Sorin Ionita

În ultimul an, Maia Sandu s-a profilat prin rezultate precum cel mai performant politician român al generației sale, dacă faci raportul rezultate/resurse avute la dispoziție și mediu ostil.

Pericolul cel mare e că noul activism proreglementare servește perfect ca pretext și legitimare pentru îngrădirea libertății de exprimare în țări cu regimuri neliberale.

In tot răul e şi-un bine: era necesară mineriada asta la Washington pentru ca Partidul Republican să se de-trumpizeze, aşa cum se întâmplă accelerat în ultimele 24 de ore

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local.

PSD a împrumutat elemente din campania lui Trump, votul, instituțiile și democrația în general trebuie decredibilizate preventiv, în caz că iese prost și data viitoare.

E mai ușor să introduci măsuri de precauție costisitoare dacă ai în oraș câteva hipermarketuri cu resurse, plus stimulentul de reputație corporatistă ca s-o facă

S-a consolidat în România partea maro a populismului de stânga-dreapta, adică socialismul conservator, clerical, xenofob şi anti-occidental care vine firesc în prelungirea ceauşismului.

Sau cum să conduci o ţară cu mai puţin de 20% din voturi

În mod firesc, anul 2018 în sine a fost unul special, din motive de Centenar.

Dragnea, BOR şi avangarda sa de militanţi ortodox-baptişti (Coaliţia pentru Familie) au fost urmaţi doar de 20% din poporeni în aventura politică din weekend. Este un eşec spectaculos şi evident neaşteptat pentru ambele culte, dar cu atât mai şocant pentru ierarhia ortodoxă, neobişnuită să se confrunte transparent cu opinia publică.

Alaltăieri am trimis Biroului Electoral Central (BEC) nişte întrebări privind puncte vagi din legea referendumului. Ştiţi că ea a fost modificată la mijlocul lui septembrie prin ordonanţă dată de Viorica Dăncilă. E vorba de proceduri, care în principiu trebuie să fie clare din start, ca să ştim toţi după ce reguli se joacă meciul înainte ca acesta să înceapă.

Instinctul USL 2.0 este clientelizarea teritorială prin sporirea dependenţei şi imprevizibilului.

Tot umblând prin ţări străine, aflu cu întârziere că acasă s-a activat iar A3 pe subiectul “reţeaua Soros” şi aruncă cu rumeguş agitprop la grămadă în ONGuri, inclusiv în colega mea Laura Ştefan, etc.

Până la urmă în alegerile din Olanda a ieşit bine, aşa că scadenţa se amână, însă problemele au rămas la locul lor.

Am interacţionat masiv în ultima lună cu presa globală de înclinaţie centru-stânga: New York Times, The Guardian, Newsweek, RAI 1, Le Monde, Gazeta Wyborcza, etc. Am observat un reflex care la început m-a intrigat, dar apoi m-a amuzat: după ce detaliam toată istoria cu protestele din România declanşate de încercarea de a adopta Ordonanţele fatidice în 18 ianuarie, simţeam nerăbdarea jurnalistului să treacă la adevăratul subiect, pentru care mă contactase.

Aş zice că trebuie să fim optimişti, deoarece altceva mai bun tot n-avem ce face, şi să vedem jumatea plină: măcar în România a câştigat trumpismul soft. Ala hard, cu spume la gură, pe cai mari prin alte părţi, a rămas la noi afară din Parlament.

E destul de hazlie cearta stânga vs. dreapta, care a luat viteză în România şi alte medii provinciale după victoria în alegeri a lui Donald Trump.

Moldova e o ţară de şase ori mai mică decât România, dar, în unele privinţe, de şapte ori mai complicată.

E bine, ca parteneri strategici, să susţinem democraţia şi constituţionalismul în Turcia. Venind dintr-o ţară mică şi fără şansă de a influenţa politica internă la Ankara şi Istanbul, comunicatele lui Johannis şi Cioloş au fost corecte; nu era cazul să intre ei în chestii de fineţe.

Sub emoţia atentatelor jihadiste din Bruxelles, venite într-o lungă serie, e uşor să devenim panicarzi şi să suprareacţionăm, uitând că modernitatea şi democraţia sunt o chestie de compromis (în sensul englezesc, a-moral de trade-off) şi că atunci când vorbim de măsuri de luat în UE e vorba inclusiv de libertatea noastră, a cetăţenilor non-terorişti. Ca să fie clar din start ce vreau să spun, partea proastă a poveştii e că nu prea avem soluţii decisive la îndemână iar terorismul în Europa e ceva cu care vom trăi decenii de aici înainte, ca o ameninţare cronică, difuză. Indignaţii cu certitudini, rog înjuraţi mai jos, la comentarii.