Ce legătură are moartea lui Gheorghe Trosca şi a uslaşilor ucişi la MApN cu SIPA şi DIPI? În mod direct, niciuna. Dacă însă ne referim la celălalt personaj principal al poveştii, Nicolae Militaru, vom vedea că ea există şi, culmea, nu e deloc neglijabilă.
„Într-o bună dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.“ (Metamorfoza, Franz Kafka)
Confiscările speciale și extinse sunt în pericol, chiar dacă sunt pronunțate de instanțe judecătorești prin hotărâri definitive.
În motivarea sentinței date în dosarul Electrica, instanța Tribunalului București a uitat să explice de ce l-a lăsat în libertate condiționată pe generalul Cătălin Voicu, după ce l-a condamnat în al doilea dosar penal pentru fapte cu „consecințe deosebit de grave“. Nici măcar fostul premier Adrian Năstase nu a avut norocul să nu se întoarcă în închisoare după ce a fost condamnat cu executare a doua oară. Din dosarul Electrica reiese implicarea unor personaje din serviciile secrete, între care un general de informații, și a tatătului mogulului de presă Dan Voiculescu, aflat în pușcărie.
Marţi, 9 mai, iniţiativa cetăţenească prin care familia este redefinită în Constituţie a fost votată în Camera Deputaţilor cu 232 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 13 abţineri.
„Cetăţenii capitalei şi-au manifestat profunda adeziune şi mulţumire faţă de hotărârile adoptate în scopul înlăturării urmărilor cutremurului şi normalizării activităţii economico-sociale. Comentariile scot în evidenţă, încă o dată, grija deosebită pe care Secretarul general al Partidului Comunist Român o poartă celor ce au avut de suferit de pe urma calamităţii.“ (Raport al Securităţii Municipiului Bucureşti din 7 martie 1977)
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an