pib

Decizie / Premierul Philippe cere încetarea dependenţei pentru cheltuielile publice din Franța

I.g. | 04.07.2017

Premierul Franţei, Edouard Philippe, le-a spus marţi după-amiază parlamentarilor că este vremea ca francezii să pună capăt dependenţei faţă de cheltuielile publice uşor accesibile, promiţând în schimb reducerea cheltuielilor bugetare în următorii cinci ani şi o gestionare mai bună a datoriilor externe, care au ajuns la un nivel inacceptabil, transmite Reuters.

Decizie / Iohannis a promulgat Legea salarizării. Avertisment: PSD să asigure dezvoltarea țării

I.g. | 28.06.2017

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii salarizării angajaţilor din sectorul public, şeful statului atrăgând atenţia că este responsabilitatatea coaliţiei de guvernământ să se asigure că promisiunile vor fi respectate fără a fi pusă în pericol dezvoltarea României.

Supliment / Efectele capitalului străin: preţuri mici, salarii mărite şi leu stabil

Lidia Moise | 13.06.2017

Când premierul Ungariei, Viktor Orbán, şi-a descris idealul - crearea unui „stat iliberal, bazat pe fundamente naţionale“ -, plutea deja în lumea politică un sentiment ostil globalizării.

Supliment / Companiile internaționale sub focul autorităților fiscale

Daniel Daianu | 13.06.2017

Companiile internaționale sunt o în­tru­chi­pare a globalizării afacerilor, a expansiunii comerțului și internaționalizării pro­duc­ți­ei.

Supliment / Mitul corporaţiilor profitoare: adevăr sau minciună?

Fara Autor | 13.06.2017

Retorica politică a fost extrem de critică la adresa cor­po­ra­ţii­lor multinaţionale şi a stârnit în­grijorări şi aşteptări ner­voa­se de suprataxare a afacerilor stră­i­ni­lor.

Opinii / Sacrificiile pe altarul majorării salariilor

Lidia Moise | 30.05.2017

Statul îşi va consuma jumătate din banii încasaţi din taxe şi impozite doar pentru a-şi plăti angajaţii şi nu poţi să nu te întrebi care vor fi cheltuielile sacrificate.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22