Presedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind acreditarea jurnalistului Luca Niculescu in calitatea de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Republica Franceza, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale.
Peste 1.000 de persoane au participat sambata la o demonstratie organizata în Piata Victoriei in semn de solidaritate cu familia Bodnariu, ai carei copii au fost luati de autoritatile norvegiene.
O treime din jihadiştii francezi ai organizației Stat Islamic, adică aproximativ 200 de persoane, sunt femei, scrie RFI Romania, citând un raport confidenţial al serviciilor secrete franceze.
SRI a verificat vineri mai multe birouri și sala de ședințe a companiei Cupru Min Abrud, din subordinea Ministerului Economiei, după ce angajații au descoperit fire suspecte care ar putea face parte dintr-o aparatură ilegală de interceptare.
Comisarii de la Protecția Consumatorilor București au amendat cu 50.000 de lei CFR și RADET pentru serviciile deplorabile oferite clienților lor: prima – pentru condițiile din vagoanele de tren și întârzieri, iar a doua pentru că nu a furnizat căldură.
Printre coordonatorii lucrarile stiintifice ale scrise de condamnati care au vrut sa-si reduca pedeapsa se afla inalti prelati si un fost ministru liberal, Eugen Nicolescu, scrie Hotnews.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an