România iarăși roșie şi dezastrul PNL

PSD a obținut o victorie zdrobitoare la nivel național (45,5%), ceea ce, du­pă redistribuire, l-ar putea ridica la aproa­pe 49%. De fapt, după si­mu­lă­ri­le făcute pe numărul de mandate, PSD are (deocamdată) 224 de man­date, ceea ce înseamnă cu 9 mandate mai puțin pentru majoritate. Di­fe­ren­ța nu va putea fi acoperită cu cele 4 ale ALDE, deci PSD va fi obligat totuși să se ducă la Cotroceni pentru dis­cu­ții cu președintele Iohannis. Puțin pro­babil însă ca PSD să nu reușească să construiască acea majoritate (even­tual cu UDMR) care să-i permită să dea guvernul.

PSD trece munţii; PNL în picaj, USR pe val

Până atunci, este evident că PSD a reu­șit să treacă dincolo de fiefurile sa­le tradiționale din sudul țării și să câș­tige mai multe județe din Transilvania care îi votau de obicei pe liberali. Social-democrații au înregistrat cele mai bune rezultate în județele din sud – Giurgiu (68,7%), Olt (67,15%), Buzău (64,8%), Teleorman (61,8%), Mehedinți (61,5%) – și în unele ju­dețe din nordul Moldovei, cum ar fi Botoșani (61,4%). Transilvănenii și românii din diaspora rămân în con­ti­nuare refractari la mesajele PSD, aici fiind obținute cele mai slabe rezultate ale partidului, în Cluj (26%), Sibiu (28%) și Sălaj (29,63%), cel mai slab rezultat de departe fiind cel obținut în diaspora (10%).

Liberalii au suferit o înfrângere ni­mi­citoare (20,4%), pierzând mai multe județe din Transilvania și din nordul Moldovei care îi votau de obicei. PNL a câștigat în cele din urmă doar 3 ju­dețe din Transilvania: Sibiu (39,6%), Alba (37%) și Cluj (27,7%). Eșecul liberalilor este cu atât mai mare cu cât rezultatul obținut la parlamentare la nivel național (21%) este cu 10% mai mic decât cel înregistrat la ale­gerile locale din iunie (31%). În doar câteva luni, PNL a pierdut mai multe ju­dețe din Ardeal - Brașov, Bihor și Arad –, câștigate acum de PSD, dar și ju­dețele Suceava și Călărași, pe care le câștigaseră la alegerile locale.

Cât privește Bucureștiul, adjudecat tot de PSD (38%), PNL a mers în sia­jul dezastrului de la locale, ajungând acum la doar 12,4%. USR se menține a doua forță în Capitală, cu 24,8%, deși trebuie remarcat că, în loc să-și îmbunătățească scorul de la locale, a pierdut aproximativ 2,5 procente.

La doar câteva luni de la înființare, USR a devenit a treia forță politică a ță­rii, obținând 8,8% din voturile ex­pri­mate. Votanții partidului sunt con­centrați în marile centre universitare, în București (24,8%) și în județele Cluj (15,3%), Timiș (12,5%), Iași (10,1%), dar și în județele Ilfov (13,5%) și Bra­șov (14,2%). Judecând după rezultatul obținut de PNL, s-ar putea ca o bună parte a votanților USR să fi venit din­spre liberali. Românii din diaspora par să fie cei mai deschiși spre me­sa­jul partidului lui Nicușor Dan, cel mai bun rezultat obținut de USR fiind cel din diaspora (28,1%).

UDMR (6,2%) și-a păstrat cele 4 ju­de­țe în care câștigă de obicei – Harghita (85%), Covasna (74,2%), Mureș (38%) și Satu-Mare (40%) – la mobilizarea des­tul de bună a electoratului con­tribuind probabil și scandalul legat de neparticiparea diplomaților maghiari la Ziua Națională a României și re­cen­tele declarații ale premierului ma­ghiar Viktor Orbán de la Satu-Mare. Pe lângă UDMR, atât ALDE, cât și PMP au reușit să treacă pragul elec­toral și să intre în parlament.

Urban, rural şi alte cifre

Inversarea raportului urban-rural în par­ticiparea la vot faţă de par­la­men­tarele din 2012 şi diferenţa notabilă, de peste 13 procente, în favoarea ur­ba­nului, participarea masivă la vot a persoanelor din grupa de vârstă 45-64 de ani şi penuria de voturi ale ti­nerilor (care au debarcat un guvern tot al PSD), dar și prezența generală scăzută sunt câteva elemente care pot explica parte din rezultatele votului de duminică. În speţă, situarea PSD pe primul loc cu un scor ce amintește de anii ’90 şi surpriza USR, intrat în top trei la doar jumătate de an de la transformarea sa din ONG în partid.

De reținut că 43,25% din totalul vo­tu­rilor au fost obţinute în rural (apro­xi­mativ 3,1 milioane) şi 56,76% din ur­ban (circa 4,1 milioane). Analiştii pun această mobilizare a urbanului pe sea­ma interesului pentru USR, partidul fiind şi elementul de noutate absolută al acestor alegeri parlamentare. Pe de altă parte, PSD a câștigat în multe din­tre marile orașe, inclusiv în fie­furile tradiționale ale PNL, fiind deci de presupus că a fost un beneficiar al votului crescut în urban.

Din raportul de participare la vot în­tre grupele de vârstă înaintate şi cele foarte tinere se poate deduce că vic­toria PSD se datorează, ca și în alte dăți, prezenţei mai mari la vot a gru­pei de vârstă 45-64, care se distan­ţează de cea anterioară (35-44) la o diferenţă de circa 750.000 de voturi.

Liviu Dragnea, liderul PSD. (foto: Agerpres)

Aproximativ 3,7 milioane de bărbaţi au votat la scrutinul de duminică şi puţin peste 3,5 milioane de femei. Cei mai mulţi votanţi bărbaţi, 20,31%, fac parte din grupa de vârstă 45-64 de ani, ei sunt urmaţi de cei de peste 65 de ani (11,39%) şi de cei de 35-44 de ani (9,21%). Tot grupa de vârstă 45-64 de ani a dat şi pentru femei cele mai multe voturi, adică 19,89%, iar grupa de vârstă de peste 65 de ani reprezintă 12,04%.

Explicațiile tehnice și strict cifrice nu sunt însă suficiente pentru a explica victoria PSD și nici înfrângerea PNL. Cau­zele sunt diverse. Cert este că PSD a reușit să găsească metodele de a-și mări electoratul, în timp ce PNL nu a reușit nici măcar să și-l conserve pe cel de la locale.

PNL în fața disoluției

PNL are nevoie, dacă vrea să supraviețuiască, de claritate morală și doctrinară și de oameni convingători.

Față de votul politic de la alegerile lo­ca­le, PSD a câștigat aproape 10 procente (de la 37,58% la 46%), în vreme ce PNL a pierdut peste 10% (de la 30,64% la 20%). În orice parte a lumii libere, o pier­dere de 10 puncte în numai șase luni, coroborată cu o creștere similiară cu aceeași proporție a

adversarilor, este o catastrofă politică de proporții biblice, pentru că diferența dintre cele două for­mațiuni a crescut cu 20%, de la 6-7%, la 26%. Răspunsul la întrebarea „cum s-a ajuns la această lichefiere politică a partidului care se prezenta drept re­pre­zen­tantul dreptei liberale în România?“ nu este unul simplu. Ascensiunea USR, care a crescut la 8% pe seama PNL, fe­no­men care era evident încă după de­zas­trul din vară de la București, este numai o parte a acestuia. O alta ține de un anu­mit trend antiliberal, naționalist, al socie­tă­ții românești, care s-a capitalizat în întregime la PSD. Dar cea mai im­por­tan­tă parte ține de (dez)organizarea apa­ra­tului de partid și de eșecul abisal al lea­dership-ului PNL. Atât de grav este acest eșec, încât PNL se îndreaptă cu re­peziciune către o disoluție politică.

În timpul campaniei electorale au abun­dat știrile despre haosul organizatoric de la centru și din filiale instalat după re­tragerea forțată a lui Vasile Blaga, des­pre cacofonia strategică a purtătorilor de mesaj sau despre amestecul nefericit al soțului Alinei Gorghiu, Lucian Isar, în acțiunile de campanie. Pare că PNL a fă­cut toate greșelile posibile care se pu­teau face. Luni, Alina Gorghiu și-a anun­țat demisia și a anunțat un congres ex­traordinar la începutul anului viitor. Schimbarea conducerii era absolut ne­cesară. Chiar dacă ar fi fost fără vină, doam­na Gorghiu trebuia să plece numai pentru a lua asupra sa povara eșecului, darămite când este vinovată de o cam­panie ineptă și de un leadership pe mă­sură. Împreună cu ea vor trebui să plece și colaboratorii săi apropiați pentru că schimbarea trebuie să se producă la ni­velul întregii garnituri de conducere, nu numai prin sacrificarea liderului. PNL a trecut mult de punctul în care s-ar fi pu­tut salva prin soluția țapului ispășitor. Dar demisia Alinei Gorghiu și a con­du­ce­rii partidului este partea cea mai ușoară din încercarea de a opri alunecarea spre neantul politic. Partea grea este ce va pune în loc.

PNL nu are cu cine

Riscul cel mai mare care pândește PNL este să repete cumva în procesul de schim­bare a garniturilor de conducere episodul de la nominalizarea can­di­da­tu­lui la Primăria Capitalei, când seria Bu­șoi-Orban-Munteanu-Predoiu a com­pro­mis speranțele partidului de a obține un scor onorabil. În vară, Predoiu a fost sa­crificat și în locul lui la conducerea fi­lia­lei București a fost adus același Bușoi, ca­re a reușit contraperformanța să „con­solideze“ prestația proastă în Capitală a PNL. La alegerile de duminică, PNL a ob­ți­nut un foarte „solid“ 12% față de 25%, cât a luat USR, și 38,4%, PSD. Cum niciun partid sau coaliție „de dreapta“ nu a câștigat niciodată ale­ge­ri­le dacă nu a câștigat Bucureștiul, stra­te­gia PNL la Capitală și politica de cadre ga­rantează eșecul perpetuu. Singura fi­gu­ră cât de cât mai răsărită propusă de PNL la București este fostul candidat la Primăria Sectorului 5, Ovidiu Raețchi, dar până și acesta este un politician cu origini liberale îndoielnice, el provenind din cercul lui Dan Voiculescu, fiind vre­me de câțiva ani liderul FACIAS, fundația grupului de presiune al mogulului con­dam­nat la închisoare. Ar mai fi fost Adri­ana Săftoiu, o nestemată luminoasă în în­tunericul comunicațional al PNL, dar care, în linia campaniei fără noimă a par­ti­dului, a fost ținută bine ascunsă. Și așa, rezerva de cadre a PNL la București se cam epuizează. Cu tot respectul pentru cariera sa, doctorul Leon Dănăilă nu se pune, pentru că nu este tocmai o speranță politică de viitor pentru PNL.

O soluție ar putea fi întronarea lui Da­cian Cioloș în fruntea PNL. Din motive ca­re țin de istoria de compromisuri mo­rale săvârșite în serie de PNL în ultimii ani, „grefa“ Cioloș pe trunchiul PNL nu a convins pe nimeni, ba este foarte posibil chiar să îi fi dăunat. Alegătorii nu au ui­tat de activista USL Alina Gorghiu și nu au înghițit alipirea imaginii lui Cioloș de aceea a partidului. De aceea, vectorul Cioloș a funcționat la USR, unde părea autentic, și nu a funcționat la PNL, unde nu a părut decât o altă probă de ipo­cri­zie dintr-o serie lungă. Spre deosebire de PSD, care câștigă numai promițând o gră­madă de bani, PNL are nevoie, dacă vrea să supraviețuiască, de claritate mo­rală și doctrinară și de oameni con­vin­gă­tori. Trebuie însă să se grăbească pentru că exact același lucru trebuie să îl facă și USR și, după cum arată lu­cru­ri­le acum, are șanse mai mari să reușească.

Confruntarea Dragnea-Iohannis

Dacă Dragnea se cere prim-ministru la Cotroceni în condițiile în care legea i-o interzice în mod explicit pentru că are o condamnare penală, îi forțează mâna lui Iohannis să ia o decizie crucială.

Spre deosebire de Ponta, care este un fanfaron egocentric ce vorbește mult și, de cele mai multe ori, negândit, Dragnea vorbește scrâșnit, cu dificultate, dar își cân­­tărește cu grijă vorbele. De aceea de­clarația lui de duminică seara trebuie pri­vită cu multă luare aminte pentru că are o greutate mai mare decât un simplu discurs de proclamare a victoriei în ale­geri. Iar elementul său central este ur­mă­torul: „Eu voi ține cont de trei lucruri: vo­tul de azi al românilor, Constituția și pro­­gramul de guvernare prezentat. Vreau să transmit câteva mesaje. Pentru par­te­ne­rii externi: România își va respecta toa­­te angajamentele internaționale stra­tegice și economice, cu precizarea că vrem cu tărie să adăugăm o com­po­nen­tă economică importantă la aceste par­teneriate. Pentru factorii politici interni: România e o insulă de stabilitate în re­gi­u­­ne. Eu vreau ca în România să se men­țină această democrație stabilă, fă­ră conflicte inutile. Toți oamenii politici, toa­te instituțiile fundamentale trebuie să în­țe­leagă și să respecte votul ro­mâ­nilor“.

Din mesajul lui Dragnea către „partenerii externi“ și „factorii politici“ interni lip­sește cea mai mică referire la justiție și statul de drept. Nu am nicio îndoială că este o omisiune deliberată care ascunde amenințarea voalată că lucrurile ar pu­tea lua o cu totul altă întorsătură. În me­sajul adresat factorului intern - preșe­dintele Iohannis -, Dragnea îl avertizează că de acum înainte lucrurile în România se vor desfășura în funcție de prioritățile sale. Iar acestea sunt, în ordine, rezul­ta­tele votului de duminică, Constituția și programul de guvernare. Și, ca să nu avem nicio îndoială în ce punct ne aflăm, Dragnea lansează teoria că „ceilalți“ au transformat alegerile într-o confruntare între el și Cioloș și constată, modest, că a câștigat-o. Această pretenție este o mistificare de proporții, pentru că ale­ge­rile de duminică nu au avut nicio legă­tură cu validarea democratică a lui Drag­nea, dar este o mistificare care servește dincolo de scopul personal de a deveni șeful guvernului și pe acela, mult mai im­portant, de a lansa o provocare preșe­din­telui și sistemului constituțional.

Dacă Dragnea se cere prim-ministru la Cotroceni în condițiile în care legea i-o interzice în mod explicit pentru că are o condamnare penală, îi forțează mâna lui Iohannis să ia o decizie crucială. Fie face un pas în spate și acceptă nominalizarea, consființind în acest fel în mod oficial ie­rarhia valorică a lui Dragnea, adică fap­tul că votul popular are întâietate în fața legii, fie refuză să îl desemneze, caz în ca­re, în numele „voinței populare ma­si­ve“, Dragnea declanșează confruntarea constituțională cu președintele. Ceea ce cere Dragnea este ca președintele să aban­doneze principiul domniei legii de dra­gul „stabilității“ în numele demo­cra­ției. Dacă va obține ceea ce își dorește, acesta va fi semnalul pentru declanșarea asaltului politic asupra justiției, pentru că, dacă președintele se va arăta dispus să facă un compromis în acest caz, Drag­nea poate fi sigur că va face com­pro­misuri și în continuare. Alternativa impli­cită este declanșarea procedurii de sus­pen­dare a președintelui, o chestiune pe care noua majoritate o poate duce cu ușurință până la capăt și care, spre deo­sebire de anul 2012, are și bune șanse de reușită după modificarea Legii refe­rendumului în sensul validării cu o par­ticipare de numai 30%.

Preşedintele Klaus Iohannis (foto: Administraţia Prezidenţială)

Bineînțeles, totul poate fi doar o ca­ceal­ma prin care Dragnea testează voința lui Iohannis de a rămâne fidel principiilor sta­tului de drept fără a declanșa jihadul din primele zile de mandat, dar situația creată – în mod deliberat, repet – de Drag­nea fixează coabitarea din următorii ani în termenii acestuia. Mai rău, Io­han­nis are mijloace limitate și aliați insti­tu­ționali puțini (de fapt, în afara Curții Cons­tituționale, pe nimeni, având în ve­dere că Avocatul Poporului este ferm arondat PSD încă din 2012). Singurul lui sprijin este societatea civilă și Occi­den­tul. Dar Occidentul este deja avertizat să nu întindă coarda, cât despre societatea civilă, ce legitimitate poate avea ea când „poporul“ a votat covârșitor pentru PSD și Dragnea? Dacă nu vrea să dispară în irelevanță și dorește să își joace rolul de garant al drepturilor constituționale, pre­ședintele și oamenii săi ar trebui să fie pregătiți să iasă la luptă politică deschisă cu amenințarea tiraniei majorității, pen­tru că, altfel, are puține șanse de re­cu­perare a încrederii populației.

Pagini realizate de CRISTIAN CÂMPEANU, DORA VULCAN şi VLAD TOMA