Statul este cel care creează cele mai mari blocaje

Bernard Noghiu | 04.05.2010

SHARE 3

Pe aceeași temă

Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), la ieşirea de la convorbirile cu delegaţia FMI de marţi, a declarat că statul este cel care creează cele mai mari blocaje, prin faptul că permite tot felul de substitute la contractele de muncă, ceea ce diminuează contribuţiile la buget.

El a precizat că s-au luat foarte puţine măsuri pentru creare de locuri de muncă şi că în continuare se cheltuiesc foarte mulţi bani cu protecţia socială. În acest domeniu, a subliniat preşedintele BNS, este o adevărată problemă, întrucât banii nu ajung la cei care au nevoie de ei.

În declaraţia sa, Dumitru Costin a arătat că situaţia este dezastruoasă în spitale şi a făcut cunoscut că „o mare problemă a sistemului sanitar este că s-a ajuns la 700 de milioane de euro deficit în bugetul se sănătate”.

Referindu-se la punctul convorbirilor legat de economie, el a spus că o problemă deosebită este aceea a Codului Fiscal, care aşa cum se prezintă acum dă posibilitatea la evaziune fiscală.

Presedintele BNS a insistat pe faptul că guvernul trebuie să direcţioneze banii pentru investiţii în infrastructura rutieră, construcţii şi modernizări aeroporturi, porturi, transport fluvial, agircultură şi industrie alimentară.

În declaraţia sa, Dumitru Costin a denunţat faptul că în continuare se fac angajări în sistem clientelar.

Un alt punct despre care a amintit este acela al coplăţii în sistemul sanitar, pe care Dumitru Costin îl consideră ca fiind o taxă suplimentară, dacă nu vor fi fixate pachetele de servicii medicale prevăzute pentru acest sistem.

Referindu-se la depăşirea crizei, el a subliniat că acest lucru este posibil doar dacă se vor lua măsuri ferme de reformă, altfel există pericolul ca să se cadă într-o nouă etapă de criză, mai gravă decât cea de până acum.

TAGS:

Comentarii 3

Kinga - 05-04-2010

Toate contractele individuale de munca ar trebui sa se faca pe perioada determinta. Si cele de la stat. Daca ei sunt privilegiati, se duce de rapa toata sandramaua economica. Asta este pe cale sa se intample, pleaca toti oamenii din domeniul privat si ramane statul, traieste un timp din datorii, dar pentru cat timp?

Răspunde

prudent - 05-04-2010

orice sef de sindicat sa TACA. Au distrus piata muncii. Pana si pe vremea lui Ceasca existau de exemplu zilieri (sxi in constructii si in agricultura). Acum NU! contract de munca! Cine e nebunul sa faca toata birocratia idioata ceruta de sindicate care dureaza mai mult decat durata cat lucreaza persoana in cauza?? In plus, nici daca-ti da in cap (nu mai vorbesc de furt) nu-l dai afara: ii dai mustrare, avertisment etc si in timpul asta iti goleste locul de munca.

Răspunde

Liviu din Timisoara - 05-04-2010

" Masuri ferme de reforma" ? Una dintre ele ar fi sa se creeze un mediu economic prin care sa scada numarul taietorilor de frunze la caini in sistemul bugetar...Uite asa, fata lu tata sta pe la Primarie sa numere parii din garduri...Uite asa in scoala cu 25 de elevi pe tot ciclul gimnazial sunt platiti 6 profesori din care 3 sunt necalificati...Uite-asa prin minister nu au loc unii de altii prin birouri, schimband tot la 2 ani formulare trimise in "teritoriu"... Dar, vorba aia, toata lumea are contract colectiv de munca ...si pac in justitie.Pe aia din mediul privat i-a intrebat cineva daca au contract colectiv de munca? Nu doar guvernul are o sarcina extrem de grea ...ci chiar tot ce misca in tara asta ca factor de decizie...inclusiv opozitia care ar face bine sa nu mai incite populatia la greve, ci sa puna pe hartie variante economice, daca au solutii. Sau vrem reforma, da sa nu se schimbe nimic, este? Toti suntem in oala demagogiei!

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22