Pe aceeași temă
Nu e un exerciţiu democratic un referendum? Ba da, dar nu în sistemul constituţional românesc. S-a văzut în cazul referendumului pentru parlamentul unicameral: nu există nicio obligaţie pentru Legislativ de a amenda Constituţia în acord cu voinţa populară exprimată prin referendum. Numai în cazul suspendării preşedintelui şi al modificării Constituţiei în parlament, rezultatele referendumului, dacă acesta este valid, sunt obligatorii. În rest, rezultatele sunt „consultative“, adică la bunul plac al politicienilor, lipsiţi la noi de respect pentru voinţa celor care i-au ales. În acest caz, întrebarea legitimă este: de ce mai avem nevoie de un referendum pentru modificarea Legii Capitalei? Un bun sondaj de opinie (sau chiar mai multe) ar fi fost îndeajuns, dacă chiar se dorea cunoaşterea opiniei bucureştenilor.
Numai că aici nici logica, nici bunul simţ nu contează, ci ambiţiile politice. D-na Elena Udrea, preşedintă a organizaţiei Bucureşti a PDL, jinduind la funcţia de primar general la anul, a dorit să impresioneze prin ceva. Ştiind că, în general, oamenii nu sunt mulţumiţi de lipsa de cooperare dintre primăriile de sector şi Primăria Generală, a propus modificarea Legii Capitalei, astfel încât primarii de sector să fie numiţi dintre consilierii generali, iar bugetele primăriilor de sector să fie centralizate. Probabil că se gândea şi că, ajungând primar general, ar beneficia de legea în cauză. Până aici, nu avem nimic să-i reproşăm, ba chiar suntem de acord cu ideea generală a propunerii legislative. Primarul general, Sorin Oprescu, a părut de acord, gândindu-se şi el la un al doilea mandat, dar încercând totuşi să nu apară că face jocul Elenei Udrea. Evident, opoziţia, mai ales prin d-nii Piedone şi Chiliman, a contraatacat, susţinând că, în fapt, se pregăteşte o dictatură a Elenei Udrea în Bucureşti, copie redusă, dar fidelă a „dictaturii Băsescu“ asupra întregii Românii. „Să se facă un referendum!“ a cerut imperativ opoziţia d-lui Sorin Oprescu. Şi pentru a arăta ce fel de referendum au în minte, PNL şi PC au instalat corturi verzi prin intersecţiile principale cu bannere pe care scrie patetic „Salvaţi Bucureştiul de Elena Udrea!“ şi unde se strâng semnături pentru un referendum, prin care cetăţenii să zică „nu“ presupusei tentative de nimicire a Capitalei prin acapararea ei de către respectiva doamnă.
Şi astfel, opoziţia a intrat într-o campanie murdară de instigare la ură, şi nu de sensibilizare a opiniei publice în favoarea sau contra menţinerii actualei structuri administrative a Capitalei. La această campanie, puterea a răspuns cu şiretenie: „Vreţi referendum, vă dăm referendum, dar cum vrem noi, nu cum vreţi voi!“. Iar şedinţa CGMB a decis o listă cu nu mai puţin de şapte întrebări care vor fi puse cetăţenilor la referendum. Caracterul neclar şi tendenţios al întrebărilor sare în ochi: la unele dintre ele, „Sunteţi mulţumit de modul în care s-a dezvoltat Capitala?“ (1) sau „Sunteţi mulţumit de curăţenia în Capitală?“ (4), răspunsul este automat, „nu“; la altele, „Sunteţi de acord cu reducerea cheltuielilor aparatului administrativ?“ (6), „Vă doriţi o arhitectură unitară pentru Bucureşti?“ (5), „Sunteţi de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general şi de CGMB?“ (7), răspunsul va fi aproape sigur „da“. De ce au fost puse, atunci, dacă rezultatele erau cunoscute dinainte? Simplu, pentru a se obţine un număr mare de răspunsuri convergente din care să rezulte că bucureşteanul e profund nemulţumit de actuala stare de lucruri într-o Capitală condusă de „independentul“ Sorin Oprescu şi de trei primari de sector ai opoziţiei şi că el doreşte o schimbare.
Relevante sunt numai întrebările 2 şi 3: „Vă doriţi o Capitală cu şase sectoare şi o administraţie?“ (2) şi „Vă doriţi o Capitală cu şase sectoare şi şapte administraţii?“ (3). Ele cer, evident, răspunsuri inverse, ceea ce, în destule cazuri, nu se va întâmpla, din neatenţie sau neînţelegere. Era preferabil să se pună o singură întrebare, de exemplu: „Vă doriţi de acum înainte o Capitală cu şase sectoare şi o unică administraţie?“. Dar scopul a fost de a-i confuziona, pe cât se poate, pe cei mâniaţi pe Elena Udrea sau de a-i descuraja să participe la vot. Probabil că, în bună parte chiar din cauza prea multor întrebări, participarea va fi modestă şi se vor obţine destule rezultate contradictorii şi multe voturi nule. Adică referendumul nu va fi validat. Bineînţeles că nimic nu va opri coaliţia de guvernare să treacă prin parlament (o nouă asumare?) Legea Capitalei.
Dar scopul PDL nu a fost să obţină un rezultat credibil, ci, anihilând campania personalizată împotriva Elenei Udrea, să îngroape referendumul din pricina unei rate de participare reduse, cât şi a unor rezultate contradictorii la întrebările principale, dar beneficiind în schimb de răspunsuri masive „da“ sau „nu“ la întrebările celelalte. De acest din urmă rezultat, fără îndoială, PDL se va folosi în campania electorală de la anul, pentru a arăta că bucureştenii sunt profund nemulţumiţi de actuala conducere a Capitalei, unde PDL nu deţine nici postul de primar general, nici patru dintre primăriile şi consiliile de sector. Fireşte, un sondaj de opinie ar fi arătat aceeaşi insatisfacţie, dar cuvântul „referendum“ sună mai plin şi, cică, mai „democratic“. „Sună“ doar, căci, aşa cum spuneam, în condiţiile legii şi politicii româneşti, el este un exerciţiu perfect inutil şi costisitor. De aceea, cred că boicotarea acestui referendum devine cea mai firească atitudine civică.
În general, susţin că orice referendum legislativ trebuie boicotat de acum înainte, cel puţin atâta vreme cât Parlamentul României nu va decide să pună în aplicare rezultatele celuilalt referendum, cel pentru amendarea Constituţiei în sensul unicameralismului şi al reducerii numărului de parlamentari. Nu-i prea putem împiedica pe politicieni să-şi bată joc de noi; dar nici nu trebuie să le dăm chiar o mână de ajutor! //
Citeste si despre: referendum, Constitutie, consultativ, amendare, liberalism.