isis

Interviu / EMMA SKY: „Eroarea noastră este că vrem să aplicăm soluții tehnice la probleme fundamental politice“

Interviu Realizat De,octavian Manea | 23.08.2016

ISIS, războiul civil din Siria, Libia se vor afla cu siguranță pe agenda viitorului președinte de la Casa Albă. Donald Trump promite că era nation-buildingului extern a luat sfârșit. Dar dacă mulți experți, plecând de la experiențele nefericite din Irak și chiar Afganistan, sunt la fel de sceptici față de acest tip de abordare, este la fel de clar, în același timp, că nu înfrângerea ISIS care, promite Trump, nu va întârzia dacă el devine președinte, este miza, ci resetarea contextului societal care a făcut Statul Islamic posibil? Numai că, dacă până acum am realizat ceea ce nu funcționează, soluțiile sunt departe de a fi la fel de clare.

SRI / Romania nu este o ruta principala de tranzit pentru simpatizantii ISIS

Dora Vulcan | 15.08.2016

Romania nu este o ruta principala de tranzit pentru combatantii care doresc sa se alature gruparii jihadiste Stat Islamic in Siria si Irak, dar se afla pe "unul dintre traseele secundare de deplasare a acestora", potrivit unui raspuns al Serviciului Roman de Informatii transmis la solicitarea Digi24.

Opinii / Și a fost un camion...

Andrei Cornea | 19.07.2016

Există un numitor comun între atentatul de la Nisa, Brexit, încercarea de lovitură de stat din Turcia, ascensiunea populismului în Europa și Statele Unite, revizionismul Rusiei? Da, există: imprevizibilitatea.

Antiterorism / Secretarul general Jens Stoltenberg: NATO se va implica direct in lupta impotriva ISIS

Dora Vulcan | 09.07.2016

NATO se va implica direct în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic. Anunţul a fost făcut de secretarul general al Alianţei, dupa summitul NATO de la Varsovia, informeaza Digi24.

Supliment / O vecinătate foarte instabilă

Redactia | 14.06.2016

Refugiati / 30000 de persoane au fugit din nordul Siriei din calea confruntarilor dintre teroristi si rebeli

Dora Vulcan | 15.04.2016

Circa 30 000 de persoane au fugit din nordul Siriei, in ultimele 48 de ore, din calea confruntarilor dintre teroristi si rebeli, potrivit organizatiei Human Rights Watch (HRW), citata de Le Figaro online. Organizatia i-a cerut Turciei sa le deschida frontiera refugiatilor si sa de dovada de compasiune.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22