De același autor
De cinci ani, de când a preluat conducerea executivă și apoi generală a social-democraților, Dragnea a fost ocupat să-și extindă controlul asupra partidului, să-și convingă tovarășii, cu vorba și cu fapta, că el e cel mai bun dintre ei și că doar el le poate servi cu adevărat interesele. S-a folosit în urzelile care l-au dus în vârf de instrumentele baronului de partid: loialitatea cumpărată prin fonduri guvernamentale sau prin promisiuni de conservare a imunității, susținerea prin pârghii instituționale a unor afaceri clientelare.
A urcat toate scările ierarhiei de partid datorită unui instinct special de supraviețuire, care l-a făcut să-și părăsească fără scrupule binefăcătorii și să treacă mereu în tabăra câștigătoare. A fost propulsat de Adrian Videanu în Partidul Democrat, ajungând prefect de Teleorman în perioada 1996-2000, când PD se afla în coaliția de guvernare alături de PNȚCD, PNL și UDMR. Înainte ca partidul său să treacă în opoziție, Dragnea și-a negociat un transfer profitabil cu Adrian Năstase și așa a ajuns în 2000 președintele Consiliului Județean Teleorman. Cozmin Gușă, pe atunci secretar general al PSD, povestește că era în biroul lui Năstase când Marian Oprișan și Miron Mitrea l-au adus pe Liviu Dragnea: „am făcut cunoștință atunci cu un om modest, simplu (...) avea în picioare ciorapi și sandale, era îmbrăcat cu cămașă albă și geacă din imitație de piele“. Era în perioada marilor migrații de primăvară înaintea alegerilor din 2000, când Dragnea a simțit că trebuie să se mute dintr-o barcă în alta. Nu purta încă pantofi scumpi italienești, era doar un lider de provincie, care voia să supraviețuiască. Și, cu mici ajustări, a rămas așa, până în 2016, când, în fruntea PSD, partidul a câștigat cel mai mare scor din istoria sa: 45%. Totuși, în cei 12 ani petrecuți în fruntea Consiliului Județean Teleorman (2000-2012), banii au devenit mult mai importanți: pentru menținerea sa în funcție (contribuții la campaniile electorale generale și locale), pentru saltul pe care-l pregătea în politica națională, pentru bunăstarea lui și a familiei sale. Ca orice baron care se respectă, a început să adune avere, inițial pe plan local, prin afaceri cu terenuri de vânătoare întinse pe zeci de mii de hectare, apoi prin celebra firmă Tel Drum, care a strâns în proprietatea sa zeci de imobile preluate din proprietatea publică și sute de hectare. Potrivit investigațiilor RISE Project, la toate acestea se adaugă multe alte proprietăți și beneficii materiale adunate în portofoliul său prin intermediari care au făcut afaceri pe picior mare, până în Brazilia, unde Liviu Dragnea este suspect de spălare de bani.
Liviu Dragnea la pescuit pe Lacul Belina în martie 2017 |
În 2012, Dragnea strânsese deja destulă experiență politică și administrativă pentru a demonstra că poate trece cu adevărat la nivelul următor, așa că i s-a lăsat administrarea campaniei de suspendare a lui Traian Băsescu. În 2016, judecătorii au ajuns, însă, la concluzia că a fraudat referendumul de demitere și l-au condamnat la doi ani cu suspendare. De aici începe drumul lui „eroic“, fiindcă e primul fruntaș PSD sacrificat pentru partid. O parte din autoritate îi vine și din această condamnare, urmează apoi celelalte calități: a reușit să facă bani, să se impună cu răbdare și a câștigat alegerile parlamentare din 2016. După aceea, însă, nu a mai știut ce să facă, a schimbat guverne, a declanșat haosul fiscal și s-a prăbușit în sondaje. Cultura lui politică limitată nu l-a mai ajutat. Ar putea însă, ajutat de noii săi consilieri, să-și revină până la alegerile parlamentare din 2020, dacă DNA nu reușește să-l dovedească sau dacă nu este atât de orgolios încât să se arunce în cursa prezidențială.
Dincolo de discursul ambițios de la recentul congres, imaginea lui nu depășește pretențiile unui lider local, care, pentru a-și afișa virilitatea, se laudă cu o iubită mult mai tânără. Dragnea a căzut în propria lui cursă: în loc să se dezbată discursul lui, se discută despre cum a așezat-o pe tânără alături de prim-ministrul țării, Dăncilă.