Scutul si camasa

Diego Armando Maradona are 43 de ani. Prea mult, pentru un om care a incercat mereu s-o rupa cu lentul obicei omenesc de a trai dupa calendarul speciei. Nemasurat de mult pentru un argentinian, cea mai nesabuita fiinta sociala a vremurilor noastre. Calendarul speciei prescrie instinct de conservare - Maradona l-a distrus din fasa. Argentina cere oamenilor ei sa se expuna, fara aparare, unui ritual care trece prin istorie cu un suier catastrofic: glorie-mizerie, grandoare-umilinta. Acum 10 ani, presedintele Carlos Menem striga infierbantat, de la un balcon impachetat in flori, "Argentina putere mondiala!". Astazi, tara nu face mai mult decat balconul despuiat de flori. Ca orice bun argentinian, Diego Armando Maradona a murit, deci, demult. Ce se vedea martea trecuta, intr-unul din paturile clinicii Park Private de langa Buenos Aires, nu era decat imaginea finala a unei disparitii mai vechi. Un barbat matahalos, cu trasaturile de statuie budista care inghite pana la urma capul oricarei matroane italo-sudamericane. Un maldar incruntat. Diego Armando Maradona strans in camasa de forta, dupa o criza de furie. Drumul a mers drept ca un blestem. Au trebuit doar 43 de ani. Timp destul pentru ca pustiul indesat si nervos ca un tauras sa ajunga cel mai mare fotbalist al lumii. Timp destul pentru picajul care a facut din cel mai mare fotbalist al lumii o matroana budista in camasa de forta. Timp destul pentru ca una bucata destin sa fie mistuita cu o pofta nebuna. Caci viteza a fost principala reactie chimica si relatie fizica a lui Maradona cu lumea. Iar viteza explica tot: maretia pustiului ajuns Comandante Diego si slabiciunea Geniului care nu poate frana.

Frizeria de meteoriti

De la bun inceput viteza. Mascata, mai intai, in precocitate, ea a anulat copilaria pustiului. Talentul striga deja isteric din Diego, piticul bombat care batea mingea in mahalaua Villa Fiorito, la doi pasi iuti de Buenos Aires. La 12 ani, Diego e deja prins in privirea fixa a batranilor care stiu tot despre fotbal si umbla prin cartiere dupa urmatoarea minune a Argentinei. Suntem in tara in care Ernesto Sabato scrie romane si isi aduce acolo aminte ca frizeriile erau pline, prin anii 1930-'40, de barbati frumosi gata sa se taie cu briciul frizerului de dragul lui River Plate sau Boca Juniors. Langa ei, o pagina mai jos, alti barbati, batrani emigrati din saracia pietroasa a sudului italian, isi aduc aminte de Juve, de Inter, si asculta, cu urechea lipita de inventia lui Marconi, meciuri transmise de departe, de la Milano si Torino. Dupa ei, un capitol mai jos si 30 de ani mai tarziu, vreunul din clientii frizeriei cauta pe maidane si, intr-o zi, prin 1972, da cu ochii de o sfera nervoasa, fierband de o revolta ce avea sa se explice mai tarziu: Diegito, Pibe de Oro, Pustiul de Aur. La 15 ani totul e hotarat, Maradona incepe sa urce cu o viteza ametitoare. La 16 ani in nationala, la 18 cel mai iubit fotbalist al unei tari care isi divinizeaza fotbalistii. La 20 de ani e asteptat in Europa, ca o debarcare. Cand apare, in 1980, pe Wembley, contra Angliei, lumea intelege ca e statica. Un meteorit trece prin fata tribunelor, iar multimile simt un frison, la granita intre placere si oroare. incotro alearga acest om?

Moartea geometriei (si nasterea tragediei)

Diego Maradona a trecut in mare viteza prin urmatoarele patru Campionate Mondiale. in '82, el e singura forma de viata intr-o echipa obosita. Tinta e prea mare. Claudio Gentile nu poate rata. Maradona e anihilat de la brau in jos. in '86, Argentina apare cu o echipa vie si castiga usor. in sferturi, impotriva Angliei, Maradona trece cu bine, in minutul 51, printr-o operatie de transplant si inscrie cu "mana lui Dumnezeu". Dupa numai 4 minute, Maradona ramane singurul fotbalist al lumii. 50 de metri de alergare cu foc automat il scot pe Maradona din fotbal, din tot ceea ce se credea pana atunci ca poate fi fotbal. Goana inceputa in mahalaua Villa Fiorito pare, in sfarsit, o traiectorie. Un segment cu sens geometric. Victoria in finala contra Germaniei intareste iluzia: asa arata viata si cariera lui Maradona! Dupa 4 ani, in 1990, traiectoria incepe sa sufere. Maradona nu mai e suficient pentru un nou titlu. in 1994, Maradona e deja un toxicoman care joaca fotbal in timpul liber. Mondialele se incheie fara Maradona. Traiectoria dispare, iar geometria e inlocuita, intre formele de cunoastere chemate sa il explice pe Maradona, de o alta creatie a antichitatii: tragedia.

Ahile la Bilbao

Cine a avut puterea sa isi ia ochii macar o clipa de la picioarele eroului in alergare a observat, poate, un lucru neobisnuit. Diego Armando Maradona a luptat intotdeauna fara scut. in lumea fotbalului, acest lucru a fost mai usor de vazut. Maradona a fost mereu vulnerabil. De la Gentile incoace, toti fundasii lumii au invatat cum poate fi oprita goana lui Maradona. Demonstratia definitiva a venit in ziua de 24 septembrie 1983. Andoni Goicoechea, "macelarul din Bilbao", rupe glezna alergatorului, intr-un meci pe care Athletic Bilbao nu visa macar sa il castige. Barcelona ia punctele si pleaca acasa, tarand dupa ea targa pe care zace Maradona. Lectia e clara, dar deloc exemplara. Maradona nu face decat sa retraiasca soarta fotbalistilor (de la Eusebio la Hagi) prea rapizi pentru vremurile lor. Absenta scutului e insa un simbol mai adanc. Diego Armando Maradona a fost la fel de vulnerabil pe teren si in afara lui. Calcaiul lui Ahile urca pana in moalele capului. Pe glezna zdrobita la Bilbao se sprijina o slabiciune mare cat un om.

Grecii recititi

Slabiciunea lui Maradona nu e un secret dictat de accident si revelat initiatilor. Omul care a inceput sa alerge din Vitta Fiorito spre camasa de forta era pe deplin nepregatit pentru propria glorie. Maradona s-a expus in permanenta, chemand riscul cu inconstienta si bravura. Toata biografia sa e o sfidare oarba. Nimic nu ne lasa sa intelegem ca Diego Armando Maradona a banuit vreodata ca incalca legile care feresc indrazneala de nechibzuinta si o impiedica sa se transforme in drama. Plecat, in 1984, la FC Napoli si adoptat de Napoli, orasul care nu cunoaste decat spectacolul fara repetitii prealabile, Maradona a trait pana la apogeu bucuria vietii dezlantuite. Droguri, carnavaluri de noapte si fieste, a doua zi, pe Stadio Comunale, un val public de veneratie de care au parte la Napoli doar Sfintii multi si marunti ai orasului, toate au luminat ca un incendiu. Sau ca un rug. Cu o singura conditie. Ca eroul sa nu puna conditii. Eroul nu trebuie sa poarte scut. Nimic nu i s-a potrivit mai bine lui Diego Armando Maradona. El a ramas, fara schimbare, credincios gandului ca, desigur, cel ce da si arata tot ce are e nevinovat in fata lumii, iar lumea va avea, cumva, grija de el si nu il va lasa sa cada. incalcand regula care spune, de la grecii nerecititi citire, ca nimeni nu poate lasa lucrurile sa i se intample fara a deveni rob al destinului, Diego Armando Maradona a pasit in lume fara scut si a devenit erou tragic. Camasa de forta care il tinea strans martea trecuta pe un pat de spital, langa Buenos Aires, e primul si ultimul sau scut. El nu mai are ce apara si poate, cel mult, amana sfarsitul.