După eșuarea negocierilor cu Ministerul Sănătății, Sindicatele anunță declanșarea grevei generale din cauza reducerii veniturilor unei părți a salariaților din sistemul sanitar ca urmare a aplicării Legii Salarizării și a regulamentului de sporuri.
Protestele angajaților din sistemul de sănătate se înmulțesc în ciuda promisiunilor Guvernului de majorare a salariilor. A venit rândul angajaților Institutului C.C. Iliescu de la Spitalul Fundeni să protesteze împotriva plafonării sporilor, precum și a celor de la SJU Tulcea.
Noua lege a salarizării și a noului regulament al sporurilor, prezentate ca o mare realizare a guvernării PSD-ALDE trezește nemulțumiri tot mai mari în rândul celor ce teoretic ar beneficia de cele mai mari creșteri salariale, dar în realitate se vor confrunta cu scăderi: medicii și asistenții.
Reforma SNCF din Franța (echivalentul CFR-ului de la noi) nemulțumește profund sindicatele din domeniu care amenință cu un val de greve care va perturba grav mersul trenurilor. Marți va circula doar un TGV din opt, ca urmare a grevei anunțate de feroviari.
Într-un comunicat de presă intitulat, "Victimele infracţiunilor trebuie despăgubite, nu deţinuţii", sindicaliştii din sistemul penitenciar îi transmit ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, o listă de amendamente la proiectul anunțat de acesta cu privire la despăgubirea deţinuţilor.
Duminică, la sediul Ministerului Sănătății au continuat negocierile cu sindicatele pentru ca mișcările de protest să fie cel puțin amânate. Unul dintre principalele subiecte care nu și-a găsit un răspuns este acordarea de sporuri, care conform modificării legislative nu poate depăși 30%.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an