Pe aceeași temă
Principalele idei:
- Intregul pachet de modificare a Codului Fiscal în ansamblu are însa un cost bugetar de aproximativ 5,2 miliarde de lei. Deci, deși practic avem o schimbare majoră, mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat și reducerea impozitului pe venit, în final este un joc cu sumă nulă pentru marea majoritate a salariaților din această țară.
- În realitate taxele nu scad. Este doar o rearanjare a taxării de la impozitului pe venit la CAS. Scade impozitul pe venit de la 16 la 10%, dar, deși cota la contribuțiile sociale scade cu 2 puncte procentuale, ea se aplică la o bază de impozitare artificial mai mare (salariul brut inflatat artificial) și de fapt sarcina fiscală din contribuțiile sociale crește. Deci, scade sarcina fiscală pe munca salarială din impozitul pe venit, crește povara fiscală din contribuții sociale din cauza creșterii artificiale a salariului brut, iar per total povara fiscală rămâne aceeași. Nu avem însă o explicație logică de ce facem lucrul acesta.
- La nivelul impozitului pe venit, la modul general, impactul este unul foarte mare, vreo 13 miliarde de lei anual. Pe lângă impozitul pe salarii, reducerea de la 16 la 10% afectează și alte forme de venit decât cele de natură salarială. Și anume, pensii, activități agricole, dobânzi, câștiguri de capital, activități independente, iar acolo impactul este destul de mare.
Guvernul spune că va acoperi acest gol creat de pachetul fiscal prin implementarea TVA split și prin reducerea contribuțiilor transferate la pilonul II de pensii, în principal
- O sursă foarte importantă de venituri pentru multe autorități locale este cea din cote defalcale din impozitul pe venit. Acele cote defalcate care se duc la autoritățile locale vor fi mult mai mici decât erau până acum. Deci presiunea pe bugetele autorităților locale va fi dublă.
Modificarea Codului Fiscal nemulțumește practic pe toată lumea, de la sindicate la patronate. Care e cauza?
Modificările de Cod Fiscal se referă la măsuri foarte importante care, luate cu mai puțin de două luni înainte de intrarea lor în vigoare, la 1 ianuarie 2018, creează o senzație de impredictibilitate. În al doilea rând, nu se respectă legea care spune că ar trebui să fie aprobate cu cel puțin șase luni înainte de aplicare. Dacă ne uităm la principalele măsuri, ele se referă la reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10%, respectiv mutarea contribuțiilor sociale de la angajator aproape în totalitate către angajați. Iar dacă facem calculele, în condițiile în care costul total al angajatorului ar rămâne același ca astăzi și salariul brut ar crește, astfel încât netul să nu fie afectat, avem situația următoare: angajatorul nu va plăti mai mult, angajatul nu va primi mai puțin, dacă angajatorul îi crește salariul brut. Iar statul, din taxe și impozite, încasează, în cazul impozitelor și taxelor pe salarii, cam aceeași sumă (întregul pachet de modificare a Codului Fiscal în ansamblu are însa un cost bugetar de aproximativ 5,2 miliarde de lei). Deci, deși practic avem o schimbare majoră, mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat și reducerea impozitului pe venit, în final este un joc cu sumă nulă pentru marea majoritate a salariaților din această țară (sunt însă unii salariați în cazul cărora nu este un joc cu sumă nulă).
Și, în condițiile acestea, dacă spuneți că e un joc cu sumă nulă, de ce insistă guvernul și PSD să meargă înainte? Până la urmă, care e miza?
Cred că dânșii ar trebui să explice de ce o fac. Mutarea contribuțiilor aproape în totalitate în sarcina angajatului ar fi caz unic în Europa, poate chiar la nivel mondial. Peste tot în lume există o împărțire a contribuțiilor între angajator și angajat. Se dă în plus senzația că scad taxele pentru veniturile salariale. În realitate, ele nu scad. Este doar o rearanjare a taxării de la impozitului pe venit la CAS. Scade impozitul pe venit de la 16 la 10%, dar, deși cota la contribuțiile sociale scade cu 2 puncte procentuale, ea se aplică la o bază de impozitare artificial mai mare (salariul brut inflatat artificial) și de fapt sarcina fiscală din contribuțiile sociale crește. Deci, scade sarcina fiscală pe munca salarială din impozitul pe venit, crește povara fiscală din contribuții sociale din cauza creșterii artificiale a salariului brut, iar per total povara fiscală rămâne aceeași. Nu avem însă o explicație logică de ce facem lucrul acesta, în condițiile în care nu facem decât să bulversăm pe toată lumea, să forțăm sectorul privat să modifice milioane de contracte de muncă, mutând contribuțiile de la angajator la angajat.
Singura explicație pe care o găsesc, deși poate nu e singura, este cea legată de creșterea salariilor în sectorul bugetar, care a fost o măsură pripită. S-a decis creșterea salariilor în sectorul bugetar cu cel puțin 25% în termeni de brut, ba chiar 50% în educație și peste 100% în sănătate, iar ulterior guvernul a realizat probabil că impactul bugetar este foarte mare și de nesusținut, în condițiile în care oricum bugetul are constrângeri foarte mari și, ulterior, probabil că s-au gândit la ce opțiuni au pentru a reduce acel impact bugetar.
Credeți că este doar o miză politică, în sensul în care guvernul și decidenții politici continuă să afirme fals că salariile cresc cu 25%, deși în realitate netul nu crește?
Să fim realiști. Nu cred că cineva poate să creadă că este posibil ca salariile în sectorul bugetar, după ce oricum au crescut foarte mult în ultimii ani și după ce oricum au ajuns la un nivel mult mai mare decât în sectorul privat, să mai poată crește foarte mult și în anul următor, 2018. Și să mai ai și creșteri de cel puțin 25% (media creșterilor ar fi undeva în jur de 40%) în termeni de brut. Dacă acești 40% ar fi fost transferați și în net, este absolut evident că impactul bugetar ar fi fost uriaș, imposibil de susținut bugetar.
Nu înțeleg totuși de ce decidenții guvernamentali și-au dat seama de lucrul acesta abia după ce au promis și au aprobat noua schemă de salarizare în sectorul bugetar. Iar acum se încearcă o soluție care, după părerea mea, este complet greșită, în care să mutăm contribuțiile, astfel încât să se dilueze acele creșteri de salarii în sectorul bugetar și, de fapt, în loc de 25% în termeni de brut, să avem, în termeni de net, o creștere de doar câteva procente, 3-4 procente, pentru a reduce impactul bugetar.
Mutăm problema în sectorul privat, cu incertitudinea majoră legată de ajustarea sau nu a salariilor brute, pentru că trebuie să fim onești, nimeni nu poate obliga un angajator privat să modifice contractul de muncă, să crească salariul brut, dacă nu vrea să o facă.
Cum va afecta bugetul scăderea impozitului de la 16 la 10%, cât de mare va fi gaura? N-am văzut nicio estimare din ce va fi acoperită.
Practic, la salarii povara fiscală rămâne aceeași. Însă, la nivelul impozitului pe venit, la modul general, impactul este unul foarte mare, vreo 13 miliarde de lei anual. Pe lângă impozitul pe salarii, reducerea de la 16 la 10% afectează și alte forme de venit decât cele de natură salarială. Și anume, pensii, activități agricole, dobânzi, câștiguri de capital, activități independente, iar acolo impactul este destul de mare. Guvernul vrea să facă în același timp o relaxare, pe care sincer n-o înțeleg ca logică și nici nu cred că este echitabilă, ba dimpotrivă, este profund nedreaptă pentru toți contribuabilii din această țară, și anume, o relaxare a taxării în cazul veniturilor din activități independente și microîntreprinderi. În cazul veniturilor din activități independente (spre exemplu, PFA sau drepturi de autor), sarcina fiscală va scădea masiv, în condițiile în care contribuțiile la asigurări sociale și contribuțiile la asigurările sociale de sănătate, care astăzi se plătesc la întregul venit, de la 1 ianuarie ar trebui să se plătească în principiu doar la salariul minim pe economie (în cazul CAS, baza de impozitare este un venit ales de contribuabil, cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară), iar cei care ar avea și venituri salariale (fie ele și la nivelul salariului minim) nu vor mai plăti deloc nici CAS, nici CASS, pentru veniturile din activități independente. Practic, dacă ai venituri doar din activități independente (un PFA, spre exemplu), indiferent cât de mare este acel venit, vei putea plăti CAS și CASS doar la nivelul salariului minim, în condițiile în care toți cetățenii salariați în această țară plătesc la tot venitul. Și salariații, și cei care au venituri doar din activități independente vor avea același pachet de asigurare socială de sănătate, chiar dacă contribuțiile plătite sunt complet diferite, ceea ce este profund nedrept. Nu înțeleg nici măcar logica din punct de vedere ideologic a măsurii, în condițiile în care o astfel de abordare duce către o impozitare profund regresivă, adică, la venituri mult mai mari, impozitarea este mult mai mică pentru activitățile independente.
În același timp, la microîntreprinderi avem o relaxare majoră a fiscalității, în sensul în care se elimină limitele acelea pentru veniturile din consultanță și management, astfel încât un manager de companie, în loc să fie salariat, ar putea să-și facă o microîntreprindere și să aibă un contract de management cu firma respectivă, să nu mai plătească impozitele aferente salariului, ci să plătească doar 1%-3% pe cifra de afaceri pe microîntreprindere și un eventual 5% impozit pe dividend, ceea ce practic ar însemna o sarcină fiscală mult mai mică. Și să ne aducem aminte - abuzul de microîntreprinderi a fost o practică în România, cu ani în urmă, și tocmai de aceea se pusese o limită la nivelul veniturilor din consultanță și management. Deci, practic, prin acest Cod Fiscal, pe lângă modificările majore la nivelul contribuțiilor, se creează două breșe majore de optimizare fiscală: venituri din activități independente (în special PFA) și microîntreprinderi. În condițiile în care oricum pentru veniturile din activități independente și astăzi avem un tratament fiscal mult mai lejer decât la veniturile din salarii (discrepanța de tratament fiscal este în cazul României cea mai mare din Europa).
Chiar și guvernul estimează că pierderile de venituri bugetare în cazul activităților independente ar fi foarte mari și ar rămâne foarte puțini care vor mai plăti contribuții la asigurările sociale și contribuții la asigurările sociale de sănătate.
Din ce vor fi vor fi acoperite aceste sume de care vorbeați care se pierd la buget?
Dacă ne uităm la întregul pachet, impactul bugetar, după estimările Ministerului de Finanțe, este undeva de 5,2 miliarde de lei pierdere de venituri. Fără îndoială că nu este o sumă mică. Guvernul spune că va acoperi acest gol creat de pachetul fiscal prin implementarea TVA split și prin reducerea contribuțiilor transferate la pilonul II de pensii, în principal. Practic, guvernul mizează pe o sumă foarte mare pe care ar încasa-o ipotetic din introducerea măsurii de TVA split. După părerea noastră, este prematur să ne închipuim că TVA split va aduce miliarde de lei la buget. Iar măsura cu reducerea contribuțiilor transferate la pilonul II încă nu e legiferată și nu e clar cum se va aplica (mai ales ce înseamnă caracterul opțional).
Pe cine avantajează și pe cine dezavantajează acest impozit de 1% din cifra de afaceri, în loc de 16%?
Dacă am o marjă comercială (raportul dintre profit și cifra de afaceri) mai mare de 6,25%, este mai avantajos să plătesc impozit pe cifra de afaceri de 1% decât să plătesc impozit pe profit. În timp ce, dacă am o marjă comercială mai mică de 6,25%, este mai avantajos să plătesc impozit pe profit decât impozitul pe cifra de afaceri.
Și care sunt cei mai mulți?
Problema aceasta este, că marea majoritate a agenților economici din această țară nu cred că au o marjă de profit mai mare de 6,25% (și în plus sunt diferențe sectoriale foarte mari). Ceea ce este important este că, în primul rând, măsura în sine dezavantajează pe toată lumea atunci când e vorba de investiții, pentru că este bine știut că, în momentul în care se fac investiții, trebuie să treacă o perioadă de timp în care acestea se amortizează până vor începe să și producă profit. Și atunci, dacă plătesc impozit pe cifra de afaceri, chiar dacă nu fac profit în mod legitim (pentru că am făcut investiții), pentru că n-am cum, mai ales în primii ani de activitate, evident că nu mă mai încurajează să fac investiții. Deci sunt descurajate practic investițiile printr-o astfel de măsură. Și, în plus, nu poți să uniformizezi un astfel de tratament la o scară atât de largă. Nu cred că putem numi microîntreprindere o companie sub 1 milion de euro în România, știut fiind faptul că sub acest prag intră cea mai mare parte a companiilor. Peste 90%. Companiile noastre în general sunt companii mici. Iar aplicând acest prag atât de ridicat, practic includem în acest tratament aproape toate companiile din România.
Și bugetul cum va fi afectat? S-a făcut un studiu de impact?
Din estimările Ministerului de Finanțe, care par destul de rezonabile, impactul bugetar ar fi de minus 200 și ceva de milioane de lei. Și iarăși apare întrebarea: de ce guvernul vrea să aplice o astfel de măsură, dacă estimează că impactul bugetar va fi unul negativ? Care e logica? Pentru că nu cred că mai există vreo țară în Europa care să aplice un impozit pe cifra de afaceri pe o scară atât de largă, care să cuprindă practic peste 90% din companii. De asemenea, trebuie să discutăm și substratul economic al măsurii. Nu putem trata în același fel companii din domenii diferite. Sunt sectoare economice în care, prin specificul activității, marjele de profit sunt mici și rulează cifre de afaceri mari, în timp ce sunt sectoare economice în care marjele de profit sunt mai mari și au cifre de afaceri mai mici. Depinde de la caz la caz. Un retailer, spre exemplu, are cifră de afaceri foarte mare, dar nu are neapărat o marjă de profit prea mare. Sau o companie de turism. Am văzut că deja au luat poziție. Marjele de profit sunt foarte mici. Ele vor plăti la cifra de afaceri impozit. Vă dați seama că impactul în cazul lor va fi foarte puternic negativ. Evident că discuția are sens atâta timp cât profiturile sunt corect declarate.
Guvernul anunța un deficit de 3%, Eurostatul dă unul de 4,1%. Cât este, după calculele dumneavoastră?
Chiar și 3% din PIB este un deficit prea mare pentru faza ciclului economic în care ne aflăm. Maximele care sunt permise la nivel european, de 3%, ar trebui să le avem în faza cea mai puțin favorabilă a ciclului economic, adică în cea mai adâncă recesiune, și nu în faza cea mai bună a ciclului economic, cum este cazul acum în România. Ne putem întreba: dar când economia nu va mai crește cu 5-6%, cum crește astăzi, ci cu mult mai puțin sau, poate, Doamne ferește, nu va crește, ci va scădea, cât va fi deficitul? Probabil mult mai mare. Ceea ce nu e deloc sănătos. Noi astăzi ar trebui să avem deficite mici, pentru a putea avea deficite mari, de maximum 3%, când economia ar avea cu adevărat nevoie să fie stimulată prin politica fiscal-bugetară, adică în faza de recesiune a ciclului economic.
Deficitul a fost de 4 și ceva la sută pentru trimestrul II, calculat ca raport între deficitul din trimestrul 2 și PIB-ul din trimestrul 2, ambele variabile ajustate sezonier. Nu are o foarte mare relevanță pentru întregul an 2017, însă este clar că deficitul este în creștere față de anul 2016, cand a fost la 3% din PIB pe întreg anul. E foarte important ce se va întâmpla pe final de an, noiembrie-decembrie, cu cheltuielile bugetare și cum vor evolua și veniturile, care până acum au mers foarte prost.
Atât Consiliul Economic și Social, cât și Consiliul Fiscal au avizat negativ măsurile fiscale. De ce?
Noi nu putem certifica astăzi, cu datele pe care le avem, că aceste măsuri nu afectează țintele bugetare pe termen mediu. Atenție, ținte bugetare pe care guvernul și le-a asumat, cu deficite de ușor sub 3%, care oricum contravin flagrant angajamentelor pe care România și le-a asumat la nivel european. Dar guvernul poate să meargă înainte, cu derogare de la lege, cum a făcut-o de fapt întotdeauna.
Ca urmare a acestor măriri de salarii, multe primării au rămas fără bani. Care va fi situația după măsurile fiscale, pentru că se pare că vor ramâne cu și mai puțini bani?
A fost o greșeală majoră ca în Legea salarizării să se lase la discreția autorităților locale stabilirea salariilor. Evident că toți și-au crescut salariile în banda superioară, astfel încât unii au ajuns în situația că nu mai au bani nici măcar de întreținere, lumină și utilități sau alte cheltuieli curente. Este o problemă majoră în mod evident, iar ea a apărut din această greșeală.
Cu pachetul fiscal de acum, mai apare o presiune suplimentară pentru bugetele locale, pe care primarii ar fi trebuit să fie primii care să o sesizeze. De ce? Pentru că, scăzând impozitul pe venit de la 16 la 10%, impactul bugetar este foarte mare. O sursă foarte importantă de venituri pentru multe autorități locale este cea din cote defalcale din impozitul pe venit. Acele cote defalcate care se duc la autoritățile locale vor fi mult mai mici decât erau până acum. Deci presiunea pe bugetele autorităților locale va fi dublă, o dată, din salariile crescute pe care unii nu le mai pot plăti, pe care le-au stabilit la un nivel prea mare pentru bugetul lor, și în al doilea rând, din faptul că vor primi și resurse mai puține din această cotă defalcată din impozitul pe venit, pentru că impozitul pe venit colectat va fi mai mic. Pe mine mă miră cum de autoritățile locale nu și-au dat seama de acest impact major pe care decizia de reducere a cotei de impozit pe venit o va avea asupra bugetelor locale.
Credeți că va crește șomajul?
Este greu de spus în momentul acesta, este o incertitudine majoră legată de se ce va întâmpla în sectorul privat, câți dintre angajatori vor crește salariile. În plus, nu știm ce se va întâmpla în sectoarele de IT și cercetare-dezvoltare, unde impozitul pe venit era deja zero și creșterea poverii contribuțiilor sociale nu mai poate fi compensată prin reducerea de 16 la 10% a impozitului pe venit, astfel încât, la același cost total cu forța de muncă, venitul net să nu fie afectat dacă se crește brutul. Practic, în IT și cercetare-dezvoltare sunt două variante: fie crește costul total al angajatorului pentru a menține netul, fie scade netul salariatului în condițiile in care costul total al angajatorului rămâne același. Mai este o discuție importantă în sectorul public. Chiar dacă creșterile de salarii brute sunt mai mari decât impactul mutării contribuțiilor de la angajator la salariat (și astfel ar rămâne totuși o creștere, chiar dacă mult mai mică, de salariu net), rămâne discuția pentru cei care au sporuri astăzi mai mari de 30%, pentru că, în noua Lege a salarizării, de la 1 ianuarie, sporurile vor fi plafonate la 30%. Și ați văzut că deja anumite categorii sociale au început protestul și și-au dat seama că veniturile lor nete vor scădea pentru că sporurile pe care le au astăzi sunt mai mari de 30%.
Cât de afectate vor fi investițiile de aceste măsuri, ele fiind oricum foarte mici anul acesta?
România cheltuia în 2009-2011 peste 6% din PIB pentru investiții publice. Nu discutăm de calitatea lor, care era proastă și atunci și este proastă și astăzi. Nimic nu s-a schimbat în materie de eficiența cheltuirii banului public. În 2016 am avut doar 3,6% din PIB (minimumul ultimilor 10 ani), după standarde europene, iar anul acesta probabil că vom intra sub 3% din PIB, minimumul ultimilor 15 ani probabil. Deci investițiile publice în ultimii ani s-au înjumătățit ca procent în PIB, suntem chiar sub media europeană, într-o țară care are nevoie absolut urgentă de infrastructură. În condițiile acestea, spațiul de manevră la nivelul investițiilor publice nu prea mai există. Am avut în ultimii ani o reducere de taxe, scăderea TVA, care a redus veniturile bugetare cam cu 2% din PIB, în condițiile în care veniturile bugetare oricum erau foare mici. Ele astăzi sunt și mai mici, veniturile din taxe și impozite probabil că vor fi în 2017 undeva sub 26% din PIB, cea mai mică pondere din Europa. Media europeană este 40% din PIB. Iar în același timp am crescut salariile și tot ce înseamnă cheltuieli sociale, inclusiv pensii, deci, practic, bugetul este ca într-un clește.
Deficitul oricum a crescut la 3% și spațiul de manevră pe care l-am avut până acum a fost reducerea investițiilor publice. Am redus, am tot redus, până am ajuns la minimumul ultimilor 15 ani. Teoretic, mai există spațiu de reducere a investițiilor, dar este o soluție complet indezirabilă, este o soluție suboptimală care ne creează probleme mari pe termen mediu și lung, pentru că lipsa investițiilor publice în infrastructură este un factor de blocaj pentru creșterea economică pe termen lung.
