EMMA SKY: „Eroarea noastră este că vrem să aplicăm soluții tehnice la probleme fundamental politice“

Interviu Realizat De,octavian Manea | 23.08.2016

ISIS, războiul civil din Siria, Libia se vor afla cu siguranță pe agenda viitorului președinte de la Casa Albă. Donald Trump promite că era nation-buildingului extern a luat sfârșit. Dar dacă mulți experți, plecând de la experiențele nefericite din Irak și chiar Afganistan, sunt la fel de sceptici față de acest tip de abordare, este la fel de clar, în același timp, că nu înfrângerea ISIS care, promite Trump, nu va întârzia dacă el devine președinte, este miza, ci resetarea contextului societal care a făcut Statul Islamic posibil? Numai că, dacă până acum am realizat ceea ce nu funcționează, soluțiile sunt departe de a fi la fel de clare.

Pe aceeași temă

 

Toate aceste teme sunt atinse în interviul cu EMMA SKY, senior fellow la Jackson Institute (Universitatea Yale), unde predă cursuri despre Orientul Mijlociu contemporan. Emma Sky are o vastă experiență în medierea conflictelor și timp de trei ani l-a consiliat pe generalul Raymond T. Odierno (comandantul forțelor americane din Irak) în perioada în care părea că Irakul avea șansa stabilizării.

 

Sunt momente în care poate operațiunile de stabilizare cu dimensiuni complexe de state și nation-building devin inevitabile. Din această perspectivă, care sunt câteva dintre lecțiile necesare pe care trebuie să le învățăm din experiența irakiană?

Nu cred în eforturile mari de nation-building. Dacă ne uităm la Irakul de astăzi, nu a rămas nimic din eforturile noastre, care au durat peste un deceniu. Așa că trebuie să ne întrebăm: de ce? De ce, după cheltuirea a miliarde de dolari, nu avem ce vedea? Cred că, în parte, problema ține de faptul că suntem în căutarea unor soluții tehnice la probleme inerent politice. Totul se reduce la politică. David Galula spunea că în contrainsurgență 80% este vorba despre politică. Aș spune că proporția este încă și mai mare, ajungând până la 90-95%. Violența este o prelungire a politicii. Oamenii folosesc violența în scop politic, pentru atingerea unor obiective politice. Marea problemă pe care am avut-o ține de evaluarea situației pe care am diagnosticat-o în termeni de băieți buni vs. băieți răi, așa că cei buni vor fi cei care vor ajunge să dețină puterea, iar cei răi vor fi excluși. În realitate, însă, este o luptă de putere între diferite grupuri.

 

Probabil războiul civil este o descriere mult mai adecvată decât cea de insurgență, pentru că existența unei insurgențe presupune faptul că există un guvern legitim. Războiul civil este mai degrabă o competiție între grupuri diferite pentru putere și resurse. În Irak am văzut că cei excluși de la putere au încercat să distrugă noua ordine pe care am creat-o și cei pe care i-am sprijinit au sfârșit prin a folosi resursele statului în propriul interes, subminând instituțiile democratice introduse și utilizând forțele de securitate pe care le-am antrenat și echipat împotriva rivalilor lor politici.

 

Atenția noastră trebuie să se concentreze pe acorduri de pace, pe medierea între diferite grupuri, pentru că, în cele din urmă, dacă nu reglăm aceste aspecte, toată asistența tehnică pe care o furnizăm este inutilă. Uitați-vă cât am cheltuit antrenând și echipând armata irakiană și prima dată când a fost cu adevărat testată de către Statul Islamic a fugit. Iar toate acestea au legătură cu leadership-ul, cu guvernarea forțelor de securitate, există atâta politizare, atâta corupție și interferență politică, încât întregul lanț de comandă s-a prăbușit. Furnizarea de mai mult training și echipament nu rezolvă problema guvernării forțelor de securitate.

 

În consecință, problemele rămân fundamental politice. Am avut toate aceste planuri să îi dezvoltăm de parcă ei ar fi fost receptori pasivi ai bunăvoinței noastre, fără să acordăm suficientă atenție politicii. În Irak și Afganistan am fi putut să facem mult mai mult de la început prin medierea unor acorduri de pace inclusive.

 

În Irak am ajuns să construim un regim cleptocratic și autoritar. Regimul devine tot mai puternic, dar, în același timp, mai puțin predispus să ajungă la un compromis cu cei care i se opun, reducând șansele unei soluții politice. Ne-am concentrat prea mult pe capacitatea regimului și prea puțin pe medierea unui acord politic inclusivist.

 

Există niște limite obiective în legătură cu ceea ce pot realiza actorii externi în ținuturi străine. Nu există un corp mitic de civili care pot fi parașutați în țările în curs de dezvoltare pentru a le „repara“. Eroarea noastră este că vrem să aplicăm soluții tehnice la probleme fundamental politice. Din această perspectivă, ajungem să lucrăm cu anumite elite și, fără să vrem, sfârșim prin a încuraja cleptocrația și corupția. Nivelul de violență trebuie coborât pentru a face posibilă o soluție politică. Însă miza este aceea de a ajunge la un compromis politic.

 

Este falimentul Irakului post-2011 mai degrabă un eșec de leadership politic, unul profund sectar, parohial, axat pe o agendă foarte îngustă?

A existat un eșec profund al leadership-ului politic din Irak. Elitele irakiene s-au comportat ca niște prădători, au furat milioane de la stat. În Irak a fost o absență reală de leadership responsabil, de oameni de stat care să ofere o viziune comună pentru națiune, bazată pe un compromis despre cum trebuie să arate Irakul și care trebuie să fie natura statului.

 

Dacă luăm exemplul Africii de Sud, toată lumea se aștepta la război civil, că negrii se vor răzbuna pe albi. Acest lucru nu s-a întâmplat, în parte datorită leadership-ului exercitat de Nelson Mandela și de Klerk. Ei aveau o viziune pentru viitorul țării, despre ce era în interesul oamenilor, al întregii națiuni politice, nu erau populiști. Au arătat viziune și leadership. Nu am avut lideri de aceeași factură în Irak. Politicienii și-au urmărit exclusiv propriile interese - nu a existat cineva care să iasă în evidență și care să vorbească pentru întreaga țară și pentru interesele tuturor irakienilor. Dimpotrivă, am avut lideri care au folosit energiile sectare pentru a-și mobiliza susținerea propriilor grupuri.

 

Se vorbește mult despre urile ancestrale care îi separă pe sunniți de șiiți. Explică acestea violențele actuale din Orientul Mijlociu? A existat un moment în timpul anilor 1990 când războaiele etnice de după prăbușirea fostei Iugoslavii au fost percepute prin lentile similare. Chiar George Kennan a folosit atunci metafora pentru a pleda împotriva unei intervenții occidentale în Balcani.

Când ne uităm la istoria unei țări precum Irak, vedem că în majoritatea timpului oamenii au trăit împreună, pașnic, nu au trecut prin războaie sectare precum cele din Europa. Acolo nu a existat un război de 30 de ani, ca în Europa. În 2003, când am sosit în Bagdad, 30% din populație era în căsătorii mixte. Astăzi, aruncăm vina pe teza „urile ancestrale“ doar pentru a ne absolvi de orice vină am avea în ce s-a întâmplat și în parte din ignoranță. E greu de înțeles ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, astfel că este foarte ușor să spunem că totul are legătură cu clivajul sunniți vs. șiiți. Este o explicație simplistă.

 

Dacă ne uităm la conflictul de astăzi, este cu siguranță mai sectar, astfel că există o nouă dinamică în regiune. Dar sursa problemelor are legatură cu raporturile de putere și mai ales cu modificările apărute în echilibrul regional de putere declanșate de războiul din Irak și de modul în care am părăsit Irakul și care a lăsat impresia că Iranul este marele învingător, că Iranul a dat afară America din Irak. Înainte, Irakul era cel care contrabalansa expansiunea Iranului și, în absența unui Irak puternic, Teheranul putea acum să-și proiecteze puterea în întreaga regiune. Totodată, implicarea Iranului și a statelor din Golf în sprijinirea agendelor sectare ale unor actori extremi a transformat conflictele locale izvorâte din proasta guvernare în războaie proxy. Iată ce a făcut Orientul Mijlociu mai sectar și a condus la disoluția unor societăți care coexistaseră timp de secole.

 

Care sunt condițiile care au condus la ascensiunea Statului Islamic? În ce măsură apariția ISIS se corelează cu sectarizarea guvernului condus de premierul Maliki și epurarea sa de elemente sunnite?

Câțiva factori au pregătit condițiile societale care ulterior au permis emergența ISIS (fiul Al-Qaeda din Irak). ISIS este simptomul unei probleme extinse. Războiul din Irak și modul în care America s-a retras din Irak au stimulat resurgența Iranului și au schimbat balanța de putere în regiune. Competiția geopolitică dintre Iran și statele Golfului a permis susținerea unor actori sectari extremi, transformând nemulțumirile locale (aflate la celălalt capăt al spectrului față de „buna guvernare“) în războaie regionale cu o dimensiune proxy.

 

În același timp, Maliki a fost promotorul unor politici discriminatorii împotriva sunniților, împingându-i pe liderii acestora în afara procesului politic, pe unii arestându-i și neintegrându-i în forțele de securitate pe membrii din mișcarea de Awakening (esențială stabilizării Irakului după 2007), față de care nu și-a ținut promisiunile și fără a răspunde pozitiv protestelor începute în Irak pe fondul Primăverii Arabe. Multe dintre aceste tendințe s-au permanentizat, acumulându-se și formând un veritabil butoi de pulbere. Comportamentul său discriminatoriu și faptul că a fost sprijinit de către Iran, toate acestea au creat un mediu în care mulți dintre sunniți au ajuns să creadă că ISIS era răul mai mic, în comparație cu Maliki. ISIS a fost capabil să se brand-uiască drept apărătorul sunniților împotriva guvernului condus de Maliki și sprijinit de către Iran. ISIS se hrănește și speculează sentimentul de alienare și nedreptate al sunniților.

 

Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA şi publicat inițial, într-o formă extinsă, în Small Wars Journal

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22