Autoportret in oglinzi paralele

Desi, in ultimii ani, dezbaterile pe tema revizuirii canonului literar au fost relativ frecvente si animate, recitirea fara prejudecati a cartilor publicate de scriitorii romani in perioada dictaturii national-comuniste nu pare sa aiba, inca, prioritate. Asa s-ar explica, poate, lipsa de ecou a unor volume ce propun, cu argumente critice si teoretice redutabile, lecturi inedite ale unor autori si ale operelor acestora, menite sa reconfigureze "bursa" valorilor simbolice. O astfel de carte este si cea semnata de Gheorghe Craciun si aparuta in 2003 la Editura Grinta din Cluj, cu un titlu ce aminteste de celebra Trei intr-o barca (fara a mai socoti si cainele) de Jerome K. Jerome. De aceasta data, "barca" este o "compozitie" in paginile careia autorul a adunat o serie de fragmente cu Radu Petrescu si Mircea Nedelciu, publicate de-a lungul timpului in reviste literare si "montate" aici intr-un excurs recuperator din care nu lipsesc accentele confesive si secventele evocative, naratiunea retrospectiva si dimensiunea teoretica. A luat astfel nastere o formula textuala inedita, pe care Gheorghe Craciun o numeste o "constructie, in care eu insumi am devenit un soi de personaj proustian". Comparabila cu volumul Simonei Popescu despre Gellu Naum, Salvarea speciei, cartea de fata nu contine doar portretele celor doi prozatori mentionati pe coperta, ci si un autoportret indirect, fiind totodata si consemnarea unei "aventuri, nici astazi incheiata, pornita in cautarea scrisului incet".

Cititor atent si subtil, Gheorghe Craciun este, ca scriitor, preocupat de "greutatea" cuvintelor asternute pe hartie; asa se face ca discursul sau critic este pe cat de "impur", pe atat de dens si substantial, lasand impresia ca nu exista nimic in plus in paginile sale, nici un fel de "pauza" in care autorul sa-si permita sa divagheze repetitiv. Stapanind deopotriva instrumentele scriitorului si pe cele ale teoreticianului literar, Gheorghe Craciun construieste pas cu pas un univers in interiorul caruia elementele fictiunii si ale naratiunii confesive se topesc intr-un demers teoretic caracterizat prin acuitate critica si claritate conceptuala. Doi intr-o carte (fara a-l mai socoti pe autorul ei) - o carte cu si despre scriitori si operele lor - se citeste asemeni unui pasionant roman.

Portretul artistului ca cititor profesionist

Despre Radu Petrescu, unul dintre cei mai originali si profunzi scriitori romani, s-a scris arareori cu atata empatica intelegere a celor mai intime resorturi ale operei sale. Marturisindu-si "solidara fervoare" fata de cartile lui Radu Petrescu si cele ale lui Mircea Nedelciu, Gheorghe Craciun contureaza nu doar portretele literare ale celor doi autori, ci si portretele lor epice. Consideratiile formulate atat pe marginea volumelor publicate de autorul lui Matei Iliescu, cat si in ceea ce priveste atitudinea acestuia fata de literatura pun intr-o lumina noua optiunea sa (precum si a celorlalti reprezentanti ai Scolii de la Targoviste) pentru jurnal ca structura a scrierilor de fictiune, optiune ce infirma eticheta de literatura evazionista aplicata frecvent de critica literara. "Nu i-a interesat tipicitatea, ci metafizica naturii umane. Au evitat temporalitatea in favoarea mitologicului si simbolicului" noteaza Gheorghe Craciun, descifrand doua componente majore in opera lui Radu Petrescu: astfel, cea dintai se poate traduce in termenii literarului, scrisul sau realizand o originala sinteza intre viziunea livresca, intelectualista si cea autenticista, biografica, pe cata vreme cea de-a doua este una ontologica, evidenta mai cu seama in preocuparile conexe ale prozatorului, care "nu fac decat sa dea mai multa forta scrisului sau, care constituie un continuu razboi cu dezordinea, demonicul, morbidul, absurdul gesturilor, uratenia".

Daca definitia Scolii de la Targoviste ca "un atelier de lectura. Unul de inalta clasa" nu mai surprinde pe nimeni, analiza relatiei dintre "meseria" de cititor si cea de scriitor scoate in evidenta originalitatea demersului artistic al lui Radu Petrescu. Citita ca "o dilatata arta poetica", Meteorologia lecturii ofera nu doar date despre modul in care Radu Petrescu citeste literatura europeana moderna, ci si o cheie de acces in laboratorul de creatie al autorului. Una dintre observatiile percutante pe care le face Gheorghe Craciun este aceea potrivit careia Radu Petrescu este "primul mare prozator roman pentru care la limitele fiintei se afla scrisul, actul de a scrie si - ca un reflex al lor - literatura". Atent la componenta corporala a scrisului lui Radu Petrescu, exegetul sau nu pierde din vedere nici predilectia acestuia de a transforma lectura intr-un "eveniment biografic", consemnat ca atare in majoritatea paginilor de jurnal. El insusi un admirator al lui George Bacovia, despre a carui opera a scris pe larg in Aisbergul poeziei moderne, Gheorghe Craciun este receptiv la bacovianismul lui Radu Petrescu, pe care il detecteaza nu doar in atitudinea fata de literatura - ca si Bacovia, si autorul Sinuciderii in Gradina botanica este mai preocupat de "conservarea identitatii propriei rostiri" si mai putin de genuri sau forme literare conventionale -, ci si in modul de perceptie a realului.

Reducerea lumii la meteorologia exterioara si la reactiile interioare ale eului constituie, in opinia lui Gheorghe Craciun, principalele ingrediente ale bacovianismului, inteles ca viziune estetica despre real. Dar, daca in cazul lui Bacovia lumea este in mod irevocabil cadere, in paginile lui Radu Petrescu orice cadere este transfigurata prin arta. Numindu-l pe Radu Petrescu un "Cézanne al vizualizarii verbale", Gheorghe Craciun atinge o alta coarda majora a scriiturii acestui prozator singular ca destin artistic in spatiul literar romanesc. Prezenta discreta, neatins vreodata de ispita prim-planului, desi perfect constient de valoarea sa, Radu Petrescu a reusit sa sintetizeze in opera sa limbajul pictural si cel al literaturii. Problematica omului cosmic, viziunea telescopata, scrierea in transparenta - concepte propuse de Radu Petrescu in Meteorologia lecturii - circumscriu un univers profund original in ale carui falduri exegetul isi descopera propriile preocupari. O afirmatie precum aceasta: "orice text literar care-si merita numele nu poate trai prin simpla lui contingenta. In transparenta oricarui text se afla alt text, imaginile ascund idei, ideile ascund origini, originile ascund alte carti. (...) Orice opera artistica nu poate fi decat o parafraza la alte opere" spune la fel de multe despre Radu Petrescu si despre Gheorghe Craciun.
De altfel, un alt titlu potrivit pentru volumul de fata ar putea fi Cartea afinitatilor elective.

Spatiul unor continue anamorfoze

De ce Radu Petrescu si Mircea Nedelciu intre copertile aceluiasi volum? Desigur nu pentru ceea ce-i leaga pe cei doi scriitori in mod direct, cat mai ales pentru ceea ce il apropie pe fiecare dintre ei de Gheorghe Craciun, in dubla sa ipostaza de prieten in viata cotidiana si de autor: "Dincolo de conditia lor de scriitori, Radu Petrescu si Mircea Nedelciu au fost oameni obisnuiti pe care ii puteai intalni pe strada. Biografia mea a venit deseori in atingere cu biografia lor, chiar si atunci cand ei nu mai existau. Umbrele lor m-au insotit ca scriitor nu de putine ori, in momentele de gratie sau de total abandon. Poate de aceea cartea de fata contine si doua secvente, deloc scutite de un soi de transa a notatiei din memorie, care sunt mai apropiate de proza decat de simpla reconstituire biografica". Sunt schitate in aceasta scurta marturisire principalele linii ale demersului analitic al lui Gheorghe Craciun, care evoca deopotriva elemente ale traseului biografic al celor doi autori, cat si liniile de forta ale operelor lor.

Proza lui Mircea Nedelciu, prieten apropiat si coleg de facultate si de generatie literara cu autorul Compunerii cu paralele inegale, se inscrie, din multe puncte de vedere, intr-un alt orizont narativ decat cea a lui Radu Petrescu. "Terapeut al socialului", creator al unei "terapeutici fabulatorii" din care lipseste preocuparea pentru "omul interior", Mircea Nedelciu este un prozator ce uzeaza frecvent de strategiile sociologului, de unde si caracterul documentar al literaturii sale. Daca despre paginile lui Radu Petrescu se poate spune ca sunt imbibate de picturalitate, scriitura autorului Tratamentului fabulatoriu descinde din decupajul fotografic si din videoclip, iar stilul sau, departe de lentoarea si rigoarea frazarii din scrierile lui Radu Petrescu, are vivacitatea reportajului ce surprinde o lume care "curge, se sparge in fragmente, se reasambleaza" instantaneu. Analizand proza scurta si romanele lui Mircea Nedelciu, Gheorghe Craciun identifica trei coordonate esentiale ale viziunii sale epice - arheologia, meteorologia si mecanismele de presiune ale naturii si ale lumii inconjuratoare asupra individului - si, in totala contradictie cu criticii literari care au acuzat evazionismul literaturii generatiei '80 si a lui Mircea Nedelciu in special, vorbeste despre dimensiunea subversiva bine camuflata a prozei acestui scriitor caracterizat ca "un paraspecialist al formelor nuvelistice, un metanarator in spatiul povestirii si un scriitor transfrontalier aventurat in teritoriul romanului". Fara sa fie vorba de o "literatura subversiva la modul direct, adevarul continut de ea tot adevar politic se cheama", precizeaza Gheorghe Craciun.

Cititor atent la semnalele textuale si comentator subtil al strategiilor narative ale celor doi scriitori, Gheorghe Craciun da si in aceasta carte masura capacitatii sale analitice. Scriitura sa este una profund conceptualizata, fara sa devina prin aceasta seaca sau tehnicista. Exista la tot pasul in aceasta carte, ca, de altfel, in toate cele ce poarta semnatura sa, o fervoare participativa si o prospetime a lecturii care fac din discursul critic o veritabila aventura a ideilor. Gheorghe Craciun este unul dintre putinii scriitori romani cu anvergura europeana, din specia atat de rara la noi a celor ce construiesc temeinic, indiferent de domeniul in care isi exerseaza condeiul - fie ca e vorba despre literatura, critica sau teorie literara. Cartea de fata readuce in prim plan doi prozatori importanti, a caror opera merita recitita cu toata atentia si impune totodata un convingator autoportret al autorului ca "observator observat, ca fiinta care se gandeste pe sine", chiar si atunci cand ii reflecta pe altii.

Gheorghe Craciun, Doi intr-o carte (fara a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu si Mircea Nedelciu, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003, 220 pp.