. Indiferent de ex­plicație - dacă Daniel Morar a schimbat sau nu taberele, cum îl acuză unii, sau dacă între el și Laura Codruța Kövesi există un conflict deschis izvorât dintr-o inamiciție personală care se re­flectă în deciziile CCR -, con­se­cințele sunt aceleași: Curtea Cons­tituțională a dat în mod sistematic decizii care „subțiază“ fundamentele constituționale ale luptei anticorupție pe care se în­temeiază activitatea DNA și fur­nizează PSD și lui Tudorel Toader autoritatea și pretextele pentru a suprima legislația anticorupție.

Primele semne au apărut deja din februarie anul trecut, când CCR, prin Decizia 51, a rupt coo­pe­ra­rea între DNA și SRI în privința interceptărilor. În principiu, nu era nimic în neregulă cu res­pec­tiva decizie, dar modul în care a fost impusă a lăsat DNA brusc fă­ră susținere logistică, un han­di­cap pe care nu a reușit să îl sur­monteze nici astăzi. A urmat apoi celebra Decizie 405 privind abuzul în serviciu, care din nou nu este greșită în principiu, pen­tru că introduce o precizare ne­cesară, dar, pe de altă parte, să­dește semințele excesului de pu­tere prin introducerea unui ver­biaj absolut nenecesar privind „ni­velul prejudiciului“, „inten­sitatea vătămării“ și recursul la sancțiunea penală ca „ultima ra­tio“. Acestea au deschis drumul Deciziei 392 privind „obligația parlamentului“ de a legifera un prag pentru abuzul în serviciu, ceea ce reprezintă o eroare gravă și un abuz din partea CCR și o dovadă a complicității dintre CCR și PSD în subminarea luptei anticorupție. Proba este simplă: dacă majoritatea din parlament ar fi ostilă introducerii pragului și ar refuza să legifereze în acest sens Decizia 392, nu s-ar în­tâm­pla absolut nimic, pentru că de­cizia CCR ar cădea în gol. Ca să aibă valoare, decizia trebuie să fie aplicată de un guvern și o majoritate prietenoase. În ab­sen­ța acestei conivențe politice, pseu­dojustificările CCR privind pragul nu ar însemna nimic.

Conflictul de interese se află în centrul legislației anticorupție din statele democratice și al legis­lației anticorupție internaționale, dar CCR a decis că „restrângerea sferei incriminării infracțiunii de conflict de interese nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale referitoare la drep­tul internațional și dreptul intern“. Dar dacă o legislație mai blândă nu încalcă Legea fun­damentală,­ atunci nici una mai severă nu o face.

Cea mai importantă decizie a CCR cu impact direct asupra DNA a fost Decizia 68 privind Or­donanța 13. CCR a constatat că DNA a încălcat separația puterilor în stat prin declanșarea anchetei privind OUG 13 și că a comis un abuz. Pe baza acestei decizii, Tu­dorel Toader poate considera ori­când că este necesar să solicite re­vocarea Laurei Kövesi din funcția de procuror-șef DNA. Decizia CCR are la bază un sofism grav în opinia noastră, și anume că imu­nitatea legislativă absolută se ex­tinde și asupra miniștrilor care emit ordonanțe de urgență. Dar ordonanța de urgență este în sine o derogare de la principiul sepa­rației puterilor în stat care oferă Executivului puteri legislative. În nici un univers rațional nu este posibil să primești un privilegiu cum este imunitatea absolută prin derograre.

O nouă criză constituțională?

Tudorel Toader are acum mai mul­te arme pentru a duce la ca­păt misiunea asumată de pre­decesorul și protejatul său Tudor Chiuariu: desființarea de facto a DNA care va începe cu revocarea Laurei Kövesi. În prezent, șefa DNA a rămas cu un singur aliat, președintele Iohannis. Dacă PSD va încerca în toamnă să scoată președintele din ecuația numirii procurorilor, ne așteaptă o nouă criză constituțională. Deja Drag­nea a declarat că „pacea“ cu pre­ședintele s-a încheiat.