DNA a solicitat Tribunalului Bucuresti luarea masurii controlului judiciar fata de Lia Olguta Vasilescu, primar al municipiului Craiova, pe motiv ca edilul a incercat discreditarea unui martor denuntator din dosarul in care a fost trimisa in judecata pentru infractiuni de coruptie, transmite Agerpres
Directia Natională Anticoruptie a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii după ce primarul Craiovei, Olguta Vasilescu, a încercat să-l decredibilizeze pe unul dintre denuntătorii din dosarul de coruptie în care a fost trimisă în judecată pentru mită si spălare de bani.
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a decis miercuri ca este neconstitutionala legea referitoare la pensiile speciale pentru alesii locali, dupa ce a admis sesizarea Guvernului, anunta Agerpres. Sesizarea Executivului se referea la obiectia de neconstitutionalitate a actului normativ de modificare si completare a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali.
Ministerul Fondurilor Europene, condus de Cristian Ghinea, cere procurorilor sa verifice modul in care a fost achizitionat sistemul informatic de la Autoritatea de Management care gestioneaza fondurile europene de mediu, contract in valoare de 38 milioane de euro, informeaza Digi 24. Softul extrem de scump a fost receptionat si fara a fi testat, spune ministrul.
Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a sesizat recent CCR cu privire modificarea Regulamentului Camerei, afirmând că sesizarea va fi judecată pe 21 iunie.
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, cere CCR sa respinga sesizarea jurnalistului Liviu Avram pe tema alegerilor locale, pe motiv ca semnatarul excepţiei are ''un comportament electoral şi civic abuziv''.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an