Judecătorul Camelia Bogdan este de părere că și CCR ar fi imixtionat în actul de justiție prin decizia dată luni prin care a admonestat Ministerul Public pentru că ar perturba buna funcționare a Guvernului prin ancheta penală asupra modului în care guvernul a adoptat OUG 13.
Liviu Dragnea a spus marți că nu impartaseste opinia lui Calin Popescu Tariceanu care a cerut demisia șefei DNA Laura Codruta Kovesi după decizia de luni a CCR care a apreciat că DNA a tulburat buna funcționare a guvernului prin anchetat făcută asupra modului în care a fost adoptată controversata OUG 13, abrogată între timp. CCR fusese sesizată chiar de Tăriceanu.
Curtea Constituțională a admis luni sesizarea făcută de șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a reclamat încălcarea principiului separației puterilor în stat de către DNA pentru că a deschis un dosar penal asupra modului în care a fost adoptată OUG 13 de guvernul Grindeanu.
CSM a aprobat cererea procurorului Mircea Negulescu care a cerut joi Secţiei pentru procurori a CSM să îşi continue activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, după ce miercuri a demisionat de la DNA Ploieşti ca urmare a apariţiei unor înregistrari. De asemenea, CSM a sesizat inspecția judiciară care-l va cerceta pe procuror pentru eventuale abateri disciplinare după ce pe postul tv al fugarului Ghiță a fost difuzată înregistrarea unei discuții dintre procuror cu soția unui inculpat.
Curtea Constituţională dezbate sesizările preşedintelui Iohannis şi CSM pe OUG 13, privind conflictul Parlament-Guvern. Iohannis a fost invitat la şedinţă, dar nu a confirmat prezenţa
Pronunțarea CCR nu are legătură cu o discuție pe fond asupra Ordonanței 13 ci doar cu conflictul juridic între puterile statului pe care președintele țării și CSM l-au reclamat. Analiza CCR pe fondul ordonanței se va face joi, când va fi analizată sesizarea Avocatului Poporului. Curtea Constitutionala a decis miercuri doar ca nu exista un conflict juridic de natura constitutionala intre puterea judecatoreasca si cea executiva si nici intre Parlament si guvern, in legatura cu adoptarea OUG 13.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an